Frontline news

7 ani de SMURD în Caraș-Severin

7 ani de SMURD în Caraș-Severin

Joi, 28 martie s-au împlinit șapte ani de la prima intervenție SMURD în județul Caraș-Severin. De la înființare și până în prezent, echipajele SMURD Caraș-Severin au fost solicitate să intervină în peste 15.400 de cazuri, din care aproape 600 doar anul acesta, și au asistat peste 15.600 de persoane, din care aproape 1.900 de copii. ...
TALIBANII REVENDICĂ ATENTATUL DE ZIUA RECOLTEI

TALIBANII REVENDICĂ ATENTATUL DE ZIUA RECOLTEI

BMTF, 25 mar – Atacul comis sîmbătă cu explozibili amplasaţi pe stadionul din oraşul afghan Lashkar Gah, din provincia Helmand, soldat cu patru morţi şi 31 de răniţi, a fost revendicat de talibani, informează Reuters, citat de Agerpres. Purtătorul de cuvînt al talibanilor Zabihullah Mujahid şi-a asumat responsabilitatea pentru explozii pe Twitter. Zeci de membri ...
TREBUIE SĂ FIM ÎN AFGHANISTAN

TREBUIE SĂ FIM ÎN AFGHANISTAN

BMTF, 13 martie – Se va spune că nu este o abordare jurnalistică a subiectului. Nici nu este! Este o convingere personală consolidată după 15 de misiuni alături de militarii români în Teatrul de Operaţii Afghanistan. Un loc de pe planetă despre care toată lumea vorbeşte, dar mai ales detractorii participării româneşti la misiunile de ...
DESPRE RĂZBOI (audio)

DESPRE RĂZBOI (audio)

BMTF, 12 martie – Acest site nu este despre politică. Este despre război! Despre dezastre, catastrofe, nenorociri. Acest site este despre războinici, luptători, salvatori. Blaga, Lucian Blaga, spunea că “a nu-ţi respecta duşmanul înseamnă a pierde o şansă de a-l învinge”. Mi-am dat seama că unul dintre marile lipsuri pe care le avem noi, ţine ...
MILITARII ÎI SPUN “PAS” LUI TRUMP

MILITARII ÎI SPUN “PAS” LUI TRUMP

BMTF, 8 martie – Situaţia actuală în Afghanistan „nu permite” o retragere a forţelor coaliţiei din această ţară, a declarat joi generalul Joseph Votel, şeful forţelor SUA în Orientul Mijlociu, argumentînd în special prin nivelul slab de pregătire a forţelor armate afghane, potrivit France Presse, preluată de Agerpres. „Astfel de decizii trebuie să se bazeze ...
ATAC CU MORTIERE LA KABUL

ATAC CU MORTIERE LA KABUL

BMTF, 7 martie – Trei persoane au fost ucise şi alte 22 rănite în urma unui atac cu mortiere, în această dimineaţă, în vestul capitalei Kabul, la o importantă reuniune politică a şiiţilor Hazara, provocînd întreruperea bruscă a evenimentului şi fuga participanţilor, potrivit unor imagini difuzate în direct la televiziune, relatează AFP. Atacul a fost ...