Frontline News

Afghanistan: ţara manechinelor fără cap

BMTF, 5 ian – Oficiali talibani din provincia Herat, în vestul Afghanistanului, au ordonat magazinelor ce vînd îmbrăcăminte să scoată capetele manechinelor, considerîndu-le ne-islamice, relatează Agerpres.

Acestea sînt idoli, consideră directorul provincial al talibanilor pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului, Aziz ul Rahman. Ele trebuie eliminate.

Şeful unei camere a meşteşugarilor şi comercianţilor din Herat, Abdul Wadood Faizada, a spus că proprietarii de magazine din zonă au încercat să explice că manechinele nu sînt idoli, ci doar folosite pentru expunerea hainelor de vînzare. Cu toate acestea, încercările lor nu au reuşit să-i convingă pe oficiali.

Comercianţii au cheltuit între 80 şi 120 de dolari pentru fiecare manechin. Le se pot vedea în magazinele din toate ţările musulmane.

Proprietarul unui alt magazin de îmbrăcăminte, Sayed Nazir Sadat, a spus că afacerea lui se luptă să supravieţuiască după întoarcerea talibanilor şi că el se teme de alte restricţii.

Un videoclip circulînd pe reţelele sociale îi arăta pe comercianţi îndepărtînd capetele manechinelor.

Talibanii au impus deja restricţii extinse asupra unei mari părţi a vieţii publice. Recent, şoferii au fost instruiţi să nu asculte muzică în vehiculele lor şi să refuze să accepte pasageri femei dacă acestea nu poartă hijab.

Majoritatea şcolilor secundare pentru fete au fost închise la scurt timp după ce talibanii au pus mîna din nou pe putere anul trecut. Multe femei nu se pot întoarce la locurile lor de muncă.

Şi bărbaţii se confruntă cu noi reglementări, poliţia religioasă a talibanilor instruindu-i să-şi lase barbă.

SECURITATEA ROMÂNIEI ŞI NERESPECTAREA CONSTITUŢIEI

Multe discuţii, în ultimul timp, referitoare la securitatea internă a românilor! De la autorităţi şi oameni politici, la organizaţii profesionale şi nonguvernamentale. Faptul că dezbatem acest subiect, înseamnă că în „sistem” există o problemă! Securitatea cetăţeanului român necesită un management permanent al riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor, precum şi proiecte de dezvoltare şi protecţie a infrastructurii critice necesare funcţionării în siguranţă şi la un nivel bine definit de cerinţele societăţilor actuale.

Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranţa, teama, lipsa de informaţii utile şi chiar lipsa normelor legale care să orienteze modul de acţiune al cetăţeanului şi comunităţilor, constituie factori de risc care afectează nivelul securităţii umane şi, prin extensie, cel al securităţii naţionale a României.

Orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul „statului captiv”, permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste.

Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani pandemici, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state.

Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii!

Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate.

Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Cîteva, identificate de BMTF: * Diminuarea anuală a suprafeţei cultivate, cu efecte asupra securităţii alimentare; * Disoluţia autorităţii; * Cadru legislativ slab în domeniul legitimei apărări, sau subfinanţarea sistemelor agricol, medical, educaţional, slavare de vieţi, ordine şi siguranţă publică. Pe lîngă acestea, la nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior.

Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă.

Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în „existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă „bomba subdezvoltării”. Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, „Gestionarea crizelor politico-militare”, Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.).

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; – nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; – infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Nu trebuie doar să ne rezumăm la a constata şi a deplînge lipsa securităţii individului, ci trebuie să căutam soluţii şi alternative astfel încît să-i asigurăm cetăţeanului securitatea conferită de Constituţie, astfel încît, atît el, cît şi societăţii, în ansamblu, să-i fie oferit cadrul pentru o dezvoltare constantă şi armonioasă. Este tot mai evident că SECURITATEA devine, în secolul XXI, pilonul pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, implicit, bunăstarea populaţiilor. Din acest punct de vedere, Constituţia României este un act extrem de vizionar. Dar, actualii diriguitori ai ţării, în frunte cu preşedintele, au dovedit că nu dau doi bani pe Constituţie care a fost terfelită în ultimii ani sub mandatul lui Klaus Iohannis…

Americanii sînt îngrijoraţi pentru democraţia lor

BMTF, 3 ian – La un an după atacul violent asupra Capitoliului, americanii continuă să fie îngrijoraţi pentru democraţia lor şi aproape o treime consideră că folosirea forţei poate fi uneori justificată în apărarea ideilor, potrivit rezultatelor a două sondaje de opinie publicate duminică, informează luni AFP, preluată de Agerpres.

Atacul susţinătorilor fostului preşedinte Donald Trump asupra sediului Congresului din 6 ianuarie 2021 a fost un semn al unei violenţei politice în creştere, iar democraţia americană continuă să fie astăzi sub ameninţare, estimează două treimi din persoanele intervievate de CBS News.

În ceea ce priveşte mîndria americanilor în legătură cu democraţia lor, aceasta a scăzut la 54% de la 90% în 2002, potrivit unui sondaj realizat de cotidianul Washington Post împreună cu Universitatea din Maryland.

Cele două sondaje oferă motive concrete de îngrijorare. Astfel, 28% din respondenţi cred că forţa poate fi folosită pentru a apăra rezultatul unei alegeri. Un procent de 34% consideră că o acţiune violentă împotriva guvernului poate fi uneori justificată.

Aceste sondaje ilustrează, de asemenea, persistenţa clivajelor profunde din cadrul societăţii americane, pe care noul preşedinte Joe Biden a promis să le reconcilieze.

Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris vor vorbi joi pentru a marca atacul din 6 ianuarie 2021.

Două treimi din alegătorii lui Donald Trump continuă să creadă că Joe Biden nu a fost ales în mod legitim şi că au avut loc fraude la scrutinul din 2020, în conformitate cu discursul repetat şi fără dovezi al fostului preşedinte republican.

Aproximativ 60% dintre americani cred că Donald Trump are o responsabilitate importantă în pătrunderea atacatorilor în clădirea Congresului în momentul în care aleşii certificau victoria democratului Joe Biden.

Din nou însă, opiniile depind de afilierile partizane: 83% dintre alegătorii săi consideră că responsabilitatea lui este scăzută sau inexistentă, potrivit sondajului Washington Post.

Conform CBS, 26% dintre americani doresc ca Donald Trump să candideze din nou în 2024.

Pentru a stabili exact rolul său şi al anturajului său, Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea, a înfiinţat o comisie specială de anchetă care, în pofida lipsei de cooperare din partea apropiaţilor fostului lider de la Casa Albă, a realizat peste 300 de audieri şi a strîns mii de documente.

În şase luni am descoperit lucruri care ne îngrijorează, sînt persoane care au încercat să submineze integritatea democraţiei noastre, a declarat duminică pentru ABC şeful acestei comisii, Bennie Thompson.

Se pare că a existat un efort coordonat din partea unui anumit număr de persoane pentru a slăbi alegerile prezidenţiale, poate fi vorba de oameni din executiv, din ministerul apărării, din asociaţii, oameni foarte bogaţi sau personalităţi de stat…, a adăugat el, promiţînd că va transmite justiţiei orice dovadă privind acţiuni ilegale.

Liz Cheney, unul din puţinii republicani care face parte din această comisie, l-a învinuit pe Donald Trump că a păstrat tăcerea pe tot parcursul atacului.Ar fi putut să iasă la televizor să le spună susţinătorilor săi să înceteze, le-ar fi putut spune să se retragă, să se ducă acasă. Nu a făcut-o (…) Este greu de imaginat o abandonare mai serioasă a responsabilităţilor sale, a spus ea.

ISRAELUL BOMBARDEAZĂ SYRIA ŞI NU-L ÎNTREABĂ NIMENI, NIMIC!

BMTF, 28 dec – Lovituri aeriene israeliene au vizat marţi portul syrian Latakia, al doilea atac de acest gen în decembrie împotriva unei instalaţii strategice a ţării, a anunţat presa de stat syriană, citată de France Presse, scrie Agerpres.

„În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (…) vizînd terminalul de containere din portul Latakia”, a declarat agenţia de presă syriană SANA, citînd o sursă militară.

Atacul a provocat „pagube materiale importante” şi a provocat incendii, a adăugat agenţia.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul syrian de cînd a izbucnit războiul civil acolo în 2011, vizînd poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah, situîndu-se clar împotriva regimului de la Damasc prin acţiunile militare întreprinse.

Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui “transport de arme iraniene” în portul Latakia, situat în vestul Syriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime.

A fost primul atac asupra acestui port de la începutul războiului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o reţea vastă de surse în ţara aflată în război, la fel antiguvernamentală.

Rachetele israeliene au vizat „direct un transport de arme iraniene în terminalul de containere” din interiorul portului, ceea ce a provocat „explozii violente şi pagube materiale consecutive, fără a face victime”, potrivit OSDO.

Acest bombardament a incendiat „un număr de containere comerciale”, fără a provoca victime, a declarat SANA, făcînd referire la „răspunsul apărării noastre antiaeriene”.

Israelul comentează rareori loviturile împotriva vecinului său din nord, dar a declarat în repetate rînduri că nu va permite inamicului său Iranul să-şi extindă influenţa în Syria, însă informaţiile furnizate, care incriminează plasează Iranul şi Hezbollahul pe lista ţintelor legitime israeliene în Syria nu au putut fi niciodată probate din surse independente şi nu au fost dovedite de comunicatorii militari israelieni.

Israelul ocupă prin rapt teritorial, din 1967, teritoriul Syrian al Înălţimilor Golan, principala sursă de apă potabilă din regiune. Zona acoperă peste 1.000 de kilometri pătraţi şi oferă o imagine amplă asupra Syriei şi Israelului, oferindu-i importanţă militară strategică. Teritoriul a fost luat de Israel de la Syria în timpul Războiului de Şase Zile.

Iranul, considerat principalul aliat regional al regimului syrian, a oferit asistenţă politică, economică şi militară Damascului de la începutul conflictului în 2011.

2021 – Comunicare şi informare în situaţii de urgenţă. LA MULŢI ANI, 2022!

Comunicarea cu publicul larg este intermediată în majoritatea cazurilor de către mass media, iar probleme ca răspîndirea zvonurilor, a ştirilor false, stăpînirea panicii sînt strîns legate de modul cum autorităţile reuşesc să se facă înţelese de către public şi de reacţia acestuia la cerinţele structurilor de management. Practicile bune de comunicare în timpul unei situaţii de urgenţă sau al unui dezastru ajută atît autorităţile implicate, cît şi populaţia afectată şi contribuie la evitarea dezinformării şi a răspîndirii zvonurilor. Respectarea regulilor stabilite va preveni totodată apariţia confuziei, inevitabilă atunci cînd instituţiile publice difuzează dezorganizat informaţii despre acelaşi eveniment.

SAHEL. SCHIMBĂRI CLIMATICE ŞI TERORISM

La începutul anului 2020, NASA a numit actuala secetă din Estul Mediteranei cea mai grea din ultimii 900 de ani. Schimbările climatice ca „multiplicator de forţe”, generează o creştere a frecvenţei şi intensităţii provocărilor cu care se confruntă astăzi ţările. Iar, Sahelul exprimă poate, cel mai concludent relaţia directă existentă între schimbările climatice şi proliferarea violenţei şi terorismului. Aşa cum apariţia şi dezvoltarea pirateriei pe coastele somaleze este strîns legată de reglementările internaţionale privind pescuitul, aşa disperarea fermierilor din regiunea Sahelului s-a transformat într-o sursă directă de instabilitate pentru două continente: Africa şi Europa! Efectele schimbărilor climatice reprezintă un factor de risc de destabilizare, de violență și de conflict. Schimbările climatice determină deşertificarea, iar aceasta degradează terenurile arabile, îngreunînd creşterea culturilor şi păşunarea animalelor. Temperaturile în Sahel cresc de 1,5 ori mai repede decît în restul lumii și întrucît, potrivit Organizației Națiunilor Unite, aproximativ 80% dintre terenurile agricole din Sahel sînt degradate, în condițiile în care aproximativ 50 de milioane de persoane care își cîștigă existența din creșterea animalelor își dispută teritoriul. Potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), această situație conduce la insecuritate alimentară în rîndul populațiilor, care se confruntă cu dificultăți și care sînt puse în fața unor alegeri dificile.

Sahel constituie graniţa de sud a deșertului Sahara, în limba arabă cuvîntul însemnînd „ţărm”. În ultimii 50 de ani, regiunea Sahel a întîmpinat numeroase crize umanitare semnificative. Astfel, numai în ultimul deceniu, conflictele violente precum revolte, rebeliuni și terorism, au creat un haos în partea de vest, în special în bazinul lacului Ciad și subregiunea Liptako-Gourma. Aceste violenţe au epuizat eforturile și resursele guvernelor locale, deși partenerii internaţionali au oferit ajutor pentru logistica militară și instruire. Agricultura este una dintre sursele principale de subzistenţă din Sahel. Însă, randamentele din punct de vedere agricol și aprovizionarea cu apă a locuitorilor și a animalelor au fost ameninţate de schimbările climatice, crescînd incidenţa inundaţiilor, valurilor de căldură, a secetei și degradării terenurilor.

Potrivit Wikipedia, în 1972 Sahelul a fost lovit de unul dintre evenimentele grave și recurente de foamete și secetă, care au dus la numeroase decese din cauza foametei. Seceta, care a acauzat ani întregi de recolte mici şi o criză profundă a agriculturii, a provocat, pe lîngă distrugerea aproape completă a efectivelor de animale, migrații uriașe către sudul populației saheliene, care au declanșat procese de urbanizare excesive în zonele de sosire. În 1973 a fost înființat un Comitet permanent interstatal pentru combaterea secetei în Sahel (CILSS), care a reunit mai multe state africane și regiunea ( Senegal , Mauritania , Mali , Burkina Faso , Niger , Ciad , Capul Verde , Gambia și Guineea). Bissau ). Chiar și astăzi, criza alimentară este încă prezentă și sînt înregistrate zeci de mii de cazuri de malnutriție în toată regiunea (în special în Niger).

Din 2007, regiunea, afectată deja de prezența celulelor teroriste, din 2001, a cunoscut o creștere a urgenței teroriste de origine islamică radicală, slafistă, în special în zona de nord-vest (Mauritania, Mali, Niger, sudul Algeriei), cu secesiunea de facto a nordului Mali. Prezența Al Qaida în Maghrebul Islamic(Aquim), grupul Ansar Dine condus de Iyad ag Ghali, susținut de rebelii tuaregi care au declarat independența Azawad (Mişcarea de Eliberare Naţională din Azawad), stabilit în principal în nordul Mali, are rădăcini în partea centrală și de vest a Sahelului.

Forțele teroriste au fost responsabile în anii 2000 pentru răpirea și uciderea turiștilor străini, a diplomaților și a soldaților algerieni și malieni, pentru un atac asupra ambasadei israeliene din Nouakchott, capitala mauritană, în 2008 și un altul față de cea franceză din același oraș în 2009. În 2010, în iulie, armata maliană, cu sprijinul trupelor franceze, au lansat o operațiune militară împotriva forțelor rebele, care a fost apoi repetată un an mai tîrziu, în iunie. La 12 octombrie 2012, odată cu înrăutățirea crizei din zonă și în urma cererii de ajutor trimise de nou-născutul guvern al unității naționale condus de Modibo Diarra, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 2071 care prevede o intervenție armată la conducerea Uniunii Africane cu contribuția forțelor NATO și a țărilor occidentale. La 11 ianuarie 2013, preşedintele Franţei, Francois Hollande, în urma unei noi cereri din partea guvernului malian condus de Dioncounda Traore pentru intervenție urgentă, a aranjat o nouă expediere a trupelor franceze. Situaţia în zona Mali este, însă, departe de a putea fi rezolvată, forţele militare acţionînd asupra efectelor şi nu asupra cauzelor directe care au generat haos.

Activitățile teroriste sînt concentrate în mare parte în cinci zone principale, inclusiv în Somalia, în bazinul lacului Ciad și în Sahel, amenințări mai puține, dar persistente existînd în Africa de Nord și pe coasta de vest a Oceanului Indian. Deoarece, în 2019, Sahel a cunoscut cea mai rapidă intensificare a activității extremiste violente dintre toate regiunile, întrucît fiecare zonă are o dinamică unică și necesită o abordare regională unică, aceste provocări au afectat profund stabilitatea și pacea comunităților locale și ordinea tradițională bazată pe compromisuri și pe autoritatea morală a seniorilor și a liderilor tradiționali, înlocuite de dominația grupărilor armate de traficanți și teroriști.

Sahelul este una dintre regiunile cele mai afectate de proliferarea armelor ilicite de mici dimensiuni. Aceste arme nedocumentate și în majoritatea cazurilor deținute ilegal nu numai că amenință siguranța și securitatea comunităților, ci sînt, de asemenea, utilizate de rețele infracționale transnaționale periculoase, implicate în diverse forme de trafic, inclusiv de arme, de ființe umane și de droguri ilegale spre Europa. Nu doar armele mici şi neînregistrate sînt o problemă în regiunea Sahelului, ci şi armele oficiale, achiziţionate de statele eşuate din regiune. Potrivit noilor date ale Institutului internațional pentru cercetare în domeniul păcii de la Stockholm SIPRI: cheltuielile militare combinate ale statelor din Africa au crescut cu 1,5%, ajungînd la aproximativ 41,2 miliarde USD în 2019, marcînd prima creștere a cheltuielilor din regiune în cinci ani. Africa a importat 49% din echipamentele sale militare din Rusia, 14% din Statele Unite și 13% din China, în vreme ce China a exportat 20% din totalul vînzărilor sale de arme către Africa!

Dacă privim tabloul de ansamblu asupra regiunii, vedem un adevărat festival internaţional al traficului şi spolierii resurselor locale. În fiecare an se scoate în mod ilegal aur în valoare de miliarde de dolari din țările africane vestice prin Emiratele Arabe Unite (EAU) în Orientul Mijlociu. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, gruparea extremistă somaleză Al Shabaab obține venituri în valoare de milioane de dolari din exporturile de cărbune către Iran și apoi către EAU, încălcînd sancțiunile ONU.

Sărăcia, lipsa educației, șomajul, conflictele, crizele și insecuritatea, combinate cu alți factori, cum ar fi statele eșuate, proasta guvernare și corupția afectează în special tinerii și oportunitățile oferite acestora, forțînd mulți să fugă și să-și părăsească locuințele și familiile pentru regiuni mai sigure sau alte continente, punîndu-și astfel în pericol viața, iar provocările menționate anterior sînt exacerbate de pandemia de Covid-19 și de agravarea efectelor schimbărilor climatice! Amenințarea din partea grupărilor militante islamiste din Africa nu are o natură uniformă, ci include activități desfășurate de o combinație în continuă schimbare de aproximativ două duzini de grupuri care acționează în mod activ în 14 țări.

Uniunea Europeană, direct interesată de situaţia din Africa Subsahariană a desfășurat trei misiuni și operațiuni militare în cadrul PSAC pentru a instrui și a consilia forțele armate din Somalia [misiunea de instruire a UE (EUTM) Somalia – 2010], din Mali (EUTM Mali – 2013) și din Republica Centrafricană (EUTM CAR – 2016), o operațiune navală militară [misiunea forțelor navale ale UE (NAVFOR) ATALANTA – 2009] și trei misiuni civile pentru a instrui și a consilia forțele de securitate internă din Mali [misiunea UE de consolidare a capacităților (EUCAP) Sahel Mali – 2012), Niger (EUCAP Sahel Niger – 2014) și Somalia (EUCAP Somalia – 2014), proiectul GAR-SI SAHEL, precum şi o misiune de consiliere (EUAM) în Republica Centrafricană.

Intensificarea atacurilor violente asupra școlilor publice, a asasinatelor, a răpirilor, a actelor de violență și a amenințărilor cu moartea împotriva cadrelor didactice și a elevilor a condus, potrivit UNICEF, la închiderea a peste 9000 de școli în Africa Centrală și de Vest, lăsînd aproape două milioane de copii fără educație adecvată, în timp ce un număr tot mai mare de copii sînt recrutați ca soldați-copii de către grupările extremiste.

Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) a semnalat noi tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește traficul de droguri în regiune, cu efecte negative asupra guvernanței, a securității, a creșterii economice și a sănătății publice. Potrivit Biroului, Africa de Vest, Africa Centrală și Africa de Nord sînt responsabile pentru 87% din toate opioidele farmaceutice confiscate la nivel mondial, iar UNODC recunoaște o legătură strînsă între traficul de droguri și finanțarea grupărilor armate.

Instabilitatea din Sahel generează o creştere semnificativă a numărului de migranţi care încearcă să traverseze Mediterana, ceea ce creează noi ameninţări asupra statelor europene. De asemenea, instabilitatea din Sahel oferă organizaţiilor teroriste mediul ideal pentru crearea de baze de antrenament, resurse umane şi materiale, dar şi trasee de transfer şi de atac, precum în 2015, cînd 70 de membri ai organizaţiilor teroriste active în Sahel au reuşit să pătrundă în Europa alături de migranţi. Nu în ultimul rînd, instabilitatea din Sahel oferă grupurilor de crimă organizată oportunitatea de a-şi creşte profiturile şi de a prospera.

Fermierii sînt deosebit de vulnerabili la evenimentele meteorologice severe şi la schimbările climatice. În consecinţă, este posibil ca aceştia să intre în rîndurile organizaţiilor teroriste ca alternativă pentru susţinerea financiară şi materială a familiilor. De exemplu, micşorarea lacului Ciad, situat în Sahel, a contribuit la creşterea numărului de recruţi ai organizaţiei teroriste Boko Haram.

În plus, unele organizaţii teroriste au devenit principalul furnizor de servicii pentru cetăţenii din statele ”eşuate”. Prin natura sa, statul trebuie să ofere cetăţeanului serviciile necesare – educaţie, asistenţă medicală etc. Din această perspectivă, atît JNIM (Jama’a Nusrat al Islam wa al Muslimeen), cît şi ISWAP/ ISGS (Statul Islamic din Vestul Africii) sînt implicate în comunităţile locale cu acţiuni concrete în domeniul educaţiei, sănătăţii, alimentaţiei, taxelor şi reducerii activităţilor de tip criminal”. După modelul tradiţional islamic din Orientul Mijlociu.

50 de operatori FOS români, susţinuţi de un detaşament de infanterie, probabil din cadrul Scorpionilor roşii, B26, vor participa la misiunea din Sahel, fondurile necesare pregătirii şi executării acestei misiuni fiind asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2021. Franţa a lansat operaţiunea Barkhane în 2014 pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din ţările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franţa şi alte 12 ţări au creat Gruparea de Forţe Takuba, care asigură asistenţă forţelor armate maliene. Concret, la operaţiile în zonă participă în prezent militari de elită din Franţa, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia şi militari români.

Zona în care vor acţiona şi operatorii FOS români este considerată foarte periculoasă pentru că este scena pe care se desfăşoară mai multe grupări teroriste feroce. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) şi filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM), care deşi nu au doctrine identice colaborează destul de des la nivel tactic. Tot în zonă mai activează şi alte grupări islamiste de o mai mică anvergură, precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.

YVES

În Ajun de Crăciun, ar fi împlinit 67 de ani… În 2010 ne-am întîlnit la Bruxelles, la o reuniune pe teme de securitate europeană. Bonom şi jovial, Yves mi-a prezentat revista sa ASSAUT unde era director, redactor şef şi reporter special. M-a încurajat să editez şi eu una, în ciuda crizei financiare! Cine o cunoaşte „M”, revista de securitate, reportaje, analize şi informaţii militare, pe care o editez în format electronic şi print de şase ani, este „o palidă umbră” a ASSAUT. Yves nu mai scrie „Ordinul de zi”. Împreună cu Septimiu, discută despre problemele globale acolo, sus…

Mare corespondent de război, francez de origine belgiană, născut în Congo belgian, Yves Debay a fost ucis pe 17 ianuarie 2013, de un lunetist, la Alep. Jurnalistul realiza un reportaj pentru Assaut, revista pe care a fondat-o, după ce a părăsit redacţia revistei RAIDS. A fost ucis în apropiere de închisoarea centrală aflaţă în regiunea de nord a metropolei, zonă de confruntări intense între opozanţii rebeli şi soldaţii guvernamentali.

Masiv, jovial, Debay, s-a născut la 24 decembire 1954 la Lubumbashi (Congo belgian), înainte să obţină naţionalitatea franceză. Personalitate controversată, Debay a servit într-una dintre unităţile de elită ale fostei armate rodeziene, serviciile de securitate ale puterii albe aflate la putere pînă în 1980, în ceea ce avea să devină Zimbabwe. A fost prieten şi camarad devotat al Legiunii Străine. În redacţia revistei legionare „Kepi blanc” s-a născut ASSAUT.

Ca jurnalist a acoperit toate conflictele ultimilor 25 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească!

DECEMBRIE 1989 O REPETIŢIE PORTOCALIE?

32 de ani de la Revoluţie. În seara de 15 decembrie, sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Laszlo Tokes, de pe Timotei Cipariu, din Piaţa Maria din Timişoara. Mulţi, şi cei mai “apţi de luptă”, bărbaţi şi femei între 35 şi 55 de ani, agenţi de influenţă maghiari veniţi în dimineaţa acelei zile, cu trenul, de la Oradea, Satu Mare, Cluj şi Arad. Dar, asta apare în rapoartele Securităţii de atunci, cu nume şi prenume şi date din buletin. Le-a ieşit! Pe 16 decembrie s-a strigat pentru prima dată JOS CEAUŞESCU! Au mai trecut patru zile pînă cînd au ieşit fabricile, în 20…

În urmă cu 32 de ani, să nu ne mai minţim, au existat cel puţin trei manifestaţii: o Revoluţie, o Lovitură de Stat şi o Revoltă provocată din afara ţării de profesionişti care exersau, putem spune astăzi, Primăvara arabă! Cei care au participat la REVOLUŢIE, în spiritul acelui Decembrie, au luptat pentru LIBERTATE! “Vom muri şi vom fi liberi”!, au strigat acei tineri, înarmaţi doar cu idealuri, în faţa armelor adevărate.

Astăzi, după 32 de ani, LIBERTATEA e ciudat înţeleasă şi nu ştiu dacă cineva ar mai fi fost dispus să iasă în stradă în Decembrie 1989 dacă ar fi ştiut ce se va întîmpla peste ani…

DE exemplu: într-o absurdă logică a luptei incompetenţilor şi tupeiştilor împotriva criticilor, fosta conducere a TVR cere unei instanţe din România Liberă să constate „caracterul ilicit” al reacţiilor publice ale unui sindicat, MediaSind, împotriva abuzurilor şi corupţiei din Televiziunea Română! Adică, într-o traducere pe limba oamenilor fosta directoare paranormală de la Craiova a celei mai mari instituţii publice de media din ţara asta, cere ca judecătorii să interzică critica de orice fel! Adică, precum se întîmplă şi la surorile la fel de publice, zecile de abuzuri în funcţie să fie trecute cu vederea şi să fie “tratate” în interior, departe de ochiul publicului larg. Evident, aceste abuzuri vor fi urgent preluate de presa privată care nu iubeşte deloc media publice şi este strict interesată doar de scandalurile legate de acestea! Dincolo de context, rămîne uimirea din Decembrie: tu, director la o instituţie de presă, să ceri să fie închisă gura celor care te critică, e similar cu arestările şi execuţiile din urmă cu 32 de ani!

Sigur, asta nu e tot! După 32 de ani, impostorii au pus mîna pe Ţară! Este cea mai înfricoşătoare adunătură de derbedei care au jefuit ţara asta, din istorie! Mulţi, dar proşti! Mă rog, e vorba de cei ce se lasă jefuiţi de “tagma jefuitorilor”. Adică, vă daţi seamă, dragi revoluţionari din 1989, dragi camarazi din GARDA 200, cît de mare este dorinţa de parvenire a acestor impostori??? Vă daţi seama că “şcoala vieţii” bate filmul? Vă daţi seama că INTRIGA dusă la sublim bate tot ce ştiinţa a descoperit în materie de civilizaţie, corectitudine, bun-simţ şi competenţă profesională?

Să revin la spiritul lui Decembrie. Spuneam, mai la început, că în 15 decembrie, agenţii de influenţă ai Budapestei erau grupaţi sub fereastra pastorului de pe Timotei Cipariu. Documentaţi, cu nume, prenume, loc de muncă, muncă informativă etc. Astăzi se ştie, deşi nu se recunoaşte oficial, trădătorii din interiorul Naţiunii române, au fost sprijiniţi şi ajutaţi direct de turiştii sovietici, de fraţii sîrbi şi de maghiarii care serveau celula CIA de la Budapesta, în speranţa abolirii Trianonului!

După 32 de ani, am sputea spune că Ungaria are idei puţine şi fixe. Da, şi nu greşim prea mult! Dar, în faţa unei politici externe fără orizont, fără viziune şi mereu rectivă – am numit politica Bucureştiului a ultimilor ani -, avem de-a face cu un demers coerent, articulat, instituţionalizat. Budapesta e coerentă, indiferent că eşti de acord, sau nu, cu ceea ce întreprinde! Sigur, Ungaria nu ne-a fost niciodată prietenă, dar a fost un adversar corect şi consecvent. Din păcate, nu am învăţat nimic de la el (adversarul!) nici măcar atunci cînd politicile economice şi sociale favorizează cetăţeanul maghiar, îndemnat şi stimulat – de trecut şi prezent! – să adopte o atitudine de grof în raport cu vecinii europeni! Nu e vina lor că-şi păstrează, şi luptă pentru asta!, identitatea şi demnitatea, e vina noastră că ne păstrăm atitudinea de slugi laşe, şmechere şi trădătoare! Nu e vina nimănui că Budapesta clamează renunţarea la banii europeni în schimbul îndoirii coloanei, e vina noastră că rămînem sideraţi atunci cînd bunul tău prieten te vinde ca pe o cîrpă şi nu-ţi mai răspunde la telefon sau mesaje! Cam acolo sîntem!

Ultima observaţie de decembrie. După 32 de ani de la Evenimentele din 1989, despre care scriam, mai sus, că au fost 3 în 1, şi după ce modelul a fost perfecţionat, deputaţii Uniunii Europene spun că aşa ceva nu se mai poate şi adoptă sancţiuni împotriva unei companii private din Rusia. ”Wagner este o societate militară privată rusă folosită pentru destabilizarea securităţii în Europa şi în state terţe din vecinătatea ei, în special în Africa”, explică un diplomat european, săptămîna aceasta. Nimic despre companii similare occidentale, nimic despre parctici similare ale unor ONG-uri, nimic despre perfecţionarea acestor proceduri, testate în România lui 1989, în 30 de ani!

Vă mai amintiţi cum, în 2009, un Traian Băsescu striga la microfon, cu venele unflate, la gît, că Adrian Năstase a furat alegerile? Vă amintiţi că ameninţa că dacă nu va fi desemnat cîştigător, Bucureştiul se va transforma într-un nou Kiew? Sute de milioane de dolari erau pregătite, în buzunarele ONG-urile afiliate …, să scoată lumea în stradă! n zilele de 1-5 decembrie 2009 tineri străini, aduşi la studii gratuite în România, au ieşit în stradă, împreună cu GDS, au facut acţiuni de protest în toate oraşele mari din România pentru susţinerea lui Băsescu. George Sörös este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la schimbările politice din Ukraina, Georgia şi instaurarea Regimului Băsescu în România! Pentru această reuşită, Soros şi-a „făcut mîna” cu sîrbii de la OTPOR care l-au îndepărtat de la putere pe Slobodan Miloşevici, care au instruit, ulterior, activişti din toate ţările revoluţiilor portocalii! Şi „Mişcarea din 6 aprilie“, vîrful de lance al revoluţiei egiptene, a fost pregătită de OTPOR. Centrul pentru Acţiuni şi Strategii Non-violente Aplicate (CANVAS), cu sediul la Belgrad, este fundaţia unde lucrează mulţi veterani ai OTPOR. CANVAS este finanţat, printre alţii, de fundaţia Freedom House a lui George Soros şi de Institutul Internaţional Republican, care are sediul în biroul lui John McCain, fostul candidat la preşedinţia SUA, din 2008. Despre CANVAS, presa internaţională a scris că s-a implicat în majoritatea „revoluţiilor colorate” din fostul spaţiu sovietic, de la „Revoluţia trandafirilor” din Georgia, în 2003, la cea „Portocalie” din Ukraina, în 2004, şi pînă la cea a „Lalelelor” din Kîrkîzstan, în 2005.

„Organizaţiile Non-Guvernamentale” (ONG) au apărut la începutul anilor ’80, prin „privatizarea” unor activităţi specifice CIA. Fondatorul lui „National Endowment for Democracy”, Allen Wistein – un ONG binecunoscut – spunea: „Facem o mulţime de lucruri, pe care acum 25 de ani le făcea CIA.” Ideea a fost foarte bună. Prin „privatizarea” unor activităţi CIA, SUA impiedicau astfel adversarii să o critice pentru „amestec în treburi interne”. Aşa au apărut „Freedom House” (director James Woolley, fost director CIA), „National Democratic Insitute” (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), „Open Society Institute” (patronata şi finanţată de George Soros). Metodele lui Soros sînt dezvăluite în „Washington Post” din 22 septembrie 1991. Ceea ce ridică, cel puţin, o problemă de „incompatibilitate”! În afară de bursele oferite unor oameni care au devenit, ulterior, consilieri prezidenţiali, miniştri, europarlamentari sau şefi de servicii secrete externe (ce stupid!), în România, Soros s-a mai ocupat şi de elaborarea şi tipărirea manualelor şcolare alternative, care au bulversat învăţămîntul de azi! La un moment dat, presa internaţională vorbea despre prezenţa miliardarului Soros între acţionarii companiei Gold Corporation!

În aceste condiţii, la 32 de ani de la Decembrie 1989, despre care INTERES NAŢIONAL vorbim? Despre a cui LIBERTATE? Să mai înţelegi ceva? Fără cuvinte…

UN MODEL DE URMAT: UNGARIA SOCIALĂ

BMTF, 15 dec – Parlamentul ungar a aprobat marţi o creştere a impozitării marilor lanţuri de hipermarketuri, majoritatea străine, care în plus vor fi obligate să predea pentru acţiuni sociale destinate persoanelor nevoiaşe alimentele care expiră în 48 de ore, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Conform noii legi, pentru lanţurile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 273 de milioane de euro, taxa specială pe venituri va creşte la 2,7%, faţă de 2,5% în prezent.

Deşi legea nu discriminează între companiile naţionale şi cele străine, în practică ea va afecta doar marile lanţuri comerciale cu acţionariat străin, precum Aldi, Auchan, Lidl, Penny Market, Spar sau Tesco.

Noua lege mai prevede că aceste lanţuri comerciale vor trebui să predea zilnic Centrului de Recuperare a Alimentelor produsele alimentare care expiră în următoarele 48 de ore, cu excepţia celor care au din momentul producerii o dată de expirare de mai puţin de două zile, cum ar fi de exemplu produsele de panificaţie.

Actul normativ nu afectează cele trei lanţuri comerciale ungare cele mai mari, respectiv CBA, COOP şi Real, acestea fiind francize şi avînd cifre de afaceri sub plafonul stabilit în lege.

Guvernul condus de Viktor Orban insistă de mulţi ani că Ungaria trebuie să sprijine lanţurile locale de hipermarketuri, dar legat de noua lege care intră în vigoare pe 1 ianuarie afirmă că ea are rolul de a diminua risipa de alimente şi de a direcţiona către persoanele nevoiaşe alimente care altfel ar ajunge să fie aruncate.

Însă unele media ungare, precum website-ul de ştiri Telex, susţin că obligativitatea de a preda alimentele care urmează să expire ar putea fi neconstituţională, invocînd proprietatea privată asupra acestor produse.

Potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), în Ungaria sînt aruncate anual peste 1,8 milioane de tone de alimente, o risipă care pe ansamblul Uniunii Europene este estimată la circa 90 de milioane de tone.

UE, Wagner, sancţiuni

BMTF, 14 dec – Uniunea Europeană a decis luni sancţiuni împotriva grupului paramilitar rus Wagner şi a opt persoane şi trei societăţi legate de acesta, pentru ”acţiuni de destabilizare” desfăşurate în Ukraina, Syria şi mai multe ţări africane, au declarat surse europene citate de AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniştrii de externe ai statelor UE, reuniţi la Bruxelles.

Blocul comunitar menţionează că Wagner a acţionat în Ukraina, Syria, Lybia şi Republica Centrafricană, suspectînd de asemenea o posibilă prezenţă a acestui grup în Mali, stat al cărui guvern este bănuit că negociază cu acest grup paramilitar prestarea unor servicii de securitate.

”Wagner este o societate militară privată rusă folosită pentru destabilizarea securităţii în Europa şi în state terţe din vecinătatea ei, în special în Africa”, explică un diplomat european.

Sancţiunile constau în interdicţii de călătorie în UE şi îngheţarea eventualelor active deţinute în blocul comunitar de persoanele şi companiile vizate.

Miniştrii europeni de externe au aprobat luni şi cadrul juridic pentru adoptarea unor sancţiuni împotriva persoanelor şi entităţilor ”care obstrucţionează” tranziţia către un guvern civil în Mali, după lovitura de stat din 18 august 2020, urmată anul acesta, în iunie, de încă o lovitură de stat prin care a fost a destituit guvernul de tranziţie.

O profesie eroică

Există astfel de profesii pe care uneori nu le amintim pînă nu sîntem în nenorocire. Printre acestea se numără profesia de pompier-salvator, una dintre cele mai dificile și periculoase din lume.

Pompierul este cel care pleacă dimineaţa, fără a şti cînd şi dacă se va întoarce. Este treaba lui să salveze și să ajute oamenii, riscându-și propria viață, și nu vede nimic neobișnuit, eroic în asta.

Este cel chemat la datorie pe caniculă, ger sau furtună, în caz de accident grav, inundaţii şi incendiu.

SYRIA. ANUL AL 11-LEA…

This photo taken earlier this year shows residents of Yarmouk, a neighborhood of Palestinians in Syria, lining up as far as the eye can see to receive food supplies.

S-au împlinit anul acesta 10 ani de la declanşarea războiului din Syria. A intrat în al 11-lea! După 11 ani de măcel, Siria nu mai ţine prima pagină a ziarelor, nu mai face breaking news la televiziuni. Mass-media a uitat-o şi a căzut în uitare şi în rîndul opiniei publice. Doar refugiaţii sirieni ne mai amintesc, din cînd în cînd, de ţara aflată în tragedie. Şi această imagine. Din Yarmuk, devenită virală în presa internaţională!

Din măreţul stat oriental a rămas doar o umbră. Cei care au dorit schimbarea regimului Assad au avut surpriza că şi anul acesta Bashar a fost reales în funcţie, în cadrul unui scrutin considerat „o farsă” de criticii săi. Statele occidentale au calificat, de asemenea, alegerile, ca nefiind nici libere nici corecte, relatează BBC. În ziua votului, însă, preşedintele sirian a declarat că opinia Occidentului „nu valorează nimic”. Assad a cîștigat alegerile cu 95,1% dintre voturi, la o prezență de 78,6%. Bashar al-Assad, în vîrstă de 55 de ani, se află în funcția de președinte din 2000, cînd i-a urmat în această funcție tatălului său, Hafez al-Assad, care a condus, țara, la rîndul său, timp de 29 de ani.

Un protest de mari dimensiuni a fost organizat în provincia Idlib, controlată de rebelii anti-Assad. În acest moment, Idlibul este controlat de forţe ostile guvernului sirian. Devine tot mai clar că guvernul de la Damasc a obţinut totul şi îi mai rămîne doar să cîştige războiul care nu conteneşte de la declanşarea Primăverii Arabe. Provincia Idlib este situată în partea de nord-vest a Siriei, lîngă Marea Mediterană şi frontiera cu Turcia. În mod normal, pentru restul lumii nu ar trebui să conteze prea mult cine o controlează. Dar în geopolitică, uneori cele mai mici şi mai obscure locuri provoacă cele mai mari temeri printre marile puteri – şi este exact ceea ce face Idlibul. Viitorul provinciei nu reprezintă problemă de importanţă mondială, dar ea a fost deja scena unei confruntări între Rusia, Turcia, Iran, SUA şi Siria, plus o implicare într-o bună măsură a kurzilor.

Primăvara siriană, devenită război cu implicare internațională, a făcut după 120 de luni 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață. Este bilanţul – provizoriu – generat de ambiţiile unor grupuri de schimbare a regimului de la Damasc, supravieţuirea miraculoasă a acestuia datorîndu-se în parte incapacităţii inamicilor săi de a forma un front unit. Aceştia din urmă l-au detestat pe Assad şi nu au avut încredere în el, dar în egală măsură şi ei s-au detestat reciproc şi nu au avut încredere unii în ceilalţi. Acesta a fost fundamentul puterii guvernului sirian timp ce aproape 50 de ani. Idlibul este una dintre ultimele redute rebele, o bucată de teritoriu care stă în calea lui Assad către victorie. Forţele rebele de acolo au în faţă distrugerea garantată.

Totul a început cu demonstrații anti-guvernamentale, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați de familia dictatorului Bashar al-Assad, împotriva guvernului și a conducerii armatei și a organelor de securitate, Mukhabarat, dar și împotriva șomajului, corupției și încălcării drepturilor omului. Pe 15 martie 2011, sirienii au ieșit în stradă la Damasc motivați de victoria unor proteste similare din Tunisia și Egipt. Numai că manifestațiile s-au transformat treptat în război civil. Un război civil în care au fost angrenate din ce în ce mai multe forțe militare interne şi externe. Un război al marilor puteri prin interpuşi! Una din cele mai temute grupări, parte a opoziției, a fost Frontul Jabhat Al-Nusra (‎The Support Front for the People of Greater Syria), care şi-a construit „faima” prin intermediul unor imagini în care soldaţii lui Bashar al-Assad au parte de cele mai cumplite tratamente, inclusiv acte de canibalism simbolic: într-un clip care circulă și acum pe internet, un luptător Al-Nusra mănîncă inima unui soldat. Scopul grupării îl reprezintă consolidarea unui stat pan-islamic aflat sub incidenţa sharia, în interpretarea sa radicală. Pe lîngă Al-Nusra, în Siria fiinţau şi alte grupări – ISIS – asociate opoziţiei, majoritar sunnite, care luptă împotriva guvernului, sprijinit de brigăzi şiite şi de Hezbollah.

După 10 ani de război sîngeros şi distrugerea aproape totală a unei bijuterii de ţară, e limpede că războiul a angrenat: regimul aflat la putere și de aliații săi, Iran, Rusia și Hezbollah, rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și state membre NATO, grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei (Daesh), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită. Devenită teren de confruntare între puterile lumii, Siria a pierdut mii de civili în raiduri aeriene și sub văpaia rachetelor ruseşti, alte mii în bombardamentele Coaliției Internaționale, în atacuri ale forțelor turcești, în atacurile aeriene și terestre israeliene și ca victime ale așa-ziselor formațiuni anti-regim, printre care și ISIS.

Bilanțul suferințelor nu se oprește aici. Aproximativ 13 milioane de civili, inclusiv sute de mii de copii și femei, au fost strămutați după ce infrastructura, spitalele, școlile și proprietățile private și publice au fost deteriorate sau distruse iremediabil.

În iulie 2016, orașul Alep, unul dintre cele mai vechi orașe din lume a fost distrus de luptele între rebeli şi armata pro-guvernamentală.

La ora actuală, regimul de la Damasc controlează peste 60% din teritoriul sirian, după o serie de victorii înregistrate începînd cu 2015 de forţele regimului, susţinute de Rusia, contra jihadiştilor şi insurgenţilor.

Printre regiunile care continuă să se sustragă controlului său se numără ultima enclavă a rebelilor Idlib în nord-vest, zonele controlate de Turcia de-a lungul frontierei de nord şi părţile din nord-estul ţării aflate sub controlul forţelor kurde.

După Afghanistan şi Yemenn, Siria este probabil cea mai devastată țară din lume. Toată lumea vrea o bucată din Siria, chiar dacă interesele sînt diferite. Și sirienii sînt prinși la mijloc, într-un război care pare să nu mai aibă legătură cu ei. E greu de imaginat ce se va întîmpla și cum va arăta Siria. Au trecut 10 ani şi mai bine. Am intrat în al 11-lea!

UN SFERT DINTRE ROMÂNI NU-ŞI POT ACHITA CHELTUIELILE, DEŞI MUNCESC LEGAL

BMTF, 9 dec – Un sfert dintre gospodăriile din România au întîmpinat, în 2020, dificultăţi în ceea ce priveşte plata la timp a unor cheltuieli, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, transmite Agerpres.

Accederea în UE a dus, în primii ani, la mărirea considerabilă a ponderii gospodăriilor din România cu dificultăţi în a efectua la timp plăţile lunare. Cea mai mare pondere a gospodăriilor care nu făceau faţă cheltuielilor lunare a fost atinsă în 2014 (37,6%). Ulterior, această pondere a revenit la nivelul anterior aderării. Totuşi, fenomenul este prezent într-o proporţie îngrijorătoare: anul trecut, în 2020, un sfert dintre gospodării declarau că au întîmpinat dificultăţi de acest tip, conform datelor INS, arată infograficul actualizat despre situaţia gospodăriilor care nu au putut efectua la timp unele cheltuieli.

Potrivit sursei citate, raportul dintre preţurile din România şi cele din Uniunea Europeană este relativ constant.

Deşi preţurile sînt mai mici decît cele din UE, pentru un sfert dintre gospodării veniturile nu pot susţine standardul de viaţă şi consumurile lunare, se arată în infografic.

Dacă 100 este nivelul mediei europene din acel an în ceea ce priveşte nivelul preţurilor bunurilor de consum incluzînd taxe indirecte, anul trecut în România acest nivel era de 54,8, similar cu anul 2013, în timp ce în 2019 a fost de 55,2 iar în 2018 – 55,7 – cel mai mare nivel din 2009 şi pînă în prezent.

Sursa datelor folosite în infografic este baza de date Eurostat şi baza de date a Institutului Naţional de Statistică, precizează Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România.

„Nici o ţară din Europa nu este curată. Niciuna”, scrie Neue Zurcher Zeitung

BMTF, 8 dec. – Presa internaţională acordă spaţii largi summitului online Biden-Putin, scrie în revista presei, Agenţia RADOR. Corriere della Sera reaminteşte că videoconferinţa survine într-un moment când relaţiile dintre SUA şi Rusia au atins un nivel scăzut fără precedent, în special din cauza Ucrainei. Preşedintele ucrainean, Volodymyr Zelenski, vrea ca ţara sa să intre în NATO, o ipoteză pur şi simplu inacceptabilă pentru Putin. Liderul rus vine la discuţii după ce a masat 175.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina; Biden, în schimb, are susţinerea celor patru mari ţări europene, precizează Corriere della Sera. Washington Post notează la rândul său că oficialii ucraineni nu au aşteptări prea mari legate de discuţiile Biden-Putin, dar speră ca preşedintele american să îşi declare sprijinul faţă de Ucraina.

Publicaţia ucraineană Korrespondent citează o declaraţie a ministrului apărării de la Kiev, Oleksi Reznikov, potrivit căreia, în cazul unei invazii ruse a Ucrainei, va avea loc un „masacru sângeros”, însă a subliniat că partea ucraineană are nevoie doar de arme din străinătate, nu şi de militari. “Opţiunile omnului Biden sunt limitate”, reaminteşte Le Monde. „Liderul de la Casa Albă nu doreşte să trimită trupe americane în luptă în numele Ucrainei”.

Presa internaţională urmăreşte tranziţia politică de la Berlin, punând reflectoarele pe succesorul Angelei Merkel. „Olaf Scholz, un cancelar care transmite încredere”, titrează Le Monde, care reaminteşte că, deşi prea puţin îndrăgit chiar în propria familie politică, acest pragmatic a reuşit să seducă alegătorii cu sobrietatea sa. De parcă nimeni nu şi-ar fi imaginat un destin naţional pentru cel care a fost membru al Bundestagului practic fără întrerupere, din 1998 până în 2011, de două ori ministru federal (al muncii, din 2007 până în 2009, şi al finanţelor, din 2018) şi primar al oraşului Hamburg (2011-2018), al doilea cel mai populat oraş german. „Germania se dotează cu un guvern ferm proeuropean”, observă o altă publicaţie franceză, Les Echos, care crede că alegerea lui Scholz reprezintă un motiv de optimism pentru Franţa. Provocările care aşteaptă noul guvern – format din opt femei şi opt bărbaţi – sunt imense. Depăşirea pandemiei, accelerarea tranziţiei energetice fără a pune la pământ motorul industrial german sau a spori decalajele de bogăţie, prevenirea unui nou val de refugiaţi la porţile UE, rezolvarea confruntării cu Rusia referitor la Ucraina, regândirea relaţiei cu China, redefinirea politicii de apărare. Rareori a avut un guvern german sarcini atât de importante de rezolvat simultan”, remarcă Les Echos.

Umbra corupţiei bântuie în continuare estul Europei. „Nici o ţară din Europa nu este curată. Niciuna”. Sub acest titlu, ziarul elveţian Neue Zurcher Zeitung publică un amplu interviu cu şefa Parchetului European, Laura Kövesi. „În prezent, mulţi bani ajung în sectorul sănătăţii şi riscul de fraudă este mare. Guvernele nu anunţă concursuri de licitaţii publice. Nu există suficient control, nu există transparenţă”, a spus şefa Parchetului European.

“PEACE POLITICAL COMMUNICATION” ŞI CULTURA DE SECURITATE

Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională.

În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii. În acest context, Asociaţia PEACE POLITICAL COMMUNICATION şi-a propus să contribuie la promovarea culturii de securitate şi combaterea pandemiei de fake-news şi să devină, un furnizor de resurse şi informaţii pentru profesioniştii din domeniul securităţii private şi pentru publicul larg.

Cultura de securitate reprezintă totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, dar şi modalitatea de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate. Educaţia de securitate este una preventivă şi de gestiune a noului mediu de securitate intern şi internaţional, precum si a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii. Mai pe înţelesul tuturor: cultura de securitate a fiecăruia se realizează prin educaţia de securitate şi ajută fiecare individ, familie sau grup să se apere în faţa agresiunilor la care este supus din exterior, inclusiv din partea propriului stat.

Persistenţa INculturii de securitate adînceşte anomia socială şi incapacitatea de a reacţiona pozitiv la nedreptăţile sau agresiunile la care fiecare individ este supus. Mass-media este un vector important de formare a culturii de securitate, dar din experienţa ultimilor ani, reprezintă principalul pol de rezistenţă la tentativele timide de promovare a educaţiei de securitate şi a politicilor de securitate ce ar trebui asumate de cetăţeni. Potrivit lui Ulrich Beck, trăim într-o societate a riscului( 1992), iar riscul zero nu există. Pornind de la această afirmaţie, Donald Snow (2007) defineşte riscul ca o ecuaţie: RISC = AMENINŢARE – CAPABILITATE.

Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională?

Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă „cîştigarea războiului”, pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor COSTURI REZONABILE, definite de către POPULAŢIE!

Strategia naţională de securitate, ca document de planificare strategică adoptat din patru în patru ani, încearcă să pună în acord obiectivele strategice stabilite de decidenţii politici, cu resursele disponibile şi să ofere cursul de acţiune (conceptul) pentru realizarea lor. În realitate, în România, Strategia Naţională de Securitate a fost mereu ignorată sau contrazisă, din motive politicianiste (Zulean, op.cit. p.51). Întrebare logică: care este scopul strategiei de securitate? Evident, acela de a propune un concept strategic, un plan de acţiune, CLAR ŞI EXPLICIT, pentru a explica modul de angajare a resurselor, în scopul îndeplinirii obiectivelor!

Lipsa educaţiei de securitate la nivel naţional se remarcă prin absenţa oricărei reacţii publice la încălcarea repetată a Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit acesteia, securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.

Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală (inclusiv în domeniul sănătăţii şi educaţiei populaţiei!) şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară implementarea unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea manifestărilor negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii.

Buna guvernare constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României.

Ca orice strategie, RESURSA este esenţială. „Principala resursă pentru îndeplinirea acestui program o reprezintă voinţa politică a forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest program. Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului”. Cetăţeanul român este, însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetăţeanul, depozitarul legitim al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund. Acesta este dezideratul Asociaţiei PEACE POLITICAL COMMUNICATION.

Pentru cetăţenii Uniunii Europene, securitatea constituie una dintre priorităţile majore. Principalele riscuri şi ameninţări infracţionale cu care se confruntă în prezent Europa, şi anume terorismul, formele grave de criminalitate, criminalitatea organizată, traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul de fiinţe umane, exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă, infracţionalitatea economică şi corupţia, traficul de armament şi criminalitatea transfrontalieră, se adaptează extrem de rapid la schimbările ştiinţifice şi tehnologice, în încercarea lor de a exploata în mod ilegal şi de a submina valorile şi prosperitatea societăţilor noastre deschise. Astfel, este vital ca Strategia de securitate internă să se poată adapta atît la nevoile cetăţenilor, cît şi la provocările inerente caracterului dinamic şi global al secolului XXI. Conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept vast şi cuprinzător, care acoperă mai multe sectoare, pentru a aborda aceste ameninţări majore precum şi alte ameninţări cu un impact direct asupra vieţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor, inclusiv dezastrele naturale şi cele provocate de om, precum incendiile forestiere, cutremurele, inundaţiile şi furtunile. Pentru a face faţă acestor fenomene, statele membre ale UE dispun de propriile politici şi strategii naţionale de securitate. Rămîne ca ele să fie şi aplicate, iar analiza evoluţiilor viitoare să fie completată şi adaptată în permanenţă.

Strategia Naţională de Securitate a României este parte integrantă din Strategia Europeană de Securitate. Eludarea ei, din motive pur politicianiste, reprezintă o vulnerabilitate şi o breşă de securitate în cadrul Strategiei Europene.

Absenţa unei culturi de securitate la nivelul cetăţenilor favorizează derapajele decidentului politic în procesul de implementare a strategiei naţionale. Educaţia de securitate şi siguranţă la nivelul cetăţeanului, atît din mediul urban, dar şi din cel rural, se impune ca o necesitate de grad „zero” în vederea garantării securităţii interne a României şi a Uniunii Europene în următorii ani.

FOS LA PACE

Au trecut de mult zilele cînd pompierul era doar un luptător împotriva incendiilor. El este acum şi paramedic, şi scafandru, şi alpinist, şi descarcerator, iar pregătirea unui astfel de militar e extrem de complexă şi diversificată. E un SALVATOR COMPLET ŞI COMPLEX! I se mai spune, astăzi, “lucrător” ISU. Eu i-aş spune OPERATOR ISU, precum operatorilor din Forţele de Operaţii Speciale! Ceea ce şi sînt, la Pace!

ASEDIU PSY-OPS ŞI HIBRID

Despre faptul că mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de operatori ai acestei arme, scriu de ceva vreme. De altfel, presa a constituit o armă redutabilă în mîini dibace, încă din secolul 19! Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii.

România este în mijlocul unui astfel de război şi sîntem, ca de obicei, în pielea goală! Nepregătiţi! „Armata română, admirabil de dezorganizată”, rostea Generalul Berthelot, celebrele cuvinte. Peste decenii, generalul devine stradă, iar instituţia dominantă nu rosteşte nimic! Semn că dezorganizarea vine din noi!

Distorsionarea adevărului nu este o practică nouă. Propaganda și știrile false folosesc în special mediul online și dețin similitudini: ambele sînt metode de denaturare a adevărului, de convingere emoțională, care doresc să instige la acțiune, în majoritatea cazurilor negativă.

Un număr mare de știri false și manipulatoare care difuzează teorii șocante sau ale conspirației schimbă treptat percepția informațiilor. La început, oamenii pur și simplu nu percep dezinformarea, apoi pur și simplu nu o cred, dar ulterior, din cauza emiterii frecvente a unor astfel de materiale, oamenii încep deja să se îndoiască. Anume acesta este scopul pe care vor să-l atingă organizațiile și țările care manipulează cu informațiile.

Știrile false se transformă în prezent într-o problemă de securitate națională, un instrument care poate destabiliza lumea, și a sosit momentul să-l luăm în considerare în contextul securității! Rezultatul poate fi cuantificat în sondaje de opinie.

În toate perioadele pandemice, omenirea s-a confruntat cu dezechilibre psiho-mentale, iar una dintre aceste faţete ale pandemiei de COVID-19 este infopandemia sau patologia informaţională (infosistem patologic), care poate afecta chiar structurile fundamentale ale lumii, afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, într-un interviu acordat AGERPRES. Sociologul Ilie Bădescu susţine că studiile dedicate efectelor infopandemiei sînt astăzi la un nivel avansat, iar informaţiile care zguduie temeliile structurilor de ordine din societate pot fi clasificate în baza scalei de impact folosite în toate studiile. Potrivit directorului Institutului de Sociologie al Academiei Române, situaţia actuală din România generată de infopandemie se află pe o scară de variaţii ale scorului între 3 şi 4, poziţie care trebuie să fie una de alarmă pentru factorii de decizie.

Dezvoltarea fenomenului «fake news» generează o criză pentru societatea contemporană şi ameninţă inclusiv buna funcţionare a democraţiilor liberale, cu riscuri asupra securităţii şi siguranţei naţionale. Există un veritabil bombardament informațional, menit să influențeze deciziile în domeniul securităţii individuale, comercial sau politic. În acest context, dezvoltarea unor abilități media și a unei capacități de a judeca critic, în mod independent, informațiile primite, nu constituie un element educațional de specialitate, dedicat doar celor interesați de științele comunicării sau de științele sociale, ci o provocare de bază pentru fiecare tînăr.

Pe fondul unei crize economice, sociale sau politice, și în contextul manipulărilor de tip fake news, ideologii toxice pot căpăta avînt.

Pe de altă parte, fenomenul fake news este un pericol la adresa democrației, punînd sub semnul întrebării importanța libertății şi independenţei de exprimare, promovînd batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor în societatea democratică. O normă pare să se fi schimbat și datorită faptului că un număr de politicieni proeminenți folosesc o retorică disprețuitoare faţă de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Aceasta îi legitimizează pe alții să facă același lucru.

În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate.

Aceasta este o evoluţie periculoasă!

În ultimii 30 de ani, NICI O SINGURĂ PUBLICAŢIE DE POLITICĂ EXTERNĂ nu a mai avut succes pe piaţa de presă din România, publicul fiind „îndrumat” spre can-canul intern, atît la radio cît şi la televiziune! Asta înseamnă o lipsă a culturii internaţionale dar şi de securitate, cu o MARE VULNERABILITATE informaţională şi informativă la nivelul populaţiei! Deşi România este UN STAT ASEDIAT, NU avem o reacţie coerentă de contracarare a războiului PSY-OPS, deşi specialişti de valoare avem!

INFOPANDEMIA LA COTE ALARMANTE ÎN ROMÂNIA

BMTF, 2 dec – În toate perioadele pandemice, omenirea s-a confruntat cu dezechilibre psiho-mentale, iar una dintre aceste faţete ale pandemiei de COVID-19 este infopandemia sau patologia informaţională (infosistem patologic), care poate afecta chiar structurile fundamentale ale lumii, afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, într-un interviu acordat AGERPRES.

Sociologul Ilie Bădescu susţine că studiile dedicate efectelor infopandemiei sînt astăzi la un nivel avansat, iar informaţiile care zguduie temeliile structurilor de ordine din societate pot fi clasificate în baza scalei de impact folosite în toate studiile.

Potrivit directorului Institutului de Sociologie al Academiei Române, situaţia actuală din România generată de infopandemie se află pe o scară de variaţii ale scorului între 3 şi 4, poziţie care trebuie să fie una de alarmă pentru factorii de decizie.

În interviul acordat AGERPRES, academicianul mai vorbeşte despre factorii agravanţi ai infopandemiei, despre modul de a informa populaţia pe timp de pandemie, dar fără a o înfricoşa, despre relaţia dintre prăbuşirea încrederii populaţiei în capacitatea sistemului de a gestiona criza şi sentimentul de insecuritate, despre tipuri de gestionare a crizelor infopandemice, precum şi despre patru ameninţări asupra vieţii şi biosiguranţei poporului român în pragul acestei ierni: efectele prelungite ale pandemiei; avalanşa faliei primejdioase a infopandemiei; posibila creştere extorcatorie a preţurilor la energie electrică şi gaze şi spectrul foamei la scara unor categorii şi arii populaţionale.

1 DECEMBRIE PE DUCĂ

Depunem coroane de flori de 1 Decembrie. Ziua este o ANIVERSARE, nu COMEMORARE! Fiecare garnizoană procedează altfel, după cum ştie fiecare să citească Regulamentul de organizare al Ceremoniilor militare, REGULAMENT (A) 10/06/2013. Indiferent cum, de pe margine se vede groaznic! În ultimii ani, cîntăm Prohodul României, dar acum, am văzut că o îngropăm temeinic. Nu urări de viitor luminos şi prosperitate. Doar, Fie-i ţărîna uşoară!

Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat

Proiectul ”Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat” este aproape finalizat. Astfel pot fi asigurate condițiile unui răspuns prompt şi eficient în situaţia producerii în zona de frontieră a unor situaţii de urgenţă care impun concentrarea masivă de forţe şi mijloace pentru gestionarea acestor tipuri de evenimente, în baza unor proceduri comune de intervenţie.

Proiectul este finanțat prin programul Interreg IPA CBC România-Serbia – Apelul II, eMS nr. 283 Axa prioritară 2, Obiectivul 2-2 și este implementat de Consiliul Județean Caraș-Severin în calitate de lider de proiect, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin, Primăria orașului Vârșeț – Serbia și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență ADIVEST Timișoara.