BMTF, 31 mar – Vicepreşedintele afghan Abdul Rashid Dostum a scăpat nevătămat sîmbătă după un atac în care unul din bodyguarzii săi a fost ucis, iar alţi doi răniţi, transmite Reuters, preluată e Agerpres. Atacatorii au organizat o ambuscadă pe traseul convoiului lui Dostum, pe drumul de la Mazar-i-Sharif către provincia Jawzjan din nordul Afghanistanului, a anunţat un purtător de cuvînt al partidului vicepreşedintelui. Generalul Dostum aflase despre planurile de atac, dar a decis să se deplaseze şi în aceste condiţii, a adăugat aceeaşi sursă.
Atentatul,
revendicat de talibani, a fost al doilea atentat la viaţa
vicepreşedintelui, după ce a revenit în ţară anul trecut.
Printr-un mesaj pe Twitter un purtător de cuvînt taliban susţine
că au ucis patru gărzi de corp şi au rănit şase.
În
urmă cu opt luni, vicepreşedintele a supravieţuit unui atac
sinucigaş cu bombă pe aeroportul din Kabul, la întoarcerea în
Afghanistan după un an de exil în Turcia, în urma acuzaţiilor că
şi-a torturat un adversar politic şi a presiunilor donatorilor
internaţionali, inclusiv ale Statelor Unite. Statul Islamic şi-a
asumat atacul respectiv, despre care site-ul nostru a relatat la acel
moment.
După revenirea în ţară, Dostum – al cărui
partid, Junbish, este susţinut în special de conaţionalii săi
uzbeci – s-a alăturat echipei lui Abdullah Abdullah, şef al
executivului afghan şi candidat la alegerile prezidenţiale
programate în 28 septembrie.
Generalul Abdul Rashid Dostum, un războinic temut din nordul Afghanistanului şi primul vicepreşedinte al ţării, s-a aflat sîmbătă la Mazar-e-Sharif.
Partidul politic pe care la fondat, Mișcarea Islamică Națională din Afghanistan, este, în ciuda numelui său, unul dintre partidele laice ale țării. Cu toate acestea, mulți dintre comandanții militari ai lui Dostum luptă acum alături de Statului Islamic și talibani chiar în fortificațiile din nord-vestul țării folosite chiar de Dostum!
Sub ocupația sovietică, în anii 1980, miliţiile lui Dostum şi-au extins treptat controlul de la un cîmp gazeifer pînă la exploatațiiile din nordul Afghanistanului. Rețeaua sa a fost în cele din urmă integrată în forțele armate, dar legăturile sale personale cu comandanții lui s-au păstrat, aceștia rămînînd loiali generalului indiferent de instituțiile în care au fost integrați! Astfel, cînd armata sovietică a părăsit Afghanistanul, generalul Dostum și comandanții săi s-au dezlănțuit, în 1992, împotriva reprezentanților guvernului sovietic și a colaboratorilor lor.
Ani de zile, pînă la momentul 11 septembrie, Dostum a locuit în Pakistan, mai ales în zona tribală pashtună. Gruparea sa militară, odată puternică, se dispersase. Statele Unite, care nu doreau să trimită un număr mare de trupe de sol, în invazia din 2001, au găsit un aliat entuziast în Dostum! Cu gențile doldora de dolari, SUA a remobilizat rapid luptătorii din nordul Afghanistanului pentru un nou război împotriva talibanilor. Odată ce talibanii au fost înlăturați de la putere, militiile lui Dostum au fost integrate, așa cum au fost în anii 1980, în armată, sau cel puțin în forțele anti-talibane de securitate, în absența unei armate naționale afghane la ora aceea. Și de data aceasta, oamenii lui Dostum au rămas, însă, loiali față de el, nu față de Ministerul Apărării de la Kabul.
În anii de după căderea talibanilor, accesul la resurse financiare s-a redus treptat pentru Dostum. El a fost extrem de nepopular în Kabul, iar cînd forțele militare afghane au fost demobilizate, din 2003 pînă în 2005, pentru a face loc unei armate noi, ANA, mai profesionistă, mulți dintre comandanții săi și-au găsit mai greu locuri de muncă, în comparație cu cei din alte facțiuni, chiar dacă Mișcarea Islamică Națională din Afghanistan era bine reprezentată atît în administrațiile locale din Faryab, cît și în administrațiile locale din Jowzjan. Mulți luptători nu au avut altă opțiune decît să meargă acasă și să aștepte vremuri mai bune.
Și acestea au venit odată cu reluarea ofensivei talibanilor în nordul Afghanistanului, începînd cu anul 2008. Obligați să recruteze luptători și din alte etnii, din afara bazei lor pashtune, talibanii au găsit recruți în rîndul studenților arabi din madrasse dar și foști luptători împotriva talibanilor din anii 1990, între aceștia, mulți dintre membrii grupării lui Dostum, chiar comandanți fără ocupație, acum! În întreaga țară, comandanți și ai altor facțiuni, rămași fără mijloace de subzistență după demobilizare, urmau o cale similară. Deși evaluarea cifrelor este dificilă, este rezonabil să presupunem că, în fiecare provincie cu prezență talibană, unii, dacă nu mulți, comandanți insurgenți au făcut parte, la un moment dat, după 2001, din forțele pro-guvernamentale.
După alegerile prezidențiale din 2014 conturile fluctuante ale lui Dostum fac o nouă întoarcere spre bine. Dostum s-a aflat pe lista lui Ashraf Ghani și, cînd Ghani a devenit președinte, Dostum a devenit primul vicepreședinte! Acest lucru i-a dat ocazia de a recupera în sfera sa de influență polițiștii și auxiliarii locali, plătiți de stat, foști membrii ai partidului său. În 2015, aflat în vizită în provincia Jowzjan, generalul, acum prim-vicepreședinte al Afghanistanului, a anunțat remobilizarea a mii de comandanți și luptători în „Grupuri populare” pentru a lupta împotriva talibanilor în Faryab și Sar-i-Pul, învecinat. Mulți dintre cei recuperați, la arme, erau luptători și unii comandanți care au rămas fără venituri după eforturile Coaliției conduse de SUA, de dezarmare, demobilizare și reintegrare, cu un deceniu mai devreme!
Pentru că Dostum a cerut mai multe funcții pentru oamenii săi, amenințînd chiar cu folosirea forței, președintele Ghani l-a îndepărtat, treptat, în ciuda sprijinului esențial jucat de acesta în campania electorală prezidențială. În luna mai a acestui an, 2017, Dostum a plecat din Afghanistan, pe motiv de tratament medical, și nu s-a mai întors. El a fost acuzat că împreună cu oamenii săi au atăcat un rival la sfîrșitul anului 2016.
În absența lui Dostum, finanțarea pentru comandanții mobilizați de el să lupte împotriva talibanilor în Faryab, în 2015 și 2016, s-a oprit, din nou. Mulți dintre aceștia au trecut deja de partea talibanilor, cu care se luptau acum un an, contribuind la creșterea puterii acestora în provinciile de nord, potrivit localnicilor din Faryab, intervievați pentru raportul USIP. În cinci din districtele Faryab, foștii comandanți ai lui Dostum luptă acum în rîndurile talibanilor. În Qaysar, de exemplu, Mohammad Zaman, un binecunoscut fost comandant al Mișcării Islamice din zonă, luptă acum de partea insurgenței. În luna iunie a acestui an, în centrul districtului Kohistan Lolash, 130 de comandanți și luptători ai fostului general, rămași luni de zile cu salariile neplătite, s-au găsit fără sprijin împotriva unui inamic care cîștigă teren. În cele din urmă, au renunțat și au schimbat părțile! Comandantul Mohammad Ashraf din districtul Almar a condus un grup al Miliției Populare timp de un an și jumătate. Rămași fără salarii timp de șase luni, el și luptătorii săi au decis să se alăture talibanilor. Acum se numește Mullah Așraf!