BMTF, 20 ian – Cel puţin 15 membri ai personalului de securitate au fost ucişi şi răniţi duminică, atunci cînd un atentator sinucigaş a intrat în plin în convoiul guvernatorului provinciei centrale Logar, declară oficiali afghani. Cel puţin opt dintre aceştia au fost ucişi.
VBIED-ul a spulberat convoiul guvernatorului în zona Safid Sang, din cartierul Mohammad Aga, în jurul orei locale 10:30, într-o acţiune similară celei în care a fost atacat convoiul românesc, la Kandahar, în care şi-a pierdut viaţa sanitarul Mădălin Stoica. Şase autovehicule au fost avariate.
Forțele de securitate au închis autostrada pentru trafic. Guvernatorul a supraviețuit atacului.
Convoiul guvernatorului, în care se găsea şi şeful serviciului de informaţii se îndrepta spre Kabul.
Atentatul a fost revendicat de talibanii afghani la o zi după ce aceştia au respins informaţiile mass-media pakistaneze că sînt pregătiţi să reia întîlnirile cu emisarul special al Statelor Unite Zalmay Khalilzad la Islamabad şi au repetat refuzul lor de a discuta direct cu guvernul afghan.
Statele Unite afirmă că orice reglementare a conflictului afghan trebuie să aibă loc între guvernul de la Kabul recunoscut pe plan internaţional şi talibani, care pînă acum au refuzat să discute cu o administraţie pe care o descriu ca un regim de marionetă ilegitim.
Talibanii au mai declarat că discuţiile de pace cu delegaţia americană ar putea fi reluate dacă ei vor fi asiguraţi că doar trei probleme vor fi abordate – retragerea SUA din Afghanistan, un schimb de deţinuţi şi ridicarea interdicţiei privind deplasarea liderilor talibani.
Recent, preşedintele american Donald Trump a afirmat că SUA vor retrage jumătate din cei 14.000 de militari americani de pe teritoriul Afghanistanului. România va suplimenta, în acest an, trupele existente deja cu aproximativ o companie.