Autor: BMTF

AVERTISMENT: războiul din Ukraina poate căpăta o scară europeană

BMTF, 14 mar  – Rusia a avertizat miercuri că războiul din Ukraina ar putea scăpa de sub control şi să se extindă geografic din cauza a una sau două ţări membre ale NATO, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Într-un răspuns oferit acestei agenţii de presă, purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că Moscova consideră că Occidentul merge pe marginea prăpastiei şi de asemenea împinge omenirea către această margine prin acţiunile sale în Ukraina.

Conflictul din Ukraina poate căpăta o scară europeană ca urmare a mişcărilor statelor care susţin Ukraina, însă oprirea livrărilor de arme către Kiev va împiedica o nouă escaladare, a mai spus Zaharova, vorbind la un briefing de presă cu jurnalişti străini.

De asemenea, a spus Zaharova, Occidentul va trebui să înveţe să ţină cont nu doar de propriile ambiţii geopolitice, ci şi de interesele legitime ale altor ţări.

Ea a cerut astfel statelor occidentale să renunţe la ideea de a provoca o înfrîngere strategică Rusiei. Potrivit acesteia, este necesară oprirea susţinerii regimului preşedintelui ukrainean Volodimir Zelenski şi furnizarea de arme către Ukraina pentru o preveni o nouă escaladare.

Pe de altă parte, ea a acuzat Occidentul că încearcă să se amestece în chestiunile interne ale Rusiei înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc de vineri pînă duminică.

Zaharova a acuzat în special Washingtonul că încearcă cu ajutorul ONG-urilor sale care mai sînt active în Rusia să diminueze participarea la vot.

În lipsa unui miracol, preşedintele rus Vladimir Putin este sigur că va cîştiga scrutinul fără probleme.

NUMAI UN PROST L-AR DORI PE ZELENSKI MARTIR

Foto: Mario BALINT/BMTF

BMTF, 7 mar – Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întîlnească în oraşul ukrainean Odessa, oraş-port la Marea Neagră, transmite agenţia EFE.

Potrivit televiziunii private greceşti SKAI, exploziile au survenit la numai aproximativ 150 de metri de convoi şi au fost provocate de un atac rusesc cu drone. Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ukrainene, relatează acelaşi post.

Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborîrii lor de către antiaeriana ukraineană, incidentul survenind în timpul unui atac rusesc mai amplu cu drone şi rachete asupra unor ţinte în zona Odessei.

Surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sînt bine, iar la cîteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ukrainean, amîndoi teferi, au avut întîlnirea programată.

În declaraţii acordate presei după întîlnire, Zelenski şi Mitsotakis au vorbit despre atacul rusesc. Vedeţi cu cine avem de-a face. Nu le pasă unde trag, a spus Zelenski, citat de agenţia DPA, referindu-se la ruşi, menţionînd apoi că există victime în urma acestui nou atac rusesc.

De partea sa, premierul Mitsotakis, aparent şocat, a vorbit despre o experienţă impresionantă sub bombardamentul rusesc, relatează AFP. El a precizat că atacul a început după ce el şi Zelenski au părăsit portul Odessa, pe care l-au vizitat împreună. Am auzit sunetul sirenelor antiaeriene şi exploziile foarte aproape de noi. N-am avut timp să ne punem la adăpost, a povestit premierul grec.

Vizita sa la Odessa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ukraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatînd despre ea.

După vizita în Ukraina, Mitsotakis a venit la Bucureşti la Congresul Partidului Popular European (PPE).

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis miercuri că nimeni nu se simte intimidat de atacul pe care Rusia l-a efectuat mai devreme asupra oraşului ucrainean Odessa şi care a provocat explozii aproape de locul unde se aflau preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, atac despre care între timp Rusia a anunţat că a ţintit o bază a dronelor navale ukrainene, relatează agenţiile EFE şi Reuters. Condamn energic atacul laş al Rusiei la Odessa, a spus aceasta. Mai mult ca niciodată, vom sprijini Ukraina, a continuat preşedinta Comisiei Europene.

Evident, și Klaus Iohannis condamnă cu tărie atacul din zona oraşului Odessa! Condamn cu tărie atacul din Odessa… Ne exprimăm solidaritatea deplină cu poporul ukrainean şi reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ukraina atît timp cît este nevoie, a scris Iohannis, miercuri, pe platforma X.

Ukraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene, nu există nimic care să fie mai urgent decît revenirea la pace, a declarat și Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova într-o intervenţie în sesiunea plenară din prima zi a Congresului Partidului European care se desfăşoară la Bucureşti. Azi, mai mult decît oricînd este nevoie de curaj, de leadership şi de unitate pentru a proteja societăţile libere şi pentru a respinge orice formă de agresiune, a subliniat ea în acelaşi context.

Purtătorul de cuvînt al Marinei Ukrainene, Dmitro Pletenciuk, a declarat pentru publicația ukraineană Hromadske că cinci persoane au fost ucise în atacul asupra bazei navale de drone din Portul Odessa. Pletenchuk a mai spus că „mai multe persoane” au fost rănite, dar informațiile despre acestea sînt încă în curs de colectare.

Trupele ruse probabil au folosit o rachetă balistică pentru a lovi Odessa, conform lui Humeniuk. Una dintre clădirile infrastructurii portuare a fost lovită, a adăugat purtătoarea de cuvînt.

Presa odessită ukraineană a relatat că, cu cîteva ore înaintea presupusului atac împotriva lui Zelenski, la Odessa a avut loc o explozie puternică provocată de lovitura unei rachete Iskander în urma căreia au murit cinci persoane. Există informații contradictorii care avansează ideea că racheta a lovit rafinăria din apropiere de Odessa, iar echipa de PR a președintelui ukrainean a preluat faptele transformîndu-le într-o poveste din care să reiasă că Zelenski ar fi fost țintă.

Pe de altă parte, fostului șef al Armatei române, generalul cu patru stele Eugen Bădălan a declarat că  ”Ukraina nu a fost niciodată prietena României, niciodată, ba dimpotrivă! Putem trece în revistă multe acte de neprietenie a Ukrainei la adresa României”. ”România a devenit după invazia Rusiei în Ukraina o prietenă necondiționată a Ukrainei. Nu știu, după ce se va încheia acest conflict dacă Ukraina va avea vreun sentiment de prietenie la adresa României sau va continua atitudinea tradițională de neprietenie. Și eu nu vreau să fac acum o trecere în revistă a actelor de neprientenie ale Ukrainei la adresa României, dar ele există și sînt multe. Atît de multe încît uneori eu mă întreb dacă atitudinea decidenților politici din România de prietenie necondiționată la adresa Ukrainei este o atitudine care pornește din convingerile că în felul ăsta se îndeplinesc interesele României în zonă, sau din obligația pe care o fixează alții pentru România, ca să fie prietena necondiționată a Ukrainei. Eu ca analist al fenomenului război nu am dreptul să iau lucrurile așa cum le spun oficialii, sînt obligat să-mi pun întrebări, să fac analize și să îmi pun întrebări, de ce așa și nu altfel?” a spus Generalul în emisiunea lui Marius Tucă, potrivit Inpolitic.

RĂZBOIUL DIN UKRAINA CA UTILAJ DE TRACȚIUNE PENTRU CHIȘINĂU

În timp ce situația pe frontul ukrainean este tot mai volatilă și liderii politici europeni își declară sprijinul total pentru Kiev, dar asigurînd Moscova și opinia publică de neimplicare în acest conflict numit, nu de puține ori, fratricid, la Chișinău, partidul de guvernămînt, în frunte cu președintele real al formațiunii, președinta republicii, Maia Sandu, speculează situația din țara vecină pentru accederea pe culoarul spre Uniunea Europeană. Atît de mult este speculat războiul în demersul pro-european, încît acesta a devenit principalul mijloc de tracțiune al Moldovei spre Vest, mai uzitat și mai puternic decît reformele structurale absolut necesare integrării.

Că Moldova este o țară pașnică cu oameni harnici și iubitori de pace, propoziția preferată a Doamnei Sandu, o știe deja toată Europa. Nici nu ar putea fi altfel, date fiind istoria, geografia, puterea economică și militară a formațiunii statale neutre de mai bine de 30 de ani! Dar, nu este suficient!

Folosirea permanentă a posturii de victimă, în jurul căreia se țese o întreagă pînză de narative ce țin de războiul psihologic, poate avea un efect advers, la un moment dat. Cred că atît PAS, cît și consilierii străini ai liderilor de la Chișinău își dau seama de asta!

Cu cîteva luni înainte de alegeri, conducerea statului moldovean afirmă că Republica Moldova este ținta unui război hibrid condus de Federația Rusă care își dorește destabilizarea situației politice dintre Prut și Nistru. Sub această afirmație se ascunde, de fapt, teama de eșec politic în viitoarele alegeri. Dacă PAS și/sau Maia Sandu pierd, e mîna rușilor, dacă cîștigă e o victorie a democrației asupra totalitarismului! Cu o astfel de gîndire nu e de mirare că partidele pro-europene aflate în opoziție, unele cu lideri de mare valoare, precum CUB-ul lui Igor Munteanu, critică prestația partidului de guvernămînt, dar și discursurile publice ale Maiei Sandu, blocate, parcă în retorica belicoasă și în diseminarea în masă a fricii, o modă devenită europeană și euro-atlantică, preluată fashion pe Bîc!

La ora la care scriu aceste rînduri, atacul Rusiei asupra NATO şi Europei, narativ euro-atlantic preferat și de Chișinău, e la fel de real ca atacul extratereştrilor asupra Terrei din celebra emisiune de teatru radiofonic «Mercury Theatre on the Air», din 30 octombrie 1938, cînd mulţi americani se aflau în faţa aparatelor de radio și regizorul Orson Welles a adaptat magistral celebrul roman S.F. al lui H.G. Wells, «Războiul lumilor», scris în anul 1898, despre o invazie a extratereştrilor! Atunci, recurgînd la o serie de trucuri pentru a atrage atenţia ascultătorilor şi a crea suspans, întrerupînd de cîteva ori programul muzical pentru a difuza „ştiri urgente”, a „intervievat” aşa-zişi experţi, a vorbit chiar cu pretinşi martori oculari, făcînd credibilă povestea extratereştrilor. Şi a reuşit. Totul fiind considerat realitate, a creat o panică de nedescris în viaţa reală. Cam aceasta este tendința UNICĂ folosită de PAS și Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidențiale și parlamentare! Sigur, transformarea riscurilor de securitate în oportunități politice trebuie apreciată, dar nu justifică folosirea conflictului ukrainean în folosul propriu, în plan intern pentru a reduce vocile critice, iar în plan extern, pentru a folosi locomotiva ukraineană ca mijloc de tracțiune spre Uniunea Europeană!

Dacă în exterior, războiul hibrid intens invocat, dă roade, în plan intern, partidele de opoziție și societatea civilă par să nu fie de acord .cu PAS și șefa statului. Chiar consultările mimate de la Președinție cu partidele din opoziție au scos în evidență astfel de disensiuni majore. După întîlnire, acestea spuneau că astăzi partidul de la guvernare în raport cu toate procesele din țara noastră sînt antieuropene și noi urmărim aceste abuzuri în toate domeniile. Presiuni, licitații trucate, subjugarea instituțiilor, reforma mimată a justiției, închiderea instituțiilor, modificarea peste noapte a regulamentelor electorale și multe alte ilegalități…. Integrarea Europeană este despre democrație, despre respectarea legilor și crearea condițiilor mai bune de trai pentru cetățenii noștri și nu condiții care să îi determine să lase totul și să plece din țară… Integrarea Europeană este despre oamenii noștri în primul rînd, după care ambițiile politice.

Integrarea Europeană trebuie să fie obiectiv național și nu al unei singure persoane sau al unui singur partid!

Sigur, înțeleg disperarea cu care se agață Puterea de la Chișinău de trenul european și dorința ca acest tren să fie pe persoană fizică, cum se spune la București. Nu înțeleg, însă, disprețul față de normele democrației. Sunt ferm convins că în vremuri tulburi, ca acestea pe care le trăim, normele democratice trebuie aplicate în mod exemplar, tocmai aplicarea acestora face diferența dintre un stat liber și dictatură. Și nu mai înțeleg liniștea cu care este privită Transnistria în contextul integrării în UE. Pentru că, indiferent cît ne-am minți singuri, fără rezolvarea DEFINITIVĂ a problemei transnistrene, integrarea europeană a Republicii Moldova rămîne un basm cu cocoșul… francez!

Există semnale că situația incertă, încă, a acestei regiuni separatiste convine de minune atît Chișinăului cît și… Kievului. Cum a convenit pe parcursul timpului! Să ne amintim, doar că exact în urmă cu 20 de ani, în vara anului 2004, cînd autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stînga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, și guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării, blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare a guvernului Ukrainei și a președintelui Leonid Kuchma!  Transnistria a răspuns atunci printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în mai multe părți ale Moldovei. Ukraina NU s-a comportat ca prieten al Moldovei!

Un an mai tîrziu, în mai 2005, partea ukraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipula rezolvarea conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Planul Iuşcenko a avut un impact pozitiv, fiindcă Republica Moldova a căpătat, datorită acestui plan şi transformării lui în formatul „5+2”, singura pîrghie de control asupra Transnistriei. Prin acest plan, Transnistria ar fi rămas o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite, Uniunea Europeană și Republica Nistreană și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ukraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ukraineano-transnistreană. Posturile, în care sînt angajate echipe moldovene și ukrainene, erau menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi… Astăzi, la Vîlkovo, în delta ukraineană, compania Sheriff este proprietara mai multor obiective turistice și economice și beneficiază de sprijinul și protecția autorităților locale.

Atitudinea Ukrainei faţă de Transnistria s-a schimbat în decursul timpului. A fost perioada din faza fierbinte a conflictului, pînă în 2005, cînd Ukraina a fost extrem de loială faţă de regimul de la Tiraspol, elita coruptă din Ukraina beneficia de această gaură neagră, care este Transnistria. Astăzi, odată cu războiul, autorităţile de la Kiev privesc Transnistria şi regimul transnistrean ca o ameninţare la securitatea Ukrainei. Pentru că întreaga regiune Odessa este privită de către Rusia ca parte a Novorossiei, Ukraina a avut grijă să securizeze eventualele implicaţii militare ale Transnistriei. Chişinăul primește o pîrghie foarte importantă de influenţă asupra Transnistriei, dar nu este suficient și doar la nivel declarativ.

Actualmente, Kievul a devenit cel mai natural aliat al Republicii Moldova, pe problemele căruia se clădește discursul integraționist al Chișinăului. Un utilaj militar care tractează ideea europeană a Moldovei spre integrarea în UE, din păcate, deocamdată, cam singurul!

Kremlinul denunţă implicarea directă a Occidentului în Ukraina, în timp ce Berlinul mută accente

BMTF, 4 mar – Kremlinul a denunţat luni implicarea directă a Occidentului în Ukraina, după difuzarea pe reţelele sociale a unei discuţii între cîţiva ofiţeri germani de rang înalt avînd ca subiect livrarea de arme, mai precis rachete Taurus, Ukrainei, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. Germania l-a acuzat, duminică, pe preşedintele rus Vladimir Putin că încearcă să semene dezbinarea prin scurgerea de informaţii despre o discuţie confidenţială a armatei germane despre războiul din Ukraina, într-un moment în care Berlinul se află sub presiune pentru a furniza Kievului racheta Taurus, transmite Reuters.

O înregistrare audio a unei reuniuni în videoconferinţă între ofiţeri germani de rang înalt a fost difuzată vineri pe reţelele sociale din Rusia.

În această conversaţie, participanţii vorbesc în principal despre ipoteza de a livra Kievului rachete Taurus cu rază lungă, de fabricaţie germană, despre ce ar fi necesar pentru ca forţele ukrainene să le poată utiliza pentru a lovi podul de peste strîmtoarea Kerci şi despre impactul lor eventual. Discuţiile au vizat, de asemenea, utilizarea rachetelor cu rază lungă de acţiune furnizate Kievului de Franţa şi Marea Britanie.

Ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, a fost convocat luni la Ministerul de Externe rus, de unde a plecat fără a da declaraţii, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Înregistrarea însăşi dovedeşte că, în interiorul Bundeswehr-ului, sînt discutate în mod substanţial şi concret planuri de a lansa atacuri asupra teritoriului rus. Aceasta nu necesită nici o interpretare juridică. Aici totul este mai mult decît evident, a declarat purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Trebuie să aflăm dacă Bundeswehr-ul face aceasta din proprie iniţiativă. Apoi întrebarea este: cît de controlabil este Bundeswehr şi cît de mult controlează cancelarul Olaf Scholz situaţia? Sau dacă este parte a politicii guvernului german, a mai spus Peskov.

Ambele scenarii sînt rele. Ambele subliniază încă o dată implicarea directă a Occidentului colectiv în conflictul din jurul Ukrainei.

Sîmbătă, Berlinul a confirmat că înregistrarea este autentică şi că fusese interceptată.

Conţinutul său este foarte stînjenitor pentru Germania, dat fiind că Berlinul refuză oficial să trimită rachete Taurus Kievului, invocînd riscul escaladării conflictului.

În ce-l priveşte, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, l-a acuzat duminică pe preşedintele rus Vladimir Putin că încearcă să destabilizeze Germania cu această înregistrare.

Este vorba despre folosirea acestei înregistrări pentru a ne destabiliza şi a ne nelinişti, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, mutînd accentul de pe conținutul interceptării, pe divulgarea publică a acestuia, adăugînd că speră că Putin nu va reuşi.

Face parte dintr-un război informaţional pe care Putin îl duce, a adăugat el.

UKRAINA, DOI ANI DE RĂZBOI

BMTF, 19 feb – La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ukraina pe patru fronturi, a readus războiul în Europa, a spulberat stabilitatea europeană şi a declanşat o criză internaţională cu efecte de durată. Doi ani mai tîrziu, o linie de front de peste 1.000 km desparte cele două tabere ireconciliabile.

Armata ukraineană, epuizată de o contraofensivă eşuată, este în defensivă, se confruntă cu un front îngheţat şi cu un inamic rus în număr tot mai mare şi mai bine înarmat, scrie AFP, într-o analiză pe care o redăm mai jos.

Un nou început

Preşedintele Volodimir Zelenski, conştient că situaţia poate deveni critică, a încredinţat unui nou comandant şef, generalului Oleksandr Sirski, fostul comandant al forţelor terestre, misiunea de a reconstrui armata cu scopul de a elibera regiunile aflate sub controlul rus şi, evident, de a nu pierde şi alte teritorii.

Opoziţia a criticat demiterea de către Zelenski a generalului Valeri Zalujnîi – cel care a fost comandantul şef al armatei ukrainene între 2021-2024, un militar extrem de popular şi de respectat -, semn al apariţiei unor fisuri în unitatea afişată pînă recent de conducerea ukraineană.

‘Momentul reînnoirii a sosit’, a decretat însă Zelenski, cerîndu-i lui Sirski ‘un plan de acţiune realist şi detaliat pentru 2024’, avînd ca obiectiv eliberarea a 20% de teritorii ukrainene ocupate. Misiune care se anunţă dificilă, în condiţiile în care, pe linia frontului, pe ploaie şi ninsoare, în plină iarnă, al doilea an de război a uzat fizic şi moral trupele ukrainene.

Şi aceasta pentru că, dacă la sfîrşitul lui 2022 moralul trupelor era în creştere evidentă după succesul ofensivei din Harkov (nord-est) şi Herson (sud), nu acelaşi lucru se poate spune despre anul 2023 şi începutul lui 2024, marcate de o succesiune de decepţii pe teren.

Contraofensiva ukraineană eşuată

O spărtură în barajul Nova Kahovka, la şaizeci de kilometri nord de Herson pe fluviul Nipru, a provocat la 6 iunie 2023 inundaţii grave în sud-vestul Ukrainei, care au afectat peste 80.000 de oameni care locuiau în zona riverană. Ukraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul pentru a preveni o contraofensivă ukraineană în sud-est, în timp ce Rusia a susţinut că Ukraina a efectuat atacul pentru a priva Crimeea de apă şi pentru a distrage atenţia de la frontul de luptă. Punctul de vedere al BMTF îl regăsiți pe acest site.

Ukraina şi-a lansat în cele din urmă în iunie trecut mult-aşteptata contraofensivă, încercînd să spargă apărarea rusă spre est în provincia Doneţk, inclusiv în jurul oraşului Bahmut, şi spre sud, în provincia Zaporojie, care formează ‘coridorul terestru’ către Crimeea. Oraşul Bahmut, din regiunea Doneţk (est), a căzut după luni bune de lupte sîngeroase, iar contraofensiva din vară a Kievului a eşuat. Unităţile ukrainene s-au lovit de apărarea solidă a ruşilor, care, mai mult, au fost cei care au preluat iniţiativa şi care au efectuat atacuri constante, aşa cum s-a întîmplat la Avdiivka, tot pe frontul de est.

De altminteri, armata ukraineană a anunţat la sfîrşitul săptămînii trecute că s-a retras din Avdiivka, ‘pe poziţii pregătite în prealabil’, ceea ce reprezintă cea mai mare victorie simbolică a Rusiei după eşecul contraofensivei ukrainene de vara trecută. Moscova speră că, prin capturarea localităţii, va face mai dificile bombardamentele ukrainene ce vizează Doneţkul.

Din octombrie 2023, forţele ruse atacă şi bombardează masiv acest oraş muncitoresc, în prezent practic distrus, devenit noul simbol al rezistenţei ukrainene, unde mai trăiesc circa 900 de civili, faţă de 30.000 cîţi erau înainte de război. Expertul militar ukrainean Konstantin Maşoveţ scria recent pe Telegram că situaţia de la Avdiivka devine din ce în ce mai dificilă pentru trupele ukrainene şi insista că, dacă comandamentul ukrainean nu ia măsuri drastice, ‘în Avdiivka se poate repeta ceea ce s-a întîmplat la Bahmut’. (Între timp, s-a întîmplat! N.n.)

Episodul Prigojin

La 23 iunie, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a confruntat cu o provocare internă majoră atunci cînd Evgheni Prigojin a acuzat într-o înregistrare video Ministerul Apărării rus că a bombardat grupul privat Wagner, forţele sale de mercenari, şi a anunţat un ‘marş al justiţiei’ pentru a înlătura conducerea militară rusă. Rebeliunea a venit după luni de tensiuni cu Ministerul Apărării, pe care Prigojin l-a insultat şi l-a acuzat adesea că nu a furnizat muniţii adecvate, şi după încercarea ministerului de forţă rus de a-i aduce la ordine pe luptătorii Wagner. Mercenarii au ocupat rapid Rostov-pe-Don şi cartierul general militar din sudul Rusiei. Convoaiele Wagner au înaintat apoi, parcurgînd mai mult de jumătate din distanţa către Moscova. Vladimir Putin a declarat că marşul reprezintă o ‘trădare’ şi a oferit amnistia pentru mercenarii care depuneau armele.

La 24 iunie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a negociat ca soldaţii Wagner să se întoarcă la bazele lor şi ca Prigojin să se mute în Belarus. Adevăratele scopuri ale lui Prigojin rămîn necunoscute, dar incidentul a lăsat atît Grupul Wagner, cît şi pe Putin slăbiţi. Două luni mai tîrziu, Prigojin avea să moară într-un accident de avion niciodată elucidat cu adevărat, alături de comandanţi de rang înalt ai grupului de mercenari Wagner, care de altfel şi-a pierdut între timp relevanţa.

Singura veste bună: situaţia din Marea Neagră

Situaţia din Marea Neagră este singura veste bună din ultimele luni pentru ukraineni, care se pot mîndri că au făcut să bată în retragere puternica flotă rusă, cu ajutorul rachetelor şi mai ales a dronelor maritime, respingînd armada Kremlinului şi deschizînd un culoar crucial pentru exportarea cerealelor ukrainene.

Publicaţia Foreign Affairs remarca recent că, în 2022, cînd Rusia a invadat Ukraina, perspectivele navale ale Kievului păreau sumbre, în condiţiile în care, în momentul dezmembrării Uniunii Sovietice, Ukraina moştenise un număr mic de nave, care între timp fuseseră distruse sau confiscate de Rusia atunci cînd Moscova a ocupat şi anexat ilegal peninsula ukraineană Crimeea, în 2014. Apoi, în 2018, Rusia a capturat ultimele trei nave ale Ukrainei şi a împiedicat pentru scurt timp accesul navelor civile în Strîmtoarea Kerci, care separă Peninsula Crimeea de Rusia continentală.

Însă, în ultimul an şi jumătate, Ukraina a schimbat cursul războiului naval. Folosind drone, rachete de croazieră şi o varietate de tehnici neconvenţionale, Ukraina a alungat, pînă în octombrie 2023, flota rusă de la baza sa principală din Crimeea pînă în ‘colţul’ estic al Mării Negre. Forţele navale ukrainene au reuşit să scufunde nouă nave mari ruseşti, o rază de speranţă pentru o ţară aflată sub atacuri aeriene constante şi blocată într-un impas costisitor pe front.

Realizările Ukrainei în domeniu naval nu au făcut-o să cîştige războiul, scria Foreign Affairs, dar au ajutat-o să mute trupele care erau staţionate de-a lungul coastei şi să le trimită pe front. Succesele Kievului la Marea Neagră au asigurat căi maritime care sînt cruciale pentru exportul de cereale ukrainene şi au complicat eforturile Rusiei de aprovizionare şi consolidare a Crimeei.

Dezbaterea privind mobilizarea

În doi ani de război, armata ukraineană a suferit pierderi de amploare, ţinute în secret, dar care sînt evaluate de americani la circa 70.000 de morţi şi 120.000 de răniţi. În aceste condiţii, armata ukraineană are dificultăţi în a găsi voluntari dispuşi să plece pe front, cu toate că are mare nevoie să înlocuiască pierderile. Totodată, veteranii acestui război încep să revendice dreptul la demobilizare.

Prin urmare, dezbaterea privind mobilizarea este încinsă în Ukraina, iar guvernul a trebuit să respingă un proiect de lege pe această temă. Armata ukraineană intenţiona să mobilizeze 500.000 de oameni, însă Zelenski nu a fost de acord.

Rusia, în schimb, pare că-şi completează pierderile cu ajutorul unei combinaţii de propagandă patriotică, măsuri coercitive şi stimulente financiare. Iar aceasta în condiţiile în care sute de mii de tineri ruşi au fugit din ţara lor după anunţul din septembrie 2022 privind mobilizarea. Armata rusă a reuşit totuşi să recruteze pe bază de contract aproape jumătate de milion de oameni în plus faţă de cei 300.000 de militari mobilizaţi deja.

Nevoie constantă de armament

Nici în privinţa armamentului situaţia nu stă mai bine pentru ukraineni, din cauza tergiversării americanilor – pe fondul campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial din noiembrie – de a continua să acorde asistenţă Ukrainei. De luni bune, un ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocat de către republicani.

În schimb, Uniunea Europeană a deblocat, nu fără dificultate, un nou pachet de asistenţă pentru Ukraina în valoare de 50 de miliarde de euro, dar nu a reuşit să-şi respecte obiectivul de a livra Kievului un milion de obuze de artilerie pînă în luna martie 2024. Or, fără ajutor şi cu o industrie militară incipientă şi aflată constant sub tirurile artileriei ruse, Ukraina va avea dificultăţi în a face faţă unei Rusii a cărei economie a fost reorientată către efortul de război.

Totuşi, Kievul va putea miza în acest an pe avioanele de luptă F-16, pe care le-a cerut luni la rîndul şi pe care occidentalii i le-au dat în cele din urmă. Această nouă armă ar urma să compenseze lipsa acută de artilerie, primordială pentru a frîna asalturile ruse şi a declanşa o ofensivă.

Totodată, Ukraina urmează să-şi intensifice producţia de drone, armă devenită indispensabilă în arsenalul său militar. Kievul mai solicită aliaţilor săi mijloace de apărare antiaeriană, Zelenski atrăgînd atenţia în noiembrie 2023 că, dacă ruşii controlează tot cerul, forţele ukrainene nu au cum să avanseze. Iar în ianuarie, şeful diplomaţiei ukrainene Dmitro Kuleba afirma că, pentru 2024, prioritatea este de a alunga Rusia din spaţiul aerian ukrainean căci, a spus el, ‘cine controlează cerul va determina cînd şi cum se va sfîrşi războiul’.

Noi schimburi de prizonieri

La începutul lunii februarie, Ukraina şi Rusia au schimbat sute de prizonieri de război, în primul astfel de schimb în aproape cinci luni. Rusia a eliberat 230 de prizonieri ukraineni, printre care 213 soldaţi şi sergenţi, 11 ofiţeri şi şase civili, iar Ukraina a eliberat 248 de militari ruşi într-un acord negociat de Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite au declarat într-un comunicat că acesta a fost ‘unul dintre cele mai mari schimburi de prizonieri între cele două părţi de la începutul războiului’.

Kievul şi Moscova au efectuat mai multe schimburi de prizonieri de cînd Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă asupra Ukrainei, dar de aproape cinci luni nu mai fusese anunţat niciun schimb, Kievul acuzînd Moscova că foloseşte prizonierii de război ca armă politică.

Potrivit Politico.eu, Dmitro Lubineţ, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ukrainean, a declarat că acesta este al 49-lea schimb de prizonieri şi că 2.828 de ucraineni au fost eliberaţi de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei.

Rusia, pe cale să preia avantajul pe frontul ucrainean?

La începutul lunii februarie, şeful serviciului militar de informaţii norvegian Nils Andreas Stensones a declarat că Rusia este pe cale să se impună în războiul din Ukraina datorită unei rezerve mai mari de efective, capacităţii complexului său militar-industrial de a produce mari cantităţi de arme şi muniţii şi sprijinului material oferit de ţări precum Coreea de Nord sau China. La prezentarea raportului anual de evaluare a riscurilor pentru acest serviciu, Stensones avertiza că Ukraina va avea nevoie de un ajutor militar occidental ‘substanţial’ pentru a putea spera să întoarcă în favoarea sa evoluţia conflictului.

Rusia poate mobiliza de trei ori mai multe trupe decît Ukraina, ea se adaptează sancţiunilor impuse de Occident mai bine decît se aştepta acesta din urmă, iar industria rusă este în prezent capabilă să producă suficiente muniţii, vehicule de luptă, drone şi rachete care să permită forţelor ruse ‘menţinerea efortului lor de război tot anul’, a detaliat oficialul norvegian.

Mai mult, preciza acesta, Rusia beneficiază de sprijinul militar al Coreii de Nord, Iranului, Belarusului şi Chinei. Cea din urmă nu furnizează Rusiei arme, ci ‘maşini, vehicule, electronică şi piese de schimb’ utile pentru industria militară rusă, a explicat şeful serviciului militar de informaţii norvegian.

Cert este că, dacă în primele luni de război a fost evident că armata rusă nu a reuşit să cucerească principalele oraşe ukrainene, în prezent, preşedintele rus Vladimir Putin afişează o satisfacţie din ce în ce mai mare, după ce trupele sale au neutralizat contraofensiva ukraineană mult-aşteptată din vara trecută, iar întinse părţi de teritoriu din sudul şi estul Ukrainei rămîn sub controlul Rusiei, la fel ca şi peninsula Crimeea.

Preşedintele rus a fost din ce în ce mai optimist în ultima perioadă, insistînd, de exemplu, în decembrie 2023, că Ukraina ‘nu are viitor’ sau, mai recent, într-un interviu acordat în februarie controversatului jurnalist american Tucker Carlson, că o înfrîngere strategică a Rusiei este ‘imposibilă prin definiţie’.

Totodată, în contextul împlinirii a doi ani de cînd Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ukraina, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că obiectivele a ceea ce Rusia numeşte ‘operaţiunea sa militară specială’ în Ukraina rămîn neschimbate. ‘Obiectivele nu s-au schimbat, toate sînt bine cunoscute. Şi toate îşi menţin actualitatea’, a declarat Peskov, menţionînd printre acestea ‘demilitarizarea’, ‘denazificarea’ şi ‘asigurarea securităţii oamenilor care locuiesc în noile regiuni ruseşti’.

În acest context, mulţi analişti cred că doar sprijinul sporit din partea Occidentului pentru o Ukraină care va rămîne în curînd fără muniţie poate schimba situaţia. Dar acest sprijin nu este garantat, într-un moment în care cauza ukraineană divizează şi mai mult Europa, cînd aleşii americani nu se pun de acord cu privire la continuarea asistenţei pentru Ukraina şi cînd o victorie a lui Donald Trump la alegerile americane din acest an pare posibilă.

O nouă dinamică

‘Dinamica s-a schimbat’, a apreciat analista Andrea Kendall Taylor, cercetătoare la Centrul pentru Noua Securitate Americană din Washington, care a subliniat că, ‘din punctul de vedere al lui Putin, 2024 este un an crucial’.

Ukraina este îngrijorată în special de o posibilă a doua preşedinţie a lui Donald Trump, care a declarat în 2023 că vrea ‘să rezolve acest război într-o zi, în 24 de ore’ dacă va fi reales.

Anul 2024 reprezintă aşadar o ‘fereastră de oportunitate’ pentru Vladimir Putin de a profita de slăbiciunile Occidentului, apreciază Tatiana Stanovaia, fondatoarea firmei de consultanţă R. Politik. Liderul rus se bazează în special pe ‘o limitare temporară a sprijinului militar occidental, producţia de muniţii fiind de aşteptat să se accelereze abia la începutul anului 2025’, a scris ea pe canalul său de Telegram.

‘Procesul electoral din Statele Unite ar putea duce la o strategie americană mai puţin hotărîtă de a sprijini Kievul şi este puţin probabil ca Uniunea Europeană, afectată de dezacorduri interne, să compenseze singură acest sprijin’, a adăugat ea, citată de AFP.

Pentru occidentali, însă, un motiv de optimism îl reprezintă slăbiciunile interne ale Rusiei, cu o economie care are rol de sprijin al războiului, o populaţie în scădere, primele semne de oboseală faţă de conflict în rîndul opiniei publice ruse şi amploarea pierderilor umane pe care sursele occidentale le estimează la 350.000 de morţi sau răniţi de partea rusă.

‘Menţinerea stabilităţii interne reduce o mare parte din marja de manevră a lui Putin’, subliniază Dara Massicot, cercetător la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, care vede un ‘exces de încredere’ în tonul actual al oficialilor ruşi. Dar, fără un sprijin semnificativ occidental, este greu de spus ‘în ce poziţie de negociere s-ar afla ukrainenii”, a apreciat ea.

Concluzii

Potrivit unei analize a Centrului pentru Acţiune Preventivă dată publicităţii la începutul lunii februarie, în doi ani de război, Ukraina a reuşit să recucerească 54% din teritoriile sale ocupate, în timp ce Rusia continuă să ocupe aproape 20% din teritoriile ukrainene. Potrivit aceleiaşi analize, în timpul contraofensivei sale din 2023, Ukraina a obţinut cîştiguri teritoriale minore, însă liniile frontului au rămas stabile timp de aproape un an. Ambele tabere şi-au consolidat poziţiile, făcînd dificil orice progres major, iar numărul victimelor în rîndul celor două armate s-a ridicat la circa jumătate de milion.

Războiul din Ukraina a tensionat semnificativ relaţiile dintre SUA şi Rusia şi a crescut riscul unui conflict european mai larg, a scris Centrul pentru Acţiune Preventivă. Tensiunea între Rusia şi ţări vecine, membre ale NATO, este posibil să crească, fapt ce ar duce cel mai probabil la implicarea Statelor Unite, în virtutea angajamentelor de securitate ale alianţei nord-atlantice. Războiul va avea, de asemenea, ramificaţii mai largi pentru cooperarea viitoare în chestiuni critice precum controlul armelor, securitatea cibernetică, neproliferarea nucleară, stabilitatea economică globală, securitatea energetică, contraterorismul şi soluţiile politice în Siria, Libia şi în alte zone.

În plus, izolarea Rusiei nu numai că a destabilizat pieţele globale de energie şi resurse, dar a împins ţara să caute legături strategice mai puternice cu acele state (de exemplu, China) care încă sunt dispuse să colaboreze cu ea, în mare parte în opoziţie cu Occidentul. Războiul a agravat, de asemenea, alte crize globale, operaţiunile militare şi violenţele împiedicînd livrarea şi distribuirea ajutoarelor atît de necesare, inclusiv alimente, şi exacerbînd o penurie deja gravă de asistenţă şi resurse umanitare disponibile la nivel mondial.

LUMEA LA FEL, SAU CUM SE POATE OPRI RĂZBOIUL DIN GAZA

Bombardamentele NATO în Yugoslavia, cu nume de cod Operațiunea Nicovala Nobilă a fost o operațiune militară declanșată de Alianța Nord Atlantică împotriva Republicii Federale Yugoslavia, în timpul Războiului din Kosovo. Bombardamentele au durat din 24 martie 1999 pînă pe 11 iunie 1999.

Obiectivele ONN în Conflictul din Kosovo au fost concepute la întîlnirea Consiliului Nord Atlantic din 2 aprilie 1999 și prevedeau: Oprirea tuturor activităților militare și încetarea imediată a violențelor și represiunilor; Retragerea armatei, poliției și forțelor paramilitare din Kosovo; Staționarea unei prezențe militare internaționale în Kosovo; Întoarcerea sigură și necondiționată a tuturor refugiaților și a persoanelor strămutate; Stabilirea unui acord politic pentru Kosovo, conform Acordului Rambouillet în conformitate cu legea internațională și Carta Organizației Națiunilor Unite.

În anii 90, în Kosovo, creșterea naționalismul albanez și separatismului a dus la creștere tensiunilor etnice între sârbi și albanezi. O atmosferă din ce în ce mai otrăvitoare, susținută de asdepții separatismului, a generat zvonuri iar incidentele, de altfel banale, fiind cu mult exaggerate de o propaganda ostilă Belgradului. În 1990, președintele sîrb Slobodan Miloșevici a revocat autonomia provinciilor Kosovo și Voivodina, prin referendum national derulat pe întreg teritoriul Yugoslaviei, inclusive pe teritoriul Kosovo. Autonomia culturală albaneză a fost drastic redusă.

Pe 22 aprilie 1996, patru atacuri asupra personalului de securitate sârb s-au efectuat aproape simultan în mai multe părți ale provinciei Kosovo. O organizație pînă atunci necunoscută, „Armata de Eliberare din Kosovo” (UCK) declarase că este responsabilă pentru aceste fapte. Originea UCK a fost prima dată necunoscută. De fapt, inițial era un clan mic, dar grupul format de albanezii extremiști, mulți dintre aceștia fiind din regiunea Drenica din vestul provinciei Kosovo. UCK a primit suport material și financiar din partea albanezilor kosovari.

Fostul premier albanez, Bujar Bukoshi, aflat în exil la Zürich, Elveția, a înființat un grup numit FARK (Forțele Armate ale Republicii Kosova), care a absorbit de UÇK în 1998. Cei mai mulți albanezi au văzut UÇK ca „luptători de libertate” legitimi, în timp ce guvernul yugoslav îi considera „teroriști” care atacă poliția si civilii. În 1998, Departamentul de Stat al SUA listase UCK ca o organizație teroristă, dar în 1999, Comitetul de Politică Republican al Senatului Statelor Unite și-a exprimat nemulțumirea față de „alianța eficientă” a administrației Clinton, cu… UÇK și implicarea direct în extinderea rețelei albaneze de crimă organizată.

În timp ce banii sau armele se scurgeau direcționat către Kosovo, SUA a impus un „zid exterior de sancțiuni” asupra Yugoslaviei. În 1997, atacurile UCK s-au intensificat, centrate în zona văii Drenica, aranjate de comandantul UCK Adem Jashari, îngrozind populația cu crime și execuții sumare la adresa civililor.

Pe 31 mai 1998, armata iugoslavă și poliția sârbă au demarat o operațiune de eliminare a UÇK. NATO a răspuns la această ofensivă în mijlocul lunii iunie cu operațiunea „Determined Falcon”, un spectacol aerian asupra granițelor yugoslave. Richard Holbrooke, care a fost fotografiat alături de trupele UÇK, l-a amenințat pe Miloșevici că „ceea ce a rămas din țara ta va imploda”. Americanii au cerut ca sârbii să înceteze focul „fără legătură … cu o încetare a activității teroriste”!

Oficial, comunitatea internațională a cerut încetarea luptelor, în special ca sârbii să oprească ofensiva împotriva UÇK, fără să ceară și încetarea atacurilor comise de UÇK. Mai mult decît atît, au fost făcute încercări de a-l convinge pe Miloșevici să permită trupelor NATO de menținere a păcii să intre în Kosovo. Acest lucru, au susținut ei, ar fi  permits lui Christopher Hill, ambasadorul SUA în Macedonia, să continue procesul de pace. O încetare a focului a fost instituită, începînd cu 25 octombrie 1998. A fost urmată de Misiunea de Verificare Kosovo (KVM). Luptele au fost reluate în decembrie 1998, după ce UÇK a ocupat cîteva buncăre de cărbuni cu vedere strategică la drumul dintre Priștina și Podujevo nu cu mult timp după Masacrul Panda Bar după ce aceștia au tras într-o cafenea din Peć. UÇK a asasinat primarul din Kosovo Polje.

În ianuarie-martie 1999 războiul, a adus la creșterea nesiguranței în zonele urbane.

Incidentul de la Račak, din 15 ianuarie 1999, atribuit trupelor sârbe, a constituit punctul culminant fiind imediat, chiar înainte de investigație, catalogat ca un masacru, de către țările occidentale, și devenind una din principalele acuzații pentru crime de război împotriva lui Miloșevici. Ambasadorul Statelor Unite, William Walker, însoțit de camerele de televiziune a fost arătat în timp ce mergea printre cadaver, declarînd că a fost martor al crimelor comise de sârbi împotriva civililor…Incidentul reprezintă punctul de cotitură al războiului.

Pe 23 martie, Adunarea Națională a Serbiei a acceptat principiul de autonomie pentru Kosovo, însă nici o una din condițiile militare ale unui accord de pace negociat la   Rambouillet, considerate ca fiind „ocupație NATO”. Întregul document a fost descris drept „fraudulos”, fără prea multe posibilități de negociere pentru partea sârbă. În ziua următoare, 24 martie, NATO a început bombardarea Yugoslaviei. 1000 de aeronave militare, în principal cele de la bazele din Italia, aeronave de transport staționate în Adriatica, rachete de croazieră Tomahawk au fost, de asemenea utilizate pe scară largă, lansate de pe aeronave, nave si submarine. Pe parcursul a zece săptămîni de bombardament, aeronavele NATO au zburat în peste 38.000 misiuni de luptă!

Scopul declarat al operațiunii NATO a fost rezumat de către purtătorul de cuvînt: „sârbi afară, intrarea forțelor de menținere a păcii, refugiați înapoi”. Astfel trupele yugoslave trebuie retrase și înlocuite de forțele internaționale de menținere a păcii pentru a se asigura că albanezii se vor putea întoarce la casele lor. Așa numitele obiective „cu dublă utilizare” folosite atît de civilil cît și de armată, au fost atacate: poduri peste Dunăre, fabrici, centrale electrice, instalații de telecomunicații, locuințe ale membiilor unui partid yugoslav de stînga, un partid politic condus de soția lui Miloșevici, și Radio Televiziunea Sârbă. Unii au văzut aceste acțiuni ca încălcări ale legii internaționale, în special Convențiile de la Geneva. NATO, însă a susținut că aceste facilitati au fost potențial utile pentru armata yugoslavă și că bombardarea lor a fost astfel justificată. La începutul lunii mai, un avion NATO a atacat un convoi de refugiați albanezi, omorînd în jur de cincizeci de persoane. Pe 7 mai, NATO a bombardat ambasada chineză de la Belgrad, omorînd trei jurnaliști chinezi.

Atacurile NATO au continuat timp de 78 de zile şi, conform informaţiilor oficiale din partea Serbiei, bilanţul a fost de 2.500 de morţi şi 12.500 de răniţi. Aproximativ 800.000 de personae s-au refugiat, cel puțin 500.000 după declanșarea bombardamentelor NATO.

Președintele SUA, Bill Clinton a fost extrem de reticent să angajeze forțe americane pentru o ofensivă pe teren. În schimb, Clinton a autorizat o operațiune CIA pe teren pentru a antrena UCK, sabotînd și destabilizînd guvernul sârb.

NATO a luat decizia de a ataca Serbia fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce a creat un precedent. De ce a intervenit NATO într-un conflict care nu făcea obiectul său de activitate, de ce au trebuit să fie bombardate şcoli, spitale, trenuri de călători, poduri, Rămăsese Miloşevici singurul dictator din lume? NATO a susținut că gestul de sfidare față de Consiliul de Securitate, a fost justificat de o „urgență umanitară internațională”. A intervenit preventiv pentru a salva populația albaneză de la genocid!

Este foarte interesant dacă ne uităm la felul în care Rusia a formulat declarația de anexare a Crimeei sau la comunicările legate de Donbass și Lugansk, sau Herson și Zaporojie. Practic, rușii utilizează o exprimare care este aproape cuvînt cu cuvînt luată din exprimarea NATO, cu care s-a motivate intervenția în Kosovo. Rușii spun: trebuie să dăm dreptul la autodeterminare a Crimeei așa cum s-a făcut cu Kosovo. Au folosit aceeași frazeologie cînd au vorbit de genocidul populației rusofone din Donbass. Este foarte important să vedem legătura dintre războiul din fosta Yugoslavie și răzbunarea simbolică asupra Vestului cu Ukraina.

***

În zorii zilei de sîmbătă, 7 octombrie 2023, în timpul sărbătorii evreiești de Simhat Tora, organizațiile islamiste din Fâșia Gaza, Hamas și Jihadul Islami, sub pretextul de a salvgarda Moscheea Al-Aqsa de pe Muntele Templului din Ierusalim în cadrul unei acțiuni denumite „Potopul Al Aksa”, au violat printr-un atac surpriză granița cu Israelul, au mitraliat sute de tineri care participau la un festival de muzică electronică, au ocupat și distrus numeroase localități israeliene din apropierea graniței, și, potrivit variantei oficiale israeliene, au masacrat peste 1300 de persoane, majoritatea civile, inclusiv copii, femei și bătrâni, au rănit circa 3000, și au răpit peste 240 persoane, inclusiv copii, femei și bătrîni. Mii de rachete, parte, artizanale și, marea majoritate, de producție iraniană au fost lansate asupra populației civile din sudul, centrul și nordul Israelului.

În următoarele zile, Israelul a fost pus in situația de a declanșa războiul de apărare, denumit al Săbiilor de fier. Ofensiva israeliană continuă și astăzi. În seara zilei de 27 octombrie 2023, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au lansat o invazie la scară largă în interiorul Fâșiei Gaza cu intenția de a lovi puterea militară a Hamasului, de a pune capăt dominației Fâsiei Gaza de către această organizație, și de a localiza și salva ostaticii israelieni și străini răpiți.

Întreaga comunitate internațională a acuzat Israelul de răspuns disproporționat, iar Instituțiile internaționale, Consiliul de Securitate și plenul ONU a cerut oprirea imediată a războiului. Curtea Penală Internațională a judecat Israelul pentru GENOCID împotriva poporului palestinian. În același timp, comunitatea Nord-Atlantică, în frunte cu SUA au cerut adoptarea urgentă a soluției de pace cu două state, iar armatei israeliene reținere dar continuă să-i sprijine cu armament și muniție.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a declarat că Israelul nu va putea fi forțat să accepte o soluție cu două state după războiul din Gaza. Armata israeliană a intrat în Spitalul Nasser, cel mai mare din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza. Netanyahu a respins din nou orice recunoaştere internaţională a unui stat palestinian fără reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. Netanyahu a spus că o astfel de iniţiativă va „oferi o recompensă uriaşă terorismului”, notează AFP.

În timp ce părțile se acuză reciproc de genocide, 4% din populația totală a Fâșiei Gaza, adică peste 90000 de persoane, sînt moarte, rănite sau dispărute. Atacurile aeriene, terestre și navale ale Israelului, care au continuat fără încetare începînd de la 7 octombrie, au distrus aproximativ 70 % din instalațiile și infrastructura din Fâșia Gaza.

Potrivit Euro-Med, 30676 de palestinieni, dintre care 28201 civili, au fost uciși în atacurile Israelului pînă la 4 ianuarie. Printre cei care și-au pierdut viața, 12040 erau copii, 6103 erau femei, 241 erau lucrători medicali și 105 erau jurnaliști.

Pe lîngă statisticile furnizate de Ministerul palestinian al Sănătății, cifrele Euro-Med includ persoanele care au fost prinse sub dărîmături în urma atacurilor israeliene sau despre care nu se mai aude nimic de mai mult de 14 zile și care, prin urmare, nu mai au nici o speranță de supraviețuire.

Israelul restricționează tot mai mult intrarea ajutoarelor umanitare pe teritoriu, folosind astfel foametea ca armă cu scopul a subjuga populația din Gaza și pentru a o forța să își părăsească pămînturile. Potrivit Euro-Med, în vederea represaliilor și a pedepselor colective Israelul vizează în mod deliberat infrastructura civilă pentru a provoca cît mai multe victime, pagube materiale și distrugeri.

Aproximativ 1,9 milioane de palestinieni au fost strămutați din cauza lipsei unui adăpost sigur, 67946 de locuințe fiind complet distruse și 179750 parțial avariate.

Ambele teritorii discutate, Kosovo și Fâșia Gaza numără aproximativ două milioane de persoane.

PATRU CONTRACTORI ROMÂNI MORȚI, M23 ȘI COLTAN

BMTF, 9 feb – Patru contractori români – între care unul, cetățean al Republicii Moldova – au fost uciși și mai multe zeci răniți, miercuri dimineața, în Estul Republicii Congo, în urma unui atac al gherilelor M23. Contractorii români fac parte dintr-o companie specializată, cu sediul la Londra, care se află sub contract cu Guvernul Republicii Congo. Aproximativ 900 de contractori, în mare majoritate de naționalitate română, foști legionari în Legiunea Străină, sau foști operatori ai Forțelor pentru Operații Speciale, infanterie sau din Ministerul de Interne, activează în Kiwu de Nord și capitala Goma, în apropiere de frontiera cu Rwanda.

Miercuri, aproximativ 30 de contractori români, aflați sub comanda unui fost legionar, Valy Juncu, potrivit informațiilor provenite de la baza din Goma, au fost prinși într-o ambuscadă organizată de gherilele M23. Luptele au durat mai bine de 10 ore, timp în care trupele regulate congoleze au fugit, iar contractorii români au beneficiat doar de sprijinul milițiilor locale „Mai Mai” și „Wazalendo”.  Salvarea contractorilor români a venit de la trupe sud-africane care au organizat o misiune de extracție. Informațiile sînt contradictorii și puține din cauză că toți participanții la misiune au semnat un contract de confidențialitate.

Ministerul român de Externe a anunțat că informațiile obținute pînă acum arată că doi români au murit și patru au fost răniți! Oficialii din minister monitorizează situația, iar la nivelul Celulei de Criză Interinstituțională se fac demersuri pentru verificarea informațiilor din teren. Statul român nu este implicat în acest caz.

Potrivit informațiilor, luptele s-au dat în zona Sake (Sierra). Această zonă este în imediata apropiere a orașului Goma, cu aproximativ două milioane de locuitori, capitala Statului Kiwu de Nord. Goma a fost cucerit și el acum mai bine de 10 ani de M23, fiind eliberat de forțele congoleze, iar contractorii români au obligația să-l apere împreună cu forțele locale FARDC. Alte surse spun că, de fapt, miza pentru care contractorii români au fost angajați, o reprezintă rezervele uriașe de coltan din Kiwu de Nord.

Zona Sake reprezintă un culoar de pătrundere a gherilelor rwandeze M23, în teritoriul congolez. Este o zonă muntoasă, împădurită cu junglă. Aici au loc ciocniri repetate fapt care a dus la instalarea mai multor FOB-uri / baze operaționale înaintate . Aceste FOB-uri poartă acronimul de S (Sierra) și, începînd din decembrie 2022 sînt deservite de contractori români, rotiți săptămînal. Unul dintre avanposturi este amenajat într-un fost camp chinezesc folosit pentru cercetări agricole, TINJI. FOB-ul se baza pe protecția unei foste baze ONU, amplasată pe o cotă dominantă, aflată la doar doi km de TINJI.

Cu toate acestea, foști operatori FOS care s-au aflat sub contract în Congo, spun că amplasarea FOB-urilor era deficitară, iar misiunile, în aceste condiții, erau sinucigașe.

Atacul rebelilor a fost anticipat de două săptămîni, aceștia ocupînd cel mai înalt munte din regiune, Jerusalem. Atacul a fost lansat miercuri, posturile S7 și S3 au fost divizate, iar evacuarea a devenit imposibilă, contractorii fiind prinși în ambuscadă pe singurul drum de acces. M23 a folosit armamentul de infanterie și lunetiști.

Concomitent, FOB-urile Sierra 2, Sierra 3, Sierra 4, Sierra 5, Sierra 7 (6 – inactiv), au fost lovite cu precizie cu bombe de aruncător de 82 mm, relatează sursele locale. “Sînt încă în Congo…. Ieri a fost ca la Benghazi… Eu eram în tura de dimineață… Am intrat în contact… vb acasă… Nu știu  cînd vin…”, îmi scria ieri, un fost camarad.

Potrivit surselor, ieri, armata congoleză a capturat unul din grupurile de asalt ale gherilelor M23, care au atacat contractorii români. 20 de africani tutsi și doi lunetiști americani, pe care congolezii îi suspectează ca lucrînd pentru CIA, au fost capturați pe una dintre înălțimile culoarului Sake. Unul dintre americani a fost capturat mort.

Mișcarea 23 martie (M23), despre care am mai scris, este o grupare rebelă congoleză formată în mare parte din etnici tutsi, acționează în estul Republicii Democratice Congo (RDC), în special în provincia Kiwu de Nord. Din 2012, Rebeliunea M23 a dus la deplasări semnificative de persoane și la controlul asupra Goma, o capitală de provincie, deși ulterior a fost de acord cu încetarea focului și cu negocieri de pace. Presupusul sprijin al Rwandei pentru M23 a provocat un control internațional, ceea ce a dus la declinul grupului.

M23 a reapărut în 2017 și a luat avînt în 2022, capturînd Bunagana și amenințînd Goma. Rapoartele privind încălcările drepturilor omului comise de M23 în 2023, cu suspiciuni de implicare a Rwandei, au intensificat îngrijorările, determinînd apeluri pentru sancțiuni din partea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Începînd cu februarie 2023, M23 controla mai multe orașe și site-uri miniere din estul Kivu de Nord. Miza pare a fi rezervele uriașe de coltan, tantalul din coltan fiind folosit pentru fabricarea condensatoarelor de tantal care sînt utilizate pentru producerea de telefoane mobile, computere, electronice auto și camere video. Cînd, în anii 1990, o mare parte din estul Congo a căzut sub controlul forțelor rwandeze, Rwanda a devenit brusc un exportator major de coltan, beneficiind de slăbiciunea guvernului congolez. Prețul în creștere „a adus pînă la 20 de milioane de dolari pe lună grupurilor rebele” și altor facțiuni care comercializează coltanul extras în nord-estul Congo-ului, potrivit unui raport al ONU.

Din 2022, M23 beneficiază de sprijinul instructorilor militari britanici, americani, dar și din Legiunea străină, care îi ajută să se dezvolte operațional. Potrivit informațiilor, din grupul de legionari care instruiesc rebelii în mînuirea aruncătoarelor de 82 mm, fac parte majoritar polonezi, dar anul trecut, în decembrie, s-au aflat și doi români! Avîntul M23 coincide cu acordurile semnate între Rwanda și Marea Britanie care prevăd amenajarea de campuri pentru solicitanții de azil în Marea Britanie.

MERCENARII NU MOR NICIODATĂ…

A ieșit de sub tipar, la Editura m-books, volumul “Mercenarii nu mor niciodată…”, scris de jurnalistul Mario BALINT.

Cartea este o istorie succintă a războaielor moderne văzute prin prisma războinicilor privați. “Sînt conștient că titlul va atrage criticile lucrătorilor din industrie care în ultimii 30 de ani încearcă să scape de apelativul de mercenari. Numai că, cititorul român nu este dispus și nu are răbdarea necesară detaliilor tehnice și speculațiilor de limbaj. I-am numit generic mercenari pe toți acei mînuitori ai armelor care nu se află în misiuni sub drapelul unui stat anume sau a unei organizații internaționale”, spune autorul.

„Pe de altă parte, cartea este scrisă prin prisma unui observator european. Pînă la izbucnirea celui de-al doilea Război din Golf, în 2003, industria de securitate și militară privată în Europa era slab spre deloc reprezentată. Marea Britanie și Statele Unite dețineau, într-un fel, monopolul acestei industrii, beneficiind și de o forță de muncă specifică, înalt calificată prin natura belicoasă a celor două națiuni. Europa continentală și Uniunea Europeană a cam pierdut startul în ceea ce privește competiția, nu doar economică, din această industrie. Și atunci, a făcut ce știa cel mai bine birocrația de la Bruxell, aplicînd aceleași metode, la fel ca în alte domenii în care Europa nu performează: a instituit o sumedenie de reglementări, mai mult sau mai puțin necesare, o sumedenie de avize și standarde care să dea impresia forței acestei industrii și să ascundă în spatele limbajului neputințele și întîrzierea în competiția globală. Europa vorbește despre Industria de Securitate Privată, care nu este angrenată, oficial, în confruntări militare, în timp ce anglo-saxonii pun accentul pe Industria Militară Privată, pe servicii militare private. Care, în comparație cu Marea Britanie sau Statele Unite sînt doar o palidă umbră. Mutarea accentului european de pe profesioniștii privați pe reglementări și norme de competențe se datorează și diferenței de pregătire militară între armatele anglo-saxone și cele europene. Nu e cazul să intru în detalii! Mai puține atestate și birocrație duc la o plajă mai mare de recrutare și la o selecție naturală care generează performanță.

În acești ani, Europa și industria ei de securitate privată va trebui să concureze nu doar cu lumea anglo-saxonă, ci și cu PMC-urile asiatice, tot mai prezente pe piețele globale.

În altă ordine de idei, această carte reprezibtă angajamentul meu, personal de a demonta edificiul ipocriziei și a încerca să provoc mai multă responsabilitate față de lucrătorii din această industrie, într-o eră în care adevărul este prea adesea o victimă a intereselor cinice. Lucrarea reprezintă un demers pentru acceptarea industriei mercenariatului. Este o acceptare pe trei paliere.

În primul rînd, din partea oficialilor politici și militari. Este timpul să recunoască faptul că în ziua de azi, războaiele moderne nu pot fi purtate fără contribuția și implicarea companiilor private, la toate nivelele tactice. Este nevoie de o recunoaștere totală, nu cu jumătate de gură, inclusiv atunci cînd se proiectează bugetele de apărare ale țării (Armată, Ordine Publică, SRI, SIE).

În al doilea rînd, societatea civilă occidentală -dar nu numai!- trebuie să accepte că nu mai este dispusă să lupte în războaiele moderne, care nu-i mai periclitează direct existența. Omul modern adoră să se războiască din fața televizorului, din spatele tastaturii, din confortul căminului. Cineva, trebuie să o facă pentru el și în numele lui. Iar Contractorii reprezintă soluția existentă deja. Trebuie doar acceptată și recunoscută.

Pe de altă parte, mass-media se află, din 22 aprilie 1999, în era în care deține statutul de combatant. Și acest lucru trebuie recunoscut de industria media și adys la cunoștința opiniei publice. Unii jurnaliști, de război, o fac. Prin demersurile lor împotriva ipocriziei odioase a unui complex industrial narativ care se cutremură de îndrăzneala disidenței.

În al treilea rînd, INDUSTRIA PSMC, trebuie să-și accepte și să-și întărească statutul. Prin profesionalizare, la toate nivelurile, inclusiv în domeniul salarizării, în interiorul național, și prin acceptarea faptului că întotdeauna va exista un segment care va avea legături nefirești cu decidenții politici pentru misiuni ilegale și imorale în afara teritoriului național”.

Indiferent cum se numesc în decursul istoriei, mercenarii nu mor niciodată. Astăzi, ei sînt mai vii ca oricînd în istoria contemporană, iar contribuția lor, mai importantă ca oricînd în războiul modern. Trebuie doar să vedem și să acceptăm ceea ce vedem!

Jurnalişti de investigaţie ukraineni au fost vizaţi de intimidări

BMTF, 26 ian – Jurnalişti de investigaţie din Ukraina au fost vizaţi de operaţiuni de intimidare potenţial legate de anchetele pe care le desfăşoară cu privire la corupţia din ţară, a deplîns joi organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF), care a denunţat înmulţirea presiunilor asupra media ukrainene, transmite AFP.

În ultimele săptămîni au apărut mai multe cazuri îngrijorătoare de intimidare şi sperăm că nu este o tendinţă care se va prelungi, a declarat pentru AFP Pauline Maufrais, responsabilă de misiunea pentru Ukraina a organizaţiei.

RSF enumeră trei cazuri ieşite la iveală într-o singură săptămînă şi pentru clarificarea cărora cere anchete aprofundate, transparente şi independente: jurnalistul de investigaţie Iuri Nikolov, de la centrul media anticorupţie Nashi Hroshi (Banii noştri) a fost vizitat pe 14 ianuarie de indivizi mascaţi, pe 19 ianuarie colega sa din Odessa Irina Hrib a descoperit în maşina sa un dispozitiv de înregistrare, iar centrul de investigaţii jurnalistice Bihus.info a fost vizat pe 16 ianuarie, cînd mai mulţi jurnalişti ai săi au constatat că au fost difuzate înregistrări video privind viaţa lor privată, cu scopul de a-i discredita.

Societatea civilă a reacţionat puternic la aceste acţiuni şi autorităţile au lansat rapid anchete judiciare, a menţionat responsabila RSF.

Mai multe scandaluri de corupţie – care este un flagel în Ukraina, la fel ca în alte ţări din fosta URSS – au vizat în ultima vreme responsabili ukraineni, mai ales din cadrul armatei şi al Ministerului Apărării.

RSF mai notează că în Ukraina continuă să funcţioneze mai multe media de investigaţie independente, în pofida războiului început acum aproape doi ani.

În 2023, Ukraina a figurat pe locul 79 din 180 de ţări în clasamentul privind libertatea presei realizat de RSF.

Slovacia se opune aderării Ukrainei la NATO

A Ukrainian national flag rises in front of the NATO emblem, amid Russia’s attack on Ukraine, in central Kyiv, Ukraine July 11, 2023. REUTERS/Valentyn Ogirenko

BMTF, 22 ian – Slovacia respinge admiterea Ukrainei în NATO şi este pregătită să opune veto-ul aderării ţării dacă este necesar, a declarat sîmbătă premierul Robert Fico la postul public de radio RTVS, informează dpa, preluată de Agerpres.

Premierul slovac a spus că urmează să se deplaseze miercuri în Ukraina, în oraşul de graniţă Ujhorod, pentru discuţii cu omologul său, Denîs Şmîhal.

Deşi unul dintre motivele vizitei este acela de a prezenta un pachet suplimentar de ajutor pentru Ukraina, Robert Fico va clarifica, de asemenea, poziţiile slovace care diferă de dorinţele Ukrainei, a spus premierul. Îi voi spune că vom bloca şi vom exprima veto-ul nostru pentru aderarea Ukrainei la NATO pentru că nu ar fi altceva decît baza unui al treilea război mondial, a spus Fico.

Slovacia, care este membră a NATO din 2004, a fost mult timp unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ukrainei în campania sa defensivă împotriva invaziei ruse. Cu toate acestea, după ce guvernul naţionalist de stînga al premierului Fico a preluat conducerea în octombrie anul trecut, Slovacia a decis să nu mai aprovizioneze Kievul cu arme, deşi Bratislava continuă să trimită sisteme de deminare şi generatoare diesel în cazul atacurilor ruseşti asupra centralelor electrice.

Premierul Robert Fico a declarat sîmbătă că Slovacia este favorabilă aderării Ukrainei la Uniunea Europeană atît timp cît ţara îndeplineşte aceleaşi condiţii ca restul candidaţilor.

Premierul slovac, criticat de oponenţii săi ca fiind pro-rus, a subliniat încă o dată că ţara sa nu va mai furniza Ukrainei arme din stocurile sale armate, dar va continua să permită vînzarea de arme de către companiile de apărare slovace.

Şeful guvernului slovac a precizat că nu va avea loc nici o conferinţă de presă comună după întîlnirea cu omologul ukrainean.

ÎN PLUTOCRAȚIE ORICE SCENARIU ESTE POSIBIL. INCLUSIV ARMAGHEDONUL!

Ukraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate, anunță administrația prezidențială ukraineană dar nu și cea de la București. La discuții participă şeful de cabinet al preşedintelui Ukrainei, Andrii Yermak, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota, informează News.ro.

Negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ukrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ukraina, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei ukrainene. Acestea marchează avansarea relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. România NU este membră G7! În mod logic, aceasta reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Ukrainei şi României din 9 ianuarie 2024 şi este un pas spre punerea în aplicare a Declaraţiei comune a celor doi lideri din 10 octombrie 2023, se mai arată pe site-ul president.gov.ua.

Nu știm NIMIC din discuțiile telefonice între actor și forma de viață! Cum NU știm nimic despre ajutorul acordat Ukrainei, pînă în acest moment, și nici cuantumul acestuia!

România a devenit cea de-a 9-a ţară care a iniţiat discuţii bilaterale de securitate cu Ukraina şi a afirmat încă o dată sprijinul său nemijlocit pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ukrainei, precum şi pentru parcursul său european şi euroatlantic. Potrivit lui Ihor Zhovkva, şeful adjunct al Biroului preşedintelui Ukrainei, „nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România”.

Acordul trebuie ratificat de Parlamentul României!

Atîta timp cît acest document este ținut secret nu putem decît să speculăm și să emitem tot felul de scenarii. NATO și-a demonstrat sprijinul total pentru Ukraina în războiul cu Rusia. Practic, NATO este în război cu Rusia prin procură! Pentru a lupta cu uriașa mașinărie de război rusească, Ukraina are nevoie de tehnică și oameni. Nu mai prea are de nici unele! Putem specula că cele nouă țări semnatare ale unor astfel de parteneriate strategice vor pune la dispoziția Ukrainei bani, arme și… oameni! Am mai văzut asta! O Coaliție de Voință, la fel ca în Iraq! Nu NATO este în război cu Rusia, ci o coaliție de voință, parteneri punctuali ai Ukrainei!

NU SÎNT DE ACORD CA TRĂDĂTORII CARE CONDUC ASTĂZI ACEASTĂ ROMÂNIE – FORMĂ FĂRĂ FOND SĂ-MI TRIMITĂ COPILUL LA RĂZBOI!

Poate că nu va fi așa, dar în baza nimicului de informație comunicat de conducerea coloniei, reacționez ca atare!

Potrivit informațiilor, în prima fază România va da bani (mulți!) și vom livra echipamente militare Ukrainei. Anthony Blinken, Secretarul de stat al SUA, l-a asigurat pe liderul de la Kiev, prezent la Davos, că va primi bani. În ciuda divergențelor din Congres, Administrația Biden îi va oferi în continuare sprijin. Cum? Simplu! Avînd probleme la ei acasă, americanii au luat aliații la rînd și le-au recomandat să semneze acest acord. Decizia a fost luată la reuniunea G7 din vară de la Vilnius. Plătesc Ukraina prin intermediari, în condițiile în care cele 60 de miliarde de euro ale UE sînt încă blocate de poziția intransigentă, pînă acum!, a Ungariei.

Pentru a pune presiune pe politicienii europeni și pe bugetele gestionate de aceștia, teoria invaziei iminente a Rusiei în Europa este repetată cu obstinație. „Avem nevoie de o transformare a NATO pentru război”, a declarat șeful Comitetului militar al alianței, amiralul olandez Rob Bauer, în timpul unei reuniuni de la Bruxelles cu șefii apărării din mai multe țări. „În trecut, organizațiile publice și private au trăit într-o eră în care totul era abundent, previzibil, controlabil și concentrat pe eficiență. Astăzi a dispărut”, a afirmat el, potrivit hotnews.ro.

Acum trei zile, un oficial al armatei germane afirma că Rusia va ataca Europa în 2025. Adică NATO, practic, nu? Aceste sperietori urmăresc un scop ascuns: creșterea și mai mare a bugetelor militare, în detrimentul bugetelor pentru dezvoltare. Pentru asta trebuie o justificare, deși, tot intelligenceul militar știe că la ora asta, Rusia nu are capacitatea logistică și resursele umane să poată purta, concomitent, un război CONVENȚIONAL cu Ukraina și NATO de una singură. De ce asta? Deoarece are un teritoriu imens. De la Kalinigrad pînă în Kamceatka există un decalaj de fus orar de 11 ore. Nu poți acoperi logistic și militar un asemenea teritoriu atacat din vest, sud și est în același timp.

Prezența NATO la frontierele Rusiei, în Ukraina este una existențială. Din Ukraina o rachetă NATO poate lovi Moscova în doar 7 min! Dacă Rusia va constata că este pusă în pericol existența ei, atunci războiul va deveni nuclear și nu vor mai exista nici învinși și nici învingători. Putin declara cu ceva timp în urmă: „Rusia nu va fi niciodată prima care va recurge la armele nucleare. Deoarece în caz de confict nuclear noi nu ne putem proteja teritoriul de efectele radiațiilor. Dar nu vom fi nici ultimii.”

