Conferinţă la Riad asupra combaterii terorismului: Ameninţarea teroristă persistă, previne Arabia Saudită


Data: 
16 Feb 2013

Riad, 16 feb /BMTF/ - Ameninţarea teroristă persistă în mai multe ţări, a atras atenţia sâmbătă, la Riad, un responsabil saudit, făcând apel la cooperare internaţională pentru combaterea acestui flagel, informează Agerpres.

'Pericolul terorismului şi al teroriştilor persistă încă şi afectează mai multe state. Este necesar să se facă faţă /acestui pericol/ prin toate mijloacele şi la toate nivelele - local, regional şi internaţional', a declarat prinţul Turki Ben Mohamed al-Saoud, înalt responsabil în cadrul Ministerului saudit de Externe, în deschiderea unei conferinţe la Riad asupra luptei antiteroriste, potrivit relatării AFP, preluată de Agerpres.

'Terorismul ne ameninţă pe toţi fără deosebire', a adăugat diplomatul saudit, pronunţându-se pentru o acţiune mondială în vederea 'eradicării planurilor teroriste, prin coordonare între centrele specializate în lupta antiteroristă'.

Reprezentanţi din 50 de state participă la conferinţa de la Riad, organizată în coordonare cu ONU, cei prezenţi urmând să dezbată timp de două zile strategia internaţională de luptă împotriva terorismului şi mijloacele de a preveni acţiunile teroriste.

În anul 2005, regatul saudit a propus crearea la Riad a unui centru internaţional de luptă antiteroristă, un proiect aprobat în septembrie 2011 de Adunarea Generală a ONU. Riadul s-a angajat să finanţeze timp de trei ani acest centru cu 10 milioane de dolari.

Arabia Saudită a fost, din 2003 până în 2006, teatrul unui val de atentate revendicate de organizaţia Al-Qaida, atentate care au determinat o reacţie dură din partea forţelor de securitate saudite. Cu toate acestea, Al-Qaida rămâne foarte activă în ţările vecine, Irak şi Yemen.


Tag-uri: AL-QAIDA, ARABIA SUDITĂ, TERORISM, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN