AFGHANISTAN

warning: Creating default object from empty value in /home/msecurit/public_html/modules/taxonomy/taxonomy.pages.inc on line 33.

Atentat sinucigaș într-o moschee șiită din Herat

Herat, 2 aug /BMTF/ - Cel puțin 29 de oameni au murit iar alți 63 au fost răniți, marți, într-un atac sinucigaș asupra unei moschei șiite din Herat, principalul oraș din vestul Afghanistanului, în apropiere de frontiera cu Iranul, a precizat agenția EFE, preluată de Agerpres.

Purtătorul de cuvînt al Direcției de Sănătate Publică din provincia Herat, Rafiq Shirzai, a spus că 29 de cadavre și 69 de persoane rănite au fost transportate la diverse spitale. El a adăugat că cel puțin zece răniți se află în "stare critică".

Pe de altă parte, purtătorul de cuvînt al guvernatorului provinciei Herat, Jailani Farha, a indicat că toate victimele sînt civile. După cum a explicat acesta, atacul asupra moscheii a avut loc marți, după rugăciunea de seară, cînd un mare număr de oameni încă se aflau înăuntru.

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, ATENTAT, HERAT, Frontline News

UPDATE: Atentat sinucigaș în fața ambasadei Iraqului la Kabul

Kabul, 31 iul /BMTF/ - Atacul împotriva ambasadei Iraqului la Kabul, revendicat luni de Statul Islamic, s-a încheiat cu lichidarea tuturor atacatorilor, a anunțat Ministerul de Interne afghan, relatează AFP și Reuters.

Atacul s-a încheiat, cei patru atacatori au fost uciși.

Ambasadorul iraqian, adjunctul său și personalul ambasadei au fost mutați într-o locație sigură și nici unul dintre angajații ambasadei nu a fost rănit, a precizat ministerul într-un comunicat.

Un kamikaze și-a detonat centura explozivă în fața intrării ambasadei iraqiene și trei teroriști au fost uciși în timpul luptelor cu forțele speciale de poliție, se precizează în comunicat.

Aceasta este prima dată cînd ambasada Iraqului la Kabul este atacată, după mai multe atentate împotriva misiunilor străine.

BN
Tag-uri: AFGHANISTAN, AMBASADA IRAQULUI, ATENTAT, KABUL, Frontline News

Atentat cu vehicul capcană în Kabul

Kabul, 24 iul /BMTF/ -"35 de persoane au decedat și 42 au fost rănite în atentatul din această dimineață din Kabul. O mașină capcană a fost propulsată într-un autobuz ce transporta angajați ai Ministerului Minelor", a indicat pentru AFP Najib Danish, purtător de cuvînt al Ministerului de Interne afghan.

Atacul a fost revendicat de talibani. O declarație semnată de Zabihullah Mujahid, purtător de cuvînt al talibanilor, și trimisă prin aplicația Telegram, anunță că atacurile au vizat două autobuze aparținînd Directoratului Național Afghan al Securității (NDS), agenția de spionaj a țării, și susține că au fost ucise 37 de persoane.

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, ATENTAT, KABUL, KANDAHAR, MASINA CAPCANA, Frontline News

FINAL DE MISIUNE ÎN KANDAHAR

BMTF, 21 iul - În Baza Militară Aeriană Kandahar, pentru cei ce nu au fost aici, un adevărat oraș, cu 30.000 de locuitori, ridicat în jurul aeroportului măturat iarna de ploi abundente și vara de vînturile deșertului, alături de militarii Batalionului de Infanterie Protecția Forței Lupii Negri, s-a aflat comandorul (marină) Dorel-Toma Trușcă, Reprezentantul Militar Național în teatrul de operații din Afghanistan.

Fac parte, împreună cu locotenent-colonelul Sabin Angheru, ofițerul de legătură al Reprezentantului Militar Național, din cea de a XV-a rotație în teatrul de operații din Afghanistan a echipei de legătură a Statului Major General.

Comandorul Dorel-Toma Trușcă, ofițer de marină cu experiență bogată atît pe mare, cît și pe uscat, se află la a doua sa misiune în teatrul de operații din Afghanistan.

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, CRISTINEL COLIBABA, KANDAHAR, LUPII NEGRI, MISIUNE, PROTECTIA FORȚEI, PROTECTIA FORTEI FOCSANI, Frontline News

Numărul atacurilor teroriste în 2016 a scăzut față de anul anterior. A scăzut și numărul jurnaliștilor uciși în 2017

Washington, 20 iul /BMTF/ - Numărul atacurilor teroriste și al victimelor acestora în întreaga lume a scăzut în 2016 față de anul anterior, în pofida creșterii numărului atacurilor din Iraq comise de Statul Islamic, relevă un raport publicat miercuri de către Departamentul de Stat american, scrie Agerpres.

