Jan Eliasson (ONU): Contactele politice, economice şi relaţiile interumane sunt o soluţie pentru încetarea conflictelor


Secretarul general adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Jan Eliasson, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre criza migraţiei în Europa, pe fondul agravării situaţiei din Orientul Mijlociu, dar şi despre rolul mass-media în reflectarea evenimentelor la nivel global:

AGERPRES: Migraţia este o problemă care a devenit foarte importantă de la începutul acestui an, iar acum, odată cu agravarea crizei din Siria, ea se complică şi mai mult, având în vedere şi contextul din Irak. În ce măsură credeţi că această criză a migraţiei ar putea afecta implementarea efectivă a Agendei 2030?

Jan Eliasson: Ar putea avea unele consecinţe indirecte asupra Agendei 2030, dar cred că pe termen scurt şi mediu trebuie să ne concentrăm pe trei aspecte ale migraţiei: care este situaţia în ţările de destinaţie, iar pe această temă Europa are propria ei dezbatere, cum să fie primiţi şi câţi să fie primiţi. Al doilea aspect se referă la ţările de tranzit - cum se organizează acest flux de refugiaţi care vin trecând prin Libia, de exemplu, iar mai recent tot mai mult şi dinspre Liban, Turcia şi Iordania, şi astfel să existe un transfer ordonat al refugiaţilor. Acest lucru nu este uşor, mai ales în ce priveşte Libia, unde situaţia este neclară şi chiar periculoasă, aş spune. A treia dimensiune este cea a ţărilor de origine, iar aceasta duce imediat la discutarea regulilor.

Sunt multe motive pentru a pune capăt acestui război - suferinţele poporului sirian, presiunea asupra ţărilor vecine, faptul că organizaţia Statul Islamic (Daesh) se extinde preluând controlul asupra unor teritorii atât în Siria cât şi în Irak. Aceasta ar trebui să fie suficient, însă acum avem afluxul de refugiaţi în Europa care a creat o povară atât politică, cât şi economică, pe lângă faptul că este nevoie să se facă faţă unui număr atât de mare de persoane.

 

Chestiunea migraţiei a pus problema pentru Naţiunile Unite a acestor trei dimensiuni cu care suntem nevoiţi să ne confruntăm - aceste trei categorii de ţări pe care le-am menţionat - şi să abordăm mai serios cauzele care stau la baza acestei situaţii. În plus faţă de faptul că războiul din Siria a stat la baza afluxului de refugiaţi, există şi faptul că noi nu primi mai mult de circa 40% din ajutorul financiar, din banii de care avem nevoie pentru programele umanitare din Siria, Liban, Iordania şi Turcia. Acest lucru înseamnă că condiţiile de viaţă pentru oamenii din aceste ţări, unde au intrat prima dată, sunt extrem de precare, de aceea au preferat să se îndrepte către Europa.

Am aflat despre o familie care a plecat din Alep pentru că cei cinci copii ai lor nu puteau merge la şcoală. Niciunul nu putea să meargă la şcoală în Alep. Ei au fugit în Liban, la Baalbek. Şi acolo şcolile sunt supraaglomerate. Deci nu au putut să-şi dea copiii la şcoală, acesta fiind principalul motiv pentru care au plecat. Şi şi-au continuat drumul prin Macedonia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi aşa mai departe. Pentru că nu am avut suficient ajutor financiar în Liban, Iordania, Turcia pentru a le face viaţa suficient de bună pentru ca ei să rămână până în ziua în care, sperăm, vom vedea o normalizare a situaţiei. Aceasta este poziţia mea în ceea ce priveşte migraţia. Vom continua să fim activi în această problemă, în primul rând Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), dar sunt implicate şi alte organisme ale ONU.

AGERPRES: Ceea ce vreţi să spuneţi este că probabil procesul de migraţie nu este provocat doar de terorism, ci este provocat şi de situaţia socială şi economică din ţările de origine?

Jan Eliasson: Acolo unde există conflicte, da. Există o relaţie directă, o teorie pe care am prezentat-o în Adunarea (Generală a ONU) în 2005-2006 şi anume că nu există pace fără dezvoltare, nu există dezvoltare fără pace şi niciuna din cele două fără respectarea drepturilor omului. Aceştia sunt cei trei piloni ai ONU. Dacă unul dintre ei este slăbit, atunci întreaga structură este slăbită. Deci conflictul are consecinţe economice grave. Însă, vă pot spune că mulţi dintre refugiaţii care se află în prezent în Turcia şi în Liban fug din teritorii controlate de Statul Islamic. Există oameni care vin din Mossul (Irak), din Rakka (Siria), aflate sub controlul Statului Islamic.

AGERPRES: Pe agenda dumneavoastră aţi inclus de asemenea migraţia. Un subiect foarte important acum în Europa este acela al cotelor de migranţi pe care ţările din Uniunea Europeană ar trebui să le accepte. Există vreo sugestie din partea ONU în legătură cu acest tip de cote de migranţi? Ar trebui acestea să fie naţionale, regionale sau poate chiar internaţionale?

Jan Eliasson: Într-o lume ideală, ar trebui să existe o împărţire globală a responsabilităţilor. Însă, desigur, ştim din experienţă că presiunea este pusă pe ţările din vecinătate. Aşa că ar trebui să ne asigurăm că acele ţări care primesc un număr mare de refugiaţi ar trebui să primească ajutor pentru a construi infrastructură în acest sens şi a o întreţine.

Am fost la Beirut în decembrie 2012 şi decembrie 2014. În 2012 erau 150.000 de refugiaţi în Liban şi am simţit încă de atunci presiunea la Beirut. Când m-am întors în decembrie (2014) erau 1,2 milioane în ţară - unul din trei libanezi este refugiat! Am fost în şcoli în Beirut - jumătate dintre elevi erau sirieni. V-am spus povestea familiei care a fugit din Alep la Baalbek. Din cauza supraaglomerării şcolilor, o parte din ajutorul financiar trebuie acordat pentru construcţia infrastructurii, şi aceasta este una din deficienţe. Ştiu consecinţele politice, am fost ministru de externe al Suediei. Am văzut dezbaterile, polarizarea în Europa, nu numai între ţări, ci şi în interiorul ţărilor. Cu toate acestea trebuie să ne amintim că există 60 de milioane de refugiaţi în întreaga lume în prezent. 60 de milioane - cât populaţia Franţei sau a Marii Britanii. Trebuie să ne amintim că în Liban că fiecare al treilea locuitor este refugiat. Aşa că 120.000 sau 160.000, indiferent care ar fi cifra, nu este un număr atât de mare, însă devine o situaţie dramatică pentru că sosesc în număr mare în acelaşi timp.

Dar sper că Europa va ajunge la un acord, nu mă voi amesteca în aceste dezbateri, ştiu că au un nou summit duminică pe această temă. Urmărim situaţia îndeaproape, eu voi merge la Valletta, în Malta, unde va avea loc o reuniune între Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, deoarece sunt şi refugiaţi africani, şi voi rămâne în continuare în contact cu dl. Juncker (preşedintele Comisiei Europene). Problema este tratată la modul foarte serios şi există o bună cooperare între Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Înaltul comisar al ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres şi Uniunea Europeană.

AGERPRES: În legătură cu vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în Israel şi Palestina, cum aţi caracteriza situaţia din zonă?

Jan Eliasson: Secretarul general al ONU a fost foarte mişcat de această vizită, a simţit tensiunile, nu doar politice, ci şi la nivel uman. El s-a întâlnit cu victime atât ale părţii palestiniene, cât şi israeliene, cu familii ale victimelor şi s-a hotărât foarte rapid să facă o declaraţie în care a cerut să se dea dovadă de reţinere. Ambele părţi ar trebui să facă tot posibilul pentru găsirea unei soluţii politice, însă este foarte dificil, a existat un blocaj politic mult timp. Aceste conflicte între oameni reprezintă un semn al frustrării şi este nevoie ca toate lumea să caute serios o soluţie, nu numai părţile implicate în conflict, ci şi ţările care pot influenţa situaţia. De aceea reuniunea Consiliului de Securitate care are loc astăzi este foarte importantă. Dar este o imagine sumbră atât din perspectivă politică, cât şi umană.

Am construit totuşi doar o parte din ceea ce este necesar. Oamenii trăiesc în condiţii îngrozitoare în Gaza, dar nici condiţiile din Cisiordania nu sunt mai bune în ceea ce priveşte libertatea de mişcare, locurile de muncă şi discriminarea. Există pericolul ca generaţiile viitoare să fie radicalizate şi de asemenea există temerea că aceste violenţe vor continua şi vor scăpa de sub control. Este nevoie de o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă pentru palestinieni. De asemenea, este nevoie de o campanie de conştientizare de ambele părţi că nu pot continua cu această animozitate în creştere. Când Europa a reuşit să scape din strânsoarea Războiului Rece, acest lucru a fost construit pe baza dialogului, pe baza schimburilor economice, contacte culturale, contacte între oameni. Nu pot bineînţeles compara Războiul Rece cu conflictul israeliano-palestinian, însă cred că trebuie să existe o conştientizare că sarcina acestei generaţii şi a celei viitoare este să clădească această încredere încât să poată trăi împreună în pace.

 

Avem nevoie de discuţii serioase şi substanţiale. Am avut nouă luni de negocieri fără succes, iar acum nici măcar nu avem un început al negocierilor. Ceea ce trebuie să urmărim este menţionat în capitolul 6 al Cartei ONU: soluţionarea paşnică a disputelor, medierea, arbitrajul - toate metodele indicate aici.

AGERPRES: Aşadar susţineţi soluţiile economice şi relaţiile interumane.

Jan Eliasson: Îmi amintesc de perioada Războiului Rece, în 1975, eram un tânăr diplomat, la Helsinki. Atunci am stabilit cele trei principii - contactele politice, economice şi culturale şi sociale, contactele între oameni. Aceasta a funcţionat şi cred că începutul sfârşitului Războiului Rece a fost conferinţa de la Helsinki, în 1975, care a condus la acest sistem, despre care Gorbaciov a spus că nu a funcţionat, dar acest subiect este depăşit acum.

AGERPRES: Referitor la rolul mass-media, cât de importantă este pentru ONU mass-media, în contextul a ceea ce implică Agenda 2030, soluţionarea conflictelor, toate aspectele?

Jan Eliasson: Există factori noi în peisajul global. Unul dintre ei este revoluţia comunicării şi a informaţiilor. Cred că încă nu am înţeles schimbarea enormă ce rezultă pentru cei 6,5 miliarde de oameni de pe planetă, astfel că fiecare poate avea prin degetele sale lumea întreagă. Este ceva complet nou. Problemele ce privesc comunicarea sunt substanţiale. Atunci când am fost în Africa şi Asia, am mediat cred că în şase conflicte. La acea vreme oamenii cu care mă întâlneam nu ştiau ce se întâmplă în afară; acum toată lumea ştie. De exemplu, la Cairo pot fi mobilizaţi un sfert de milion de oameni în două ore. Aceasta înseamnă că avem o situaţie în care oamenii au informaţii, dar şi aşteptări, aşteptări sub forma a ceea ce aş considera ca fiind o răsplată imediată, pentru că atunci când nu ai tradiţii democratice, dar ai informaţii, îţi urmezi liderul. Când partidul acestuia pierde alegerile, el ne spune să mai aşteptăm patru ani, dar în Orientul Mijlociu nu se întâmplă la fel, ei vor schimbarea imediat. Deci ajungem la o evoluţie aproape isterică a schimbării, se pierde controlul, iar aici apare marea problemă, în opinia mea. În aceste state frontierele au fost trasate de puterile coloniale, iar dacă guvernele din aceste ţări nu sunt capabile să asigure pacea, dezvoltarea şi respectarea drepturilor omului, atunci încotro mergem?

În perioada 2006-2013 un număr de 593 de ziarişti au fost ucişi. Numai în anul în curs au fost ucişi 48. Unul dintre prietenii mei ziarişti, Niels Horner, a fost ucis în Afganistan - a fost împuşcat în cap - şi un altul a fost ucis în Somalia, Martin Adler, şi el împuşcat. Aşadar, mă interesează foarte mult acest aspect, întrucât merge mai departe de crime, care sunt oribile, fiind vorba şi despre o strategie bine pusă la punct de a reduce vocile (din presă) la tăcere. Deci ţine de libertatea de exprimare, dar şi de faptul că ei cred că încercând să vă sperie, pe voi ca reporteri, problemele vor dispărea. Ei cred că dacă problema nu este auzită sau văzută, atunci ea nu există. De aceea este important să fim deplin solidari cu jurnaliştii aflaţi pe teren şi iau această problemă foarte în serios şi sunt deschis faţă de orice fel de cooperare în această chestiune, mai ales că primesc în fiecare zi informaţii despre pierderi în rândul trupelor de menţinere a păcii şi a lucrătorilor umanitari. Am pierdut atât de mulţi prieteni; am fost coordonator pentru ajutoare de urgenţă, la fel ca Valerie Amos şi (Stephen) O'Brien. Am fost la ceremonii funerare, am pierdut prieteni cu care am lucrat - Sergio Viera de Mello a fost ucis împreună cu alţi 21 (de oameni); trei dintre prietenii mei au fost ucişi în Bagdad. De asemenea am pierdut numeroşi membri ai trupelor de menţinere a păcii, numeroşi lucrători umanitari, dar şi oameni care încercau să afle adevărul despre anumite situaţii.

Sunt absolut recunoscător că Consiliul de Securitate al ONU a pus această problemă pe agendă de două ori în cei trei ani şi jumătate de când deţin acest post şi m-am oferit să merg acolo şi să vorbesc. Sunt bucuros că v-aţi asumat responsabilitatea să vorbiţi în numele multora dintre colegii dumneavoastră, dar cred că trebuie sa facem mai mult şi mai bine, dar în egală măsură trebuie să ne asigurăm că societatea şi publicul înţeleg valoarea a ceea ce faceţi. AGERPRES


Tag-uri: ANALIZA, Interviu

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN