ATAC ASUPRA SALVAȚI COPIII LA JALALABAD


BANNER
afghanistan
monitor

BMTF, 26 ian - Cinci persoane au fost ucise în atacul comis miercuri de gruparea teroristă Statul Islamic (SI) asupra unui sediu al organizaţiei nonguvernamentale britanice Salvaţi Copiii în oraşul Jalalabad din estul Afghanistanului, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi, relatează AFP, preluată de Agerpres.

26 de persoane au fost rănite potrivit ultimelor informaţii.

ONG-ul britanic a anunţa miercuri seara într-un comunicat că trei persoane au murit şi patru au fost rănite în atac.

Este vorba, potrivit oficialului afghan, de doi gardieni ai organizaţiei şi un angajat.

Organizaţia Salvaţi Copiii, prezentă în Afghanistan din 1976, a anunţat suspendarea temporară a activităţilor sale în Afghanistan, considerată una din ţările cele mai periculoase pentru angajaţii umanitari.

Atentatul survine la patru zile după un atac asupra unui mare hotel din Kabul, revendicat de talibani şi soldat cu cel puţin 20 de morţi, printre care 14 străini.

Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar la frontiera cu Pakistanul, este invadat de talibani şi de membri ai grupării jihadiste Statul Islamic, care au făcut din mai multe districte ale provinciei baza lor de sprijin din Afghanistan.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării din China a negat joi că intenţionează să construiască o bază militară în Afghanistan, afirmînd că informaţiile vehiculate sînt neîntemeiate, relatează Reuters.

Agenţia de ştiri rusă Ferghana News a informat că Beijingul va construi o bază militară în nordul Afghanistanului. Informaţiile au fost preluate săptămîna trecută de revista americană The Diplomat şi apoi de presa de stat chineză.

Purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării chinez, Wu Qian, a declarat că între cele două ţări există o cooperare normală în domeniul securităţii şi că, la fel ca alte ţări, China sprijină Afghanistanul în domeniul apărării şi în lupta împotriva terorismului.

De asemenea, ministerul a respins informaţiile apărute anterior că vehicule militare chineze patrulează în Afghanistan.

China a deschis anul trecut în Djibouti, în Cornul Africii, prima sa bază militară în străinătate. Beijingul a negat anterior că intenţionează să construiască alte baze în afara ţării, însă Statele Unite se aşteaptă ca autorităţile chineze să construiască şi altele, Pakistanul fiind o posibilă locaţie.


Tag-uri: AFGHANISTAN, ATAC, BAZA MILITARA, CHINA, JALALABAD, ONG, SALVATI COPIII, STATUL ISLAMIC KHORASAN, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN