Categorie: FOTO-M

KANDAHAR, ANUL 1397

KANDAHAR, ANUL 1397

Februarie, 1397 după Hegira. Provincia Kandahar. Dar, imaginea poate fi de oricînd. În 1979, cînd sovieticii au intrat în Afghanistan, imaginea era la fel. Şi în 1980, cînd a venit Armata a 40-a. Şi în 1800, şi în 2002. Doar uniformele erau altele. Şi oamenii!

Ieşiţi în patrulă, militarii români, aici cu “Inimi neînfricate”, au oferit nomazilor, de fiecare dată, dulciuri, apă şi chiar alimente.

Viaţa e grea în deşertul afghan, indiferent de data din calendar!

ELVEŢIA ORIENTULUI

ELVEŢIA ORIENTULUI

Afghanii trăiesc în văile mărginite de creste aride, ce separă comunităţile prin bariere dificil de trecut. De aici şi unicitatea fiecărei comunităţi. Astfel, tribul are preponderenţă majoră asupra noţiuniunilor ca şi cea de naţiune sau patrie. Afghanul de rînd este credincios în primul rînd tribului, comunităţii înguste din care face parte, în aceste condiţii avem o imagine clară asupra loialităţii afghanilor! Sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, este facilitat şi de faptul că populaţia Afganistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi „Confederaţie etnică” bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni.

Atenţionare de ploi

Atenţionare de ploi

Zi ploioasă luni, în Dand, Daman şi Spin Boldak, cu temperaturi cuprinse între 10 şi 13 grade C. Vîntul va sufla moderat din Est cu 20 km/oră. Zi bună pentru odihnă, mai puţin pentru activităţi “lucrative” în deşert: rămîn urme vizibile din drone. Copiii, la fel de inocenţi!

TIOL (T-WALL)

TIOL (T-WALL)

Tiolurile (t-wall-urile, dacă tot am fost corectat pe FB pentru că mi-am permis să folosesc varianta românească :)) sînt fortificaţii din beton care împrejmuiesc zonele “umane” din bazele militare. Acestea protejează vieţi şi bunuri împotriva atacurilor indirecte cu rachete, proiectile reactive, mortiere, obuze sau RPG. Variantele “de buzunar” sînt doar… amintiri…

PĂMÎNTURI RARE

PĂMÎNTURI RARE

Opinia publică a incriminat războaiele pentru petrol, ani în şir. S-a spus că odată cu terminarea petrolului şi apariţia altor surse, curate, de generare a energiei electrice, Lumea va fi mai paşnică şi mai puţin poluată. Mai mult soare, mai puţin război! Mai multe pămînturi rare, mai puţină poluare. În lipsa pămînturilor rare, mare parte din tehnologia secolului XXI s-ar prăbuşi. La nivel mondial, cererea creşte de la an la an.

China este producatoare a aproximativ 97% din pămînturile rare consumate în întreaga lume. Şi, totuşi…

În iunie 2010, The New York Post titra pe prima pagină un eveniment de importanţă majora pentru geo-politica mondială: U.S. Geological Survey, apărat de U.S. Army şi ghidat de CIA, descoperea imensele zăcăminte de litiu. Singure, doar rezervele de litiu ar putea scoate Afghanistanul din sărăcia cruntă din prezent şi – teoretic – l-ar transforma în Arabia Saudită a litiului.

Litiul este materia primă pentru acumulatorii maşinilor electrice şi unele componente din laptop-uri, telefoane mobile şi alte echipamente, de la cele de buzunar la navetele cosmice!

Cantităţi însemnate de pămînturi rare au fost descoperite şi în Tibet şi Venezuela! Aşa se face că la sfîrşitul anilor 80 a apărut campania Free Tibet, filmul cu Richard Gere şi implicarea acestuia în campanie. Acum, la această oră, Venezuela este în plin război civil!

România este una dintre puţinele ţări din Europa care deţine resurse naturale de titan şi de zirconiu. Nivelul rezervelor a fost şi este secret de stat. România importă titan şi zirconiu în valoare de milioane de euro, iar Guvernul, paradoxal, alocă sute de mii de euro ca să închidă carierele bogate în minereu.

Viitorul afghan

Viitorul afghan

Fiecare familie afghană are cel puţin un mort. Ucis de talibani, ucis de coaliţie, ucis de traficanţii de droguri. Este o datorie de onoare ca un bărbat din familie să se răzbune. Răzbunarea e scrisă în tradiţia pashtună! Dar, nu numai! Este extrem de dificil să înăbuşi această dorinţă. Echipele SFAT, din cadrul TAAC-urilor organizate de Misiunea Resolute Support a NATO, încearcă să educe spiritele acestea războinice. O parte dintre ei se înrolează în ANA şi în Forţele de Poliţie. Puţini reuşesc să se mai răzbune… aplicînd legea!

2019 – SPERANŢE MODERATE

2019 – SPERANŢE MODERATE

Dacă în februarie 2018, la ultima mea vizită în TO Afghanistan, conducerea Misiunii NATO „Resolute Support” era optimistă în ceea ce priveşte cursul acţiunilor militare desfăşurate de forţele de securitate afghane, sprijinite, asistate şi consiliate de forţele internaţionale, inclusiv româneşti, în prezent se constată că lupta împotriva insurgenţei a intrat într-un nou impas.

Situaţia devine din ce în ce mai critică: insurgenţii nu sînt în măsură să preia controlul în oraşe sau localităţi mari, dar nici forţele de securitate afghane, cu tot sprijinul din partea forţelor internaţionale, nu reuşesc să pună capăt acţiunilor acestora.

Mai mult, guvernul de la Kabul şi preşedintele se confruntă cu o intensă contestare publică pentru incapacitatea lor de a combate corupţia, de a oferi securitate, de a atenua tensiunile etnice în creştere şi de a dezvolta economia.

După cum arată situaţia de fapt, speranţele pentru ca în anul 2019 să se producă o schimbare majoră, în bine, a situaţiei din Afghanistan, rămîn reduse!

INFANTERIA MARINĂ ÎN AFGHANISTAN

INFANTERIA MARINĂ ÎN AFGHANISTAN

Un detaşament al Infanteriei Marine va participa în 2019, pentru prima dată, la o misiune în Teatrul de Operaţii Afghanistan.

Regimentului 307 Infanterie Marină este o structură unică în Armata României prin specificul misiunilor pe care le poate executa, atît pe apă, cît şi pe uscat, în zone greu accesibile. Din 01 noiembrie 2015, Batalionul 307 Infanterie Marină, este subordonat Comandamentului Flotilei Fluviale şi reprezintă o puternică forţă fluvială şi terestră. Flotila Fluvială mai are în componenţă Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie şi Divizionul 88 Vedete Dragoare .

Regimentul are în compunere subunităţi de infanterie marină (puşcaşi marini), cercetare, lunetişti, aruncătoare, antiblindate, geniu, comunicaţii, logistice şi subunităţi de nave de sprijin. Veriga centrală a Regimentului o constituie puşcaşii marini. La baza instrucţiei puşcaşilor marini stă condiţia fizică, efortul susţinut şi lucrul în echipă, în scopul de a face faţă inamicului şi mediului ostil.

Regimentului 307 Infanterie Marină îi conferă Flotilei Fluviale un caracter de unicitate, atît în Forţele Navale cît şi în Armata României.

Infanteriştii marini români au participat la două misiuni, în 2008 şi 2009 în Teatrul de Operaţii din Balcani, în Kosovo cu două detaşamente de nivel companie.

ROMÂNIA ÎN AFGHANISTAN

ROMÂNIA ÎN AFGHANISTAN

România a contribuit, şi contribuie esenţial, la procesul de stabilizare a Afganistanului încă din 2002, cînd ţara noastră s-a alăturat coaliţiei conduse de SUA, avînd ca scop reinstaurarea libertăţii în Afghanistan şi înlăturarea terorismului din această ţară. După preluarea de către NATO a misiunii ISAF, în 2003, România şi-a sporit gradual contribuţia la efortul Alianţei, în paralel cu continuarea participării la operaţiunea “Enduring Freedom”, condusă de SUA.

Albumul, apărut în 2014, a fost dedicat: Încheierii misiunii de 12 ani a Armatei Române în Afghanistan şi militarilor români care şi-au dat viaţa în acest Teatru de Operaţii; Aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO

ATELIERELE HEST

ATELIERELE HEST

Timp de şapte ani, în baza unor protocoale de colaborare semnate cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC, a Judeţului Caraş-Severin, am organizat, în jurul datei de 3 mai – ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂŢII PRESEI – Atelierele Hostile Environment Safety Training, destinate, în principal, jurnaliştilor din presa locală şi freelancerilor.

De la pompierii militari, jurnaliştii au deprins noţiuni elementare de prim ajutor, intervenţie în caz de situaţii excepţionale (incendii, inundaţii, seisme etc) şi împreună am dezbătut bazele colaborarării instituţională între jurnalist şi ofiţerul de relaţii publice.

Am avut mereu un sprijin deosebit din partea col. TITUS SUSAN, inspectorul şef al ISU SEMENIC. MULŢUMIM, încă o dată! Acum, după o pauză de cîţiva ani, sperăm ca în 2019 să reînodăm tradiţia anuală a Atelierelor HEST.

Generalii mei

Generalii mei

Îmi place expresia prietenului Florea Sas, “generalul meu”. Corectă expresia, mai ales că pe unii îi cunosc de cînd erau locotenenţi şi “am crescut împreună” în deşerturile Iraq-ului sau Afghanistanului. Anul acesta, de Ziua Naţională, au fost avansaţi în grad. Unii au primit două stele, cum este cazul lui Dorin Blaiu, Daniel Petrescu şi Viorel Pană, alţii steaua de general de brigadă: Cristi Dan, Cristi Teglaş, Dan Ionescu.

La aceeaşi categorie îl include şi pe general-locotenent (r.) Gelaledin NEZIR.

Lelicitări şi LA MAI MARE!

CENTENAR

CENTENAR

2018 a fost un an cu aniversări importante, rotunde. În aprilie am marcat 30 de ani de presă, zi de zi, deşi, în ultimii ani, îmi vine zilnic să plec dintr-un job în care nu mă mai regăsesc. La 1 noiembrie am marcat 90 de ani de Radio România. O instituţie în care am intrat în 1991, întîi colaborator la Radio Timişoara, şi de care mă leagă aproape toate incursiunile mele externe. SRR s-a schimbat, peste ani! 100 de ani de Românie Mare. Despre poporul meu, Regina Maria scria în 1918: „Fidelitatea, atașamentul, solidaritatea la necaz nu par să existe pentru ei, cum nu există nici un ideal superior, nimic care să trebuiască sa fie continuat, nici un lucru pe care să trebuiască să-l iubești, să-l venerezi sau să-l susții la greu- de cum dau greș o vreme, îl mătură la o parte şi o iau de la capăt cu altceva. …Cred că cei mai mulţi dintre dragii mei români se află încă pe un plan foarte jos în ce privește ideile de onoare şi loialitate sau dorința de a nutri asemenea sentimente- cred că o perspectivă mai înaltă încă nu face parte din gîndurile lor firești. Din fire sînt lași în toate privințele. Nu respectă nici Dumnezeu, nici rege! Ţara lor e o idee vagă, atîta timp cît situația se poate exploata avantajos pentru afaceri sau în interesul personal.…”

Nasol… La mulţi ani, România!

m-securitynews.ro, pe hîrtie

m-securitynews.ro, pe hîrtie

A sosit, de la Cluuuj, printul. Varianta “de hîrtie” a siteului m-securitynews.ro. Din păcate, a fost un an foarte greu. Sinistru! Din acest motiv, în 2018, Anul Centenarului, editarea revistei pe print, trimestrial, cu patru suplimente, s-a oprit. Avem doar un singur număr, acesta, graţie prietenului Nelu Pau, patronul companiei TRANSPROTECTOR. Un singur număr dedicat celor 30 de ani de jurnalism. Sper ca anul viitor, 2019, să reluăm tiparul. Voi depune mai multe eforturi, voi posti mai mult…

Mulţumesc pentru apariţia pe print, jurnalistului Daniel Botgros, prieten vechi, din aceia care rămîn constanţi, indiferent de cataclismele şi schismele vieţii, prietenului şi camaradului Ilie Pintea, corespondent de război, unul dintre cei mai talentaţi şi pasionaţi profesionişti pe care i-am întîlnit, mult mai tinerilor mei colegi Dragoş Sasu Vulvara şi Ionuţ Iordăchescu, autorii interviului publicat iniţial în Ziarul Libertatea nr. 9287 din 20 martie 2018, doi profesionişti de excepţie. Mulţumesc legionarului Darius Decebal pentru inspiraţia şi talentul scriitoricesc!

Mulţumesc Dana Mitran, pentru tehnoredactare, mulţumesc doamnei Anca Pop de la AMM Design, mulţumesc Mădălina şi, mai ales, mulţumesc lui Nielu de la Bărbosu şi firmei TRANSPROTECTOR pentru sprijin!

Să ne dea Dumnezeu, un 2019 mai bun!

FEREASTRĂ SPRE KANDAHAR

FEREASTRĂ SPRE KANDAHAR

Chiar dacă războiul împotriva terorismului este adesea neglijat de opinia publică, de presa şi de aleşi, creşterea numărului de morţi dovedeşte că, departe de a se reduce, acest război rămîne intens. Din august 2016 şi pînă joi, 8 noiembrie 2018, numărul victimelor în războiul anti-terorist a crescut cu 110.000! Bilanţul include victimele din rîndul civililor, insurgenţilor, poliţiei şi forţelor de securitate locale, precum şi al militarilor americani şi din forţele aliate. Acest război, împotriva terorismului, a dus militarii români în Iraq şi Afghanistan.

Undeva, cîndva…

Undeva, cîndva…

Undeva, în provincia Zabul din Afghanistan, înconjurat de colegi, prieteni şi comandanţi de legendă! Col. Cristian DAN, comandantul Scorpionilor Galbeni, la acel moment!, a dus relaţiile publice militare într-o altă dimensiune, aşa cum spuneam şi aseară, în emisiunea EUROATLANTICA, împreună cu colegul Radu Dobriţoiu şi col. Costi Spînu, şeful DIRP. Alături de noi este colonelul american William B. Ostlund, comandantul, la acel moment, al CTF-Duke, cunoscut publicului din documentarul de Oscar, RESTREPO, proiectul lui Sebastian Junger.

LA MULŢI ANI, RADIO ROMÂNIA!

LA MULŢI ANI, RADIO ROMÂNIA!

Pe 1 noiembrie, Radioul Public împlineşte 90 de ani! LA MULŢI ANI! În istoria scrisă a României centenare, Radioul, ca instituţie publică de informare şi educare, a jucat şi încă joacă un rol incontestbil datorită accesului său larg la populația României. 1 Noiembrie este un prilej de sărbătoare pentru toţi cei care – jurnalişti sau tehnicieni – s-au pus în slujba transmiterii valorilor românşti pe calea undelor. De-a lungul anilor, radioul public a fost martorul istoriei pe care reporterii săi au relatat-o, în direct. Clipa în direct, imposibil de conturat fără corespondenţii Radio România!

LA MULŢI ANI, DIRP!

LA MULŢI ANI, DIRP!

FOTO: BMTF – col. Renato Nadolu şi cpt. Dorin Chircă – două repere în PR-ul militar

Direcţia informare şi relaţii publice este structura specializată în conducerea, organizarea şi gestionarea domeniului informării şi relaţiilor publice în Ministerul Apărării Naţionale în timp de pace, în situaţii de criză şi la război.

La 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA -înfiinţată la sfîrşitul lunii octombrie 1991), s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începînd cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia informare şi relaţii publice.

Structura militară de relaţii publice a fost şi rămîne un reper în domeniul comunicării instituţionale, graţie seriozităţii, profesionalismului şi capacităţii de adaptare permanentă la cerinţele societăţii informaţionale.

Începînd cu data de 1 ianuarie 2004, relaţiile publice sînt recunoscute ca specialitate militară.

FINICĂ, FRĂŢILĂ ŞI IONESCU

FINICĂ, FRĂŢILĂ ŞI IONESCU

Trei sanitari, mereu la datorie, 24 de ore din 24, în TOA. Fie că sînt încadraţi la nivelul plutoanelor ce ies în aria de operaţii sau lucrează la punctul medical, de la sanitari pînă la medicul batalionului, fiecare a pus umărul la menţinerea stării de sănătate a militarilor români pe timpul misiunii. Unde nu au putut ei, a putut Spitalul american ROL 3 din incinta Bazei Aeriene Kandahar!

LA MULŢI ANI, ORIUNDE VĂ AFLAŢI!

LA MULŢI ANI, ORIUNDE VĂ AFLAŢI!

Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte ARMATA şi pe cei care au fost sau sînt în slujba ei. Astăzi, ARMATA ROMÂNĂ se poate mîndri că “a tîrît” România în NATO, organizaţie militară alături de care luptă, în prezent – anul acesta s-au împlinit 16 ani! – în Afghanistan, în cele mai periculoase provincii. ARMATA ROMÂNĂ a făcut onoare TRICOLORULUI şi în Iraq, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Somalia, Angola, sau în misiunile navale din Mediterana şi Golful Aden.

RADIO, NU VORBE!

RADIO, NU VORBE!

Corespondenţii Radio România Actualităţi, post care peste cîteva zile, la 1 noiembrie, împlineşte 90 de ani, în Fort Apache din Zabul, Afghanistan, împreună cu col. (acum!) Cristian DAN, fostul comandant al Scorpionilor Galbeni. În cei 90 de ai de viaţă, Radio România Actualităţi a fost mereu alături de Armata României. La mulţi ani, ambilor parteneri!