BMTF, 08 iul – Un soldat american a fost ucis în sudul Afghanistanului, în urma unui atac care pare să fi venit din interior, a anunţat misiunea NATO Resolute Support, într-o declaraţie preluată de agenţiile internaţionale de presă. Alţi doi militari din SUA au fost răniţi, dar sînt în stare stabilă.
Pe de altă parte, talibanii au ucis trei membri ai unei familii în districtul Sancharak, provincia Sar-e-Pul.
Talibanii afghani au comunicat, potrivit Reuters, că un membru al forţelor de securitate afghane a deschis focul asupra militarilor americani în provincia Uruzgan din sudul Afghanistanului şi a făcut mai multe victime – patru morţi şi un număr neprecizat de răniţi.
Aşa-numite atacuri „green-on-blue” – ale militarilor afghani împotriva aliaţilor din NATO – au mai avut loc de multe ori, dar în ultimii ani cu frecvenţă mai redusă, observă Reuters. Un raport al Pentagonului de luna trecută înregistra anul acesta şi 47 de incidente „green-on-green”, ale unor soldaţi afghani împotriva propriilor camarazi.
Forţele coaliţiei internaţionale au luat măsuri suplimentare de protecţie, inclusiv însoţirea unităţilor la instrucţie de către unităţi speciale cunoscute ca „guardian angels” (îngeri păzitori). Anul trecut, Statele Unite şi-au sporit efectivele din Afghanistan cu mii de militari, care participă atît la pregătirea şi consilierea forţelor armate naţionale, cît şi la misiuni antiteroriste împotriva Statului Islamic şi a altor grupuri militante.
Ultimul incident de tip green-on-blue în care au fost implicaţi militarii români, s-a petrecut în 5 august 2017, ora 11, într-o bază de instruire a forţelor afghane, după finalizarea unui antrenament de tip ODC. Un poliţist afghan, aflat santinelă, a deschis focul, de la 10 – 12 metri, asupra adjutantului principal Marius Mocanu, component al echipei TAAC – South. Reacţia promptă a guardian angels, din cadrul Batalionului 151 Infanterie Lupii Negri, sub comanda slt. Alin Bichiu, a salvat situaţia şi a neutralizat agresorul. Un guardian angel român a fost uşor rănit.