Muniţie neexplodată, într-un depozit din Reşiţa


Data: 
16 Feb 2013

Joi, 14 februarie a.c., echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a intervenit pentru ridicarea unei cantităţi însemnate de muniţiei neexplodată, aflată într-un depozit de fier vechi din Reşiţa. Acţiunea s-a desfăşurat în urma unei informări a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin.
În timpul acţiunii de asanare, din cursul zilei de ieri, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” Caraş-Severin au identificat şi ridicat în vederea depozitării 310 bucăţi de muniţie. A fost vorba despre 260 de proiectile explozive, 41 de proiectile perforante şi 9 bombe de aruncător de diferite calibre.

Sfatul ISU:

Populaţia este rugată, în cazul în care descoperă elemente de muniţie, să nu le atingă şi să anunţe specialiştii folosind serviciul pentru apeluri de urgenţă „112”. De asemenea, operatorii economici, care deţin centre de colectare a deşeurilor feroase, sunt sfătuiţi să urmărească cu atenţie materialele pe care le achiziţionează în vedere prevenirii producerii unor situaţii în care viaţa oamenilor poate fi pusă în pericol şi să anunţe imediat autorităţile pentru a fi luate măsurile legale ce se impun.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Plt. maj. Ancuţa Balint


Tag-uri: ANCUTA BALINT, ISU SEMENIC, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN