BMTF, 4 ian – Două atacuri au vizat aproape simultan sîmbătă seară Zona Verde ultrasecurizată din Baghdad şi o bază aeriană iraqiană în care se aflau soldaţi americani aflată la nord de capitală, au declarat responsabili ai serviciilor de securitate citaţi de AFP, scrie Agerpres.
Atacul survine la cîteva ore după ce un nou raid aerian american a avut ca ţintă sîmbătă dimineaţă un comandant al miliţiilor Hashd al-Shaabi, la nord de Baghdad, potrivit televiziunii de stat, la o zi după bombardamentul în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani care „pentru șiiții din Orientul Mijlociu, era un amestec între James Bond, Erwin Rommel și Lady Gaga”, după cum scria fostul analist CIA Kenneth Pollack în portretul lui Soleimani pentru revista americană Time consacrată celor mai influente personalități din lume în 2017!
Două obuze de mortier au lovit Zona Verde din Baghdad, chiar în apropierea ambasadei americane atacată marţi de mii de combatanţi şi susţinători ai grupărilor pro-Iran din Iraq, membri și simpatizanți ai Kata’ib Hezbollah, Asaib Ahl al-Haq şi Brigăzile Badr, grupate sub umbrela Forțelor de Mobilizare Populară. precum şi liderii a trei dintre milițiile șiite: Hadi al-Amiri, fost ministru al transporturilor în guvernul lui Nouri al-Maliki, Qais al-Khazali și Abu Mahdi al-Muhandis, au declarat responsabili de securitate din Zona Verde.
Brigăzile Badr au apărut ca braț armat al Consiliului Suprem pentru Revoluție Islamică în Iraq, în prezent Consiliul Islamic Suprem din Iraq. Asaib Ahl al-Haq, desprinsă din Armata Mahdi, căriea îi reproşa moderaţia!, a fost, probabil, cea mai feroce grupare anti-americană a șiiților și are legături cu Iranul aproape la fel de strînse ca și Kata’ib Hezbollah.
În acelaşi
timp, la mai puţin de o sută de km mai la nord, două rachete
Katiuşa s-au abătut asupra bazei aeriene Balad, bază iraqiană de
mari dimensiuni în care se află soldaţi şi avioane americane, au
precizat surse de securitate de la faţa locului.
Potrivit
comandamentului militar iraqian, nu a existat nici o victimă în
urma acestor atacuri. Imediat după aceste tiruri, drone americane au
survolat baza în misiuni de recunoaştere, au adăugat sursele
citate.
SUA au desfăşurat în această săptămînă
soldaţi suplimentari pentru a proteja diplomaţii şi soldaţii
americani în Iraq, unde sentimentul anti-american s-a intensificat
puternic după asasinarea vineri, într-un atac cu dronă, a
puternicului general iranian Qassem Soleimani şi a locotenentului
său Abu Mehdi al-Muhandis.
Apelurile la „răzbunare”
s-au înmulţit la Baghdad şi la Teheran, în contextul în care
americanii consideră de mai multe luni că facţiunile armate
pro-Iran din Iraq sînt o ameninţare mai mare decît jihadiştii
afiliaţi grupării Statului Islamic.
De la sfîrşitul
lui octombrie, 13 atacuri au rachetă au vizat interesele americane
în Iraq, provocînd pe 27 octombrie moartea unui contractor american
într-o bază a centrului petrolier al ţării. Atacurile nu au fost
revendicate, dar Washingtonul acuză de comiterea lor facţiunile
pro-Iran din coaliţia de paramilitari Hashd al-Shaabi.