Astăzi, rachetele nucleare sînt pregătite tot timpul pentru reacție și spectrul unei lovituri nucleare este mai prezent ca oricînd. Nu mai trebuie să mizăm nici măcar pe înțelepciunea liderilor și a structurilor din umbră, precum în perioada Războiului Rece.

Revin la excepționalul diplomat și academiocian Mircea Malița, cel care a reverberat idei globale sub doi președinți comuniști: Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Malița este autorul celebrei „teorii a primei lovituri”, într-o perioadă în care și vesticii, la fel ca și esticii, aveau toate motivele din lume să se teamă pentru securitatea lor. „Teoria primei lovituri” se referă la o plauzibilă înțelegere între cele două mari puteri care stipula faptul că orice posibil conflict nuclear, chiar și în cazul excepțional cînd nu va putea fi evitat, nu va viza direct cele două mari superputeri, Statele Unite și URSS. Altfel spus, dacă una dintre ele ar fi declanșat atacul nuclear, prima lovitură ar fi trebuit orientată nu spre teritorul superputerii inamice, ci spre teritoriile aliaților acesteia! Riposta care ar fi urmat din partea celeilalte supraputeri ar fi vizat, la rîndul ei, tot un teritoriu aliat al inamicului. După acest set de lovituri, cele două superputeri se vor fi așezat la masa negocierilor, negrevate de o lovitură nucleară care să le afecteze nemijlocit. Miza „teoriei primei lovituri” era așadar  evitarea unui război nuclear mondial și mențină posibilitarea revenirii la echilibru sistemului inclusiv în cazul – excepțional – al unor prime lovituri nucleare. Serviciile secrete din ambele tabere se asigurau că nici un conducător idiot nu va putea declanșa Armaghedonul. De aici și imaginea hiperbolizată cu care serviciile secrete au ieșit din Războiul Rece!

Astăzi, cînd lumea s-a schimbat ireversibil, cînd elitele ignoră și sfidează poporul (inclusiv, sau MAI ALES, în România lui Iohannis & Comp.), cînd albul a devenit negru, cînd scara de valori a fost inversată, cînd dubla măsură și dublul limbaj guvernează această lume în care PLUTOCRAȚIA a înlocuit DEMOCRAȚIA și valorile acesteia, orice este posibil!

Ukraina trebuie să adere la UE şi Rusia să piardă războiul

BMTF, 19 ian  – Viitorul Ukrainei este în UE, dar acest lucru nu este suficient şi Rusia trebuie să piardă războiul, au concluzionat joi reprezentanţi ai unor ţări est-europene reuniţi la Forumul de la Davos, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Viitorul Ukrainei este în UE, dar aceasta este o călătorie lungă (…) Rusia trebuie să fie înfrîntă militar. Nu este suficient să invităm Ukraina să adere la UE, a comentat letonul Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul sesiunii Rusia: What Next? (Rusia: ce urmează?).

Politicianul leton consideră că UE trebuie să preia din nou iniţiativa, întrucît, aşa cum s-a întîmplat cu Hitler înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, împăciuirea cu dictatorii nu funcţionează.

Nu trebuie să repetăm aceleaşi erori, a continuat Dombrovskis, care a susţinut că, dacă va avea succes în Ukraina, Rusia îşi propune să continue expansiunea imperialistă, întrucît nu recunoaşte frontierele internaţionale.

Ministrul român de externe Luminiţa Odobescu a afirmat că nu încap iluzii în ce priveşte Rusia, mai ales după ce mai multe drone ruseşti au căzut pe teritoriul României.

Rusia trebuie să eşueze strategic în Ukraina (…), în caz contrar ar putea să nu se oprească la frontiera ukraineană, a spus Odobescu.

Ea consideră că cea mai mare surpriză pentru Rusia a fost unitatea şi coordonarea arătate de comunitatea transatlantică, prin urmare a cerut Occidentului să rămînă ferm în faţa revizionismului Kremlinului.

Putere, unitate şi coordonare, aceasta este ceea ce respectă Rusia, a mai spus Luminiţa Odobescu.

Omologul ei lituanian, Gabrielius Landsbergis, a avertizat în acest timp asupra mulţumirii de sine în care au căzut aliaţii occidentali ai Ukrainei după ce Kievul a rezistat în 2022 asaltului inamic.

Avem multe bătălii în faţa noastră şi noi nu avem strategie, observă ministrul lituanian, care se teme de riscurile îngheţării conflictului.

Deşi preşedintele rus Vladimir Putin s-a văzut surprins în primele luni ale conflictului, acum el s-a adaptat şi mizează pe disensiunile, oboseala şi lentoarea proceselor democratice în Occident, mai remarcă Landsbergis.

Sincer, cred că (Putin) are o ocazie, a mărturisit ministrul lituanian, care consideră că cel mai bun exemplu în acest sens este că în mai mult de o jumătate de an UE nu a putut aproba pachetul de asistenţă militară pentru Ukraina.

De partea sa, noul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski consideră că Putin a trecut deja de punctul fără întoarcere şi că este un criminal de război.

Sikorski anticipează că, la fel ca în alte războaie coloniale, actualul război se va prelungi aproximativ un deceniu, dar speră că pînă atunci Rusia va aprecia că războiul a fost o greşeală şi că este prea costisitoare continuarea lui.

Acelaşi ministru mai crede că, în cazul unei victorii ruse în Ukraina, China va încerca să o reproducă în Taiwan, întrucît Beijingul şi Moscova au aceeaşi ideologie şi recurg la aceleaşi metode pentru a recupera controlul asupra provinciilor renegate.

SE VA MODIFICA STATUTUL MĂRII NEGRE?

Marea Neagră este o autostradă de apă care leagă trei dintre cele mai fierbinți zone ale lumii: Rusia în fricțiune cu flancul estic al NATO din Ukraina, regiunea balcanică-danubiană, unde atîtea focuri încă ard sub cenușă, și Orientul Mijlociu extins, a cărui instabilitate nu merită prea multe comentarii, scrie publicația italiană Il Fatto Quatidiano.

Sigur, pentru riveranii Mării Negre, Pontul Euxin reprezintă mult mai mult, iar necunoașterea istoriei generează ignoranță, pe deoparte, iar pe partea cealaltă conferă mai mult… curaj în punerea în aplicare a planurilor istorice nerealizate.

Securitatea în bazinul Mării Negre se bazează pe echilibrul dinamic de putere dintre riverani garantat în ordinea internațională prin Convenția de la Montreaux din 1936 privind statutul strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Potrivit acesteia, Turcia deține cheia de intrare în Marea Neagră, fiind obligată să nu permită accesul forțelor militare navale străine decît în anumite limite de tonaj și pe perioade limitate de timp. Nici riveranii nu au dreptul să țină în Marea Neagră flote excesiv de mari, strîmtorile putînd fi închise pentru a opri excesele care generează riscul de război.

Potrivit regretatului academician și diplomat Mircea Malița, a existat o bătălie acerbă între două concepţii privind Marea Neagră: una că Marea Neagră este a riveranilor, iar a doua că Marea Neagră este mare deschisă. Conceptul de mare deschisă nu avea mari simpatii, nici la ruşi, nici la turci, mai ales la turci care ştiau că dețineau o cheie la care nu vor renunţa niciodată… Problema s-a pus înainte de război, în 1936, la Montreaux, își amintește, într-o carte de memorii, Mircea Malița.  “Şi atunci, cele două idei s-au ciocnit. Anglia prezentă, voia mare liberă, Occidentul vroia şi el, bineînţeles, mare liberă, în schimb ruşii şi turcii, cam singuri, eventual cu aliaţii lor din regiune, stăteau pe poziţia că Marea Neagră este a celor din regiune”, a riveranilor.

În jurul anului 2005, viziunea românească și euroatlantică asupra Mării Negre se modifică. România a devenit vîrful de lance al unei politici care nu mai favoriza ideea Mării Megre ca mare a riveranilor, ci ca spațiu de înaintare a frontierei euroatlantice. Vestul devenea din ce în ce mai pofticios la Marea Neagră și nu se putea destăinui nici turcilor, nici ruşilor. Diplomatul remarcabil Mircea Malița sintetizează perfect poziția României, exprimată de politicienii actuali: „cînd a găsit un slujitor fidel al ideii care preferă să fie, în loc de riveran, săgeată a Occidentului în inima răsăriteană, s-a terminat. L-a folosit fără scrupule”.

Astăzi, Marea Neagră face obiectul central al strategiilor actorilor globali și în special ale SUA.  Importanța geopolitică și strategică a Mării Negre a generat mai mult decît o atenție sporită la Washington, Londra sau Bruxelles și în capitalele occidentale, dar, mai presus de toate, există o determinare consolidată, odată ce Marea Baltică a fost securizată prin extinderea NATO către Suedia și Finlanda, de a plasa Marea Neagră în centrul strategiei Alianței. SUA a hotărît că are interese vitale în regiunea Mării Negre, iar Rusia nu va mai trebui să dicteze regulile în regiune și nici aliații – precum Turcia – nu vor mai fi lăsați singuri în fața provocărilor eurasiatice. Marea Neagră merită o strategie globală proprie pentru a se asigura că Kremlinul nu o mai consideră LAC RUSESC, vorba unui președinte-jucător.  înfrîngerea Rusiei nu poate veni decît prin pierderea porturilor de la Marea Neagră și Marea Azov de pe teritoriul ukrainean și prin redimensionarea sa geopolitică și militară în Marea Neagră însăși, cred Aliații. Controlul Mării Negre a fost întotdeauna un element-cheie pentru Rusia. Atacul asupra Georgiei, în 2008, anexarea Crimeei, în 2014 și a părții de coastă din oblasturile Zaporojia și Kerson dar, mai ales, a portului Mariupol, în 2022, au fost operațiuni militare menite să îmbunătățească situația geopolitică și strategică a Rusiei în Marea Neagră.

Alianța Nord-Atlantică, fidelă conceptului contestat în negocierile din 1936, anume acela de “mare deschisă”, consideră că Marea Neagră poate fi privită ca un mare golf al Mării Mediterane din care, pe de o parte, poate fi ținută sub observație și control Mediterana de Est cu Orientul Mijlociu înconjurător, iar pe de altă parte, traversînd coridorul sud-caucazian, se ajunge în Marea Caspică cu țările sale riverane aparținînd Asiei Centrale. Important de remarcat că atît Orientul Mijlociu cît și Asia Centrală sînt teritorii bogate în resurse energetice și alte materii prime strategice. Nu energie eoliană sau solară! Așadar, zona Mării Negre, ca spaţiu geopolitic de confluenţă, are o valoare cu totul specială, dacă o situăm în perspectiva unei arhitecturi euro-asiatice.

Pe de altă parte, Turcia a intrat într-o nouă eră, cea de putere regională proeminentă, gardian al evoluţiilor din Orientul Mijlociu, Iran, Marea Caspică, Marea Neagră, Caucaz şi Balcani, de care depinde DIRECT accesul Rusiei la Marea Mediterană.

Situaţia militară din zona Mării Negre este, din punctul de vedere al României, extrem de gravă. Rusia a atins un punct de dominanţă militară consolidată asupra a peste 90% din arealul maritim. Flota rusă a Mării Negre își are sediul la Sevastopol din 1793. Orașul-port din Peninsula Crimeea are o semnificație specială pentru Moscova: este una dintre foarte rarele amenajări portuare de apă adîncă fără gheață din Rusia, poate fi folosit de armată chiar și iarna și funcționează ca o trambulină de unde Kremlinul își poate afirma influența înspre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sudul Europei. Marea Neagră oferă Rusiei acces spre țări mai îndepărtate în care activează militar, precum Lybia sau Syria, unde dispune de propria sa bază navală, la Tartus.

Pentru Ukraina, Marea Neagră este și mai importantă ca decît pentru Rusia. În timp de pace, peste 50% din totalul exporturilor naționale plecau spre lume din cel mai mare port ukrainean de la Marea Neagră, Odessa!

Dar, pe lîngă dominația litoralului Ukrainean și ocuparea în întregime a Mării Azov, în timp, Rusia şi-a atins cîteva din obiectivele geopolitice pe care şi le-a propus la Marea Neagră: Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud, dar vizează şi gurile Dunării. Pentru că, nu-i așa, cine controlează gurile Dunării, controlează Europa!

România şi Bulgaria au o capacitate de acţiune navală mult sub nivelul care ar putea fi definit ca „modest“, Georgia nu intră în discuţie, iar în ceea ce priveşte capacitatea navală rămasă Ukrainei, este greu de făcut o estimare realistă. În aceste condiții, o prezenţă militară NATO de tip permanent în Marea Neagră reprezintă o iniţiativă care corespunde intereselor immediate ale unor state riverine.  

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea este de părere că Turcia face jocurile Rusiei după ce Ankara a anunțat că interzice intrarea în Marea Neagră a două nave vînătoare de mine donate de britanici Ukrainei pentru a ajuta în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia. Constantin Ciorobea merge și mai departe și susține, în ziarul ADEVĂRUL, că prevederile Convenţiei de la Montreux care a fost semnată în anii ’30 trebuie renegociate pentru că nu mai fac față realităților.

„Acest document nu mai este de actualitate. De exemplu, Georgia, Republica Moldova și Ukraina nu au semnat documentul deși au ieșire la Marea Neagră în prezent. Nu au semnat pentru simplul motiv că nu existau ca state la vremea respectivă. Păi cum poți obliga trei state să respecte un tratat pe care nu l-au semnat? Apoi, ar mai fi o abordare privind Convenția de la Montreux. Acum este clar pentru mine că în mod tacit, evident, Turcia și Rusia au ajuns la un echilibru la Marea Neagră, dar problema este că acest balans se face pe spatele României și Bulgariei. În mod normal ar trebui să putem apela la sprijinul NATO în Marea Neagră“, a concluzionat contraamiralul, potrivit ADEVĂRUL.

Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră. Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strîmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvînt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război.

Strategia Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră, aprobată pe 24 decembrie 2022 de Congresul SUA, reprezintă o evoluţie firească, în urma adoptării noului Concept Strategic al NATO, la Summitul de la Madrid din vara lui 2022, prin care Marea Neagră a fost declarată zonă de interes strategic. Evident, un impuls important a venit şi din partea corpului diplomatic românesc, altul decît cel cunoscut de regretatul Mircea Malița, care a militat pentru o astfel de soluţie, “menită să întărească Flancul Estic al NATO”.  „România îşi asumă plenar statutul de pilon al Organizaţiei Atlanticului de Nord şi ne bucurăm să vedem că aliaţii americani se mişcă rapid pentru sprijinirea acestui punct strategic fierbinte pe harta geopolitică a lumii”, afirma președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, senatoarea Nicoleta Pauliuc.

La rîndul său, Europa dorește să își asigure maximul de independentă față de petrolul și gazele din Rusia și pune accentual, tot mai insistent, pe țările producătoare din Caucaz, mai ales pe Azerbaidjan. Baku exportă petrol și gaze către Europa prin Georgia și Turcia. Ruta peste Marea Neagră ocolește atât Rusia, cît și Iranul, două țări cărora europenii le-au impus sancțiuni severe.

Nu voi scrie nimic despre rezervele de gaz și de exploatările Turciei sau României.

Ignorată mai bine de 10 ani, războiul din Ukraina a transformat Marea Neagră într-o regiune cu identitate strategică distinctă în ochii unor actori globali cu interese vitale aici, deși încă de la Războiul Crimeii, care a durat din 28 martie 1853 pînă în 1856 și a confruntat Imperiul Rus cu o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte, Marea Neagră a fost considerată un loc potrivit pentru exportul crizelor interne ori al celor ivite pe alte teatre de confruntare. Istoria ultimilor 200 de ani ne aratră că crizele din regiunea Mării Negre sînt, de fapt, proiecția unei istorii conflictuale produse de neriverani!

Departe de a fi o metaforă, regionalizarea securităţii Mării Negre, prin abolirea Tratatului de la Montreaux, presupune un răspuns local nu numai la riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi (RAV), ci şi la cerinţele de gestionare şi de monitorizare a acestora, inclusiv confruntarea directă cu Rusia pentru care schimbarea statutului Mării Negre este inacceptabilă. La fel și pentru Turcia, deși face parte din NATO.

Mediul de securitate internaţional este, în prezent, încărcat de războaie locale cu tendințe de regionalizare, dar și alte riscuri şi ameninţări grave de instabilitate şi insecuritate pentru comunitatea internatională, precum războiul civil cu bandele narco-criminale din Ecuador. Tot acest melanj de insecurităţi, oportunități și provocări geo-politice pot duce în două direcţii distincte, în ceea ce privește Marea Neagră: spre o cooperare internaţională solidă și deschiderea Pontului Euxin, așa cum dorea Marea Britanie în 1936, direcție care provoacă încă o dată Rusia și deschide porțile confruntării directe, sau rămînerea în actualul format de Mare a Riveranilor unde se va putea regăsi o luminiță a păcii…

„Vinovat” de Delict de Opinie

Ziaristul american Gonzalo Lira a murit într-o închisoare din Ukraina! Pînă în urmă cu vreo patru ani, această propoziție nu ar fi existat. De ce? Pentru că subiectul propoziției îl reprezintă un cetățean american care este, pe deasupra și JURNALIST! Conform cutumelor, cetățenii americani sînt repatriați urgent în caz că întîmpină diferite probleme în oricare stat de pe planetă. Ei nu sînt judecați decît de justiția americană. De încarcerat, nici nu poate fi vorba! Mai mult! Atunci cînd vorbim de un jurnalist, obiceiul e să se invoce libertatea de exprimare, democrația universală care nu poate exista fără o presă liberă, mă rog, bla-bla-uri din acestea extrem de eficiente în colonii.

Jurnalistul american Gonzalo Lira a murit de pneumonie într-o închisoare ukraineană a SBU, după ce a fost bătut și torturat și i s-a refuzat accesul la servicii medicale! Gonzalo Lira era un critic acerb al cuplului Biden-Zelenski. Dacă un jurnalist american a fost abandonat de Cea mai Mare Democrație din Lume, vă dați seama ce putem păți noi, românii, bulgarii, moldovenii, ungurii, sîrbii, polonezii. Acesta este și motivul pentru care Cea mai Mare Democrație din Lume sprijină Cea Mai Morală Armată din Lume. Dar, asta este o altă poveste, deși lucrurile se leagă…

Știrea morții lui Lira a fost dată și de Tucker Carlson, care îi luase un interviu tatălui ziaristului cu cîteva săptămâni în urmă: „Gonzalo Lira Sr. a spus că fiul său în vîrstă de 55 de ani a murit într-o închisoare ukraineană, unde era ținut pentru infracțiunea de a fi criticat guvernele Zelenski și Biden. Gonzalo Lira a fost un cetățean american, dar administrația Biden a fost în mod clar de acord cu încarcerarea și torturarea sa. Cu cîteva săptămîni în urmă, am discutat cu tatăl lui, care a prevăzut că fiul său va fi ucis.”

Omul de afaceri american David Sachs a comentat pe X – „Administrația Biden l-ar fi putut aduce înapoi pe Gonzalo Lira cu un simplu telefon, dar nu a mișcat un deget. Așa că guvernul ukrainean a înțeles că putea acționa nepedepsit.”

Regimul de la Kiev nu a confirmat moartea lui Lira. A făcut-o în schimb Departamentul de Stat american.

În mai 2023, serviciul de securitate al Ukrainei, SBU, l-a arestat pe ziaristul Gonzalo Lira, care avea dublă cetățenie: chiliană și americană, în regiunea Harkov, l-a eliberat pe cauțiune și l-a arestat din nou, în iulie, cînd se spune că ar fi încercat să părăsească Ukraina. Înainte de a fi rearestat, Gonzalo Lira a apucat să posteze pe X (Twitter) un șir de mesaje în care descrie regimul din închisoare, și cum a fost bătut, torturat și nu i s-a acordat asistență medicală deși era grav bolnav.

Acuzațiile pentru care a fost închis, torturat și în cele din urmă ucis, au fost: „justificarea agresiunii Rusiei în Ukraina” și „răspîndirea de idei rusești pe rețelele de socializare”.

Cu alte cuvinte, Gonzalo Lira a plătit cu viața pentru Delict de Opinie. Cu toții ne putem aștepta la asta! Confrații palestineini plătesc cu viața de ani de zile și multe războaie, dar breasla noastră se face că nu observă…

În România, o lege care pedepsește cu închisoarea răspînirea de …deepfake va fi promulgată în cel mai scurt timp. Deși termenul de deepfake este definit, există temerea extinderii prevederilor acestei legi la toate știrile care nu provin din surse oficiale și, deci, nu se încadrează la capitolul propagandă!

Realizarea și distribuirea de materiale video, audio sau tip imagine deepfake fără marcaje corespunzătoare va fi pedepsită cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat și înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu raport favorabil. La dezbaterile din Parlament a fost subliniată importanța utilizării responsabile a tehnologiei, mai ales că anul acesta va fi marcat de patru tururi de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Potrivit proiectului de lege, prin deepfake se înțelege orice conținut falsificat sub formă de imagine, clip video sau audio, realizat astfel încît să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut anumite lucruri care nu corespund realității sau pentru care nu și-a dat acordul. Distribuirea pe internet și mass-media a acestor videoclipuri și imagini este interzisă, dacă nu apar însoțite de un avertisment redat pe cel puțin 10% din suprafața expunerii și pe toată durata difuzării sau de un mesaj sonor care să anunțe că materialele conțin ipostaze imaginare. Nerespectarea acestor prevederi se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la doi ani. Inițiatorii documentului spun că măsura este necesară pentru că fenomenul de deepfake este mult mai periculos și are un impact mult mai puternic decît știrile false. Proiectul de lege mai prevede obligația Consiliului Național al Audiovizualului de a verifica respectarea noilor reglementări și de a înființa, în termen de trei luni de la publicarea documentului în Monitorul Oficial, a unei structuri responsabile de aplicare a acestui proiect de lege, care așteaptă votul final în Camera Deputaților, ca for decizional.

Cenzura se întoarce. Mai performantă, mai sinistră!

HUNTING ISIS

BMTF, 5 ian – Iranul amenință cu un răspuns dur, după dubla explozie de la Kerman, din sud, în care 84 de persoane au murit, cel mai sîngeros atentat din ultimii 40 de ani. Peste 210 persoane au fost rănite în acest atentat comis miercuri în apropierea mormîntului lui Qassem Soleimani, considerat arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, Iranul marcînd oficial împlinirea a patru ani de de la decesul acestuia, a informat presa de stat.

Timp de 30 de ore de la comiterea carnagiului nu a existat nici o revendicare. Un oficial american spune că pare un atac terorist de tipul celor comise în trecut de organizația Statul Islamic, în Iran. De altfel, Statele Unite neagă orice implicare a lor sau a Israelului în atacul cu bombe de pe 3 ianuarie, din Iran. „Statele Unite nu au fost implicate în nici un fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, relatează AFP. „Nu avem nici un motiv să credem că Israelul este implicat în această explozie”, a adăugat el.

Ce-mi dă cu virgulă, la o primă vedere: așa cum sugerau din primul moment oficialii americani, după modelul 9/11, Ben Laden etc, Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atentatele de la Kerman, într-un comunicat ce nu pare scris de oamenii califatului! Explic, pe scurt:

1. ISIS a folosit termenul „Iran” în declarația sa oficială, ceea ce este extrem de neobișnuit. ISIS folosește întotdeauna retorica islamică, deoarece nu crede în conceptul de state naționale. În atacurile anterioare asupra Iranului, ei au numit-o „Provincia Fars” sau „Provincia Khorasan” ca parte a Califatului Islamic, dar niciodată „Iran”.

2. ISIS a publicat fotografiile celor doi presupusi atacatori sinucigași cu fețele încețoșate. Atacatorilor sinucigași anteriori, martiri, nu li s-au încețoșat niciodată fețele pentru că nu există nici un motiv practic pentru ca imaginile să fie neclare. Blurarea se face de obicei pentru a evita identificarea care duce la arestarea lor. Ori, în cazul nostru, atacatorii sinucigași sînt deja morți și trupurile lor sînt în bucăți în Paradis.

3. ISIS și-a asumat responsabilitatea la aproximativ 30 de ore după atentat după nenumăratele comunicate ale Israel și SUA prin care se spală pe mîini de Kerman. Acest lucru este neobișnuit, deoarece gruparea teroristă emite, de obicei, o declarație în aceeași zi a atacului, de cele mai multe ori chiar și imediat după.

Dar, nah, decît zic…

JUSTIȚIA GLOBALĂ: DUBLA MĂSURĂ ȘI NAKBA… VOLUNTARĂ

BMTF, 4 ian – SUA au respins dosarul Africii de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) pentru războiul din Gaza, transmite BBC.

Africa de Sud susţine că Israelul comite acte de genocid în Gaza în cazul depus la CIJ săptămîna trecută. „În ceea ce priveşte Statele Unite, nu vedem nici un act care să constituie genocid”, a declarat miercuri purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller. „Dar au loc operaţiuni militare care pun poporul palestinian în pericol”, a adăugat Miller.

Purtătorul de cuvînt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a mai spus miercuri că SUA consideră cazul „contraproductiv şi complet fără nici o bază de fapt”.

Israelul a respins acuzaţia de genocid din Africa de Sud, numind-o „fără temei”.

Africa de Sud îi sprijină pe palestinieni în conflictul în curs, în timp ce SUA au sprijinit Israelul cu asistenţă militară şi arme.

Guvernul israelian negociază cu mai multe ţări, printre care şi Republica Congo, pentru relocarea parţială către acestea a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza după ce se va fi terminat războiul cu gruparea Hamas, potrivit ediţiei de miercuri a publicaţiei Times of Israel, care citează un înalt responsabil israelian, relatează agenţia EFE.

Guvernul condus de Benjamin Netanyahu elaborează astfel planuri pentru ceea ce numeşte a fi migraţia „voluntară” a unei părţi din cei 2,3 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza care ar fi de acord să plece de acolo.

„Republica Congo ar fi dispusă să primească imigranţi şi avem discuţii de asemenea cu alte ţări”, a spus pentru Times of Israel sursa citată, care face parte din Cabinetul de Securitate israelian.

De altfel, inclusiv unii miniştri membri ai guvernului Netanyahu au cerut deschis în ultimele zile plecarea palestinienilor din Fâşia Gaza şi instalarea coloniştilor israelieni în enclava palestiniană. Ministrul de finanţe, Bezalel Smotrich, şi cel al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, au făcut declaraţii în acest sens.

Ofensiva militară israeliană asupra enclavei palestiniene a provocat peste 22.300 de morţi şi peste 57.200 de răniţi, majoritatea femei şi copii. Se estimează că alte mii de palestinieni dispăruţi au murit şi corpurile lor se află sub dărîmăturile clădirilor distruse.

SCHIMB DE RACHETE ÎNTRE RUSIA ȘI UKRAINA

BMTF, 3 ian – După doi ani de război și o contraofensivă mai mult mediatică, Ukraina nu poate ieși din logica propagandei nesustenabile. Comunicatele oficiale anunță zilnic, triumfalist, cîte 1000 de militari ruși uciși de glorioasa armată ukraineană și 99% dintre rachete doborîte de glorioasa apărare anti-aeriană. Pe de altă parte, oficialii de la Kiev se plîng partenerilor occidentali de pagubele produse de atacurile rusești. Așa se întămplă și în primele zile ale acestui an.

Atacul rusesc masiv cu rachete şi drone efectuat marţi dimineaţă asupra capitalei ukrainene Kiev şi oraşului Harkov din nord-estul Ukrainei a ţintit societăţi ale complexului militar-industrial ukrainean şi depozite unde sînt stocate arme şi muniţii occidentale, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenţiile France Presse şi EFE.

Forţele armate ale Rusiei au desfăşurat un atac grupat cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune şi vehicule aeriene fără pilot împotriva companiilor complexului militar-industrial al Ukrainei care desfăşoară activităţi pentru producţia de rachete, vehicule aeriene fără pilot şi reparaţii de arme şi echipamente militare la Kiev şi în împrejurimi, semnalează Ministerul rus al Apărării.

Conform acestuia, acelaşi atac a ţintit de asemenea amplasamente de stocare a rachetelor, muniţiilor şi armelor pentru aviaţie furnizate de ţările occidentale. Obiectivul atacului a fost îndeplinit. Toate ţintele au fost atinse, susţine ministerul rus.

De partea sa, armata ukraineană susţine că a doborît 72 dintr-un total de 99 de rachete ruseşti lansate în acest bombardament, inclusiv 10 rachete Kinjal. Aceasta este o rachetă hipersonică despre care Rusia şi unii experţi militari afirmă că este imposibil de doborît cu tehnologia actuală. Totuşi, Ukraina a mai susţinut că ar fi reuşit să doboare astfel de rachete după ce a primit din partea SUA sisteme antiaeriene Patriot. Rusia a susţinut la rîndul său că a distrus anul trecut cu rachete Kinjal cel puţin un sistem Patriot. Toate aceste afirmaţii ale Kievului şi Moscovei nu au fost confirmate de vreo sursă independentă. Rusia are un stoc limitat de rachete Kinjal, prin urmare le foloseşte numai pentru atacurile asupra ţintelor de mare valoare.

Experții spun că pregătirea atacului a durat patru zile.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte circa o sută rănite în atacul rusesc cu rachete de marţi dimineaţă. Acest bombardament survine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că atacul ukrainean care a provocat sîmbătă 25 de morţi în oraşul Belgorod nu va rămîne fără răspuns.

Ruşii inumani lovesc din nou, a comentat marţi preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski într-o scurt mesaj video difuzat pe social media şi a denunţat teroarea rusească, în timp ce Ministerul ukrainean de Interne a deplîns bombardamente masive care au atins blocuri de locuinţe, depozite, infrastructuri esenţiale.

În capitala Kiev două persoane au fost ucise şi alte 49 rănite, potrivit primarului Vitali Kliciko. Mai multe zone ale oraşului şi din împrejurimile acestuia au rămas fără electricitate, iar în regiunea capitalei încă două persoane au fost ucise şi 16 rănite de rachete sau drone ori de resturile acestora căzute după doborîrea lor de antiaeriana ukraineană.

Al doilea oraş ca mărime al Ukrainei, Harkov, situat în nord-est, nu departe de graniţa rusă, a fost ţinta a patru atacuri aeriene ruseşti, soldate cu un mort şi 47 de răniţi, conform responsabililor locali.

Între timp, după salva de rachete lansată în cursul dimineţii asupra Ukrainei, Rusia a susţinut că doborît 17 rachete ukrainene deasupra regiunii sale de graniţă Belgorod şi cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte cinci sînt rănite în urma acestui atac ukrainean.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, armata ukraineană a lansat marţi două serii de rachete asupra regiunii Belgorod, în timp ce guvernatorul local Viaceslav Gladkov vorbeşte despre trei atacuri ukrainene în cursul acestei zile. Ministerul rus mai afirmă că Ukraina a folosit în aceste bombardamente rachete Vilkha de producţie ukraineană.

RĂZBOIUL PRIVAT DIN AFRICA

Societatea militară privată americană Bancroft, în discuţii cu Republica Centrafricană, în timp ce grupul rus Wagner se reorganizează.

Societatea militară privată americană Bancroft Global Development este în discuţii cu Republica Centrafricană, a declarat aceasta pentru AFP, în condiţiile în care grupul rus de mercenari Wagner, implantat din 2018 în această ţară este în plină reorganizare. RăspunzÎnd unei întrebări a AFP, serviciul de comunicare al Bancroft a dezminţit că a desfăşurat deja efective ale sale la Bangui, însă a admis că are contacte cu regimul preşedintelui Faustin Archange Touadera.

ÎncepÎnd din iulie, Bancroft a acceptat un cadru pentru a discuta despre posibile activităţi viitoare cu guvernul Republicii Centrafricane. Aceasta e tot, a informat grupul într-un comunicat.

Pe 23 decembrie, Radio Ndeke Luka a difuzat o înregistrare în care purtătorul de cuvÎnt al preşedinţiei centrafricane, Albert Yaloke Mokpeme, afirma că Republica Centrafricană (RCA) efectuează o muncă de diversificare a relaţiilor sale în materie de securitate.

În cadrul reconstrucţiei armatei naţionale, noi am făcut apel la parteneri, printre care Federaţia Rusă, Angola, Maroc, Guineea care ne ajută să ne formăm soldaţii, a adăugat el. SUA propun de asemenea Republicii Centrafricane să formeze soldaţi ai săi, atÎt pe teritoriul centrafrican, cÎt şi pe teritoriul american, potrivit lui Albert Yaloke Mokpeme.

Întrebat marţi de AFP cu privire la prezenţa deja efectivă a Bancroft, Mokpeme nu a confirmat-o. Formarea armatei noastre rămÎne prioritatea noastră, a declarat el. Însă despre fondul dosarului nu sÎnt în măsură să vorbesc, a adăugat el.

Sute de mercenari ai grupului rus Wagner au ajuns în Republica Centrafricană din 2018, oficial pentru a antrena armata, potrivit Moscovei. La sfÎrşitul lui 2020, dispozitivul Wagner a fost întărit pentru a zădărnici o ofensivă a rebelilor asupra Bangui.

Amplificarea prezenţei ruse în RCA a fost însoţită de intrarea în dizgraţie a Franţei, fostă putere colonială, pe fondul sentimentului antifrancez în creştere. Wagner s-a impus drept unul dintre principalii parteneri în materie de securitate ai guvernului centrafrican şi ultimii militari francezi au părăsit această ţară în decembrie 2022. Însă, la ora actuală, grupul rus Wagner a intrat într-o fază de reorganizare după moartea fondatorului său Evgheni Prigojin, în august.

Potrivit cotidianului francez Le Monde, Washingtonul a propus Republicii Centrafricane, la sfîrşitul lui 2022, un acord de securitate pentru preşedintele Touadera, în schimbul distanţării de gruparea Wagner. Nici Washingtonul, nici Bangui nu au confirmat.

După ce a comunicat cu AFP, Bancroft s-a disociat la rîndul său de autorităţile americane. Sînt articole care confundă Bancroft şi politicile de guvern ale SUA în RCA. Ele (articolele) sînt eronate, a subliniat societatea militară privată americană.

Pe site-ul său, grupul a precizat totodată că cel mai important contributor al activităţilor Bancroft este Departamentul de Stat american.

NU suntem aliații Ukrainei

BMTF, 6 dec – Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, a făcut o declarație șocantă în cadrul unei emisiuni la postul ZDF. Întrebat în legătură cu livrările de arme tot mai puține către Ukraina, politicianul german a spus: „Oferim tot ce putem. Același lucru se aplică aproape tuturor celorlalți aliați și parteneri. Dar Germania nu este un aliat al Ukrainei și, prin urmare, nu este într-o alianță.”

La începutul acestui an, Annalena Baerbock, ministru de Externe al Germaniei, afirma – nici mai mult, nici mai puțin – că, de dragul Ukrainei, Germania se află în război cu Rusia.

Pe de altă parte, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avertizat marți Congresul, în timpul unei ședințe private, că dacă nu va aproba mai mult ajutor pentru Ukraina, „foarte probabil” va duce la un război în Europa cu trupe americane, transmite Breitbart. „Dacă Putin preia controlul Ukrainei, va lua Moldova, Georgia, apoi poate țările baltice”, a declarat pentru The Messenger președintele Camerei Reprezentanților pentru afaceri externe, Michael McCaul (R-TX), după ce Austin și alți oficiali de rang înalt din administrația Biden au informat parlamentarii din Cameră cu privire la cererea lor de acordare a unui ajutor suplimentar pentru Ukraina. „Și apoi, ideea că va trebui să trimitem trupe pe teren, după spusele secretarului Austin, era foarte probabilă”, a adăugat McCaul. „Asta este ceea ce încercăm să evităm”.

Administrația Biden a solicitat Congresului un pachet de ajutor de 106 miliarde de dolari, din care cea mai mare parte – 61 de miliarde de dolari – va merge către Ukraina. Această sumă s-ar adăuga la cele 113 miliarde de dolari care au fost alocate pentru a sprijini Ukraina în războiul său cu Rusia din februarie 2022.

Volodimir Zelenski a solicitat Statelor Unite 17 milioane de obuze și 400 de miliarde de dolari!

PACE ÎN UKRAINA: UN VECIN ORGOLIOS, CU AERE IMPERIALE SOVIETICE, PROFUND RĂNIT, FRUSTRAT, NAȚIONALIST, MILITARIST, MILITARIZAT, DOMINAT DE HAOS, CRIMĂ ORGANIZATĂ ȘI NEOLIBERALISM

BMTF, 6 dec – Războiul din Ukraina e pe final. El se va încheia, într-un fel sau altul, mai curînd decît se speră, fie printr-o înghețare a sa, după model coreean, fie prin semnarea unei păci (puțin probabil) prin care se consfințește supremația imperială a Rusiei ausupra unui teritoriu geografic, social, cultural, politic. Există evidențe clare că pacea este tatonată de marile puteri. Singurul opozant pare a fi rămas liderul de la Kiev care știe că odată încetate ostilitățile și cariera sa politică se stinge. Poate chiar mai mult! Sînt voci care spun că Paștele de anul viitor nu-l mai găsesc în viață pe Zelenskiz. Alții plusează și vorbesc chiar de Crăciunul pe rit vechi…

I-am promis confratelui Victor Nichituș că voi da frîu liber temerilor ce mă frămîntă de ceva vreme. Indiferent cum va fi, personal sînt mai îngrijorat de pacea din Ukraina decît de continuarea războiului. Pentru că pacea ne va revela un vecin orgolios, cu aere imperiale sovietice, profund rănit, frustrat, naționalist, militarist și militarizat ce va fi dominat de haos și crima organizată, foarte puțin spre deloc prieten al țării noastre. Pentru România, această vecinătate poate fi fatală, în contextul în care neoliberalismul progresist implantat în buchetul Est European (Ukraina, România, Republica Moldova) a slăbit statul suficient de mult pentru a-l putea lua de gît și îneca în cadă, iar politicile prezidențiale au orbit societatea, civilă sau nu! Pentru că Zelenski, Iohannis și Maia Sandu reprezintă produsele aceluiași concept ce l-a avut stindard pe Augusto Pinochet!

În politică, slăbiciunea, înainte de a fi simțită de dușmani, este adulmecată și exploatată de… prieteni. Care, de fapt, nu există. Prietenia în politică este expresia unui consens de interese. Ukraina profită că – în speță – interesul primordial al României este de a se opune înaintării Rusiei spre granițele sale. Știm ce înseamnă să fim vecini cu imperiul țaristo-bolșevic rus! Din cauza apatiei, impotenței, mentalității de looser sau – nu e greu de ghicit – a servituților contractate în diverse momente de conducerea de la București,  s-a creat impresia că România e o țară care „înghite” orice,  o țară tip păpușă –  unde-o pui, acolo stă și rîde tot timpul -,  un elev de fundul clasei, bun de chemat cînd e vorba de șters tabla, uitat cînd e vorba de recunoscut premianții. Tipul perfect de exploatat de către neoliberali și progresiști!

Militar, în primul rând, dar și economic și financiar țara noastră este departe de starea de reziliență trîmbițată de mascota de la Cotroceni, de la care am fi putut construi un răspuns diplomatico-militar serios la această amenințare externă. Pentru România, cu atît de multe vulnerabilități moștenite, pacea în haoticul stat ukrainean poate reprezenta o amenințare existențială pe toate palierele securității interne, inclusiv pe mult discutata ecuația de securitate la granița noastră de est, atît terestră, cît și fluvială și maritimă. Îmi amintesc de o discuție purtată la Chișinău cu eminenții analiști de securitate Iulian Chifu și Dan Dungaciu, în urmă cu mai bine de 12 ani, în pauza unei reuniuni regionale pe probleme de securitate, atunci cînd la Kiev Leonid Kucima făcea și desfăcea noduri în complicata ecuație transnistreană. Iulian Chifu mărturisea că nu mai participă la Kiev la astfel de reuniuni, deoarece întîlnirile cu democrații ukraineni îi ridică serioase semne de întrebare. Respingerea participării comunității românești la viața socială și politică din statul vecin era de neînțeles pentru democratul analist român. Și asta din partea… democraților de la Kiev, ce se pregăteau să ia puterea! Sigur, o privire mai atentă asupra acțiunilor vecinului de la răsărit, din 1991 încoace, ne putea edifica asupra evoluțiilor viitoare ale relațiilor bilaterale. Timpul nu vindecă tendințele imperiale, pe care pot să le înțeleg în raport cu politica externă a unor jucători majori precum Rusia sau a Statele Unite, dar nicidecum cu acțiunile unor jucători de divizie secundă.

Spuneam, la începutul războiului, că Ukraina este o țară complexă și divizată, unde estul țării și vestul țării au viziuni total diferite despre lume și viață. Sigur, mi-am luat porția de înjurături și calomnii pentru asta! De zeci de ani, Ukraina este divizată de două idei despre identitate: ”etnicul naționalist ukrainean” versus ”slavul din est”. Ideea etniei și națioanlismului ukrainean se bazează pe cultura ukraineană, limbă, etnie, istoria centrată pe etnie și este populară în vestul Ukrainei, cu un epicentru la Lvov. Ideea slavismului estic, care arată că națiunea ukraineană a fost creată pe baza a două grupuri etnice, a două limbi și doua culturi – ukraineană și rusă – a fost acceptată în sud-estul Ukrainei și perpetuează simbolurile Rusiei Kieviene și Novorussiei.

Pe aceste două teritorii au jucat șah artizanii pintenului occidental din coasta Moscovei. Într-un interviu acordat revistei germane „Der Spiegel” în iulie 2022, răposatul Henry Kissinger spunea că războiul din Ukraina este, în primul rînd, un război al echilibrului puterii. La un alt nivel, însă, are aspecte de război civil și combină un tip european clasic de probleme internaționale cu unul global. Cînd se va sfîrși acest război, problema va fi dacă Rusia va obține o relație coerentă cu Europa – adică ceva ce a căutat mereu – sau va deveni un avanpost al Asiei la granița Europei.  Teoria că Ukraina este «leagănul ortodoxiei ruse» arată faptul că H. Kissinger considera Rusia și Ukraina ca pe un tot și, prin urmare, întelegea poziția policitienilor ruși care nu acceptă independența fostelor republici din URSS.

Istoric prin pregătire și vocație, Kissinger a fost decanul realpolitik, un om care a văzut relațiile internaționale prin prisma politicilor marilor puteri, iar cuvintele sale au generat nu doar curente de opinie, ci chiar arhitecturi de securitate, începînd chiar cu „A World Restored” – teza sa de doctorat din 1957, în care Kissinger a susținut că o ordine mondială acceptată tacit de către marile puteri este „legitimă” dar nu trebuie confundată cu justețea – și pînă la finalul vieții. „Pentru Rusia, Ukraina nu poate fi niciodată o țară străină”, spunea el într-un comentariu pentru „The Washington Post”, publicat la mai puțin de o lună după ocuparea Crimeei.

Kissinger i-a îndemnat pe „întelepții lideri ukraineni” să „opteze pentru o politică de reconciliere între diversele părți ale țării” și a spus direct: „Ukraina nu trebuie să intre în NATO”. „Kissinger scuza imperialismul moscovit, vedea Rusia ca pe o mare putere îndreptățită să-și domine «sferele de influență»”, spune pentru RFE/RL Janusz Bugajski, senior fellow la Jamestown Foundation din Washington, D.C. „Era blocat în narativele Războiului Rece și ignora complet interesele tărilor mici”. „Nu este posibil să aduci Rusia în sistemul internațional prin conversie”, spunea Kissinger în 2016, într-un interviu pentru „The Atlantic”. „E nevoie de întelegeri și de întelegere. E vorba despre o societate unică și complicată. Rusia trebuie să fie tratată prin închiderea opțiunilor militare, dar într-un mod care să-i confere demnitate în ceea ce privește propria istorie”. În 2016, Kissinger spunea într-un discurs ținut la Moscova că Ukraina ar trebui să servească precum un „pod între Rusia și Vest, mai degrabă decît ca un avanpost pentru vreuna dintre părți”.

Exact asta nu s-a întîmplat! Revoluția Maidanului, din 2014, care NU a fost susținută de mulți ukraineni din sud-estul țării, i-a transformat pe aceștia din urmă în ”slavi”, ”sovki” și „vatniki” – termeni care denotă că sînt barbari și retrograzi. Revoluționarii Maidanului s-au considerat forța progresistă a istoriei și i-au privit pe cei anti-Maidan ca fiind „ceilalți”, pentru că vorbeau limba rusă și aderau la cultura rusă. Cu cît mergeai spre la est, cu atît Maidanul era respins mai mult. 75% dintre cei din regiunile Lugansk și Donețk nu au susținut Maidanul. În Crimeea, revoluția a fost susținută de doar 20% din populație!

Fanatismul susținătorilor Maidanului au amplificat resentimentele. Arderea de vii a opozanților, în Casa de Cultură din Odessa a rămas în memoria celor considerați astăzi ca putiniști, deși momentul istoric despre care vorbeam este considerat mult exagerat și folosit ulterior de propaganda pro-rusă împotriva Ukrainei.

Cu toate acestea, instituțiile occidentale au spus că Maidanul a fost revolta ”poporului ukrainean”, prezentat ca un tot unitar – un truc ideologic foarte eficient. Cînd îi încurajau pe protestatarii de la Kiev, membrii ”comunității internaționale” nu îi respectau pe milioanele de ukraineni care aveau viziuni anti-Maidan și astfel contribuiau la escaladarea unui conflict civil. Acest conflict a dus la dezastrul de astăzi.

Sigur, legitimitatea nu are nici o legătură cu justețea! Și nici cu justiția! O pace previzibilă pentru viitorul apropiat va scoate, din nou, la lumină tarele Ukrainei, peste care mass-media corporatistă a așternut tăcerea în ultimii doi ani, din interese economice și politice, și a lipit etichete peiorative pe gurile tuturor celor care au îndrăznit să reia subiectele. Corupția și crima organizată nu au dispărut din Ukraina, oricîtă tăcere ar fi impus nevoile neoliberale. În plus, Ukraina a devenit cea mai militarizată țară de pe planetă, depășind Israelul, care a fost ani de-a rîndul pe primul loc în indicele global de militarizare (GMI) și care cade pe locul doi, dar datele provin din 2022! Indexul este publicat de Centrul Internațional de Studii a Conflictelor din Bonn (BICC) și ia în calcul cheltuilelile militare, numărul soldaților și al armelor grele în raport cu produsul intern brut (PIB) și alți indicatori civili. Un alt fost stat sovietic, Armenia, se află pe locul trei în clasament. Miniștrii UE de externe au aprobat în 18 iulie 2023, la Bruxelles, o nouă tranșă de 500 milioane de euro pentru militarizarea Ukrainei, dar aceasta vine pe fundalul „oboselii” provocată de sancțiunile împotriva Rusiei. Facilitatea Europeană pentru Pace este fondul din care vor fi alocate cele 500 de milioane suplimentare după ce UE a alocat deja aceeași sumă la începutul războiului, iar per total și sub diferite forme , forțele ukrainene sînt ajutate de UE cu 2,5 miliarde de euro. Dar discuțiile de la Bruxelles s-au purtat și asupra noilor sancțiuni eventuale împotriva Rusiei ca și asupra interzicerii exportului de aur în Rusia. UE nu a făcut încă pasul de a interzice total importurile de gaz din Rusia, această interdicție se referă doar la petrol. Cu obrăznicia-i deja cunoscută, Ukraina pune presiune pe Europa vestică să facă și acest pas decisiv, dar așa cum era de așteptat, majoritatea statelor membre UE sînt reticente la această idee.

Distanțarea perfect vizibilă din ultimele două luni ale lui 2023 de războiul ukrainean și de obiectivele Kievului au acumulat o frustrare imensă în rîndul conducătorilor ukraineni și a naționaliștilor, dedicați în ultimul an războiului cu Rusia. Blocarea ajutorului american și european, sau cel puțin reducerea acestuia, va germina narativul de Ukraină trădată de Occident. De aici pînă la răzbunarea împotriva trădătorilor nu este decît un pas! Și pașii pe care-l pot face structurile ukrainene l-am testat deja în presiunea asupra centralei nucleare de la Zaporojie sau sabotarea barajului de la Kahovka! Operațiuni de genul scufundării unei nave, de-a latul Canalului Sulina, noi am testat deja din 1991!

Militarismul ukrainean este strîns legat de noțiunea de naționalism, multe partide de dreapta, naționaliste, avînd o aripă armată. Vezi Sectorul de Dreapta! Naționalismul ukrainean este o ideologie care promovează unitatea ukrainenilor în propriul lor stat național. Deși actualul stat ukrainean a apărut recent în forma actuală, în 1991, cînd independența a însemnat ruperea de URSS pe granițe administrative, istorici precum Mîhailo Hrușevskîi, Orest Subtelny⁠ și Paul Robert Magocsi⁠ susțin că statul medieval Kyivan Rus reprezintă prima formă de organizare cu caracter statal a ukrainenilor. Partidele naționaliste se revendică, însă, de la infamul Stepan Bandera, în principal Svoboda, Sectorul de Dreapta și Batalionul Azov. Andriy Biletsky, conducătorul grupărilor ultranaționaliste și neobanderite Adunarea Social-Națională și Patrioții Ukrainei⁠, a fost liderul Batalionului Azov, parte a Gărzii Naționale Ukraineane⁠ aflate în conflict cu contestatarii Maidanului, pro-rușii din Donbass. Potrivit unui articol din The Daily Telegraph, unii membri ai organizației sînt asociați cu diverse convingeri neonaziste. În iunie 2015, politicianul american democrat John Conyers⁠ și colegul său republican Ted Yoho⁠ au propus amendamente prin care se suspenda pregătirea militară a batalionului Azov de către americani! Grupul radical S14, ai cărui membri și-au exprimat în mod deschis convingerile neonaziste, au obținut notorietate în 2018 după atacurile violente din taberele ridicate de minoritatea romă. În 2005, Victor Iușcenko l-a numit pe Volodymyr Viatrovych director al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Conform profesorului Per Anders Rudling, acest lucru nu doar că i-a permis lui Viatrovych să igienizeze istoria ultranaționalistă și fascistă a Ukrainei, ci și să-și promoveze în mod oficial abordarea fundamentată pe ideea de „puritate etnică” combinată cu sentimente rusofobe, antisemite și… antipolone. Naționaliștii se concentrează pe recrutarea tinerilor, participarea la acțiuni violente și susținerea antiburghezismului, anticapitalismului, antiglobalismului, antidemocrației⁠, antiliberalismului, antibirocrației și antidogmatismului. Îi întîlnim înrolați sub steagul Sectorului de Dreapta, din Lvov pînă la Odessa.

O pace în Ukraina ar putea crea cu siguranță riscuri regionale mari. Înainte de război, Ukraina avea undeva între 7 și 9 milioane de arme de foc legale. Și, probabil, tot atîtea ilicite! Țara este acum și mai plină de arme! Istoria sugerează că războaiele alimentează traficul de arme: armele din Iugoslavia sînt încă folosite în crime violente în toată Europa! Secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, a avertizat că ar putea exista o creștere a traficului de arme de calibru mic. Producția internă de droguri ar putea crește din nou. Guvernul american a raportat recent creșterea traficului de stupefiante sintetice produse în… laboratoare de medicamente mai mici din Ukraina, care folosesc internetul pentru vînzări și sistemul poștal pentru livrare.

Odessa a fost un nod cheie într-o vastă rețea de criminalitate centrată pe Ukraina și Rusia, care ajungea din Afghanistan pînă în Anzi. A făcut parte din „cel mai puternic ecosistem criminal din Europa”, consideră Global Initiative against Transnational Organizated Crime (GITOC).

Nimeni cu capul pe umeri nu crede că contrabanda din Odessa va fi retrogradată într-un muzeu. Înainte de februarie 2022, indicele GITOC privind criminalitatea plasa Ukraina pe locul 34 din 193 de țări și pe locul trei în Europa! Totodată, Ukraina avea un scor foarte prost în ceea ce privește percepția asupra corupției. Înainte de 2022, lumea subterană din sferele guvernamentale ale Ukrainei era în mod violent disputată între diferite grupuri. Nu în ultimul rînd, avea trei fațete care legau Ukraina de piețele criminale globale. În primul rînd, o „super-autostradă” de contrabandă, care leagă Rusia și Ukraina. În al doilea rînd, centrele globale de contrabandă din Odessa și celelalte porturi de la Marea Neagră. Și, în sfîrșit, fabrici din Ukraina pentru producția de branduri occidentale ilicite/contrafăcute pentru export. Această infrastructură a susținut diferite modele de afaceri pentru diferite produse. Ukraina a fost o rută de tranzit „spin-off” în creștere pentru heroina din Afghanistan, sporind rutele prin Balcani și Caucaz. Înainte de război, figura pe locul patru în Europa, după mărimea capturilor de heroină. Cocaina din America Latină curgea prin Marea Neagră. În cealaltă direcție, mafioții exportau arme în Asia și Africa, în special din portul Mikolaiv. În 2020, Ukraina a depășit China, pentru a deveni cea mai mare sursă de tutun ilegal din Europa. Producția locală de amfetamine era în creștere: 67 de laboratoare ilegale au fost desființate în 2020, cea mai mare cifră raportată în vreo țară! După declanșarea războiului, camioanele ukrainene tranzitează frontierele Uniunii Europene fără nici un fel de control! Ca să vezi!

Un studiu realizat de Banca Mondială în anul 2001 sublinia că pierderile anuale ale Ukrainei din cauza corupției se ridicau la 1,5 miliarde de dolari. În aceeași măsură, o serie de experți susțin că azi, după venirtea la puitere a lui Volodimir Zelenski, aceste pierderi se ridică la aproximativ 7 miliarde de dolari! “Gîndacul negru se teme de lumină” este o fraza consacrată printre politicienii ukraineni, care condamnau sistemul politic corupt din timpul administrației președintelui Leonid Kuchma. Opacitatea și cenzura promovate de Regimul Zelenski au reînviat gîndacul negru!

Într-un studiu recent realizat de Fundația “Inițiativa Democratică” (Democratic Initiative Foudation), la intrebarea: Care sînt grupurile sociale care joacă un rol important în viața societății Ukrainene?, 40,2% din repondenți (majoritatea) au numit mafia și criminalii. Astfel, crima organizată reprezintă baza de răspîndire a corupției. Crima organizată, ce a penetrat sistemul puterii de stat și a transformat corupția într-un sistem stabil, reprezintă calea spre degradarea inevitabila a societății, după modelul românesc patentat deja de patronii acestui pseudo-stat! O experiență personală trăită la Odessa îmi confirmă că reconstrucția după război va fi ghidonată pe aceleași principii, de către aceiași gîndaci negri.

Ce se poate spune despre interesele străine legate de neoliberalizarea Ukrainei, făcută în numele poporului ukrainean de actualul președinte? Interesele străine sînt multe și stau la baza războiului de astăzi. În primul rînd a fost reforma agrară, iar apoi a urmat lobbyul financiar. Fondurile de pensii din Vest și fondurile de investiții au vrut să investească banii care se depreciau și au cerut sprijinul FMI, al Băncii Mondiale, al BERD. Asta nu a avut nimic de-a face cu interesele ukrainenilor. După ce și-a consolidate controlul asupra președinției și Parlamentului, Zelenski a demonstrat că ”normalizarea” și ”civilizarea” Ukrainei înseamnă privatizarea terenurilor și a proprietăților statului, dereglementarea relațiilor de muncă, reducerea rolului sindicatelor, creșterea tarifelor pentru utilități și toate cele cunoscute de cetățeanul român. 72% dintre ukraineni nu au sprijinit reforma agrară a lui Zelenski, principalul punct al agendei sale neoliberale. După ce partidul lui a aprobat reforma, în ciuda opoziției societății, cota lui Zelenski a scăzut de la 73%, în primăvara lui 2019, la 23%, în ianuarie 2022.

Recent, Politico.eu scria că cerealele ukrainene sînt exportate, în principal prin România, însă acestea nu ajung acolo unde presa vestică sublinia că trebuie să ajungă – în Africa și Orientul Mijlociu, clienții principali ai Ukrainei. Cerealele ukrainene au inundat în schimb piața europeană, pentru că UE a eliminat taxele de import, ca o măsură pentru a ușura povara economică a războiului. Același lucru se întîmplă și cu carnea de pui din Ukraina, iar fluxul de cereale și carne netaxate din Ukraina a devenit coșmarul fermierilor europeni.

Există însă întrebări care s-au pus rar, foarte rar, și care aproape niciodată nu au primit răspuns. Cine controlează agricultura Ukrainei? Cine sînt beneficiarii reali ai acordurilor ce permit exportul de cereale și beneficiarii eliminării taxelor europene? Cum arată agricultura Ukrainei, stat candidat pentru aderare și care, dacă va fi primit în UE, ar înghiți cea mai mare parte a fondurilor Politicii Agricole Comune.

Să fie situația agriculturii din Ukraina o expresie a ”ordinii internaționale liberale bazată pe reguli”, pe care SUA și aliații își propun să o apere din Donbas și pînă în Marea Chinei de Sud? Care ordine și care reguli?

Ukraina are o suprafață agricola de 33 de milioane de hectare, mai mare decît a Franței (29 de milioane de hectare), care este cea mai mare asemenea suprafața din UE. 4,3 milioane de hectare sînt deținute de cîțiva oligarhi ukraineni. Spre comparație, suprafața agricolă a Romaniei este de circa 14 milioane de hectare! Cei mai importanți proprietari de terenuri agricole sînt câțiva oligarhi ukraineni, alături de o serie de companii străine – cele mai multe europene și americane, dar și saudite. Nouă din primele zece astfel de companii sînt înregistrate în paradisuri fiscale, în Cipru și Luxemburg…  Companiile oligarhilor ukraineni sînt îndatorate la instituții financiare occidentale – BERD, BEI, Corporația Financiară Internațională, agențiile de import-export din SUA, Danemarca, Canada. De împrumuturile acestea au beneficiat nu micii fermieri, ci oligarhii ukraineni, mulți dintre ei acuzați de corupție și fraude.

Pe fondul războiului, Ukraina a devenit cea mai importantă destinație a ajutoarelor americane – 113 miliarde de dolari în primul an de război, dintre care 65 de miliarde pentru armament. Ajutorul american, cel vestic în general, a fost condiționat de o serie de reforme. Una dintre cele mai importante reforme a fost crearea unei piețe a terenurilor agricole, instituită în 2020, în ciuda opoziției fermierilor ukraineni, care consideră că reforma aceasta va agrava corupția și îi va ajuta doar pe oligarhi.

Raportul Oakland Institute arăta că, în plin război, beneficiind de legea regimului Zelenski, marii deținători de terenuri agricole și-au sporit considerabil suprafețele din portofoliu.

Cel mai mare deținător de terenuri (peste 500.000 de hectare) este Kernel Holding S.A., înregistrată în Luxemburg, unde acționar principal este oligarhul Andrii Verevski. Dețin acțiuni și companii înregistrate în SUA, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Norvegia. Urmează  UkrLandFarming (400.000 de hectare), înregistrată în Cipru. Aceasta deține și cele mai mari ferme de pui din Europa și două dintre cele mai mari facilități de stocare a cerealelor. În ultimii ani, această companie a arendat terenuri pentru TNA Corporate Solutions, o companie din SUA. Pe locul al treilea se afla MHP, companie înregistrată în Cipru. Urmează apoi companii înregistrate în Statele Unite, Olanda, Arabia Saudită. Pachetul majoritar la MHP este deținut de oligarhul Yuri Kosiuk, iar apoi de investitori din SUA, Marea Britanie, Norvegia, Franța. MHP este unul dintre cei mai mari exportatori de carne de pui în UE și fuge de plata taxelor în Ukraina folosindu-se de o mulțime de companii-cutie poștală din Cipru și Luxemburg.

Companiile de mai sus au primit de-a lungul anilor credite de sute de milioane de dolari de la bănci, agenții de import-export. Au primit investiții de la fonduri de pensii din state occidentale – în special SUA, Olanda, Germania, Danemarca: fondul de pensii al General Electric, al Lockheed Martin (se observă cum producătorii de arme obțin profit de pe urma războiului din Ukraina și investesc pe de altă parte în terenurile fertile din această țară), dar și Harvard University (proprietar important de păduri în România).

Raportul Oakland Institute arată că nivelul la care creditorii din Vest controlează aceste companii este ascuns de opacitatea sistemului din Ukraina, după modelul gîndacului negru.

Reformele care i-au îmbogățit pe oligarhi, pe partenerii și creditorii lor străini au impus așa-zise ”ajustări structurale” care au sărăcit populația. Povara datoriilor va face ca Ukraina să fie sub presiunea creditorilor în perioada de reconstrucție post-conflict, un proces estimate la circa 750 de miliarde de dolari (costul crește cu fiecare zi de război). Instituțiile financiare internaționale cer deja Ukrainei să extindă reformele impuse înainte de război, în special privatizările, dereglementările, liberalizările și reducerea cheltuielilor sociale. În aprilie 2022, Banca Mondială a emis un studiu în care sugera că Ukraina ar trebui să renunțe la instituțiile de protecție socială (orfelinate, aziluri de bătrâni, instituții pentru cei cu dizabilități) și să treacă ocrotirea acestor persoane în sarcina familiilor și comunităților locale. ”Responsabilitatea pentru sprijinul social ar trebui să fie doar responsabilitatea indivizilor”, arată Banca Mondiala. Aceeași instituție arăta că „trebuie să continue liberalizarea pieței terenurilor agricole”.

The Economist Group, care editează săptămânalul The Economist, deținut de familiile Rothschild și Agnelli, a lansat un program pentru monitorizarea reformelor neoliberale din Ucraina, un ”jandarm” care se numește Ukraine Reform Tracker. În iulie 2022, acești observatori scriau: ”Perioada post-război poate fi o ocazie pentru a duce la capăt reforma dificilă a terenurilor agricole, extinzînd dreptul de cumpărare de către entități juridice, inclusiv din străinatate”.

Cercetătoarea ukraineancă Olga Baysha, autoarea volumului „Democracy, Populism and Neoliberalism in Ukraine: on the fringes of the virtual and the real, într-un interviu pentru The Grayzone, vorbește despre cum mitologia progresului istoric unidirecțional și inevitabila occidentalizare a ”barbarilor” creează terenul ideologic pentru experimente neoliberale nu numai în spațiul ex-sovietic, ci în întreaga lume. Maidanul din 2014 a marcat începutul unei ere de influență a Vestului în deciziile suverane ale Ukrainei. Această influență a existat de la declararea independenței, în 1991. Camera Americană de Comerț, Centrul pentru Relațiile SUA-Ucraina, Consiliul de Afaceri SUA-Ukraina, European Business Association, FMI, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, OMC, UE – toți au influențat deciziile din Ukraina. Însă niciodată pînă la Miadan nu au fost numiți cetățeni străini la conducerea tarii. Asta a fost posibil doar după Maidan. În 2014, Natalie Jaresko – cetățean american – a devenit ministru de Finanțe. Aivaras Abromavicius, un lituanian, a devenit ministrul Economiei și Comerțului, Alexander Kvurașvili, un georgian, a devenit ministrul Sănătății. În 2016, Ulana Suprun – cetățean american – a devenit ministru interimar al Sănătății. Alți cetățeni straini au fost numiți în eșaloanele inferioare. Este inutil să mai spunem că aceste numiri nu au fost voința ukrainenilor, ci au fost recomandările instituțiilor globale neoliberale. Este surprinzător, pentru că jumătate din populația țării nu a susținut Maidanul.

La acest tablou înfricoșător se adaugă disputa permanentă între Ukraina și România pentru gurile Dunării. Disputa este pierdută deja de țara noastră cu consecințe incalculabile în viitorul apropiat. Așa cum popularizam pe o rețea de socializare, aspectele concrete ale disputei Bîstroe vs. Sulina sînt cunoscute de specialiștii români, ignorați de oficialitățile aservite. ZÂZANIA DE LA GURILE DUNĂRII este titlul unui studiu apărut în revista DINCOLO DE ORIZONTURI • ANUL VIII/NUMĂRUL 16 • NOIEMBRIE 2023, sub semnătura Contraamiralului (rtr.) dr. Eugen LAURIAN. În relația cu Ukraina am fost mereu reactivi și dezavantajați! Și, aceasta, numai și numai din cauza incompetenței noilor conducători ai statului. Mai nou, interesul geopolitic asupra Gurilor Dunării a fost subliniat chiar de către șeful operațiilor navale ale Marinei SUA, contraamiralul Prueher, care afirma, în anul 1995, că „pentru zona de sud-est a Europei, SUA acordă o atenție deosebită Turciei și României. Turciei, pentru că deține cheile intrării din Mediterana în Marea Neagră, și României, pentru că le deține pe cele ale intrării din Marea Neagră în Europa”. Recent, unele documente elaborate de către Congresul american și apărute la finele anului 2022 („Black Sea Security Act”) arătau că, pentru evitarea restricțiilor stabilite prin Convenția de la Montreux, din 1936, privind pătrunderea navelor militare în Marea Neagră, SUA ar fi interesate de amenajarea unui port militar în zona Deltei Dunării (probabil, Sulina?) în care să fie bazate câteva nave de dimensiuni mici și mijlocii capabile a face față pericolului naval rusesc. Fie că este o intoxicare mediatică sau nu, o asemenea probabilitate ar trebui luată în calcul!… Realizarea unui nou traseu de transport maritim din Marea Neagră spre Dunăre și, prin intermediul acesteia, către centrul Europei, care să anuleze supremația României în domeniu, prin subminarea canalului Sulina, a fost o constantă a politicii imperiale ruse, imperiale sovietice și, mai nou, a celei „democratice ukrainene”. Motivația principală o reprezintă avantajele economice care rezultă din încasarea taxelor de pilotaj și de transport marfă spre toate porturile dunărene, precum și din eventuala închiriere /vindere a unor platforme portuare către țări din centrul Europei… Ukraina lucrează asiduu la „furtul de apă” de pe brațele românești ale Deltei Dunării cu evidentul scop de a transfera navigația maritimă prin teritoriul său… Acțiunile Ukrainei de deschidere a unei noi căi navigabile către centrul Europei vor avea sprijinul mai multor state europene dintre care amintim doar pe cele riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria și Serbia. Acestea vor dori ca prin închiriere sau cumpărare să-și amenajeze porturi pe malul ukrainean în scopul formării unor flote maritime proprii, Ungaria având, deja, nave sub pavilionul său. Citiți acest studiu în totalitate. El poate reprezenta cronica unei morți anunțate!

Un astfel de stat este creuzetul perfect pentru experimentele neoliberale și progresiste. Republica Moldova este o palidă umbră, iar România este modelul sclavului perfect, modelat de neoliberalism! Reformele care i-au îmbogățit pe oligarhi, pe partenerii și creditorii lor străini au impus așa-zise ”ajustări structurale” care au sărăcit ukraineanul de rînd. În 2014, după Euro Maidan, Ukraina a primit 17 miliarde de dolari din partea FMI doar după ce a redus pensiile și salariile! Împrumuturile au urmat în cascadă și, în iulie 2022, datoria publică a ajuns la 60 de miliarde de dolari, iar datoria companiilor private din Ukraina a ajuns la 68 de miliarde de dolari. Astăzi, Ukraina este a treia cea mai îndatorată țară din lume, după Argentina și Egipt! Așa-zisa liberalizare a pieței utilităților și reforma pensiilor au dus la explozia prețurilor la energie și la sărăcirea ukrainenilor. Între 2013 și 2019, salariul mediu s-a prăbușit la 80 de dolari pe lună, iar asta s-a cuplat și cu o inflație ce a atins 43%, în 2015. Atunci, prețul gazului a crescut de 12 ori. Reforma pensiilor a făcut ca 80% din pensionarii singuri din Ukraina să trăiască sub limita sărăciei. 65% dintre pensionari au pensii mai mici de 80 de dolari pe lună. În 2021, Ukraina era cea mai săracă țara din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de 4.835 de dolari.

Datoriile Ucrainei continua să crească, ”ajutate” și de război. În 2022, FMI, BERD și Banca Mondială au aprobat împrumuturi de 7 miliarde de dolari. În august 2022, creditorii Ukrainei au acceptat o înghețare pe o perioada de doi ani a rambursării unor datorii de 20 de miliarde de dolari. Sînt excluși însă creditori precum FMI si Banca Mondială. Dobînzile merg însă mai departe – 4,3 miliarde de dolari în 2022. S-a ajuns ca cheltuielile pentru educație să fie mai mici decît ratele anuale ce trebuie plătite la FMI. Și nota de plată nu a ajuns la final!

Acesta este vecinul României. Despre a cărui primire în Uniunea Europeană se va discuta la jumătatea lui decembrie. Eu înclin să cred că ușa nu se va deschide. Frustrarea va fi la cota de explozie. Nu mă interesează ce se va întîmpla cu Zelenski. Doar o păpușă de cîrpă care a distrus o lume în care Nuland, Biden și compania ascund gîndacul cel negru. Pacea va transforma Ukraina din vulnerabilitate în amenințare directă la securitatea națională a României.