Categorie: Frontline News

ODESSA, CU NERVII ÎNTINŞI

BMTF, 20 martie – Pentru locuitorii Odessei, weekendul s-a încheiat la fel cum a început. Într-o stare de tensiune generalizată indusă de prezenţa în larg a navelor ruseşti de desant maritim. Deşi a fost bombardată încă din prima zi de război, în 24 februarie, deşi unele informaţii spun că Rusia a pregătit şi medaliile pentru “eliberarea Odessei”, prezenţa Flotei ruse a Mării Negre este menită să pună presiune psihologică pe locuitorii oraşului. “Rețineți că navele s-au aliniat și stau doar în radă, fără a face manevre sau alte acțiuni”, spune chiar Președintele Administrației Regionale Civil-Militare Odessa, Serghei Bratchuk, care îi asigură pe locuitorii oraşului că nu a fost observată nici o pregătire a invadatorilor pentru o încercare de a debarca în regiune. „Aceasta este presiune psihologică și nimic mai mult”, a spus Bratchuk.

Mulţi au plecat, dar cei care au rămas au transformat frica în determinare remarcabilă. Şi în solidaritate, firească. Doar în 1999, în războiul din fosta Yugoslavie am mai întîlnit o astfel de solidaritate! Centrul acestei solidarităţi se află la Centrul de voluntariat umanitar, de pe strada Rishelievskaya, 9. Treizeci de antreprenori, proprietari de restaurante, cafenele mici, livrare online de sushi, cluburi de noapte, cantine, s-au unit pentru a oferi mai mult de șase mii de porții calde, în fiecare zi, apărătorilor oraşului, militari sau voluntari încadraţi în Unităţile de Apărare Teritorială. În total, sînt implicați peste 300 de voluntari: bucătari, șoferi, încărcătoare.

Oamenii de afaceri din Odessa s-au unit într-o coaliție, adună fonduri și le distribuie la nivel central către unitățile alimentare. Sarcina principală este sprijinirea temporară a armatei și unităților la punctele de control, în condiții grele, sub cerul liber. Exemplele sînt motivaţionale: Din 25 februarie, angajații cafenelei Kompot, semnul distinctiv al Odesei, au pregătit aproape 7.000 de mese, au copt 700 de pîine și au gătit manual 630 kg de tăiței. Mai mult de o mie și jumătate de porții sînt pregătite zilnic prin livrarea online de sushi și mîncăruri calde Yaposhka. Acum, facilitățile lui Yaposhka pregătesc între 1.400 și 1.600 de porții de mese calde pe zi. Pentru mai multe orașe: Odesa, Nikolaev, Vinnitsa și Harkov, funcționează rețeaua integrală ucraineană Smile Food. Înainte de război, Smile Food a hrănit personalul medical din spitalele covid. Din a treia zi de război au început să hrănească apărarea. Clubul de noapte Queen Odessa, care s-a deschis în luna mai 2021, în Arcadia, a schimbat din 28 februarie Haute Cuisine în mese simple, dar copioase, pentru apărarea teritorială. Acum bucătăria clubului de noapte produce de la 300 la 350 de porţii pe zi, pentru șase unități militare. “Avem 40 de voluntari implicați: jumătate sunt echipa noastră de bucătari, jumătate sunt locuitori din Odessa care au răspuns la apelul nostru și au venit în ajutor. Cineva spală vase, cineva curăță cartofi, cineva taie ceapa. Astăzi, un bărbat tocmai a adus 30 kg de carne, a sunat, a întrebat de ce avem nevoie și a adus-o. Cineva a adus 5 kg de cartofi, cineva a adus trei saci, cineva a adus 300 kg de pui”, spune un coordonator. Pînă şi Școala de Servicii Turistice Maritime din Odessa e implicată. Instituția de învățămînt a oprit cursurile și coace peste 400 de plăcinte, covrigi și chifle dulci pentru apărătorii oraşului.

Dacă este adevărată informaţia că războiul se va încheia în luna mai, mi-aş dori ca Odessa să nu fie pe masa negocierilor de pace. Mi-aş dori…

CĂUTAREA MERCENARILOR, CU RACHETA, LA LVOV

BMTF, 15 martie – Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunţat că a preluat controlul asupra regiunii Kerson din Ukraina, informează presa rusă. Armata rusă a preluat controlul asupra regiunii Kerson, a declarat marţi purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, în cadrul unui briefing. ”Grupul de luptă a trupelor ruse din aşa-zisa republică populară Doneţk, care continuă operaţiunile ofensive, a spart apărarea naţionaliştilor ukraineni, a preluat controlul asupra aşezării Panteleimonivka şi a ajuns pe linia Verhnetoreţske (o aşezare de tip urban din raionul Iasinuvata din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, n.n) – Novoselivka Druha”, a anunţat Konaşenkov. El a anunţat, de asemenea, distrugerea a trei hangare de pe un aerodrom militar de lîngă oraşul Kramatorsk, din regiunea Doneţk, în care se aflau patru avioane de atac ukrainene Su-25, un elicopter Mi-24 şi cinci elicoptere Mi-8.

În cursul serii de 14 martie, subunităţile Forţelor Aeropurtate Ruse au capturat un bastion (punct) al naţionaliştilor ukraineni şi mercenarilor străini, în zona aşezării Huta-Mejihirska, confiscînd armele furnizate de ţările occidentale Ukrainei, a spus Konaşenkov. ”Paraşutiştii ruşi au confiscat zece sisteme de rachete antitanc Javelin de fabricaţie americană şi o serie de alte tipuri de arme furnizate de ţările occidentale Ukrainei”, a declarat el. În total, în ultima zi, aviaţia şi sistemele de apărare aeriană ale Forţelor Aerospaţiale Ruse au doborît 16 ţinte aeriene: o aeronavă Su-24 şi Su-25 ale Forţelor Aeriene Ucrainene, un elicopter Mi-8 şi treisprezece vehicule aeriene ukrainene fără pilot, UAV, inclusiv şase Bayraktar TB-2”, a spus Konaşenkov. În plus, Ministerul rus al Apărării a anunţat distrugerea a 156 de drone ukrainene, în timpul operaţiunii, precum şi a 1.306 tancuri şi vehicule blindate, 127 de lansatoare de rachete multiple, 471 de piese de artilerie de cîmp şi mortiere, precum şi 1.054 de unităţi de vehicule militare speciale.

Potrivit lui Konaşenkov, 136 de obiective militare ukrainene au fost atacate de aeronave ruseşti, în ultimele 24 de ore. ”Inclusiv: şapte centre de comandă şi control şi centre de comunicaţii, patru sisteme de rachete antiaeriene, trei lansatoare de rachete multiple, patru staţii radar pentru recunoaştere, de iluminare a ţintei şi de ghidare a sistemului de apărare aeriană S-300, o staţie de război electronic, patru depozite de muniţii şi 72 de locuri de stocare a tehnicii şi echipamentelor militare”, a spus el.

Rusia a efectuat duminică un atac împotriva unei baze militare ukrainene din Regiunea Lvov, utilizînd rachete de croazieră ce au fost lansate din spaţiul aerian rusesc de bombardiere cu rază lungă de acţiune, a declarat luni un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters.

„A fost un atac aerian cu rachete de croazieră – şi aş spune că peste 20 de rachete de croazieră – care a avariat cel puţin şapte structuri”, a declarat responsabilul american, sub rezerva anonimatului, potrivit AFP.

„Noi considerăm că toate aceste rachete de croazieră aer-sol au fost lansate de bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune din spaţiul aerian rus, nu din spaţiul aerian ukrainean”, a spus el, văzînd în aceasta o dovadă că instituirea unei zone de excludere aeriană nu este un panaceu.

„Pentru cei care susţin necesitatea instituirii unei zone de excludere aeriană, acesta este un exemplu de ce aşa ceva nu ar avea niciun efect”, a adăugat oficialul american, în timp ce preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski a cerut luni din nou NATO să stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra ţării sale.

Responsabilul citat, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a afirmat că atacul asupra Centrului internaţional pentru menţinerea păcii şi securităţii din Iavoriv, la numai 20-25 km distanţă de frontiera cu Polonia, ţară membră NATO, nu va afecta efortul Occidentului de aprovizionare cu arme şi muniţii a Ukrainei.

Acelaşi oficial de la Washington a declarat că nu există trupe americane, contractori sau personal civil al guvernului american la această bază, situată la circa 40 km nord-vest de Lvov.

Această bază a servit în ultimi ani ca teren de antrenament pentru forţele ukrainene sub supravegherea instructorilor străini, în special americani şi canadieni.

Baza Iavoriv a fost unul dintre principalele centre utilizate pentru exerciţiile militare comune între forţele ukrainene şi cele ale NATO.

Înaltul responsabil de la Pentagon a dezminţit că la această bază soseşte o parte din ajutorul militar livrat Ukrainei de către ţările occidentale. „Iavoriv nu a fost utilizată pentru asistenţa militară” livrată de Occident Ukrainei, a asigurat el.

Duminică, Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele ruse au efectuat lovituri în regiunea Lvov asupra unor obiective unde se aflau „mercenari străini”, ucigînd cel puţin 180 dintre ei şi, de asemenea, distrugînd un lot mare de arme care venea în Ukraina din străinătate, potrivit RIA Novosti.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, afirmase că „eliminarea mercenarilor străini care au venit pe teritoriul Ukrainei va continua”.

Guvernatorul regiunii Lvov, Maxim Koziţki, afirmase iniţial că rachetele au fost lansate dinspre Marea Neagră şi Marea Azov. Tot el făcuse public un bilanţ de 35 de morţi şi 134 de răniţi în urma atacului asupra bazei din Iavoriv, potrivit AFP.

RAFTUL CU CĂRŢI

În contextul unei pandemii, îndelung discutată şi discutabilă şi în contextul actual al războiului din Ukraina, neobositul Col.(r) dr Tănase Tiberiu, promotor al culturii de securitate, girează o seamă întreagă de lucrări din sfera intelligence-ului care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui pasionat al acestui domeniu.

Tiberiu Tănase este secretar al DIS/CRIFST, al Academiei Romane, analist de informații, formator, manager de securitate, evaluator de risc, , Director general al ANB, membru al Diviziei de Istoria Ştiinței din cadrul Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST al Academiei Române, lector asociat al Unversității Romano- Americane din București , membru al unor asociații ale cadrelor millitare în rezervă – Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SRI, Asociatia Ofiţerilor în Rezervă din România –AORR, redactor adj al revistei Studii și Comunicari, membru al colegiului de redactie al revistei Vitralii Lumini și Umbre , colaborator al unor institute de studii şi cercetări de securitate, apărare şi istorie: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Arhivele Naţionale, Arhivele Militare Române. Autor a peste 100 studii şi articole de securitate şi intelligence publicate în editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” şi în publicaţiile de specialitate : Intelligence, Revista Româna de Studii de Intelligence, Gândirea Militară Românească, Infosera, Impact Strategic, Vitrali – Lumini și Umbre, Art- Emis şi Geopolitica Magazin . De asemena, este autor al unor numeroase articole privind Istoria Intelligence-lui şi unor articole de istoria Intelligence-lui și Istorie în Historia, Analele Universitaţii Dimitrie Cantemir, Revista de Istorie Militară, Arhivele Totalitarismului, revista Art –Emis .
Apariții în Emisiuni TV si Radio despre Intelligence & Istoria Intelligencelui – la 6TV și Radio Romania Actualități !

Cît am fost plecat, a sosit la redacţie un pachet consistent cu cărţi pe care am plăcerea să le recomand în rîndurile următoare:

1) TOTUL DESPRE CORONAVIRUS SARS-COV-2: TESTE ȘI VACCINURI, Ed. Concordia, 2021, autori Constanța BUGAN şi Petru ȘTEȚCU. Avînd în vedere creșterea incidenței fenomenului ”fake news” în țara noastră, pe fondul pandemiei cu SARS – Cov – 2, precum și a riscului la adresa securității naționale, care însoțește acest fenomen, volumul celor doi specialişti se constituie ca o veritabilă culegere de date, accesibile publicului larg. În contextul pandemic, care reprezintă mai mult decît o criză globală de sănătate, cumulînd aspecte economice, umanitare şi de securitate, sursele neconforme de date s-au înmulţit, concomitent cu apetitul populaţiei pentru cunoaştere. Pe acest fundal, lucrarea oferă un cumul de răspunsuri la controversele din jurul originii, propagării infecţiei, măsurilor profilactice şi de terapie, aducînd o contribuţie critică la reducerea gradului de vulnerabilitate a populației în fața dezinformării.

2) ÎNCEPUTURILE SERVICIILOR DE INFORMAŢII, Ed. Meteor Press, autor Francis Dvornik, cu o prefaţă de col (r) dr. Tiberiu Tănase. Serviciile de informaţii eficiente, rapide şi fiabile au fost esenţiale pentru dezvoltarea şi prosperitatea tuturor imperiilor din istoria omenirii. Tactici şi metode diverse au fost utilizate încă de civilizaţiile antice din Orientul Apropiat şi au condus la construirea a mii de kilometri de reţele de drumuri cu posturi fortificate şi sisteme de poştă dotate cu catîri, ştafete călări şi poştalioane. Cartea este o descriere competentă a dovezilor despre metodele utilizate pentru colectarea şi transmiterea informaţiilor în Orientul Apropiat, imperiile roman, bizantin, arab şi mongol, ca şi în cnezatul moscovit. Trebuie specificat că, pentru Dvornik, „informaţiile” includ toate ştirile, nu doar pe cele de natură militară şi politică ce afectează direct statul şi planurile sale de acţiune în diplomaţie şi în războaiele cu alte state. Spionajul militar este o ocupaţie ultrasecretă. Publicul contemporan află puţin, iar generaţiile următoare au rareori ocazia să găsească materiale în arhive, deoarece mare parte din ele sunt distruse. Autorul, ceh, preot şi academician catolic, este considerat unul dintre cei mai importanţi experţi ai secolului al XX-lea în istoria slavă şi bizantină şi în relaţiile dintre bisericile din Roma şi Constantinopol. Născut într-o familie romano-catolică în Moravia, a absolvit Facultatea de Teologie, fiind hirotonisit preot, apoi a urmat Universitatea din Paris, studiind simultan mai multe specialităţi. A absolvit în 1926 şi a obţinut diploma de doctor în litere de la Sorbona. În 1928, a devenit profesor de istorie ecleziastică la Facultatea de Teologie Catolică din Praga, unde a devenit unul dintre fondatorii Institutului de Studii Slave Praghez şi cofondator al revistei Byzantinoslavica. În 1939, a emigrat în Marea Britanie şi în 1948 a fost numit profesor de studii bizantine la Centrul Dumbarton Oaks de la Universitatea Harvard.

3) Zidul Tăcerii, Incursiuni în ştiinta secretă, Volumul II, SOLUŢII TEHNOLOGICE NECONVENŢIONALE ÎN INDUSTRIA DE APĂRARE, Ed. Centrului Tehnic Editorial al Armatei, autori: Cătălin Robertino Hideg, Lucian Ştefan Cozma şi Daniela Georgiana Golea şi VOLUMUL III, PARCURSUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢILOR AEROSPAŢIALE, autori: Daniela Georgiana Golea, Lucian Ştefan Cozma şi Cosmin Vasile Ţenu, lucrare apărută la Editura Militară.

În 2017 a fost lansată o serie sub acest titlu, care urmărește publicarea unor date și informații mai puțin cunoscute din domeniul științei și tehnicii, precum și abordarea unor subiecte mai puțin obișnuite și care privesc domeniul securității naționale. Fiecare volum abordează un domeniu bine precizat și care interesează într-un fel sau altul securitatea națională. Volumul abordează tematici precum: tehnica aerospațială modernă, energetica secolului XXI, metode și soluții de economisire a energiei în aplicațiile industriale și cele casnice, noi sisteme de armamente și tendințele de evoluție în tehnica militară a sec. XXI, perfecționări în domeniul armamentului individual portativ, armamentul electromagnetic și posibilitățile de evoluție ale tehnologiilor în acest domeniu, armamentul neconvențional non-NBC, tehnicile de intervenție asupra factorilor de mediu în scopuri militare și multe altele.

4) La Editura Meteor Press, Cătălin Robertino Hideg şi Daniela Georgiana Golea, ne propune lucrarea, extraordinar de actuală în contextul informaţiilor îngrijorătoare care vin din Ukraina, referitoare la laboratoarele biologice ale armatei americane de pe teritoriul ţării vecine, BIOTERORISMUL. Introducere in problematica bioterorismului; Origini, manifestari, cauze, substrat economic si financiar. Bioterorismul, flagelul mileniului III, comportă consecinţe semnificative la adresa securităţii naţionale şi globale. Aşa cum s-a demonstrat, fără echivoc, în contextul pandemiei SARS-Cov-2, o criză în domeniul sănătăţii publice, fie ea de sorginte naturală sau provocată de intervenţia factorului uman, poate avea un impact incalculabil -variabil ca extindere spatio-temporala- pe mai multe paliere, respectiv cel societal, financiar, economic, politic, inclusiv de securitate naţională. In acest context, lucrarea reprezintă efortul conjugat al unui antreprenor cu experienţă în domeniul cercetării şi producţiei din domeniul bio-farmaceutic şi al unei economiste, doctorand în domeniul politicilor de securitate naţională cu o vastă activitate de cercetare, ce a vizat cu precădere managementul securităţii naţionale şi globale.

5) Perfecţionări în tehnica omuciderii, Volumul I, Îmbunătăţirea armamentelor de foc portative şi muniţiei aferente, Ed. Militară, autori: Daniela Georgiana Golea, Andreea Florina Radu, Lucian Ştefan Cozma şi Cosmin Vasile Ţenu. O carte deosebit de interesantă pentru pasionaţii armelor de foc, care prezintă o serie de posibile (și prognozate) evoluții tehnologice ale armamentelor de foc și muniției acestora, pentru viitorul apropiat și mediu. Astfel, cercetătorii menționați mai devreme au intuit dezvoltarea în viitorul apropiat a muniției autopropulsate de calibru relativ mic, prezentînd numeroase argumente științifice în acest sens, precum și exemple concrete de realizare a unor astfel de muniții.

6) Am lăsat intenţionat la urmă numerele 47 şi 48 ale revistei VITRALII. LUMINI ŞI UMBRE, Revista veteranilor din serviciile române de informaţii. Doar cîteva recomandări, din multitudinea de analize interesante publicate. În nr. 47, conf. Univ. dr. Alba Popescu: Ameninţarea tăcută- jocul geopolitic al Chinei în regiunea Mării Negre. Şi în nr. 48, sub pana aceleiaşi inegalabile Alba Popescu: Trei scenarii privind dinamica geopolitică regională după retalibanizarea Afganistanului. Iar sub pana col. r. dr. Tiberiu Tănase: Mărturii importante despre Eugen Cristescu la 23 august 1944.

Lectură plăcută!

NOUL RĂZBOI DE 10 ANI?

BMTF, 11 martie – Astăzi Putin a admis participarea voluntarilor străini: „Dacă vezi că există oameni care vor să vină să ajute oamenii care trăiesc în Donbass pe bază de voluntariat, mai ales nu pentru bani, ei bine, trebuie să-i întâlnești la jumătatea drumului și să-i ajuți să treacă în zona de război”, a spus Vladimir Putin.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat vineri propunerea ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, de a mobiliza syrieni şi mercenari ai grupării militare private Wagner în războiul din Ukraina. Preşedintele Ukrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat decizia Moscovei şi a spus că mercenarii syrieni au fost trimişi pe un teritoriu străin „pur şi simplu ca să omoare”. Potrivit ministrului Apărării Serghei Şoigu, peste 16.000 de cereri au fost deja primite doar din ţările din Orientul Mijlociu.

Jihad în Europa sau Noul Afghanistan!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără Batalionul Azov, despre care voi scrie altă dată!

Pe 24 decembrie 1979, în Ajun de Crăciun, trupele speciale ale fostei armate sovietice, SPEŢNAZ, Speţialnoe Naznacenia, cucereau Kabulul şi-l răsturnau de la putere pe preşedintele Hafizulah Amin. O zi mai tîrziu, primii din cei 100.000 de soldaţi sovietici intrau în ţara denumită generic “cimitirul popoarelor”. Pînă în 1982, aproximativ 2,8 milioane de afghani au solicitat azil în Pakistan, iar alți 1,5 milioane au fugit în Iran! Victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Tema luptătorilor străini, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat.

Potrivit unui mesaj postat pe contul de Telegram al Serviciului de Informaţii al Armatei Ukrainene, o unitate specială a Legiunii Internaţionale de Apărare a Ukrainei a fost creată în subordinea Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării de la Kiev (GUR) şi a început deja să efectueze misiuni de luptă pentru a contracara agresiunea rusă. Generalul de brigadă Kirillo Budanov, şeful GUR, a remarcat că, în momentul de faţă, „orice ajutor cîntăreşte la fel ca aurul”, iar „Ukraina apreciază foarte mult umărul prietenesc şi fratern oferit în vremuri dificile”. Până în prezent, voluntari şi veterani din 52 de ţări ale lumii şi-au exprimat dorinţa de a deveni membri ai Legiunii Internaţionale de Apărare a Ukrainei. Numărul lor a depăşit deja 20.000 de oameni. Aceştia sînt în mare parte luptători cu experienţă, care au participat la războaiele din Iraq şi Afghanistan, dar şi în multe campanii de menţinere a păcii în diferite părţi ale lumii.

De altfel, o companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în noaptea de duminică spre luni locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina!

Ministrul ukrainean de externe, Dmitro Kuleba a declarat duminică, 6 martie, că există aproape 20.000 de voluntari străini s-au oferit să ajute Ukraina în lupta împotriva Rusiei.

Ar mai fi Batalionul Azov, inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014, dar despre care voi vorbi altă dată!

De partea cealaltă, nici Rusia nu se lasă mai prejos. Voluntarii ceceni ai lui Ramzan Kadîrov numără cîteva mii şi sînt grupaţi în Trupele Gărzii Ruse din Republica Cecenia, înarmate cu echipament de ultimă generaţie, uniforme, pregătite fizic, şi decise să îndeplinească ordine, indiferent cît de complexe. Ei au suferit deja pierderi în luptele cu forţele ukrinene.

O ştire furnizată luni de purtătorul de cuvînt al Pentagonului, John Kirby, ne atrage atenţia că Rusia recrutează mercenari syrieni cu experienţă în războiul de gherilă urbană pentru a lupta în Ukraina, transmite AFP. Potrivit unui alt oficial american, unii luptători syrieni se află deja în Rusia, unde se pregătesc să se alăture luptei din Ukraina.

După 16 zile de război, luptători străini sînt deja prezenţi de ambele părţi ale frontului din Ukraina. În acest moment, echilibrul este cel mai important. Pentru ca istoriile din anii 80 să nu se repete şi aici, în Europa!

Afghanistanul de lîngă noi. Arme pentru Ukraina pe un aerodrom neidentificat din Europa de Est

BMTF, 7 mar – Şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, s-a deplasat săptămîna trecută la un aerodrom neidentificat lîngă graniţa cu Ukraina, care a devenit un hub pentru transportul de arme, a declarat un înalt oficial din Departamentului Apărării american, care a asistat direct la efortul multinaţional de a trimite arme în Ukraina pe fondul invaziei Rusiei, potrivit unui material difuzat duminică de CNN, pe pagina sa de internet, scrie Agerpres.

Din informaţiile pe care le deţinem, încă de săptămîna trecută, pe acel aeroport se prelucrau 14 avioane de transport pe zi, capacitatea obiectivului fiind de 17! Armamentul era transportat pe cale rutieră în Ukraina şi depozitat în diferite puncte din ţară, inclusiv pe aeroportul Viniţa, bombardat cu 8 rachete de armata rusă. Atacul a provocat nouă morţi.

În timp ce se afla pe aerodrom, Milley s-a întâlnit cu trupe şi personal, şi a examinat activitatea de transport, a precizat oficialul vineri. Situl a devenit un centru de activitate în ultimele zile, de la o mînă de zboruri în fiecare zi ajungînd astăzi la 17, capacitatea maximă a obiectivului.

Amplasarea aeroportului rămîne un secret pentru a proteja transporturile de arme, inclusiv rachete antiblindate, în Ukraina. Armata rusă nu a vizat aceste transporturi odată ce au intrat în Ukraina, a spus oficialul, dar există o anumită îngrijorare că Rusia ar putea începe să ia la ţintă livrările pe măsură ce avansează cu invazia.

Chiar înainte ca invazia Rusiei să înceapă la sfîrşitul lunii trecute, cerul de deasupra Europei a fost plin de avioane militare de marfă ale Statelor Unite şi ale altora, în special C-17, coloana vertebrală a flotei de transport aerian american. Zborurile au repoziţionat trupele de-a lungul flancului estic al NATO, dar au transportat de asemenea arme către punctele de transfer unde pot fi livrate în Ukraina. Ritmul zborurilor a crescut.

Comandamentul European al SUA (EUCOM) se află în centrul operaţiunii de transport masiv, folosind reţeaua sa de legătură cu aliaţii şi partenerii pentru a se coordona în timp real şi a trimite materiale în Ukraina, a declarat un al doilea oficial din Apărarea americană.

EUCOM se coordonează de asemenea cu alte ţări, inclusiv Marea Britanie, în ceea ce priveşte procesul de livrare, pentru a se asigura că folosesc resursele la maximă eficienţă, pentru a sprijini ukrainenii într-un mod organizat, a adăugat oficialul.

De cînd a început invazia Rusiei, 14 ţări au trimis asistenţă de securitate Ukrainei, dintre care unele au trimis rar înainte echipamente atît de substanţiale, a spus oficialul.

Marea majoritate a unui pachet de asistenţă de securitate de 350 de milioane de dolari a fost deja livrată Ukrainei, potrivit oficialului, la doar o săptămînă după ce a fost aprobat oficial de Casa Albă.

Aproximativ 240 de milioane de dolari din pachet au ajuns în Ukraina, iar restul ar trebui să ajungă în cîteva zile şi poate săptămîni, dar nu mai mult, a declarat oficialul vineri. Componentele care au fost deja livrate includ cele mai necesare echipamente, cum ar fi echipamentele antiblindate.

Odată ce au ajuns în posesia armelor, ukrainenii le-au folosit pentru a încetini şi opri atacurile ruseşti în diferite părţi ale Ukrainei.

Cred că toţi am fost extraordinar de impresionaţi de cît de eficient au folosit forţele armate ukrainene echipamentele pe care le-am furnizat, a spus oficialul.

Poate cel mai cunoscut, un convoi masiv rusesc care se întinde pe 60 km de drum la nord de Kiev, capitala Ukrainei, despre care există suspiciunea că ar fi unul trucat de către partea ukraineană, abia s-a deplasat în cîteva zile.

Ştim că au efectuat atacuri asupra acelui convoi, că aceste atacuri au fost eficiente în încetinirea şi oprirea acestuia, a declarat vineri un alt înalt oficial din Apărarea SUA.

Echipamentele trimise sînt cele pentru care ukrainenii au primit deja pregătire, inclusiv unele antrenamente tocmai la timp la sfîrşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie, a spus înalt oficialul, adăugînd că ukrainenii pot utiliza cu competenţă marea majoritate a echipamentului militar trimis.

Viteza cu care SUA livrează acum arme Ukrainei este dramatic mai rapidă decît acum două luni. Majoritatea unui pachet de 200 de milioane de dolari aprobat la sfîrşitul lunii decembrie a fost livrată în decurs de o lună, deşi unele muniţii nu au fost încă transportate, a spus oficialul.

Între timp, pachetul complet de 350 de milioane de dolari, pe care oficialul l-a descris drept cea mai mare atragere prezidenţială de fonduri din istorie, ar trebui să fie finalizat în cîteva zile sau săptămîni.

CINE VINE LA RĂZBOI ÎN UKRAINA

BMTF, 6 mar – Situația din Ukraina este din ce în ce mai grea, de la o oră la alta, violența acțiunilor militare a crescut. Dacă mă întrebaţi, pentru mine rămîne un război cu extrem de multe semne de întrebare! De aceea, încerc, pe cît posibil, din avalanşa de informaţii fake, sau pură propagandă, să desluşesc adevărul. În timp de război, informațiile trebuie tratate cu prudență, deoarece este un risc ridicat de deformare sau chiar de manipulare prin informații false. Unele informații au rolul de a menține moralul forțelor proprii, iar altele pentru a demoraliza inamicul. Din acest motiv este bine să privim imaginea de ansamblu și să evităm intrarea în amănunte care ne pot distorsiona percepția.

Tema luptătorilor străini este, însă, extrem de importantă. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă.

Repet. Mi-e greu să înţeleg ce se întîmplă. Multe din gesturile liderilor de la Kiew nu sînt în logica războiului de apărare. Am mai văzut astfel de gesturi în Kosovo în 1999. Mii de deţinuţi ukraineni au fost eliberaţi din închisori şi înarmaţi, iar preşedintele ţării face apel la formarea unei Legiuni internaţionale, de parcă sîntem în anii 30, în războiul civil spaniol. Într-un videoclip emoționant postat pe canalul său Telegram, preşedintele Ukrainei, Volodimir Zelensky s-a referit la “legiunea internaţională” de 16.000 de voluntari străini, dintre care 6000 de americani, veterani ai războiului din Iraq, care a căutat să „se alăture apărării Ukrainei, Europei și lumii”. „Ukraina îi întîmpină pe voluntarii străini. Primii 16.000 sînt deja pe drum pentru a apăra libertatea și viața, pentru noi și pentru toată lumea”, a clamat preşedintele, ale cărui cuvinte reverberau cu aproape 100 de ani în urmă, la începuturile Războiului Civil Spaniol, cînd simpatizanții republicani au proclamat lupta între „tiranie și democraţie”, sau între „fascism și libertate”, și mulți tineri care nu erau de origine spaniolă, revoluționari și reformiști s-au alăturat Brigăzilor Internaţionale, crezînd că Republica Spaniolă era linia întâi a războiului împotriva fascismului.

Conform unui decret din 2016, străinii au dreptul de a se alătura armatei ukrainene pentru serviciul militar pe bază de voluntariat. Apelul unui guvern suveran pentru întăriri străine – care amintește de implicarea internațională în războiul civil spaniol din anii 1930 – este fără precedent în războiul modern.

Să revenim în prezent! Pe 27 februarie, preşedintele Zelensky a cerut străinilor să vină în Ucraina și să se alăture luptei împotriva trupelor ruse. Luptătorii străini vor forma o unitate separată – Legiunea Internațională de Apărare Teritorială a Ukrainei. La începutul acestei săptămâni, țara a ridicat temporar cerințele de viză pentru voluntarii străini care doresc să se alăture luptei împotriva forțelor ruse. De altfel, însă, cetățeni străini luptă în Ukraina din 2014, când separatiștii susținuți de Rusia au ocupat părți din regiunea Donbas, iar observatorii care urmăresc fenomenul contractorilor spun că acest număr este foarte mare acum. Specialiştii avertizează totuși că a merge în Ukraina fără pregătire militară este periculos!

Ca şi cum omuleţii verzi nu fac treaba murdară a Rusiei de ani de zile, purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a avertizat că toți mercenarii străini, reținuți în Ukraina, vor fi aduși în fața justiției sub acuzații penale. Nici unul dintre mercenarii pe care Occidentul îi trimite în Ukraina pentru a lupta alături regimul naționalist nu se va bucura de dreptul combatanților conform dreptului internațional umanitar, a declarat Konașenkov.

De altfel, Konașenkov a spus că mercenarii străini au atacat armata rusă și convoaiele de aprovizionare care furnizează sprijin trupelor aflate în teren.

Apelul lui Volodymyr Zelenskiy, publicat pe site-ul președinției ucrainene a stîrnit o adevărată emulaţie în rîndurile luptătorilor din întreaga lume. Cetăţeni japonezi şi-au anunţat sosirea, francezii se organizează pentru a ajunge la frontiera cu Ukraina, prin intermediul unor convoaie de voluntari, iar Pagina de Facebook Grupul voluntarilor francezi în Ukraina, număra 650 de persoane ce spun că doresc să lupte.

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a declarat că britanicii care aleg să meargă în Ucraina pentru a lupta vor avea „absolut” sprijinul ei. Remarcile contrastează cu poziția Marii Britanii privind războiul din Siria, unde cetățenii britanici care au călătorit pentru a lupta fie pentru, fie împotriva Statului Islamic s-au confruntat cu urmăriri penale la întoarcerea acasă.

Potrivit Interfax, aproximativ 200 de mercenari croați au sosit în Ukraina prin Polonia și s-au alăturat „Batalionului Naționalist Bandera, din sud-estul Ukrainei”, şi nu Unităţilor de Apărare Teritorială Internaţionale, aşa cum spunea preşedintele Zelensky în urmă cu exact o săptămînă! Presa croată a relatat despre plecarea acestora în Ukraina sub comanda lui Denis Scheler, fostul lider al Bed Blue Boys (fanii echipei de fotbal, Dinamo Zagreb), care a mai luptat în Ukraina timp de șase ani. De altfel, mercenarul croat a primit Ordinul Erou al Poporului de la Batalionul Azov și statul ukrainean. A mers acolo ca voluntar și s-a întors anul trecut!

După croaţi, francezi, britanici, români şi americani, veterani ai teatrelor de operaţii din Iraq şi Afghanistan, care au sosit pe teritoriul Ukrainei, a sosit informaţia şi că primii veterani ai forțelor speciale israeliene au sosit în Ukraina pentru a lupta împotriva armatei ruse. Acest fapt a fost anunțat pe canalul său Telegram de deputatul Radei Supreme de la Kiew, Andrei Goncharenko, care a menționat că acești soldați vor ajuta Ukraina să lupte, CITEZ „împotriva întunericului”, deoarece acum în țara noastră oameni de diferite credințe luptă împreună împotriva Rusiei, am încheiat citatul.

Şi Inyazorul poporului Erzya, Sires Bolaen, împreună cu un grup de compatrioți, luptă acum în rîndurile Unităţilor de Apărare Teritorială. Într-o înregistrare Video, transmisă în cursul nopţii, liderul poporului erzya, Bolaen, înarmat şi flancat de mai mulţi co-naţionali, s-a adresat poporului său şi l-a îndemnat să nu meargă în războiul de agresiune împotriva Ukrainei. Potrivit lui, puțini Erzya luptă pentru Ukraina, dar sînt aici. Bolaen a spus că Moscova efectuează atacuri cu rachete asupra cartierelor rezidențiale și bombardează infrastructura civilă, iar Rusia s-a bazat pe distrugerea numărului maxim de civili pentru a-i demoraliza pe ukraineni. Sires Bolaen a cerut poporului Erzya să se pregătească pentru prăbușirea Federației Ruse și proclamarea de noi țări, în special Țara Erzya. „Acum e întuneric. Dar cea mai întunecată perioadă este înainte de răsăritul soarelui. Vine un moment cînd „Soarele nostru Erzya va răsări. Vom crea statul nostru Erzya. Și vom trăi ca oameni, așa cum trăiesc finlandezii, estonienii și alte popoare. Trăiască țara Erzya”, a conchis el. Erzya este un popor finno-ugric care trăiește în Republica Mordovia și Chuvahia, din Federaţia Rusă. Erzya se consideră un popor separat, deși rușii au impus numele comun Mordovia popoarelor Erzya și Moksha, pretinzînd că sînt un singur popor. Sires Bolaen (Oleksandr Bolkin) este președintele Societății Erzhań din Ukraina (Erźań val) și co-fondatorul mișcării publice Free Idel-Ural. Anterior, Sires Bolaen a acuzat Rusia de etnocid și a cerut comunității internaționale să crească presiunea asupra Moscovei pentru politica sa asupra minorităților naționale.

Mercenarii pe care ţările occidentale au promis că îi vor trimite în Ukraina ca sprijin militar ar putea deveni o problemă globală pentru Europa la întoarcerea lor, a declarat, joi, în timpul unui briefing de presă purtătorul de cuvînt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Pot să fac nu doar o prognoză, pot să fac o predicţie, iar voi o puteţi verifica. Dacă vor alege această cale, şi ţările NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite vor trimite în Ukraina mercenari ca să lupte, într-un timp foarte scurt aceştia se vor întoarce înapoi de unde au pecat. Numai că ei vor fi oameni complet diferiţi – oameni care vor şti gustul sângelui, oameni care, din mai multe motive, vor deveni o problemă globală în Europa” – a declarat Zaharova.

Termenul de mercenar are în prezent o conotație negativă, deoarece de cele mai multe ori este motivat de avantaje materiale personale. Acest aspect este esențial în definiția unui mercenar, iar străinii voluntari, precum membrii Legiunii străine franceze sau spaniole, sau Gurkas nepalezi, nu sînt mercenari, chiar dacă îndeplinesc anumite criterii ale articolului 47 din protocolul adițional la convenții de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale.

Indiferent de convenţii şi legi, combatanţi voluntari străini se vor afla, în cîteva zile, în zonele de conflict din Ukraina. Şi atunci, situaţia din teren va deveni şi mai complicată! Nu există separatişti buni şi separatişti răi! Există separatişti. Şi atît! Adică, violatori ai dreptului internaţional! Nu există separatism acceptabil şi inacceptabil. Trebuie să fiu sincer şi să spun ceva ce nu place urechilor fine: Kosovo a fost ticăloşia care a deschis cutia Pandorei! A fost urmat de Transnistria, Găgăuzia, Adjaria, Osetia de Sud, Lugansk, Doneţk! Făcături de state, menite să rupă echilibrul geopolitic şi să ruineze naţiuni şi destine!

Întrebarea mea este: Dacă Volodimir Zelensky se aşteaptă să primească ajutorul a 16.000 de luptători străini care, GARANTEZ EU! – sînt brilianţi din punct de vedere militar, de ce a mai eliberat puşcăriaşii cu experienţă militară şi i-a înarmat? Unde se află aceştia, sub comanda cui luptă şi cine garantează că infracţionalitatea în Ukraina şi în Europa nu va exploda din cauza acestora, este o informaţie păzită „straşnik” aici, în Ukraina!

RUSIA A DECLANŞAT ATACUL ASUPRA UKRAINEI

BMTF, 24 feb – Putin a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune specială în Donbas. După anunţul preşedintelui Rusiei, au început să aibă loc explozii în capitala ţării, Kiev, şi în oraşul Odessa, dar şi în estul Ukrainei.

Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia a efectuat lovituri cu rachete asupra infrastructurii ukrainene şi poliţiei de frontieră a ţării şi că explozii au fost auzite în multe oraşe, informează Reuters, preluată de Agerpres.

El a anunţat că legea marţială a fost declarată peste tot în ţară şi că a vorbit prin telefon cu preşedintele american Joe Biden.

Într-o declaraţie separată, Ministerul de Externe ukrainean a spus că scopul operaţiunii militare a Rusiei este distrugerea statului ukrainean.

Rusia vizează infrastructura militară a Ukrainei, apărarea aeriană şi forţele aeriene cu arme de înaltă precizie şi nu atacă oraşele ukrainene, potrivit agenţiei ruse de presă RIA care citează joi Ministerul Apărării de la Moscova.

Kievul a declarat că Moscova a lansat un atac la scară largă asupra Ukrainei, centrele de comandă militară din mai multe oraşe fiind lovite de rachete, aminteşte Reuters.

Printre atele, Ukraina şi-a închis întreg spaţiul aerian ca răspuns la operaţiunea militară rusă din Donbas, a informat televiziunea publică joi dimineaţă devreme, citată de agenţia DPA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în cursul dimineţii o operaţiune militară pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ukrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ukraina.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decît cele actuale.

Premierul Nicolae Ciucă condamnă decizia Federaţiei Ruse de a invada teritoriul Ukrainei, pe care o consideră „un act ilegal de agresiune” şi subliniază solidaritatea cu Guvernul de la Kiev, reiterînd totodată că este prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ukrainean.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărîre invadarea de către Federaţia Rusă a teritoriului Ukrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internaţional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securităţii Europene şi celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate. În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ukrainei şi reiterează susţinerea pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale statului vecin”, se arată într-un comunicat transmis joi de Guvernul de la Bucureşti.

Premierul consideră că acţiunea Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internaţional, ci reprezintă şi „o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acţionează ca garant al păcii şi securităţii în lume, precum şi a angajamentelor asumate ca membru al comunităţii internaţionale”.

„Recurgerea la forţă nu poate fi justificată în nici o altă circumstanţă decît cele explicit şi limitativ menţionate în Carta ONU. România este în contact permanent cu aliaţii şi partenerii săi, atît în cadrul NATO, UE şi al altor formate, precum şi la nivel bilateral, şi este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacţie la această agresiune armată, pentru protejarea securităţii întregii regiuni. De asemenea, va fi prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ukrainean şi asigurarea drepturilor şi intereselor membrilor comunităţii române din Ukraina”, se mai precizează în comunicatul citat.

Totodată, premierul reiterează faptul că România se bucură de toate garanţiile de securitate şi de solidaritate care recurg din calitatea de stat membru NATO.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă adresează tuturor cetăţenilor României un apel la calm şi subliniază că România, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanţiile de securitate şi de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut. Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor aplica, la nivel interinstituţional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicaţiile acestei situaţii, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migraţiei necontrolate”, susţine Guvernul României.

MAREA INVAZIE

Am scris de nenumăate ori că armata rusă masată pe frontiera sa vestică nu va invada Ukraina. Cele două date anunţate, 16 februarie, ora 3:00, şi 20 februarie, ora 8:15, au trecut fără să se întîmple nimic. Am promis că dacă această invazie va avea loc, nu voi mai scrie nici un rînd, niciodată! Continui să cred că MAREA INVAZIE rusă în Ukraina nu va avea loc! Pentru că, orice logică a Păcii spune asta! Economic, politic, social, toţi parametri sînt împotriva unei Rusii belicoase, iar contextul mondial nu este unul de natură să comiţi gesturi de “totul sau nimic”. Pe asta mă bazez! E o logică de bun simţ.

Totuşi, discursul de aseară al lui Vladimir Putin a părut, mai de grabă, o declaraţie de război, decît o recunoaştere a unor entităţi statale. Gestul de recunoaştere a independenţei republicilor populare era aşteptat încă din 2014 şi putea avea loc fără cei 14.000 de morţi! Doneţkul şi Luganskul reprezintă acelaşi tipar de control folosit în Georgia cu Abhazia şi Osetia de Sud, sau în Moldova cu Transnistria! Mai mult ca sigur, armata rusă va fi trimisă ca “pacificatoare” în cele două republici populare, aşa cum NATO are încă misiuni de menţinere a păcii în Kosovo! În cazul nostru, după ce Putin a anunțat că recunoaște independența separatiștilor nu mai prea există armistițiul stabilit prin acordurile de la Minsk. Ca o paranteză, dacă sîntem sinceri, vom recunoaşte că nu Rusia a inventat nici trolii pe internet, nici recunoaşterea independenţei unor teritorii rupte prin forţa armelor, nici alte astfel de mizerii. Ruşii doar le-au perfecţionat şi dus într-o altă dimensiune! Două decrete ale preşedintelui rus cer Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk! Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ukrainene. Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează „temeiul legal pentru prezenţa” în aceste teritorii a „unităţilor militare ruse necesare menţinerii păcii în regiune şi asigurării unei securităţi de durată pentru părţi”, potrivit unei note explicative care însoţeşte aceste texte. Documentele „prevăd obligaţiile părţilor de a asigura asistenţă reciprocă în cazul în care una dintre părţi este ţinta unui atac” şi „prevăd protecţia comună” a frontierelor. Aceste acorduri de prietenie şi ajutor reciproc urmează să treacă marţi prin Parlamentul Rusiei.

Dar dacă Putin nu se înscrie în logica prezentată mai sus? Refuz să admit că preşedintele rus este nebun sau că este un “dictator însetat de sînge”. Toată activitatea sa de conducător de stat a dovedit că este logic şi coerent în gesturi şi fapte. Dacă Putin va rupe Ukraina în două, după previziunile CIA (care niciodată nu a stat foarte bine la analiza Rusiei!), atunci gestul său va avea consecinţe planetare. Nu mi-e teamă de acţiunile lui Vladimir Putin în această direcţie. Mi-e frică, însă, de acordurile şi înţelegerile internaţionale care i-au dat curajul şi garanţia să comită astfel de gesturi! Şi acestea ar putea fi două, cel puţin: cu China – ieşind din logica schimburilor comerciale bazate pe dolar şi adoptarea unei pieţe asiatice gigantice, de liber schimb -, şi cu Germania – care în condiţiile în care Nord Stream 2 va deveni operaţional va deveni cea mai importantă putere energetică europeană! – , pentru noi, aici în Estul Europei, un nou 23 august, un nou Pact Ribbentrop-Molotov! De aceste două înţelegeri, dacă ele există, ar trebui să ne temem!În rest, dincolo de miza directă, Ukraina, se află miza gazului în Europa: prin conductă, din Rusia, sau cu vapoare cistern, din SUA! Interese comerciale stricte care, teoretic, nu ar trebui să ne privească pe noi, România omului de tinicea cu şapcă. Noi, România sîntem ocoliţi şi de conducta sudică europeană şi nu avem nici terminal de gaze lichefiate. Şi chiar acă am avea, vapoarele americane nu vor putea traversa Bosforul cu o astfel de încărcătură! Deci, caz închis!

Putin a anunțat luni seară că recunoaște republicile separatiste din estul Ukrainei, Doneţk și Lugansk.
Agențiile de presă internaționale au anunțat de aseară că președintele Rusiei a semnat decretul de recunoastere. Putin, însă, și-a construit discursul dezlănțuindu-se împotriva Ukrainei și a legitimității acesteia ca stat – invocînd atît argumente istorice cît și corupția pe care s-ar fi construit Ukraina ca stat independent, rupt din trupul fostei Uniuni Sovietice. Astfel, Putin a declarat că Rusia are tot dreptul asupra unor teritorii ale Ukrainei. “Rusia a fost jefuită după 1990”, a spus Vladimir Putin, reiterînd un discurs mai vechi prin care spunea că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX”.

„Dacă există anexare, vor exista sancțiuni, iar dacă există recunoaștere, voi pune sancțiunile pe masă și miniștrii vor decide”, a declarat și șeful politicii externe al UE, Josep Borrell. Vladimir Putin, scrie BBC, a fost avertizat că, dacă va aproba decizia Consiliului de Securitate al Rusiei, este probabil ca UE să impună sancțiuni. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele Rusiei le-a comunicat anterior liderilor de la Paris și Berlin că urmează să semneze un decret privind recunoașterea unor regiuni din Donețk și Lugansk ca state independente! Franța a convocat o ședință extraordinară privind securitatea în legătură cu situația dintre Rusia și Ukraina, anunță Reuters, citînd Palatul Elysee. Și președintele ukrainean Volodimir Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate și Apărare a țării.

Evident, „România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a ‘independenţei’ autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Luhansk, părţi componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei. De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligaţiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conţinut”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat şi nu Preşedintele care, probabil dormea la acea oră, obosit de rolul de om de tinichea, de peste zi.

DIN CICLUL: NU-L DESENA PE DRACU PE PEREŢI, CĂ-ŢI INTRĂ ÎN CASĂ

BMTF, 19 feb – Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au afirmat sîmbătă ca au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor armistiţiului în estul Ukrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ukrainene se înfruntă din 2014, notează AFP, preluată de Agerpres.

Ei „au observat o creştere spectaculoasă” a acţiunilor armate de-a lungul liniei frontului, a indicat OSCE într-un comunicat, adăugînd că în prezent există la fel de multe incidente ca înainte de un acord semnat în iulie 2020 pentru a consolida încetarea focului.

OSCE a raportat 222 de încălcări ale încetării focului, joi, pe linia de front din regiunea Doneţk, sub controlul separatiştilor pro-ruşi, printre care 135 de „explozii”, faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.

În regiunea Lugansk, un alt oraş din estul Ukrainei controlat de separatiştii pro-ruşi, organizaţia a constatat 648 de încălcări, printre care 519 „explozii”, faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.

OSCE „face apel la părţi să respecte cu stricteţe toate angajamentele pe care şi le-au asumat, să ia toate măsurile necesare pentru a reduce tensiunile şi să lucreze pentru o detensionare imediată pentru binele civililor nevinovaţi de ambele părţi ale liniei frontului, care continuă să suferă ca urmare a acestui conflict”, a adăugat OSCE în comunicatul său.

OSCE, organizaţie din care fac parte Rusia şi Statele Unite, derulează o misiune de observare în Ukraina din 2014, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi declanşarea conflictului dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ukrainei. Acest conflict a făcut peste 14.000 de morţi, reaminteşte AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului interimar pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea, mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ukrainei, a informat agenţia de presa RIA Novosti, citîndu-l pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ukrainei controlate de separatişti. Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble (aproximativ 114 euro) fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.

Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rînd a femeilor, copiilor şi bătrînilor, acuzînd Kievul de pregătirea unei invazii după reizbucnirea confruntărilor.


Canalele de televiziune ruse au difuzat imagini cu evacuarea unor locuitori din Donbas, între care unele arătînd copii în curtea unui orfelinat.

Ukraina a reiterat vineri că nu are nici o intenţie de a lansa vreo ofensivă în Doneţk şi Lugansk, aşa cum pretind separatiştii. Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.

În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forţele ukrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ukraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ukraineană şi este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze ţara vecină.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ukrainei „un scenariu” de „provocări” concepute de ruşi pentru a justifica un atac asupra Ukrainei, notează AFP.

CINE ÎNCHIDE GAZUL?

BMTF, 16 feb – La 15 februarie 1989, URSS îşi retrăgea ultimele unităţi din Afghanistan, după zece ani de intervenţie în sprijinul regimului frate comunist de la Kabul în faţa rebeliunii islamiste. Această retragere, decisă de fostul secretar general de atunci al PCUS, Mihail Gorbaciov, a însemnat o înfrîngere pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic. În acea zi, Mihail Kojuhov, corespondent de război al cotidianului Komsomolskaia Pravda, traversa Podul Prieteniei peste fluviul Amudaria ce separa Afganistanul de URSS, la bordul penultimului blindat din ultimul convoi sovietic, iar Generalul Boris Vsevolodovich Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei!

A convoy of Soviet Army armoured personal vehicles cross a bridge in Termez, 21 May 1988 at Soviet-Afghan border, during the withdrawal of the Red Army from Afghanistan. The Soviet Union invaded Afghanistan in December 1979 to shore up the pro-Soviet regime in Kabul and maintained more than 100,000 troops in the country until completing their phased withdrawal in 1989. (Photo by VITALY ARMAND / AFP) (Photo credit should read VITALY ARMAND/AFP via Getty Images)

În treacăt fie spus, Gromov a făcut trei rotaţii în TOA (1980–1982, 1985–1986, 1987–1989) și a fost cunoscut ca ultimul comandant al Armatei 40 în Afghanistan. Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei care se întindea pe rîul Amu-Daria la 15 februarie 1989, ziua în care s-a finalizat retragerea sovietică din Afghanistan. El a primit cea mai înaltă distincţie militară – Steaua de Aur a Eroului Uniunii Sovietice după ce Operațiunea Magistral a ridicat asediul orașului Khost din estul Afghanistanului. După Războiul din Afghanistan, a fost ales candidat la funcția de vicepreședinte de către Partidul Comunist la alegerile prezidențiale ruse din 1991 (candidatul la funcția de președinte a fost fostul premier Nikolai Ryzhkov). A fost primul ministru adjunct al apărării al Federației Ruse. În 1994, Gromov s-a retras din Forțele Armate Ruse și a fost numit viceministru de interne. El a fost ales, în 1995, în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. În ianuarie 2000, a fost ales guvernator al regiunii Moscovei și reales în decembrie 2003. Şi tot în treacăt fie spus, cînd în 2003 veneam în sudul Iraqului să însoţesc în desfăşurare, pentru prima dată, Batalionul 811 Infanterie Dej, DRAGONII TRANSILVANI, fostul meu coleg – astăzi consilier ministerial! – le-a cerut militarilor să nu mă sprijine, să nu-mi dea informaţii pentru că “sînt ungur şi nu ţin cu Armata română”! “Nu are sînge de român”, îmi povestea, atunci lt. Leş, ofiţer de relaţii publice.

OK! În 2022, tot într-o zi de 15 februarie, ruşii au început retragerea trupelor masate (artistic sau nu!) la frontiera de Est a Ukrainei, după ce timp de mai bine de două săptămîni o presiune mediatică uriaşă, fără precedent, anunţau ca dată inevitabilă de atac asupra Ukrainei, 16 februarie 2022! Ora 3:00, scria ziarul The SUN! Dezamăgiţi de această întorsătură, propagandiştii războiului spuneau ieri că “sîntem cu toţii la mîna comportamentului instabil al preşedintelui rus”! Astfel de etichete lipite de nişte…, mă rog, nu am mai întîlnit dinainte de războiul din Golf, cu campania de demonizare a lui Saddam Hussein. Acum, cassandrele războiului din România au aplicat aceeaşi metodă, de manual, pentru demonizarea lui Vladimir Putin, fost ofiţer de informaţii KGB, în DDR, care, nu m-aş mira să fi contribuit la scrierea manualului de demonizare a adversarului. Deşi, după cîte îi cunosc, ruşii nu au o astfel de imaginaţie! O spun cu simţ de răspundere, fără să fi fost recrutat vreodată de KGB, FSB şi alte …OB-uri, dar testat cu detectorul de minciuni pe tema asta, pentru că regimului Traian Băsescu nu-i convenea adevărul pe care-l transmiteam din Republica Moldova. Sigur, am fost retras de Bucureşti pe motiv că… mă îmbăt cu comuniştii! Straşnik!

