Statul Islamic ar putea încerca să creeze un nou califat în alte țări


logo
afghanistan

BMTF, 13 dec - Ministrul iranian al informațiilor, Mahmud Alawi, a avertizat marți că gruparea teroristă Statul Islamic ar putea încerca să-și creeze un nou califat în Afghanistan, Pakistan sau în alte state din Asia Centrală, informează agenția EFE, preluată de Agerpres.

După înfrîngerile suferite în Syria și Iraq și pierderea teritoriilor și controlului acolo, SI încearcă acum să cucerească teritorii în Afghanistan, Pakistan și Asia Centrală pentru a-și reînvia așa-numitul califat, a spus oficialul iranian la o conferință pe teme de securitate desfășurată la Teheran.

El a susținut totodată că, deși jihadiștii au suferit înfrîngeri importante, este necesar să rămînem vigilenți pentru a evita renașterea lor.

La rîndul său, un responsabil al guvernului afghan, Feiz Mohamad Ozmani, a afirmat la aceeași conferință că aproximativ 6.000 de membri ai SI ar putea ajunge în Afghanistan după fuga lor din Syria.

Premierul iraqian Haider Al-Abadi a anunțat sîmbătă victoria totală împotriva Statului Islamic, care amenința în 2014 existența chiar a statului iraqian, de la care cucerise o treime din teritoriu. În același an, gruparea ultraradicală a proclamat un ''califat'' la granița dintre Iraq și Syria, în prezent fragmentată.

În Syria, Statul Islamic nu mai există acum decît în enclave într-o zonă din estul țării, la granița cu Iraqul, precum și în centrul și în sudul Syriei.


Tag-uri: AFGHANISTAN, STATUL ISLAMIC, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN