BMTF, 6 oct – Ministerul american al apărării l-a identificat sîmbătă pe unul dintre soldaţii ucişi recent în lupte în Afghanistan, informează mass-media americane, transmite Agerpres.
James Slape, 23 de ani, din Carolina de Nord, a murit joi în urma unor răni cauzate de un dispozitiv exploziv improvizat în provincia Helmand, potrivit comunicatului emis de minister.
Acesta este al optulea militar american ucis în Afghanistan în ultimul an, potrivit mass-media locale.
Tot în această dimineaţă, cel puțin două persoane au fost ucise și alte nouă au fost rănite în două explozii “spate-în-spate”, ce au vizat lucrători ai Ministerului de Interne de la Kabul.
Primul VBIED a explodat în faţa Ministerului de Interne ucigînd un poliţist. A doua explozie a mai ucis o persoană şi a rănit alţi şase angajaţi ai ministerului şi trei civili care sosiseră la locul primei deflagraţii.
Anul trecut, Statele Unite si-au sporit efectivele din Afghanistan cu mii de militari, care participă atît la pregătirea şi consilierea forţelor armate naţionale, cît şi la misiuni antiteroriste împotriva Statului Islamic şi a altor grupuri militante.
Conflictul din Afghanistan, marcat de o recrudescenţă a violenţelor în ultimele săptămîni, este pe cale să devină cel mai sîngeros din lume în 2018, devansînd războiul din Syria, în pofida speranţei într-un dialog cu talibanii. Potrivit informaţiilor, din luna august 2018, situaţia de securitate din Afghanistan s-a deteriorat, iar conflictele cu luptătorii talibani, dar şi cu membrii Statului Islamic Korasan s-au intensificat. În al doilea trimestru al anului 2018, Forţele de militare şi de poliţie afghane au eşuat în efortul lor de a îmbunătăţi controlul asupra teritoriului, districtelor şi populaţiei Afghanistanului. În schimb, controlul teritorial şi districtual a devenit mai contestat între structurile guvernamentale şi insurgenţă.
Potrivit raportului semestrial ”Enhancing Security and Stability in Afghanistan June 2018 ”, înaintat de Departamentul pentru Apărare al SUA Congresului american şi dat publicităţii în luna iunie 2018, se menţionează că Afghanistanul ”continuă să se confrunte cu o rezistenţă insurgentă sprijinită şi facilitată din exteriorul ţării”. Raportul apreciază că pe teritoriul Afghanistanului există cea mai mare concentraţie de organizaţii extremiste şi teroriste din lume, peste 20 de organizaţii, fapt ce reprezintă o ”formidabilă” provocare pentru forţele NATO, americane şi de coaliţie care execută misiuni în acest teatru de operaţii.
Mai mult, în cel de-al 40-lea Raport trimestrial al Inspectorului General Special al SUA pentru Reconstrucţia Afghanistanului, dat publicităţii în primul trimestru al acestui an, se spune că aproximativ 126 miliarde $ au fost alocate de SUA pentru ajutorul şi reconstrucţia Afghanistanului începînd cu anul 2002, fonduri utilizate pentru crearea Forţelor naţionale de apărare şi securitate afghane, promovarea bunei guvernări, dezvoltării, precum şi pentru sprijinirea eforturilor de eradicare a corupţiei şi traficului de narcotice. Potrivit aceluiaşi raport, dată fiind corupţia aproape generalizată din Guvern, o mare parte din bani nu şi-au atins niciodată ţinta, una dintre concluzii fiind: ”Rezultatele slabe în stabilizarea Afghanistanului ar putea sugera concluzia că astfel de demersuri nu ar mai trebui întreprinse niciodată”.
Ca o concluzie, deşi există progrese în dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de apărare şi securitate proprii, situaţia actuală de securitate din Afghanistan este caracterizată, încă, de incertitudine.
Oficial, însă, Washingtonul apreciază că eforturile sale au permis progresul spre o soluţionare politică a crizei, potrivit generalului John Nicholson, care a condus forţele NATO în Afghanistan pînă în septembrie. La mijlocul lunii august, generalul american declarase că această ţară se bucură de oportunităţi de pace fără precedent.