Creşte diurna personalului MAI aflat în misiune NATO în Afghanistan


Bucureşti, 16 iul /BMTF/ - Guvernul a adoptat miercuri, prin ordonanţă, creşterea drepturilor de diurnă - de la 60 de dolari la 90 de euro - cuvenite pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care se află în misiune NATO în Afghanistan. Actul normativ a fost adoptat la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.

Potrivit MAI, în legislaţia naţională existau diferenţieri între drepturile cuvenite poliţiştilor şi cele ale cadrelor militare, în condiţiile în care ambele categorii de personal desfăşoară misiuni similare, în aceleaşi condiţii. Astfel, personalul militar beneficia de o diurnă zilnică de 90 de euro, iar poliţiştii de o diurnă zilnică de 60 de dolari. În aceste condiţii, prin Ordonanţa aprobată, pentru ambele categorii de personal din Ministerul Afacerilor Interne, poliţişti şi jandarmi, diurna zilnică va fi de 90 de euro. Totodată, Ordonanţa prevede asigurarea prin regularizare, a acestui nivel al drepturilor băneşti cuvenite pe întreaga perioadă a participării poliţiştilor la misiunile respective în anul 2015, atît pentru cei care continuă misiunea, cît şi pentru cei care sînt înlocuiţi, asigurîndu-se eliminarea oricăror discriminări privind drepturile personalului care desfăşoară aceleaşi activităţi, în aceleaşi condiţii, precizează MAI.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat Concepţia militar - strategică pentru participarea la viitoarea misiune NATO în Afghanistan, post - 2014, Resolute Support Mission (RSM), potrivit căreia Ministerul Afacerilor Interne poate pune la dispoziţie pentru această misiune pînă la 50 de jandarmi şi poliţişti. În conformitate cu angajamentele asumate, în contextul operaţionalizării misiunii Resolute Support Mision în Afghanistan, Ministerul Afacerilor Interne a dislocat personalul propriu în această ţară începînd cu data de 21 ianuarie 2015, adaugă MAI.

 


Tag-uri: AFGHANISTAN, DIURNA, JANDARMI, MAI, POLITIE, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN