Ordin de zi

bmtf

În ultimii ani, aproape 2000 de jurnalişti şi...

Interviu

  • Domnule General, ultimul interviu pe care l-ați acordat revistei noastre a fost din postura de Șef al Statului Major al Forțelor Terestre. Ce s-a întâmplat în Armata română de la preluarea funcţiei de şef al Statului Major...

Analiză

m

O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe...

Paris, 20 feb /BMTF/ - Numărul francezilor luaţi ostatici în prezent în Africa se ridică la 15, după răpirea marţi a unei familii de şapte membri, între care patru copii, în nordul Camerunului, transferaţi ulterior în Nigeria, în cadrul unei operaţiuni teroriste efectuate după toate probabilităţile de gruparea islamistă Boko Haram. Potrivit autorităţilor de la Paris, acţiunea ar putea avea legătură cu intervenţia militară a Franţei în Mali, transmite miercuri AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit Intel center media list, un centru american de cercetare specializat în probleme de securitate, Franţa este ţara occidentală care are cei mai mulţi cetăţeni luaţi ostatici în lume, urmată de Statele Unite, cu nouă ostatici.

Barcelona, 20 feb /BMTF/ - Poliţia spaniolă a destructurat două grupări de infractori care obligau tinere românce să se prostitueze în Spania, după ce le înşelau cu false promisiuni pentru locuri de muncă. Autorităţile au identificat 215 victime directe ale celor două grupări şi au aflat că acestea erau ameninţate, lovite, violate şi obligate să se prostitueze, după cum se arată în comunicatul de presă transmis de poliţie, citat de Agerpres.

Româncele erau racolate în România, când erau încă minore, iar infractorii le promiteau locuri de muncă în Spania, ca să aibă grijă de bătrâni şi copii. Odată ce împlineau 18 ani, tinerele erau aduse în Spania şi obligate să se prostitueze într-un bordel din provincia catalană Gerona - unde încasările exploatatorilor ajungeau şi la 60.000 de euro pe zi.

Atena, 20 feb /BMTF/ - Mii de demonstranţi împotriva politicii de austeritate au ocupat miercuri străzile din Atena, într-o nouă zi de grevă generală, prima din acest an, lansată de sindicate în semn de protest faţă de reducerile de cheltuieli şi creşterile de taxe, măsuri ce ameninţă să împingă şomajul la 30% în 2013, transmite AP, preluată de Agerpres.

Greva de 24 de ore a provocat perturbarea traficului aerian, naval şi feroviar, şi a afectat funcţionarea serviciilor publice. Şcolile de stat şi administraţiile fiscale sunt închise, spitalele preiau doar urgenţele, iar tribunalele şi-au întrerupt activitatea, din cauza grevei avocaţilor. Chiar şi pieţele de cartier au fost închise. La protest participă şi medicii şi dentiştii cu cabinete private.

La Atena, câteva mii de membri ai unui sindicat afiliat Partidului Comunist au mărşăluit paşnic spre sediul parlamentului. Tot în capitală este programat un alt marş, la apelul principalelor două confederaţii sindicale, din sectoarele public şi privat.

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti pe linia circulaţiei rutiere în data de 19 februarie a.c., au fost constatate un număr de trei infracţiuni.
Pe raza municipiului Reşiţa, poliţiştii au oprit pentru control două autoturisme a căror autorizaţie de circulaţie provizorie era expirată din data de 16.02.2013, respectiv 21.08.2012.
Cele două autovehicule erau conduse de doi bărbaţi cu vârstele de 35 şi 37 ani. În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
Pe raza localităţii Caraşova, oamenii legii au oprit pentru control un moped. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că vehiculul era ocndus de către B.PETRU, în vârstă de 17 ani, fără a poseda permis de conducere.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.

Percheziţiile au loc pe raza localităţii Berlişte şi judeţul Teleorman şi privesc probarea activităţii infracţionale a trei persoane suspectate de săvârşirea unui furt pe raza localităţii Berlişte în care prejudiciul este de aproximativ 100000 lei.

Suspecţii au pătruns prin podul unei case de unde au sustras o noptieră în care se aflau sumele de 11300 euro, 13000 lei şi bijuterii.

Pănâ în prezent oamenii legii au găsit autoturismul care ar fi fost folosit de suspecţi la comiterea furtului.

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa definitivă şi irevocabilă prin care opt foşti, sau actuali angajaţi ai ISU “Semenic”, au fost găsiţi vinovaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi condamnaţi. Instanţa a dispus totodată anularea menţiunilor false din documentele oficiale de la concurs, respectiv rezultatele la probele fizice, pentru ocuparea posturilor de subofiţeri din perioada 08.08.2007-15.08.2007 la ISU “Semenic” Caraş-Severin, întocmite de către comisia de examinare şi aprobate de către inspectorul-şef, dovedite ca fiind false pentru candidaţii favorizaţi de către inculpaţi.

Damasc, 20 feb /BMTF/ - Rebelii şi miliţiile kurde au pus capăt confruntărilor sângeroase în nordul Siriei ca urmare a unui acord negociat de cunoscutul opozant creştin Michel Kilo, au făcut cunoscut marţi militanţi antiguvernamentali, citaţi de AFP, preluată de Agerpres.

Cu începere din luna noiembrie, ciocniri intermitente, însă de o rară violenţă, au opus cele două tabere după ce rebelii au pătruns în localitatea majoritar kurdă Ras al-Ayn, situată la graniţa cu Turcia.

Un comunicat detaliază termenii acordului încheiat între Comitetele populare kurde şi Armata Siriană Liberă (ASL), principala componentă a revoltei împotriva regimului de la Damasc.

Punctul cel mai important prevede 'retragerea totală a forţelor militare şi armelor din oraşul' Ras al-Ayn şi instaurarea unui Consiliu civil pentru administrarea oraşului şi controlul punctului de frontieră cu Turcia.

Curtea de Argeş, 20 feb /BMTF/ - Peste 600 de militari din Batalionul 2 Manevră dislocat în Afganistan au revenit în ţară, la ceremonia de repatriere desfăşurată, marţi, la sediul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", din Curtea de Argeş, participând ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Ministrul Apărării a afirmat, marţi, la manifestarea de repatriere, la care au asistat membrii familiilor militarilor şi oficialităţi locale, că militarii şi-au îndeplinit în mod corespunzător misiunea din Afganistan, desfăşurată timp de şapte luni, fiind apreciaţi de către reprezentanţii celorlalte armate aliate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oţelu Roşu, 20 feb /BMTF/ - Grupul rus Mechel a vîndut pentru 52 de euro cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, puternic îndatorate, între care şi Secţia Ductil Steel de la Oţelu Roşu. Potrivit liderului de sindicat, Victor Sabău, în acest moment, toţi cei 430 de salariaţi ai combinatului siderurgic din Oţelu Roşu, secţie a Ductil Buzău, se află în "75%", "conform Contractului Colectiv de Muncă şi a Codului MUncii, respectat cu stricteţe de către angajatorii ruşi de la Mechel", spune Sabău. "Vom vedea, în zilele următoare, care este situaţia cu noul patron, Invest Nikarom din Bucureşti, proprietatea a doi cetăţeni ruşi", a declarat telefonic, pentru RRA, liderul de sindicat Victor Sabău.

Bucureşti, 19 feb /BMTF/ - Plenul Senatului a adoptat marţi un proiect de lege care propune includerea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în categoria cadrelor militare.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 118 voturi pentru şi 18 abţineri, transmite Agerpres.
Potrivit proiectului, personalul MApN poate fi detaşat în cadrul organismelor şi organizaţiilor internaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
De asemenea, a fost adoptat un amendament propus de comisia de specialitate prin care personalul militar şi civil beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate iar membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş, pentru cazurile de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din durata serviciului.
Modalităţile de stabilire şi acordare a despăgubirilor se reglementează prin ordin al ministrului Apărării Naţionale.

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN