BMTF, 17 iul – Cel puțin 25 de talibani au fost uciși în timpul unei ciocniri cu forțele de securitate afghane din provincia Kandahar, luni, seara, au declarat marți oficialii locali. Luni, noaptea, insurgenții talibani au atacat posturile de securitate aflate în apropiere de linia Durand din cartierul Arghistan.
Cel puțin 25 de talibani au fost uciși și alţi 15 au fost răniți.
În timpul conflictului, aproximativ 16 membri ai forțelor de securitate din Afghanistan au fost uciși sau răniți, dar nu există informaţii exacte.
General maior EMAM NAZAR, comandantul Corpului de Armată 205 din cadrul Armatei Naţionale Afghane, în fiecare zi luptă cu forţele talibane în cele patru provincii din Sudul Afghanistanului. Corpul 205 al Armatei Naţionale Afghane şi Districtul 404 de poliţie luptă împreună pentru a respinge atacurile luptătorilor talibani şi a păstra zonele eliberate. Aceştia sînt consiliaţi de cei 10 militari români a căror obiectiv principal este generarea unei forte credibile în măsură să susţină reformele Guvernului afghan şi statul de drept.
Potrivit informaţiilor, luptătorii talibani sunt acum activi în 70% din Afganistan, ofensiva declanşându-se în 2014, odată cu încheierea misiunii ISAF.
Aproximativ 15 milioane de persoane, jumătate din populaţia ţării, locuiesc în zone care sunt fie controlate de talibani, fie talibanii sunt prezenţi în mod deschis şi atacă în mod regulat. Aceştia au avansat, dincolo de zona tradiţională de sud, spre estul, vestul şi nordul ţării.
Talibanii au revenit în provinciile Helmand, Sangin, Musa Qala şi Nad-e Ali, din care au fost alungaţi în 2014 de către trupele ISAF. Kandaharul, fieful tradiţional al talibanilor, reprezintă pentru aceştia perla coroanei. În acest context, 600 de militari români încearcă să menţină securitatea la un nivel acceptabil, oferind o şansă la viaţă populaţiei locale.
Confruntarea din timpul nopţii intervine pe fondul dezminţirilor referitoare la negocierile de pace cu talibanii.
Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, a respins marţi informaţiile potrivit cărora comandantul său, generalul John Nicholson, a declarat că Statele Unite sînt pregătite să se alăture unor negocieri directe cu talibanii, precizînd că aceste comentarii au fost „interpretate greşit”.
Într-un comunicat, misiunea NATO face refere la informaţii difuzate luni în care Nicholson a reiterat comentariile secretarului de stat Mike Pompeo privind posibilitatea de a purta discuţii cu talibanii implicând Statele Unite.
„Statele Unite nu sunt un substitut pentru poporul afgan sau guvernul afgan”, a declarat Nicholson în acest comunicat.
Talibanii au respins orice discuţii cu guvernul preşedintelui Ashraf Ghani, pe care ei îl consideră nelegitim şi în schimb au insistat că vor discuta doar cu Statele Unite.
În comentariile sale de luni, Nicholson a spus că Statele Unite recunosc că au de jucat un rol important în procesul de pace.
Remarcile intervin pe fondul unor speculaţii în creştere referitoare la începerea unor discuţii cu talibanii după o încetare a focului fără precedent de trei zile în timpul sărbătorii Eid al-Fitr de luna trecută, care a marcat sfîrşitul postului musulman.
Luna trecută, Pompeo a declarat că Statele Unite sunt gata „să sprijine, să faciliteze şi să participe” la discuţii cu talibanii asupra rolului forţelor internaţionale în Afghanistan, dar că procesul de pace va fi condus de afghani. Totodată, în cadrul recent încheiatului Summit NATO de la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern reuniţi şi în formatul Misiunii Resolute Support /RSM (39 de state aliate şi state partenere contributoare), pentru a discuta evoluţia situaţiei de securitate din Afghanistan, stadiul şi perspectivele misiunii NATO de pregătire, consiliere şi asistenţă (TAAC), precum şi contribuţiilor aliaţilor şi partenerilor la misiune, au convenit prelungirea misiunii Alianţei pînă în 2024.
La peste 15 ani de la implicarea NATO în Afghanistan, termenul şi strategia de finalizare a angajamentului aliat în acestă ţară sînt departe de a fi conturate. În aceste condiţii, aliaţii şi partenerii participanţi la misiune au reconfirmat angajamentele cu trupe şi capacităţi militare pentru continuarea misiunii cu un efectiv de aproximativ 16.000 militari. Totodată, ei au adoptat decizia de continuare a finanţării forţelor afghane de securitate, pînă în anul 2024, la nivelul actual al acestui angajament (un miliard USD pe an).
România va continua misiunea în Afghanistan, alături de Alianţă, pînă în 2024, iar de anul viitor va creşte numeric participarea cu două companii, în Teatrul de Operaţii (TO) de la 770 de militari, în prezent, la 950, aici intrînd şi jandarmi şi chiar personal civil!