Astfel, numărul atacurilor teroriste în lume s-a redus cu 9% în anul 2016 comparativ cu 2015, ajungînd la 11.072, iar cel al deceselor cauzate de aceste atacuri cu 13%, pînă la 25.621, potrivit raportului anual privind terorismul, elaborat de către Departamentul de Stat.

press
Tag-uri: AFGHANISTAN, ATENTATE, IRAQ, JURNALISM, MEDIA, MEXIC, PRESS, TERORISM, Frontline News

Afghanistan: Un nou record privind numărul de victime în rîndul civililor

Kabul, 18 iul /BMTF/ - Afghanistanul a înregistrat în primul semestru al anului 2017 un nou record în ceea ce privește creșterea numărului de victime în rîndul civililor, cu 1.662 de morți și 3.581 de răniți, au anunțat luni Națiunile Unite.

40% dintre civilii uciși au murit în explozii provocate de atentate, mine și dispozitive explozive improvizate, dintre care aproape unul din cinci în capitala Kabul, potrivit unui raport semestrial al Misiunii de Asistență a ONU în Afghanistan (Manua).

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, ATACURI, CIVILI, TERORISM, Frontline News

Pentagonul anunță uciderea liderului Statului Islamic din Afghanistan

Washington, 17 iul /BMTF/ - Liderul din Afghanistan al Statul Islamic a fost ucis marțea trecută în cursul unui atac asupra comandamentului organizației teroriste, în provincia Kunar, a anunțat vineri Pentagonul.

Purtătoarea de cuvînt a Departamentului Apărării Statelor Unite, Dana White, citată de Reuters, a declarat că și alți membri ai SI au fost uciși odată cu Abu Sayed. Acesta preluase conducerea SI în Afghanistan după moartea fostului conducător, Abdul Hasib, pe 27 aprilie, în provincia Nangarhar din estul țării, în urma unui raid al forțelor afghane și americane. Și predecesorul lui Hasib, Hafiz Saeed Khan, a fost ucis — de o dronă americană, în 2016.

Gruparea afghană a SI, numită uneori ISIS-K, după inițiala regiunii istorice Khorasan, unde se află Afghanistanul, este activă din 2015 și luptă atît împotriva forțelor guvernamentale sprijinite de SUA, cît și a talibanilor.

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, PENTAGON, STATUL ISLAMIC KHORASAN, Frontline News

Mollahul Bashir, ucis în provincia Wardak

Kabul, 03 iul /BMTF/ - Un important comandant al talibanilor din provincia afghană Wardak a fost ucis în cursul unor operațiuni speciale, a anunțat Ministerul afghan de Interne, într-un comunicat.

''Mollahul Bashir, alias Fato, un comandant-cheie al grupării talibane din provincia Wardak, care servea și ca guvernator din umbră pentru districtul Nurkh, a fost ucis în operațiunile speciale ce au avut loc vineri'', se afirmă în comunicat.

Potrivit sursei, doi membri ai pazei de corp a mollahului au fost răniți în cursul operațiunilor.

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, Frontline News

Peste 200 de morți și 700 de răniți în Afghanistan de Ramadan

Kabul, 26 iun /BMTF/ - Afghanistanul a înregistrat cea mai sîngeroasă lună a Ramadanului de la declanșarea operațiunilor americane în 2001, bilanțul realizat de AFP, în ajunul sărbătorii de Eid el-Fitr, care marchează încheierea lunii sfinte pentru musulmani, indicînd cel puțin 200 de morți, în principal civili, și 700 de răniți.

AFGHANISTAN
Tag-uri: AFGHANISTAN, RAMADAN, SÎNGEROS, Frontline News

Atentat cu vehicul-capcană în fața unei bănci din Helmand

Lahskar-Gah, 22 iun /BMTF/ - Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și 50 rănite în explozia unui vehicul-capcană, joi, în fața unei bănci din orașul Lahskar-Gah, capitala provinciei Helmand, din sudul Afghanistanului, potrivit unor responsabili locali citați de AFP și Reuters.

Victimele sînt militari și civili, care așteptau în fața sediului New Kabul Bank din Lashkar Gah pentru a-și primi salariul.

Bilanțul victimelor ar putea crește, a declarat Omar Zwak, purtător de cuvînt al guvernatorului din Helmand, precizînd că zona a fost securizată de forțele afghane.

Aceeași sucursală a New Kabul Bank a fost vizată de un atac similar în luna februarie, revendicat de talibani și care s-a soldat cu șase morți și în jur de 20 de răniți.

LAHSKAR-GAH
Tag-uri: AFGHANISTAN, ATENTAT, HELMAND, LAHSKAR-GAH, MAŞINĂ-CAPCANĂ, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN