BMTF, 26 dec – Cel puţin 43 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 au fost rănite, luni, într-un atac lansat împotriva unui complex de clădiri guvernamentale din Kabul, luat cu asalt timp de aproximativ şapte ore de bărbaţi înarmaţi, fiind unul dintre cele mai sÎngeroase atacuri comise în capitala afgHană de la începutul anului, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.
În complex se află clădiri ale ministerelor Lucrărilor Publice şi Muncii şi Problemelor Sociale. Acesta este cel mai sîngeros atac comis la Kabul de la cel de luna trecută comis de un kamikaze în cursul unei adunări a unor importanţi lideri religioşi, atac care s-a soldat cu 55 de morţi.
Atacul de luni, care nu a fost încă revendicat, survine după anunţarea – neconfirmată oficial, a retragerii a aproximativ 7.000 din cei 14.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în Afghanistan.
Forţele afghane au ucis trei din cei patru atacatori şi au eliberat peste 350 de persoane care se aflau captive în complex, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Najib Danish. Un al patrulea atacator a fost ucis în explozia unui vehicul capcană care a lansat atacul.
Acesta reprezintă cel de-al 22-lea atac comis din ianuarie la Kabul. În total, 510 persoane au fost ucise şi aproape 1.000 rănite în aceste atacuri lansate în capitala Afghanistanului, luată cu asalt de talibanii care negociază revenirea la conducerea Afghanistanului.