Frontline news

ARMA VIEŢII PE CALE DE DISPARIŢIE ÎN ROMÂNIA

ARMA VIEŢII PE CALE DE DISPARIŢIE ÎN ROMÂNIA

BMTF, 24 mai – Localitatea Eisenerz, din centrul Austriei, găzduieşte începînd de joi, timp de trei zile, un exerciţiu de protecţie civilă organizat de Directoratul General pentru Protecţie Civilă şi Ajutor Umanitar al Comisiei Europene (DG-ECHO), cu scopul verificării modului de acordare a asistenţei prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, transmite TRIMISUL ...
FOS VOR CONDUCE NATO ÎN AFGHANISTAN

FOS VOR CONDUCE NATO ÎN AFGHANISTAN

BMTF, 23 mai – Pentagonul a ales un general din Forţele speciale, specialist în misiuni periculoase şi ultrasecrete, pentru a conduce forţele americane şi ale NATO în Afghanistan, a declarat un marţi un responsabil militar pentru AFP. „Ne aşteptăm la un anunţ” privind nominalizarea generalului Scott Miller, de 57 de ani, a declarat acest responsabil ...
UPDATE: 16 MORŢI ŞI 38 DE RĂNIŢI LA KANDAHAR. PROVINCIA GHAZNI LUATĂ CU ASALT DE TALIBANI

UPDATE: 16 MORŢI ŞI 38 DE RĂNIŢI LA KANDAHAR. PROVINCIA GHAZNI LUATĂ CU ASALT DE TALIBANI

BMTF, 22 mai – Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 38 au fost rănite, majoritatea civili, marţi la Kandahar. La aproape patru ore după explozie, survenită în jurul prînzului, numărul morţilor ar putea creşte în condiţiile în care alte victime ar mai putea fi încă prinse sub dărîmături, a avertizat un responsabil ...
UN RAPORT, AVERTISMENTE LA KABUL ŞI ATACURI LA KANDAHAR

UN RAPORT, AVERTISMENTE LA KABUL ŞI ATACURI LA KANDAHAR

BMTF, 22 mai – Talibanii afghani au cerut luni populaţiei capitalei Kabul să stea departe de „siturile militare” pe care le-ar putea ataca, pentru „a evita victimele civile”. „Mujahedinii sînt atenţi să reducă numărul de victime civile în diferite regiuni ale ţării. Dar singurul loc încă afectat este oraşul Kabul”, au scris insurgenţii pe site-ul ...
FRONTLINE

FRONTLINE

BMTF, 18 mai – În războiul hibrid, jurnaliştii se află în tranşee, în prima linie, chiar dacă sînt, sau nu, conştienţi de implicarea în război şi dobîndirea calităţii de ŢINTE, sau decid să se implice în lupte. Un tribunal ukrainean a decis joi, două luni de arest preventiv în cazul unui jurnalist şi responsabil al ...
FRECŢIE JURNALISTICĂ LA PICIOR DE LEMN. DE MĂSLIN!

FRECŢIE JURNALISTICĂ LA PICIOR DE LEMN. DE MĂSLIN!

BMTF, 16 mai – Jurnaliştii sînt supuşi unor atacuri fără precedent fiind consideraţi parte beligerantă, contrar prevederilor legilor internaţionale. Aceste vremuri tulburi cer o solidaritate fără precedent şi un grad înalt de pregătire continuă. Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a făcut apel la Curtea Penală Internaţională (CPI) să întreprindă o anchetă în legătură cu ”crimele ...