BMTF, 20 nov – Cel puţin 50 de persoane au murit şi 83 au fost rănite – dintre care 20 se află în stare critică! – într-un atentat sinucigaş comis marţi, la Kabul, la o reuniune religioasă care celebra naşterea profetului Mahomed, informează agenţiile internaţionale de ştiri.
Atacatorul kamikaze s-a aruncat în aer, la ora 18:15, ora locală, în sala de nunţi Uranus, unde se reuniseră ulema pentru a celebra în această zi, naşterea profetului, a declarat purtătorul de cuvînt al poliţiei de la Kabul, Basir Mujahid.
Purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării, Najib Danish, a confirmat informaţia, subliniind că „ulema veniţi din toată ţara şi din public participă la ceremonie” în sala de nunţi.
Un responsabil al sălii, a cărei capacitate permite organizarea unor reuniuni de anvergură precum cele politice, a povestit agenţiei France Presse că „în jur de 1.000 de persoane erau prezente” la momentul exploziei.
Atentatul nu a fost pînă în prezent revendicat, dar gruparea Statul Islamic este cel mai adesea la originea atacurilor sinucigaşe din Afghanistan.
Este cel mai grav bilanţ al unui atentat cu bombă în capitala afghană de la dublul atentat, revendicat de Statul Islamic, împotriva comunităţii hazara, de confesiune şiită, care s-a soldat cu 26 de morţi la sfîrşitul lui septembrie şi care a vizat o sală de sport în care se antrenau luptători.
Nu este prima dată cînd ulema din Afghanistan sînt ţinta unor atacuri. În iunie, un kamikaze s-a aruncat în aer împotriva unei adunări a ulema la Kabul, la circa o oră după ce Consiliul Ulema a calificat aceste atentate drept păcate.
Ziua de marţi a fost una de sărbătoare în Afghanistan. În cursul dimineţii, preşedintele Ashraf Ghani a susţinut un discurs prin care făcea apel la pace în faţa ulema în palatul prezidenţial de la Kabul.