AFGHANISTANUL ALEGE
BMTF, 22 oct – Unsprezece civili, inclusiv o femeie şi şase copii, au fost ucişi într-un atac cu bombă pe un drum din provincia Nangarhar din estul Afghanistanului, duminică, în a doua zi a alegerilor parlamentare care au loc în această ţară. Victimele se aflau într-o camionetă care a trecut peste o bombă în zona Momand Dara din districtul Achin.
Alegerile legislative au fost reluate duminică în Afghanistan, în cele 401 de secţii de votare care nu au putut fi deschise sîmbătă. Pînă acum, aproape 170 de persoane au fost ucise sau rănite în violenţe din jurul acestui scrutin.
Afghanii au început să voteze sîmbătă în alegeri parlamentare pe fondul unei organizări haotice, acuzaţiilor de corupţie şi violenţă. În provincia Kandahar, scrutinul a fost amînat cu o săptămînă, după asasinarea comandantului poliţiei locale, generalul Abdul Razeq. Aceeaşi măsură a fost luată şi în provincia centrală Ghazni, din cauza neînţelegerilor privind reprezentarea diferitelor grupuri etnice.
Absenţa de evaluatori, de liste electorale, de terminale biometrice impuse în ultimul minut sau de personal care să ştie să le manevreze au dus la formarea unor lungi cozi de aşteptare sîmbătă dimineaţa, în faţa a sute de secţii de votare în întreaga ţară.
Aceste probleme în organizarea scrutinului nu au întîrziat să alimenteze critici împotriva CEI, în condiţiile în care trei milioane de afghani au sfidat ameninţările talibanilor şi grupării Statul Islamic (SI) pentru a se prezenta la vot. Militanţii talibani au difuzat o serie de comunicate cerînd oamenilor să nu participe la ceea ce ei consideră a fi un proces impus de străini şi avertizînd că centrele electorale ar putea fi atacate.
Mii de poliţişti şi soldaţi au fost desfăşuraţi în întreaga ţară, dar deja nouă candidaţi au fost asasinaţi şi sute de persoane ucise şi rănite în atacuri avînd legătură cu alegerile. Din cauza intimidării observatorilor independenţi există temeri privind fraudarea alegerilor, menţionează Reuters. Din cei aproape nouă milioane de alegători înregistraţi, 50% sau mai mulţi au fost înscrişi pe liste ilegal, potrivit unor estimări. În capitală au votat sîmbătă peste un milion de afghani, dar în provincie prezenţa la vot a fost foarte redusă.
Naee Ayubzada, director al Fundaţiei pentru Alegeri Transparente din Afghanistan, a declarat că decizia neaşteptată de prelungire a votării deschide calea către abuzuri, deoarece în unele secţii urnele au fost lăsate deschise toată noaptea, cu buletinele de vot în ele.
Aproape 170 de persoane au fost ucise sau rănite în violenţe din jurul acestui scrutin. Un atentat sinucigaş a ucis 15 persoane şi rănit alte 20 la Kabul, iar peste 70 de rachete s-au abătut asupra oraşului Kunduz (nord).
Mai mult de 2.500 de candidaţi sînt în cursă pentru cele 249 de locuri din camera inferioară a parlamentului. Rezultatele preliminare sînt aşteptate la 10 noiembrie.
Organizat cu o întîrziere de trei ani, acesta este al treilea scrutin parlamentar, după 2005 şi 2010, de la intervenţia militară a SUA care i-a înlăturat pe talibani de la putere în 2001.
Trei alegeri prezidenţiale au avut loc în 2004, 2009 şi 2014.
Acest scrutin legislativ este considerat un test crucial pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor şi o etapă importantă înainte de o reuniune a ONU în noiembrie la Geneva, unde Afghanistanul va trebui să-şi arate progresele înregistrate în materie de „proces democratic”.