Ordin de zi

bmtf

În ultimii ani, aproape 2000 de jurnalişti şi...

Interviu

  • Domnule General, ultimul interviu pe care l-ați acordat revistei noastre a fost din postura de Șef al Statului Major al Forțelor Terestre. Ce s-a întâmplat în Armata română de la preluarea funcţiei de şef al Statului Major...

Analiză

m

O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe...

Damasc, 18 feb /BMTF/ - Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi-a exprimat 'certitudinea' că va câştiga războiul împotriva grupărilor rebele şi că 'viitorul' îi aparţine actualei puteri de la Damasc, citează luni cotidianul libanez prosirian as-Safir, preluat de AFP şi tradus de Agerpres.

'Suntem convinşi că viitorul ne aparţine /.../ Siria are voinţa de a înfrânge complotul' cu care se confruntă în prezent, le-a declarat unor personalităţi politice libaneze preşedintele Assad, potrivit as-Safir.

Bashar al-Assad, al cărui regim luptă împotriva insurecţiei declanşate acum aproape doi ani de opoziţia armată libaneză, primeşte constant personalităţi libaneze care susţin Siria, fostă putere tutelară în Liban /1976-2005/.

Nu este un fapt îndeplinit, 'mai avem multe de făcut în domeniul politic şi în lupta împotriva grupărilor teroriste', însă 'avem certitudinea că vom câştiga'. Actuala putere de la Damasc este susţinută de o 'majoritate populară absolută', a subliniat Bashar al-Assad.

Bucureşti, 18 feb /BMTF/ - Premierul Victor Ponta a declarat luni că situaţia pensiilor militarilor este una 'delicată', în sensul în care s-au făcut unele erori de calcul în timpul guvernărilor anterioare şi a adăugat că i se pare anormal ca, dacă statul a greşit, să plătească respectivul cetăţean, transmite Agerpres.
Potrivit premierului, nu trebuie stârnită o nouă panică în rândurile militarilor pensionari.
'Înţeleg că au fost nişte probleme. M-a informat şi dl ministru al Apărării şi dna Câmpeanu şi trebuie să vedem cum să facem în aşa fel încât, pe de o parte, să calculăm corect, pe de altă parte să nu stârnim o nouă panică - adică oamenii să creadă că le scade cineva pensia. Nu cred că asta e ideea. E o situaţie delicată, pentru că s-au făcut erori în calcul', a declarat premierul la Palatul Parlamentului.

Cairo, 18 feb /BMTF/- Armata egipteană a inundat zeci de tuneluri prin care se face contrabandă între Egipt şi Fâşia Gaza, măsură ce diminuează posibilităţile de aprovizionare ale populaţiei din acest teritoriu, relatează luni agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Nu doar că au inundat tunelurile, ci au introdus şi explozibili pe care i-au detonat ulterior pentru a împiedica pătrunderea în Fâşie a oricărui tip de marfă de contrabandă, au povestit mai mulţi martori.
Aceştia au declarat că au auzit în ultima săptămână explozii în jurul localităţii Rafah, unde sunt cele mai multe tuneluri. După ce Israelul a instituit blocada asupra Fâşiei Gaza în anul 2007, atunci când gruparea islamistă Hamas a preluat controlul asupra acesteia, tunelurile care fac legătura cu Egiptul au devenit o cale de aprovizionare cu alimente, combustibili şi chiar autoturisme dezmembrate, produsele transportate pe aici acoperind circa o treime din nevoile populaţiei Fâşiei Gaza.

Moscova, 18 feb /BMTF/ - De câteva zile sume imense sunt evocate de diverşi specialişti şi oameni de ştiinţă din Rusia în legătură cu eventualele costuri ale punerii în practică a proiectului federal destinat contracarării ameninţărilor din spaţiu, însă profesorul Universităţii din Moscova, Vladimir Lipunov, susţine că preţul nu ar fi mai ridicat decât a cheltuit Roman Abramovici cu echipa de fotbal britanică Chelsea, transmite luni postul de radio Eho Moskvî, preluat de Agerpres.

Crearea unei reţele de telescoape pentru monitorizarea ameninţărilor din spaţiu ar costa cam cât a 'plătit Abramovici pentru Chelsea', a afirmat el, indicând suma de 1,5 miliarde de dolari.

În ultimii opt ani, potrivit calculelor ediţiei ruse a revistei Forbes, Roman Abramovici a cheltuit pentru echipa Chelsea în jur de 1,3 miliarde de dolari (aproximativ 40 miliarde de ruble, la cursul actual de schimb al Băncii Centrale a Rusiei).