Deci, ruşii lui Putin, nu vor ataca Ukraina lui Zelenski, cu 100.000 de militari, tancuri, baterii de rachete etc. Apropo, a auzit cineva, Gazprom a oprit robinetul de gaze spre Ukraina? Îngheţau bebeluşii prin maternităţi de frig? Bătrîne neputincioase în case? Nu? Adică, cum? Războiul ca războiul, dar afacerile sînt afaceri?

Spuneam, luna trecută într-un ORDIN DE ZI că dacă vor să se lupte cu NATO, ruşii pot instrumenta o secesiune în Bosnia-Herţegovina. Scenariul rămîne valabil. Ba, chiar primeşte un impuls, pentru că ruşii sînt maeştrii pe scenariul cu pricina. Şi abia acum se îngroaşă gluma!

Parlamentul rus a cerut Kremlinului să recunoască independenţa teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ukrainei, adică Doneţk şi Lugansk, informează Reuters citînd agenţia de presă Interfax din Ukraina! Dacă “instabilul Putin” recunoaște independența celor două republici aflate într-un echilibru fragil, răsar motivele adevărate de război, pentru că sînt aruncate la gunoi acordurile de la Minsk, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un acord de încetare a focului, iar toate negocierile de pînă acum sînt egale cu zero! Dispariţia unui minim cadru juridic, poate presupune şi încetarea armistiţiului iar luptele pot reîncepe în orice moment. Pot ataca separatiștii pro-ruşi, că oricum, pe ei nu are cine să-i tragă la răspundere, pot ataca ukrainenii, obosiţi de statul în tranşee pe această “linie Maginot” a Estului sălbatic, ca să elimine problema republicilor independente. Indiferent cine începe, nu se va mai ştii cine a tras primul glonţ, dar armata rusă vine să calmeze situația şi în locul unei „invazii” lipsite de logică vom avea o „misiune de pacificatori”, ca în Transnistria, precedentul din Vestul Ukrainei pe care Kievul l-a susţinut permanent, în detrimentul Republicii Moldova în penibilele negocieri din formatul 5+2 (Formatul 5+2 include reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană și Statele Unite. Scopul negocierilor în formatul 5+2 este de a elabora parametrii unei soluționări cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria în componența Moldovei.) fără România! Chiar dacă nu atacă nimeni, Ukraina intră în logica transnistrizării! Deci, adio NATO, adio UE! Nu cred că strategii de la Pentagon şi de la NATO nu au luat în calcul aceste detalii, minore! Pe Putin recunoașterea independenței celor două republici nu-l costă nimic și-i oferă toate opțiunile posibile, cîștigătoare indiferent de scenariu!

Dar, scenariştii de ocazie mai oferă o variantă de lucru, în patru paşi simpli: 1. Recunoaşterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk (peste 50% din teritoriul lor este acum controlat de Ukraina). 2. Rusia cere Ukrainei să se retragă de pe teritoriul ”ocupat” al Republicilor Populare Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o și al căror ”garant de securitate” este. 3. Cînd Ukraina refuză, trupele ruse deja intrate în LDNR ”oficial” iau măsuri pentru eliminarea prezenței ukrainene din zonă. 4. Pentru că ukrainenii rezistă militar, Rusia se vede nevoită să extindă zona de operațiuni militare către Nipru, Crimeea, regiunea Odesa… Sigur, scenariul acesta este unul despre care se tot vorbeşte. În această variantă, Rusia ar controla Nordul Mării Negre şi Gurile Dunării iar, cum spun cei mai deştepţi în cap!, “cine controlează Gurile Dunării, controlează Inima Europei”. Case closed!

În aceste situaţii, armata rusă va lupta prea puţin. De fapt, în ciuda investiţiilor masive şi a modernizării, armata rusă a luptat efectiv doar în Syria. În rest, războiul prin procură, cu separatişti şi mercenari este mult mai eficient! Reuters scrie de luni că “mercenari ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ukraina în ultimele săptămîni, pe fondul temerilor crescînde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext surpriză pentru a ataca Ukraina! Reuters citează trei surse separate din serviciile de informaţii occidentale care au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ukraina. Misiunile mercenarilor ar consta în acţiuni teroriste şi asasinate. Astfel, o posibilă invazie terestră ar fi precedată de război informaţional şi atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii critice a Ukrainei, precum reţelele de electricitate sau de gaze naturale ale ţării. Conform serviciilor secrete occidentale, mercenarii fac parte din companii private de securitate care au strînse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse – GRU. Adică, un fel de Lukoil! Chiar şi Mircea Geoană confirmă: “În clipa de față, Federația Rusă a mobilizat forțe considerabile, are toate elementele de comandă, control, logistică, susținere, suport, un număr masiv de agenți infiltrați în Ukraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări și chiar încercări de schimbare a regimului politic, deci, astăzi Federația Rusă ar putea să ia o decizie în acest fel”.

Pe mine, mă frămîntă o întrebare simplă: gazul, cine închide gazul în Ukraina? Abia atunci va fi nasol…

WAGNER ŞI TAKUBA

BMTF, 15 feb – Aproximativ o mie de contractori civili ai controversatei grupări paramilitare ruse Wagner se află în prezent în Mali, a estimat luni seară şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, repetînd că nu mai sînt îndeplinite condiţiile pentru continuarea misiunii forţei franceze Barkhane în această ţară, notează AFP, preluată de Agerpres.

Wagner are în prezent o mie (de mercenari) în Mali, a declarat Jean-Yves Le Drian la postul France 5, reafirmînd că obiectivul afişat al acestui grup este de a apăra junta aflată la putere la Bamako.

Franţa şi partenerii săi europeni în Mali afirmă că junta instalată prin forţă la putere în 2020 a făcut apel în ultimele luni la această grupare privată angajată în diverse ţări din Africa Subsahariană, dar şi în Syria sau în Lybia.

Europenii văd în prezenţa grupării Wagner, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia.

Dacă nu mai sînt reunite condiţiile, ceea ce este cazul, pentru ca noi să putem acţiona în Mali, vom continua să luptăm împotriva terorismului alături de ţările din Sahel care solicită acest lucru, a adăugat Jean-Yves le Drian.

Junta este cea care se izolează, care pierde, care dă faliment şi care va trebui să îşi asume ce va urma, a adăugat el, acuzînd-o că îngreunează capacităţile operaţionale ale forţei Barkhane şi ale aliaţilor săi în această ţară.

Franţa, care luptă de nouă ani împotriva grupărilor jihadiste din Sahel, ar putea anunţa în următoarele zile retragerea trupelor sale din Mali, în contextul în care junta la putere la Bamako dă dovadă de o ostilitate tot mai mare faţă de prezenţa franceză.

Parisul afişează, totuşi, intenţia fermă de a continua să lupte împotriva răspîndirii jihadismului în regiunea aflată sub influenţă franceză, dorind să-şi consolideze activităţile de cooperare acolo şi să furnizeze capacităţi-cheie statelor-majore locale, potrivit unor surse concordante.

Preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa să ne reorganizăm, dar nu plecăm (din Sahel). Urmează să ne reorganizăm pentru a asigura continuarea luptei împotriva terorismului, a insistat Jean-Yves Le Drian.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la invitaţia omologului francez, Jean-Yves Le Drian, la o reuniune ministerială pe tema Task Force Takuba, context în care a subliniat necesitatea asigurării în mod adecvat a securităţii personalului acestor misiuni, printre care se află şi cetăţeni români.

Avînd în vedere evoluţiile negative în curs de desfăşurare din regiune, a exprimat deschiderea României de a analiza, alături de partenerii strategici şi în cadrul UE, cele mai bune opţiuni pentru continuarea angajamentului şi eforturilor din teren pentru promovarea păcii, stabilităţii şi dezvoltării în Sahel, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Reuniunea a avut drept scop analizarea evoluţiilor politice şi de securitate recente din Sahel şi evaluarea impactului acestora asupra eforturilor internaţionale de combatere a terorismului în Mali şi în regiune, mai ales prin intermediul Task Force Takuba.

Participanţii au transmis îngrijorarea profundă faţă de deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din regiune şi au evidenţiat înrăutăţirea condiţiilor în care Forţa Takuba îşi desfăşoară activitatea. Au subliniat menţinerea fermă a angajamentului statelor participante la Forţa Takuba pentru promovarea păcii şi stabilităţii în Sahel, în sprijinul populaţiei din statele saheliene şi de pe întreg continentul african, alături de UE în ansamblul său şi de alţi parteneri internaţionali. Participanţii au exprimat preocupare faţă de intenţia autorităţilor din Mali de a coopera cu “grupul mercenar rusesc Wagner” pentru a continua combaterea grupurilor teroriste din regiune, evidenţiind “caracterul netransparent” al demersurilor în această direcţie şi “lipsa de legitimitate a acestui grup”, ale cărui acţiuni nu servesc interesele cetăţenilor din ţările unde este prezent, menţionează MAE.

Şeful diplomaţiei române a reafirmat voinţa politică a României de a continua să rămînă angajată în Sahel şi importanţa menţinerii angajamentului colectiv al statelor participante în Forţa Takuba pentru regiune.

A reliefat importanţa acestei zone pentru securitatea UE în ansamblul său şi a punctat preocuparea suplimentară pe care evoluţiile din Vecinătatea Sudică o generează atunci cînd sînt abordate corelat cu tensiunile acumulate în Vecinătatea Estică, prin masarea de trupe ruseşti în proximitatea Ukrainei şi în regiunea Mării Negre, aspecte asupra cărora trebuie acţionat pe mai departe prin menţinerea unităţii şi a coordonării.

Aurescu a subliniat relevanţa continuării eforturilor internaţionale pentru susţinerea statelor din Sahel, în beneficiul securităţii şi stabilităţii regionale şi al populaţiei locale. Aceste eforturi reînnoite vor putea fi derulate sub forma unor coaliţii internaţionale care să menţină spiritul mandatului Forţei Takuba, complementar cu îndeplinirea mandatelor celorlalte misiuni internaţionale prezente precum EUTM Mali şi MINUSMA care rămîn deosebit de importante.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat speranţa că Summitul UE – Uniunea Africană, care va avea loc la Bruxelles pe 17 şi 18 februarie, va transmite un semnal puternic privind angajamentul reciproc euro-african pentru securitatea şi dezvoltarea regiunii Sahel şi pentru un parteneriat întărit între Europa şi Africa.

***

La 27 martie 2020, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Mali, Niger, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia şi Regatul Unit au emis o declaraţie politică comună în care îşi exprimau sprijinul pentru crearea unei forţe militare/grup operativ (Task Force) Takuba, integrată sub comanda operaţiunii militare franceze Barkhane, care are ca scop combaterea grupărilor teroriste din regiunea Sahel.

Task Force Takuba, operaţionalizată la începutul anului 2021, a desfăşurat acţiuni de consiliere, susţinere şi însoţire în teren a forţelor armate maliene, în coordonare cu partenerii G5-Sahel şi alţi actori internaţionali de pe teren, inclusiv misiunea ONU MINUSMA şi misiunile UE EUTM Mali, EUCAP Sahel Mali şi EUCAP Sahel Niger.

România a aprobat, în vara lui 2021, participarea cu pînă la 50 de militari la Task Force Takuba. Contribuţia nu a fost desfăşurată în teren, pînă în prezent, din cauza deteriorării accentuate a situaţiei de securitate şi a evoluţiilor politice îngrijorătoare din regiune şi a neîndeplinirii procedurilor necesare de către partea maliană.

Europa de Est, circumspectă faţă de jocurile diplomatice între Moscova şi Occident (analiză France Presse)

BMTF, 10 feb – Confruntate cu cel mai mare impas între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece, ţările din fostul bloc comunist se menţin pe poziţii ferme, avertizînd împotriva oricărui compromis cu Moscova, notează joi într-o analiză France Presse, citată de Agerpres.

Retorica franceză despre preocupările legitime ale Rusiei, pe de o parte, şi legăturile energetice strînse ale Germaniei cu Rusia, pe de alta, au făcut ca ţări precum Polonia şi statele baltice să fie circumspecte faţă de diplomaţia marilor puteri.

Polonia adoptă poziţia cea mai hotărîtă şi mai fermă faţă de ceea ce face Rusia, a insistat săptămîna aceasta Pawel Soloch, şeful Biroului polonez pentru securitatea naţională într-o intervenţie la televiziunea de stat.

Soloch se referea la întîlnirea de marţi de la Berlin a liderilor francez, german şi polonez, axată pe impasul cu Rusia, care prin comasarea a zeci de mii de militari în apropiere de frontiera ukraineană suscită îngrijorări cu privire la un posibil război la porţile Europei.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a insistat asupra necesităţii ca Occidentul să strîngă rîndurile: Trebuie să arătăm că este imposibil să ne frîngă, a spus el la Berlin.

Aceeaşi abordare a fost afişată miercuri de către şefa guvernului estonian, Kaja Kallas: Nu vom face nici un fel de compromis cu privire la principiile fundamentale, inclusiv asupra dreptului fiecărei naţiuni de a-şi alege propria cale… Trebuie să rămînem fermi şi uniţi.

Rusia cere interzicerea pentru totdeauna a aderării Ukrainei la NATO şi doreşte ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi reducă prezenţa în ţările din fostul bloc comunist.

Nu este un secret că Polonia are o abordare diferită faţă de Germania şi Franţa în criza ukraineană, explică Marcin Zaborowski, expert de la Varşovia. Polonia este cel mai fervent susţinător al Ukrainei în Europa. Avem cea mai lungă graniţă cu aceasta, cea mai mare diasporă, adaugă Zaborowski, director politic al think tank-ului Globsec. Dacă Ukraina ar cădea definitiv în sfera de influenţă a Rusiei, aceasta ar avea consecinţe negative directe pentru securitatea Poloniei, apreciază Zaborowski.

Este şi cazul ţărilor baltice, care – potrivit lui – par şi mai energice în acest sens, ele furnizînd arme Ukrainei chiar înaintea Poloniei.

Foste republici sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – se tem că şi ele ar putea fi luate în colimator de către Rusia.

Ţările Europei Centrale şi de Est au trecut toate prin ocupaţia rusească, ceea ce le-a împiedicat mult timp să adere la Uniunea Europeană, explică Wojciech Przybylski, redactor-şef al think tank-ului Visegrad Insight.

Preşedintele rus Vladimir Putin se arată conştient de situaţia delicată a acestor ţări, chiar dacă neagă că îngrijorarea lor este justificată.

Statele baltice şi alte ţări, vecinele noastre, nu se simt vezi Doamne în siguranţă. De ce? Nu este clar, a spus Putin săptămîna aceasta într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Emmanuel Macron. În orice caz, ele se servesc de aceasta ca de un pretext pentru a elabora politici ostile la adresa Rusiei, a insistat preşedintele rus, subliniind că ţările respective furnizează arme moderne Ukrainei în doze mari.

În comparaţie cu Occidentul, potrivit lui Przybylski, Europa Centrală a manifestat hotărîre de a acţiona în ceea ce priveşte acordarea de sprijin direct Ukrainei.

În pofida dorinţei lui Putin de a vedea Europa divizată, unitatea prevalează şi nu există nici un sentiment că Franţa şi Germania vor să vîndă Europa Centrală, spune el. În schimb, există un sentiment de circumspecţie că elitele acestor ţări nu văd cu aceeaşi claritate ameninţarea care planează, adaugă expertul citat.

JURMA 77

Sîmbătă, 5 februarie, Gheorghe Jurma împlineşte 77 de ani! La Mulţi ani!

La cei 77 de ani ai săi, Gheorghe Jurma este o instituţie de cultură în sine, un adevărat reper, o personalitate marcantă a acestui spaţiu cultural, de la care mulţi tineri, şi nu numai, au avut de învăţat şi AU de învăţat!, dominat de ideea de a lăsa, celor care vin după tine, o idee, o mărturie pe care o pot folosi ca ghid de viaţă sau ca stea polară.

Gheorghe Jurma este parte a vieţii noastre, a culturii şi temelor care l-au urmărit aproape obsesiv, a istoriei Banatului şi a literaturii, cu Eminescu, Sadoveanu sau Eliade. Este Creatorul de publicaţii, reviste, cărţi, idei, talente.

Gheorghe Jurma s-a născut la 5 februarie 1945 în localitatea Bobda (comuna Cenei), judeţul Timiş.

Istoric, critic literar, prozator, poet, publicist, editor şi animator permanent al vieţii literare cărăşene, Gheorghe Jurma urmează clasele primare şi gimnaziale la Bobda, iar apoi Liceul de Muzică şi Arte Plastice la Timişoara. Îşi definitivează studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara şi se dedică încă din studenţie presei, când devine redactor-şef adjunct la revista „Forum Studenţesc”. În proză debutează în anul 1968.

Absolvă facultatea în anul 1969 şi efectuează apoi stagiul militar la Bucureşti.

Începînd cu anul 1970 se stabileşte în oraşul de pe Bârzava şi devine redactor al ziarului „Flamura“ din Reşiţa (1970-1989). Din 1971 conduce cenaclul literar „Semenicul” (înfiinţat în 1949) şi coordonează editarea revistei „Semenicul”.

Creează Editura Semenicul în anul 1990.

Lucrează ca redactor-şef al ziarului „Timpul” între 1990 şi 1993, apoi ocupă funcţia de director al Editurii „Timpul” (din 2004 redenumită Tim) şi redactor-şef al revistei „Semenicul”.

BIDEN ARE BIN LADDEN-UL LUI. AL-QURAYSHI S-A DETONAT

BMTF, 3 feb – Liderul grupării Statul Islamic, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, şi-a pus capăt vieţii în timpul unei operaţiuni a forţelor speciale americane din noaptea de miercuri spre joi în Syria, la doi ani după eliminarea predecesorului său, relatează AFP. Operaţiunea FOS de neutralizare a liderului jihadist seamănă cu cea organizată împotriva şeicului Ossama Bin Ladden, care a fost ucis în zorii zilei de 2 mai 2011, la Abbottabad, la cîteva sute de kilometri nord-est de Islamabad. Acţiunea FOS s-a aflat sub comanda JSOC şi s-a îndeplinit la comanda fostului preşedinte democrat Barack Obama.

În cursul nopţii trecute, Armata americană „l-a eliminat de pe cîmpul de luptă” pe liderul grupării jihadiste în timpul unei operaţiuni derulate în nord-vestul Syriei, a anunţat actualul preşedinte democrat american, Joe Biden, la Washington. Toţi soldaţii americani sînt teferi şi nevătămaţi, a precizat liderul de la Casa Albă, menţionînd că se va adresa poporului american mai tîrziu în cursul zilei.

Potrivit unui înalt responsabil american, liderul SI a murit într-o explozie pe care el însuşi a provocat-o în timpul raidului american. „La începutul operaţiunii, ţinta teroristă a detonat o bombă care l-a ucis atît pe el, cît şi membri ai propriei familii, printre care femei şi copii”, a declarat oficialul citat. Operaţiunea a avut loc la Atme, o regiune din provincia Idlib, şi s-a soldat cu treisprezece morţi, între care patru femei şi trei copii.

În octombrie 2019, Abu Bakr al-Baghdadi, predecesorul lui al-Qurayshi, a fost ucis în timpul unui raid în regiunea Idlib, controlată în mare parte de jihadişti şi de rebeli.

Qurayshi a venit la conducerea SI în octombrie 2019, dar nu a fost identificat oficial decît după mai multe luni de serviciile secrete iraqiene şi americane. Washingtonul a promis o recompensă de 10 milioane de dolari pentru orice informaţii care ajută la găsirea sa.

Supranumit „profesorul” sau „distrugătorul”, Amir Mohammed Said Abdel Rahman al-Mawla, jihadist cu mai multe identităţi prezentat de gruparea jihadistă drept emirul Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, a fost implicat, între altele, în coordonarea masacrului minorităţii kurdofone yazidi.

Militarii au aterizat cu elicopterul în apropierea unei tabere de strămutaţi din localitatea Atme şi apoi au izbucnit schimburi de focuri.

Potrivit corespondentului AFP la faţa locului, operaţiunea a vizat o clădire de două etaje înconjurată de arbori. O parte din clădire a fost distrusă şi la parterul ei puteau fi văzute urme de sînge.

Locuitorii din zonă au declarat pentru AFP că au auzit zgomot de elicoptere, apoi „explozii”.

Potrivit OSDO, elicopterele americane au decolat dintr-o bază militară din oraşul syrian Kobani, majoritar kurd, din apropierea frontierei cu Turcia.

Membri ai trupelor speciale ale Forţelor Democrate Syriene (FDS), dominate de kurzi şi formate de SUA, au participat la operaţiune.

După anunţul făcut de SUA, Farhad Shami, purtătorul de cuvînt al FDS, a scris pe Twitter că operaţiunea „i-a vizat pe teroriştii internaţionali cei mai periculoşi”.

Într-o înregistrare audio atribuită forţelor americane şi care a circulat în rîndul populaţiei, o persoană care vorbeşte în arabă le cere femeilor şi copiilor să evacueze casele din zona vizată.

Potrivit experţilor, taberele de strămutaţi suprapopulate din regiunea Atme, aflată în nordul provinciei Idlib, sînt folosite drept baze de liderii jihadişti care se ascund aici.

O mare parte din provincia Idlib, precum şi sectoare din provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia sînt dominate de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură syriană a Al-Qaida. Grupuri rebele şi alte facţiuni jihadiste precum Hurras al-Din sînt de asemenea prezente.

Aceste facţiuni au fost deja ţinta în principal a raidurilor aeriene ale regimului syrian şi ale aliatului său rus, dar şi ale coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de SUA.

Totuşi, operaţiunile cu elicoptere rămîn foarte rare în Syria, scrie AFP, unde trupele americane sînt desfăşurate în cadrul coaliţiei antijihadiste.

Operaţiunea din noaptea de miercuri spre joi a avut loc la cîteva zile după încheierea unui asalt al SI asupra unei închisori controlate de FDS, în regiunea Al-Hasakah (nord-est).

Acest asalt a reprezentat cea mai importantă ofensivă a grupării jihadiste de la înfrîngerea sa în Syria în 2019 în faţa FDS, ajutată de coaliţia internaţională. Atacul asupra închisorii şi luptele care au urmat s-au soldat cu 373 de morţi, între care 268 de jihadişti, 98 de membri ai forţelor kurde şi şapte civili.

SI, grupare rivală a Al-Qaida, a fost alungată din fiefurile sale din Syria şi Iraq, dar continuă să comită atacuri în cele două ţări vecine prin intermediul unor celule „în adormire”.

NU ERA VOLGĂ, ERA BICICLETĂ…

BMTF, 29 ian – Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ukraina, relatează AFP, citată de Agerpres. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”, confirmînd supoziţia noastră, lansată joi seară, în dialogul cu Dan Agache, în cadrul dezbaterii on-line Reper24Live.

„Nu avem nevoie de această panică”, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă pentru media străine.”Probabilitatea unui atac rus există, nu a dispărut şi nu a fost mai puţin gravă în 2021″, dar „nu vedem o escaladare superioară celei care exista” anul trecut, a asigurat el.

În schimb, dacă ne luăm după media internaţionale şi „chiar după şefi de stat respectaţi”, s-ar putea crede „că sîntem deja în război” în toată ţara, „că sînt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul”, a insistat Zelenski.

„Cît costă această panică pentru Ukraina?”, a punctat şeful statului. „Cel mai mare risc pentru Ukraina” este „destabilizarea situaţiei din interiorul ţării”, mai curînd decît ameninţarea unei invazii ruse, a mai adăugat preşedintele ukrainean.

Pe de altă parte, ca şi cînd ar fi dorit să confirme temerile liderului de la Kiev, principalul reprezentant al separatiştilor proruşi din estul Ukrainei, Denis Puşilin, a cerut ca Moscova să furnizeze arme pentru a face faţă forţelor Kievului, în plină criză ruso-occidentală.”Trebuie să ne confruntăm cu Bayraktar”, a spus Denis Puşilin, şeful bastionului rebel Doneţk, referindu-se la dronele de fabricaţie turcă livrate anul trecut forţelor ukrainene în ciuda protestelor puternice din partea Rusiei.


Utilizarea de către Ukraina a dronelor de luptă fabricate în Turcia, care şi-au dovedit eficacitatea în războiul din Nagorno-Karabah dintre Azerbaidjan şi Armenia în 2020, este o preocupare deosebită pentru forţele proruse, la fel ca dispozitivele de rachete antitanc americane Javelin.


Partidul la putere în Rusia, Rusia Unită, a cerut miercuri Kremlinului să livreze arme separatiştilor, care controlează părţi de teritoriu în estul Ukrainei şi luptă acolo cu forţele ukrainene din 2014.

Kievul şi aliaţii săi occidentali au acuzat de multă vreme Moscova că îi sprijină pe separatiştii proruşi militar şi financiar, ceea ce Kremlinul a negat întotdeauna.

Declaraţiile partidului la putere marchează o schimbare în poziţia oficială afişată pînă acum.

Separatiştii şi autorităţile ruse acuză în prezent Kievul că pregăteşte o ofensivă în Est, în timp ce Ukraina şi Occidentul se tem de o invazie iminentă a ţării de către Rusia, care a masat zeci de mii de militari la graniţă.

Ambele părţi neagă că ar dori să declanşeze un conflict.


Intelligence4ALL PROMOVEAZĂ CULTURA DE SECURITATE

Dacă vrei să afli singur răspunsuri la întrebările care te frămîntă, primul pas îl faci spre INTELLIGENCE4ALL, un proiect inedit pe piaţa românească. INTELLIGENCE4ALL nu este despre spioni, James Bond sau Matahari, este despre informaţia reală care ne poate schimba viaţa, în măsura în care o cunoaştem şi reuşim să o discernem şi, mai ales, cernem din inflaţia informativă şi enormul balast informativ care ne înconjoară.

INTELLIGENCE4ALL este legat de numele prof.univ.dr. Cristian Barna, ofiţer operativ, profesor şi autor de cărţi şi studii, extraordinar de incitante despre terorism, analize lucide şi corecte, dezbrăcate de ideologie şi privite fără lentila deformatoare a politicii.

În exclusivitate pentru m-securitynews.ro şi M-magazin:

Cu o experiență de 20 de ani în calitate de ofiter operativ antiterorism în cadrul Serviciului Român de Informații, iar mai apoi de Prorector al Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul”, profesorul universitar Cristian Barna, alături de experți în intelligence și psihologi, a demarat proiectul Intelligence4ALL, un centru de pregătire și consultanță dedicat atât mediului de afaceri cât și oricui simte că lumea de azi se află într-o continuă schimbare.

Intelligence4ALL s-a născut din dorința de a oferi celor interesați o lentilă prin care să vadă viața de zi cu zi, nu teorii despre intelligence sau povești despre spioni.

Prin ceea ce face Intelligence4ALL încearcă să ofere celor interesați răspunsuri la întrebări precum:

  • Vrei să afli mai multe despre intelligence? Ce este secret și ce nu este secret? Cum poți să-ți păstrezi secretele? Cum poți afla lucruri pe care ceilalți nu vor să ți le împărtășească, fie că sunt colegi, angajați sau parteneri de afaceri, dar de care depind deciziile pe care trebuie să le iei? Dacă ai aptitudini să afli astfel de lucruri? Cum poți să afli astfel de lucruri fără a acționa imoral sau ilegal?
  • Vrei consultanță pe dimensiunea diagnozei și managementului organizațional, evaluării psihologice, operaționalizării unor soluții de business intelligence, asigurării protecției informațiilor confidențiale, precum și a securității persoanelor, bunurilor și valorilor?
  • Vrei să începi o carieră în slujba tarii (apărare, securitate națională, informații și ordine publică)? Vrei să afli dacă îți dorești cu adevărat o astfel de carieră? Vrei să știi dacă ești potrivit pentru o astfel de carieră? Vrei să vezi dacă CV-ul tău te recomandă pentru o astfel de carieră? Vrei să știi dacă ce știi despre lume este suficient pentru a începe o astfel de carieră? Vrei să vezi dacă și în ce măsură ai aptitudini pentru o astfel de carieră?

Nu în ultimul rând, prin intermediul emisiunii Intelligence4ALL, difuzată de Publive.ro, ne implicăm în deslușirea mizelor geostrategice și analiza amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale, precum și în promovarea culturii de securitate la nivelul societății civile!

Populaţia în luptă cu politicienii. Violenţele împotriva politicienilor s-au înmulţit semnificativ în Franţa

BMTF, 26 ian – Violenţele împotriva politicienilor s-au înmulţit semnificativ în ultimii ani în Franţa, şi în special în aceste luni de dinaintea alegerilor prezidenţiale din aprilie, comentează France Presse, preluată de Agerpres.

Un exemplu recent este cel al deputatului Pascal Bois, de la partidul La République en marche al preşedintelui Emmanuel Macron şi care a susţinut permisul de vaccinare împotriva COVID-19, care interzice accesul persoanelor nevaccinate la activităţi de petrecere a timpului liber, restaurante, baruri şi transportul interregional.

La sfîrşitul lunii decembrie, garajul politicianului a fost incendiat, iar pe un perete al casei sale au fost scrise mesaje prin care era îndemnat să voteze împotriva proiectului de lege privind permisul de vaccinare, care atunci era în discuţie şi care între timp a fost adoptat în Adunarea Naţională, al cărei membru este Pascal Bois, şi în Senat.

Însă politicianul primise încă din noiembrie ameninţări cu moartea, într-o scrisoare însoţită de un glonţ.

La 11 ianuarie, ministrul de interne Gérald Darmanin a atras atenţia că se constată o înmulţire extrem de puternică a ameninţărilor şi a violenţelor împotriva aleşilor. Printre aceste acţiuni se numără incendierea de bunuri, distrugeri, atacuri cu pietre, scrisori sau postări pe reţele sociale pentru intimidare şi insulte.

Sîmbătă, un alt deputat al majorităţii parlamentare, Romain Grau, a spus că a fost lovit cu pumnul în bărbie de cineva dintr-o mulţime adunată la biroul său din Perpignan, în sudul ţării. Într-o înregistrare video postată pe Twitter se văd bărbaţi care îi strigă moartea şi care îl întreabă dacă a votat pentru permisul de vaccinare.

Potrivit ministrului de interne, peste 300 de plîngeri pentru ameninţare cu moartea au fost depuse de aleşi începînd din iulie, dintre care 60 numai în primele zece zile din 2022.

Conform Ministerului de Interne, 1.186 de aleşi au fost luaţi ca ţintă în primele 11 luni din 2021, dintre care 162 de parlamentari şi 605 primari sau adjuncţi victime ale unor agresiuni fizice, ceea ce reprezintă o creştere de 47% comparativ cu 2020. Au fost de asemenea înregistrate şi 419 acte de ultraj (+30).

În noiembrie, 60% dintre persoanele intervievate într-un sondaj despre percepţia asupra Adunării Naţionale spuneau că înţeleg acţiunile violente faţă de deputaţi, iar 13% le aprobau.

Cetăţenii ajung uneori să adopte violenţa în încercarea de a se face auziţi. Am vorbit mult timp despre excluziune socială, dar acum cred că unii francezi trăiesc în excluziune politică. Acest sentiment pare să se fi intensificat semnificativ de la alegerea lui Emmanuel Macron în 2017.

Vestele galbene, o mişcare de contestare a elitelor şi în special a preşedintelui, încarnează acest fenomen. Pornită din zonele rurale şi din oraşele mici, mişcarea a cuprins întreaga ţară de la sfîrşitul lui 2018 şi pînă la începutul lui 2020, cînd au fost introduse primele măsuri de lockdown legate de COVID-19.


PROFIL: Asociația Română pentru Protecție Privată

Daniel Gheorghiu este președinte și membru fondator al ARPP din anul 2014, an în care a înființat această asociație. A lucrat peste 25 de ani în domeniul securității private, dezvoltandu-şi experiența de-a lungul anilor efectiv lucrînd in domeniul gărzilor de corp, atît în România cît și în străinătate.

Practicant de judo, încă din adolescență, drumul l-a îndrumat către această profesie plină de adrenalină și uneori plină de necunoscut la începutul drumului.

„În anul 2014 am avut inițiativa să construiesc asociația pentru a putea ridica standardele în acest domeniu și de a încerca să aduc un plus în această meserie. Determinarea care m-a împins să realizez acest lucru a fost acela de a încerca să schimb mentalitatea greșită în privința gărzilor de corp și de a ridica acest standard prin care garda de corp era asociată cu bătăușul sau cu băieții cu ceafa groasă”, spune Daniel.

„Am inițiat la nivel legislativ, recunoașterea unui standard ocupațional în definirea scopului precis al asociației, avînd drept țintă reprezentarea și apărarea intereselor profesiei de gardă de corp, a tuturor absolvenților cursurilor de Gardă de Corp organizate de asociație și am acționat simultan pentru dezvoltarea și perfecționarea acestei profesii în România și străinătate”.

Totodată, prin ARPP consilierii au oferit sprijin pentru membrii asociației în vederea obținerii unui loc de muncă în cadrul firmelor de securitate partenere cu asociația.

„Am oferit facilități pentru obținerea atestatului de agent gardă de corp, al avizului de port armă, al certificărilor și atestărilor la nivel național și internațional, al avizelor psihologice necesare practicării acestei profesii, în condițiile legii”, mai spune preşedintele ARPP.

Încă de la înființare ARPP organizează cursuri de formare profesională iniţială şi continuă, în scopul ridicării nivelului profesional, cultural, social și sportiv a membrilor săi. În acest scop, s-a constituit în cadrul asociației ”Şcoala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Gardă de Corp ”, ce are ca obiect organizarea unor cursuri de formare, instruire şi perfecţionare a membrilor săi.

De-a lungul activității, ARPP a făcut diverse parteneriate cu cele mai importante școli din Europa și nu numai:

  • ISA -ISRAEL
  • CONDOR SICUREZZA- ITALIA
  • YOHAN SECURITY- ANGLIA
  • U.S. SECURITY – SUA
  • PERFECT SECURITY – ROMANIA
  • NEI DIVIZIA DE SECURITATE
  • TIGER SECURITY
  • ASSAULT SECURITY
  • ONE STAR

„Cîteva dintre parteneriatele pe care le-am inițiat de-a lungul anilor, au făcut posibilă angajarea cursanților noștrii care au corespuns cerințelor, în cadrul firmelor de securitate”, spune Daniel.

Instructorii din cadrul asociației sînt cu adevarat profesioniști. Experți în domeniu activității de Gardă de Corp, cu practică atît la nivel național, cît și internațional. Aceștia provin din structurile militare ale statului, specializate în această activitate, cu experiență de peste 20 de ani în domeniu.

„Cursurile pe care le-am făcut în contextul actual al pandemiei în anul 2021 cu un număr restrîns de cursanți ne-a permis să desfășurăm activitatea în condiții un pic mai deosebite și mă refer la faptul că ne-am concentrat pe multă practică în aer liber, folosind la maxim timpul alocat execuțiilor tactice conform standardului ocupațional. Plăcut surprins am fost de faptul că în cadrul acestor cursuri au fost prezente și femei. Acestea s-au integrat perfect în echipe și au acumulat suficiente deprinderi pentru a răspunde eficient în fața procedurilor tactice de execuție a dispozitivului de protecție, cît și a pregătirii fizice din cadrul cursului”.

Standardul ocupațional al gărzilor de corp pe care l-a inițiat în România Daniel Gheorghiu, a fost verificat și aprobat de Inspectoratul General al Poliției Române în conformitate cu normele și reglementările naționale, fiind recunoscut în spațiul Uniunii Europene.

EXCLUSIV! SERVICIILE DE INFORMAŢII RUSE SE OCUPĂ CU FABRICAREA DE FAKE-NEWS. SERVICIILE DEMOCRATICE, CU MANIPULAREA POZITIVĂ!

# este de părere col. (r) dr. Tiberiu Tanase, Președinte al Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics, membru al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – Divizia Istoria Stiinței -al Academiei Romane (crifst.ro), formator și manager de securitate, analist de Intelligence și membru al ACMRR-SRI , AORR, fost cercetător în cadrul Centrului Ştiinţific al ANI „Mihai Viteazul” – actualul Institut de Studii de Intelligence (2006- 01.06.2010),

1. Cît de important este intelligence în viaţa unei naţiuni ? Cum se regăseșete el, tangibil în viata de zi cu zi, astăzi, la început de an 2022 ?

Intelligence-ul se regăseşte în informaţiile strategice dar şi tactice care sînt ca o reţea pentru toţi cetăţeni, apar permanent ameninţări dar şi pericole de care trebuie să ştim. Cum? Prin parteneriatul cu instituțiile abilitate, desigur şi asta permanent şi cu aportul ONG-urilor, fundaţiilor, firmelor, este vorba de unintelligence civil sau al societăţii civile pentru cetățeni, nu doar de cel militar.

2) Mai este intelligence-ul românesc competitiv? Ar trebui el să preceadă diplomaţia şi să genereze, din partea decidentului politic, o diplomaţie activă şi nu una profund reactivă, aşa cum vedem că se întîmplă în România ultimilor ani?

Da, desigur este fiind un intelligence european si strategic bazat pe ce au si partenerii UE şi NATO în materie de informatii!

3) Organizaţia civilă (ONG-ul) pe care-l conduceţi şi coordonaţi îşi propune să ofere şansa tinerilor în vederea formării în intelligence. Cît mai contează, astăzi, hum-int în comparaţie cu cyber-int într-o lume tot mai integrată digital?

Ce ne prounem noi, rezultă și din statut și credem că în parteneriat vom putea realiza ce ne-am propus. Astfel, pentru Educație, Formare & Cercetare ne propunem:

a) Iniţierea unor cursuri de pregatire, proiecte de cercetare teoretică şi aplicată, în educație pentru „Business Intelligence” și „Competitive Intelligence”, studii de strategie şi alte studii de securitate şi intelligence, dar nerezumîndu-se doar la acestea;

b) Căutarea de soluţii în vederea dezvoltării colaborărilor pe plan local, naţional şi internaţional, între mediul academic, mediul de afaceri, mediul economic – pe de-o parte şi societatea civila – de cealalta parte;

c) Intensificarea colaborării dintre mediul academic, mediul universitar şi mediul de afaceri din România şi străinătate în vederea punerii la dispozitie de date şi instrumente viabile pentru societatea civilă, referitoare la educaţia în materie de intelligence, geopolitică şi geostrategie, al studiilor strategice şi de securitate;

d) Stabilirea modalităţilor concrete de colaborare şi a schimbului de informaţii între ASOCIAŢIE şi instituțiile cu acelaşi profil din ţară si statele în abordarea problematicii din domeniul intelligence şi securitate privată;

e) Stabilirea modalităţilor concrete de colaborare şi a schimbului de informaţii între ASOCIAŢIE şi instituțiile cu acelaşi profil din ţară şi statele comunitare în vederea creării unui instrument de lucru efficient în abordarea problematicii de interes general şi particular pentru societatea civilă;

f) Stabilirea cadrului de colaborare şi a schimbului de informaţii între ASOCIAŢIA noastră și instituțiile cu acelaşi profil din ţară şi statele comunitare în vederea abordarii cu mai mare coerenţă a problematicii legate de educaţia sanitatră, ocrotirea sănătăţii, voluntariat în materie, ocrotirea sănătăţii şi ingrijirea bolnavilor cu afecţiuni cornice, etc.;

g) Consilierea elevilor, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor în vederea formării de specialisti, a cadrelor didactice tinere pentru dezvoltărea apetenţei şi aptitudinilor pentru a deveni specialisti/cercetatori în domeniile de interes legate de “Business Intelligence”(BI), “Competitive Intelligence” (CI), “Competitive Security” (CS), în actiuni de prevenţie şi ocrotire a sănătăţii, precum şi alte activităţi de interes general şi particular pentru societatea civilă; dar şi formarea de echipe de lucru interdisciplinare la nivel naţional şi European care să îşi propună analize şi să elaboreze proiecte strategice la nivel naţional şi european;

i) Promovarea şi diseminarea pe plan naţional şi internaţional de “know-how” in legatură cu domeniile enumerate mai sus prin organizareasi/sau participarea la conferinţe, simpozioane, dezbateri, mese rotunde, precum şi publicarea în reviste de specialitate a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice; aceste activitati pot imbraca forme precum: programe de dezbateri şi mese rotunde pe temele asumate, programe de difuzare a produselor cercetărilor şi dezbaterilor, inclusiv prin intermediul unui produs electronic dar și elaborarea de cărţi, culegeri, materiale didactice prin care Asociația să-şi aducă contribuţia la cercetarea ştiinţifică în domeniile alese prin programele stabilite.

Iar, pentru Consultanţă și consiliere pentru educație & formare ne propunem: a) Sprijinirea, abslovenților de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, cadrelor didactice si a altor persoane tinere interesate în ceea ce priveşte educația, formarea (prin cursuri de specializare, cercetarea – dezvoltarea – inovarea în varii domenii de activitate, incluzînd intelligence şi securitate privată, c) Organizarea unor campanii de informare cu privire la consecinţele pentru România a importanţei dezvoltarii sustenabile a domeniilor descries anterior.

Cît mai conteza Humint-ul în comparație cu cyber intelligence? Aici, sigur, aş putea dezvolta ca la un curs de Intelligence sau iniţitiere în Intelligence pe care l-am lansat deja în noiembrie 2021, şi pe care îl vom continua din februarie acest an, 2022. OSINT_ULadică pot afirma că OSINT schimbă concepţia tradiţională referitoare la intelligence: astăzi, majoritatea statelor mici şi medii vor fi în măsură să obţină informatii de la o gamă largă de sateliţi comerciali. Această dezvoltare a condus, în mod progresiv, către importanţa sectorului privat în intelligence. Revoluţia tehnologică, în general, şi OSINT în particular multiplică competiţia în furnizarea produselor de intelligence, de unde și importanța Intelligence –ului Competitiv( IC ).

Mai mult, OSINT poate sa furnizeze informatii cheie mai repede şi mai eficient decît structurile clasificate, deoarece se bazează mai mult pe expertiză, care este prezentă deja în sectorul privat sau academic. Se poate căuta foarte repede în bazele de date din surse deschise pentru a se verifica dacă o informaţie există deja în circuitul public, eliminînd astfel nevoia de a declasifica informaţii care nu sînt necesare. În acest sens, sursele deschise pot oferi o importantă imagine de ansamblu din punct de vedere politic, economic şi militar pentru orientarea iniţială, în cazul unei crize anume.

Totuşi, OSINT prezintă şi anumite probleme. Aici intervine rolul HUMINT-ULUI !!!!

În unele cazuri, informaţiile din sursele deschise conţin inadvertenţe, perspective contrare, date irelevante şi chiar dezinformări. Informaţia care provine din surse deschise durează mai mult să fie produsă, cere validare şi nu reuşeşte să acopere multe aspecte cheie ale situaţiei, importante pentru decidenţi. În societăţile deschise, numeroase surse deschise vor avea disponibile date privind problemele politice, militare şi economice, pe cînd în societatile închise, este disponibilă mult mai puţină informaţie, iar media audio-vizuală este supusă controlului statului şi propagandei. De aici, marea importanță a HUMINTULui în regimurile totalitare și marele procent al OSINT-ULI, peste 70 %, în statele democrate, inclusiv în România.

4) Din experienţa pe care aţi acumulat-o în decursul anilor şi în lumina ultimelor evenimente internaţionale – derularea de aplicaţii militare de dimensiuni mari ale Rusiei la frontiera cu Ukraina, acţiunile şi declaraţiile provocatoare multiple la adresa Rusiei derulate de Ukraina, revolta din Kazahstan etc – cît de pe fază este intelligence-ul românesc în acest spaţiu şi dacă decidentul politic ţine cont de potenţialele informaţii şi analize puse la dispoziţie de structurile informative naţionale?

Avînd în veedere intelligence integrat, faptul că facem parte din Clubul de la Berna – unde se află elita statelor UE în materie de Intelligence, nu văd cum nu am fi pe fază, cum ziceti! Dar, aici intervin şi alți factori adică ce hotărîre iau beneficiarii, mai ales, și subliniez din nou, noi avem servicii de intelligence, SRI şi SIE, apoi direcții de informatii ale MAPN și MAI, şi desigur servcii de securitate a informațiilor şi persoanelor (VIP ), adică, STS şi SPP!

5) Ştim foarte bine că intelligence-ul se află şi în postura de a fabrica fake-news-uri şi de a contracara efectele acestora. După ştiinţa Dumneavoastră, există la nivelul intelligence-ului românesc o structură de luptă cu fake-news-ul? Care să întreprindă o analiză a ameninţărilor generate de fenomenul fake-news, să evalueze vulnerabilităţile societăţii la diferitele tipuri de influenţă şi să propună modele de construcţie a rezilienţei în societate?

Fabricarea de fakuri nu aparține serviciilor de informaţii democrate, sigur, manipularea pozitivă da, ca și utilizarea ei, dar în rest, în state nedemocrate sînt structuri şi echipe de trolii! Astfel, se ştie că sute de bloggeri sînt plătiţi ca să inunde forumurile şi reţelele de socializare din Rusia şi din străinătate cu mesaje impotriva Vestului şi comentarii favorabile Kremlinului. !

Da, sigur există o structură anti-fake, sigur da, în SRI! Este Centrul Cyber Intelligence. În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul cyberintelligence, în urma desemnării de către CSAT, Serviciul Român de Informaţii, prin Centrul Național Cyber-int, pledează și acționează pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii cibernetice a României. Principala misiune este corelarea sistemelor tehnice de apărare cu capacitățile informative pentru a identifica şi furniza beneficiarilor legali informaţiile necesare prevenirii, limitării şi/sau stopării consecințelor unei agresiuni asupra sistemelor de tehnologia informaţiei şi comunicaţii (TIC) care reprezintă infrastructuri critice.

Principalele forme de manifestare a amenințărilor cibernetice la adresa securității naționale a României sînt reprezentate de agresiunile cibernetice derulate de patru categorii de agresori cibernetici – state, grupări de criminalitate cibernetică, grupări extremiste (hacktiviste) şi grupări teroriste.

De altfel, principalele categorii de actori care generează amenințări în spațiul cibernetic sînt prezentate și în Strategia de Securitate Cibernetică a României, care se referă în acest context la:

  • persoane sau grupări de criminalitate organizată care exploatează vulnerabilitățile spațiului cibernetic în scopul obținerii de avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale;
  • teroriști sau extremiști care utilizează spațiul cibernetic pentru desfășurarea și coordonarea unor atacuri teroriste, activități de comunicare, propagandă, recrutare și instruire, colectare de fonduri, etc., în scopuri teroriste;
  • state sau actori non-statali care inițiază sau derulează operațiuni în spațiul cibernetic, în scopul culegerii de informații din domeniile guvernamental, militar, economic ori al materializării altor amenințări la adresa securității naționale”.

În prezent oricine poate fi ținta unui atac cibernetic, iar cele mai importante instituții ale statului sînt de regulă și primele vizate. Veriga slabă rămîne factorul uman, persoana din fața ecranului şi tastaturii. Nu trebuie să devenim cu toții experți, trebuie doar să fim informați cu privire la necesitatea și modul de protejare a sistemelor informatice folosite. Începînd cu luna iulie 2020, Centrul Național Cyberint îndeplinește rolul de CERT pentru Serviciul Român de Informații. https://www.sri.ro/cyberint, iar ca structură civilă este actualul Directorat Naţional de Securitate Cibernetică ( vezi https://www.facebook.com/DNSC.RO).

E nevoie de o noua lege de informatii /conrainformatii, adică de siguranţă/securitate?

Da, desigur şi repede pentru că vorbim de securitate naţională și pachetul de legi există!

6) În final: cum evaluaţi că va fi anul 2022 din punct de vedere social, economic, pandemic şi al securităţii (interne şi externe)?

Şi anul 2022 va sta sub spectrul Pandemiei. Încă este prea devreme de estimat pagubele pe care le-ar putea produce acum și varianta Omicron, dar este cert că se răspîndeşte foarte repede! Mai mult, nu sîntem la adăpost de apariţia altor variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, poate mai virulente, ceea ce ar putea forţa continuarea restricţiilor de sănătate, chiar mai dure pe alocuri.

A doua problema este: ce mai poate genera în continuare Pandemia? Criză economică şi sigur, inflaţie! Favorizată mai ales de creşterea preţurilor la energie, inflaţia este în creştere de cîteva luni şi nu dă nici un semn că ar slăbi. Asistăm la creștera preţurilor în întreaga UE și de aici, o criză socială, poate şi alimentară. Nu credem în scenariul optimist de creștere a economiei! Da, infrastructura poate fi în pericol şi lanţul de aprovizionare este foarte expus atacurilor informatice, un risc ce s-ar putea amplifica în 2022.

În plan extern, toti sîntem foarte îngrijoraţi de tensiunile cu Rusia şi aliaţii occidentali ai Ucrainei care continuă să escaladeze şi nu sînt de bun augur pentru scăderea preţurilor la gazele ruseşti, esenţiale pentru Europa în timpul iernii. Posibil un conflict în Ucraina!

Şi China comportă, de asemenea, riscuri mai ales din cauza Pandemiei. Îngrijoarează foarte mult şi relațiile China-SUA. Există marea rivalitate geopolitică SUA-China care va continua probabil în acelaşi ritm, cu cele două mari puteri rămînînd pe poziţii. Administraţia Biden şi-a anunţat clar intenţia de a miza pe parteneriate şi alianţe în jurul Chinei, inclusiv cu proiecte mari de infrastructură, în timp ce Xi Jinping va căuta şi mai mult să se erijeze în contrapondere de model economic, politic şi ideologic, iar Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing (4-20 februarie), la care liderul autoritar chinez se va afişa alături de omologul său rus Vladimir Putin, i-ar putea oferi o tribună oficială potrivită.

Economic, şi alte ţări trebuie urmărite cu atenţie; Turcia, unde moneda naţională este în cădere liberă, după o devalorizare de 40% în 2021, şi Brazilia, unde alegerile ridică temeri în legătură cu o tentativă de lovitură de stat a preşedintelui în exerciţiu Jair Bolsonaro.

NOUĂ ANI FĂRĂ SEPTIMIU… NOUĂ ANI FĂRĂ YVES…

S-au scurs nouă ani de la cumplita veste! Bunul meu prieten, camaradul meu de arme, Septimiu Roman, a plecat, joi, 17 ianuarie 2013, fulgerător, în timp ce se află în Parcul Tineretului din Bucureşti, la vîrstă de 56 de ani. S-a dus să-l întîlnească pe Mile Cărpenişan! În ultimii ani, era corespondentul Radio România Actualităţi acreditat pe lîngă Parlamentul României şi Ministerul Apărării Naţionale, realizator al emisiunii „Euroatlantica” şi… un mare patriot! Şi-a slujit profesia şi Ţara cu devotament şi pasiune. A scris cărţi, a scos Cultul Eroilor din amorţire şi s-a aplecat, cum puţini au făcut-o, asupra istoriei şi faptelor de arme ale bravilor ostaşi români. Eu, l-am cunoscut în… Iordania, la Aman. „Să-ţi aduci ştrinfi de lînă”, mi-a spus. „Că la Aman e zăpadă”! Am petrecut alături de el şi de Dragoş Tăbăran, seri minunate. Îţi mulţumesc, prietene! Din păcate, nu am găsit nici măcar o fotografie, împreună. „Şoldăr bai şoldăr”.

De-a lungul celor peste două decenii de activitate la Radio, Septimiu, SENATORUL, cum îl numea, pe bună dreptate, Nicu Popescu, a fost şi crainic, şi redactor la Radiojurnal, realizator de emisiuni, reporter special, corespondent în Republica Moldova, Franţa, China, Iordania, Iraq sau Afghanistan.

Îl plîng şi astăzi, colegii, prietenii, camarazii, cei ce l-au cunoscut şi i-au îndrăgit vocea şi profesionalismul, cei ce i-au iubit umorul efervescent. Îmi vei lipsi mereu!

Septimiu s-a născut la 9 mai 1956, la Sibiu. De Ziua Victoriei!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

Soarta a făcut ca, în aceeaşi zi, amicul meu, Yves, să se întîlnească cu Septimiu. Nu aici, pe Pămînt, ci acolo sus, între stele, unde gloanţele nu-i mai ajung. Avea 59 de ani… Jurnalistul francez de origine belgiană a fost ucis de un lunetist ascuns în Alep, unde realiza un reportaj. Debay realiza în Syria un reportaj pentru Assault, revista pe care o fondase, după Raids, în 1986. În noiembrie 2010 ne-am întîlnit la Bruxelles, la o reuniune pe teme de securitate europeană. Bonom şi jovial, Yves mi-a prezentat revista sa ASSAULT unde era director, redactor şef şi reporter special. M-a încurajat să editez şi eu una, în ciuda crizei financiare! Cine o cunoaşte „M”, revista de securitate, reportaje, analize şi informaţii militare, pe care o editez ca supliment al acestui site, este „o palidă umbră” a ASSAULT. Acum, Yves nu va mai scrie „Ordinul de zi”. Împreună cu Septimiu, vor putea discuta despre problemele globale acolo, sus…

Dumnezeu să-l odihnească pe bunul Yves Debay!