Paris, 18 feb /BMTF/ - Angajaţii Agence France-Presse (AFP) au intrat în grevă din nou, luni, la solicitarea sindicatelor, motiv pentru care fluxurile agenţiei de ştiri vor fi perturbate până la ora 13:00 GMT, informează Mediafax.
Un anunţ în acest sens a fost publicat pe fluxul de ştiri al agenţiei. Totodată, AFP îşi cere scuze abonaţilor săi pentru situaţia creată.
Aceasta este pentru a treia oară, în ultima lună, când angajaţii Agence France-Presse au intrat în grevă.
Astfel, pe 31 ianuarie, angajaţii din Franţa ai AFP au intrat în grevă, în intervalul orar 17.00 - 24.00, în semn de protest faţă de planurile de restructurări redacţionale din Franţa şi Africa.

Mulţumirile au venit din partea reprezentanţilor Ambasadei Austriei la Bucureşti şi a celor din Ministerul Federal de Interne al autorităţilor austriece în spiritul cooperării bilaterale excepţionale şi al relaţiilor de prietenie pentru sprijinul operativ pe care l-a acordat echipa de poliţişti români, la realizarea măsurilor poliţieneşti solicitate de autorităţile austriece pe calea asistenţei internaţionale.
Obiectivul colaborării l-a reprezentat destructurarea unui grup infracţional format din cetăţeni români ce se ocupau cu săvârşirea de furturi prin efracţie pe teritoriul Austriei şi al altor state europene şi valorificarea bunurilor sustrase în România.
Sincerele mulţumiri au fost pentru modul profesionist în care s-a conlucrat pentru derularea cu succes a operaţiunii.

În după-amiaza zilei de ieri, 17 februarie a.c., Poliţia municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a sustras un cărucior din faţa unui supermarket.
La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă formată dintr-un poliţişt şi un jandarm, care pe strada Grădiştei au oprit pentru control o căruţă în care se afla căruciorul reclamat ca fiind furat. În vehiculul se afla I.IONEL, în vârstă de 29 ani, care a fost condus la sediul poliţiei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.


Primul lucru care mi-a atras atenţia în Planul Straetgic (PS) pe 2013 au fost "Obiectivele Naţionale Prioritare, identificate în programul de guvernare şi în planul de activităţi al MAI", adică creşterea nivelului de siguranţă publică a cetăţeanului prin menţinerea timpului de intervenţie sub 10 minute la peste 85% din sesizările primite în mediul urban, şi 75% în cel rural!

Washington, 18 feb /Agerpres/ - Principala organizaţie irakiană afiliată la Al Qaida, Statul Islamic din Irak /ISI/, a revendicat seria de atentate cu bombă vizând cartiere cu majoritate şiită din Bagdad care au făcut cel puţin 21 de morţi şi peste 120 de răniţi duminică, a anunţat serviciul SITE care monitorizează forumuri extremiste pe internet.

În revendicarea acestui val de atentate, ISI 'declară că sunt o răzbunare a actelor criminale ale guvernului condus de şiiţi în cartierele şiite ale capitalei', afirmă SITE.

Duminică, trei maşini capcană au explodat în cartierul Sadr City /nord/, a patra la Al-Amin, a cincea în Al-Husseiniyah şi o a şasea maşină la Kamaliyah, trei sectoare din estul capitalei, în afară de explozia unei bombe plasate pe marginea drumului în cartierul Kerrada /centru/, potrivit autorităţilor şi medicilor irakieni.

ISI este considerată în general mai slabă decât în perioada sângeroasă 2006 - 2008, dar încă este capabilă să comită regulat atacuri foarte mortale, aminteşte AFP.

Abuja, 17 feb /BMTF/ - Şapte cetăţeni străini - din Marea Britanie, Grecia, Italia şi Liban - care lucrau pentru o companie de construcţii din nordul Nigeriei au fost răpiţi, duminică, în urma unui atac armat, informează agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres,subliniind că aceasta este cea mai amplă acţiune de răpire de persoane efectuată în regiune de extremişti islamici.

Atacul a avut loc în localitatea Jama're şi s-a soldat şi cu uciderea unui paznic, conform poliţiei locale.

În partea de nord a Nigeriei, populată în majoritate de musulmani, s-au înregistrat, în ultimul an şi jumătate, mai multe atacuri comise de o sectă islamică radicală cunoscută sub numele de Boko Haram, meţionează AP, care estimează că doar în 2012, teroriştii au ucis cel puţin 792 de persoane.


Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN