Compania Militară Privată Wagner, deţinută de Evgheni Prigojin, este pe punctul de a învinge categoric forţele militare ukrainene la Artemovsk (Bahmut). Sînt 15.000 de mercenari care luptă sub steagul lui Prigojin în confruntare directă, casă cu casă, stradă cu stradă, cu 18.000 de militari ukraineni ai armatei naţionale regulate! Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional! Este un semnal care nu trebuie ignorat! Wagner luptă pe cont propriu la Bahmut, conform negocierilor între Prigojin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Iar mesajul transmis de această bătălie, este că mercenarii luptă acum în prima linie, nu se află doar în postura de sprijin şi auxiliari, aşa cum am fost obişnuiţi în Iraq şi Afghanistan.
O victorie 100% Wagner la Bahmut va repoziţiona Companiile Militare Private în dinamica războiului actual şi cele ce vor urma. O informaţie publicată de presa românească spune că o a doua companie de mercenari rusă îşi va face apariţia pe front. Mai puternică şi mai bogată decît Wagner. Iar o altă informaţie publicată pe Telegram atrage atenţia că liderul nord-coreean, Kim-Jong Un şi-a exprimat disponibilitatea de a înfiinţa în Rusia un PMC încadrat cu… 500.000 de mercenari nord-coreeni, gata să intre în luptă pe frontul din Ukraina!
Să ne amintim că securitatea comunităţilor occidentale, companiilor şi ong-urilor care derulau totalul programelor de asistenţă pentru Afghanistan, depindea în proporţie de 100% de companiile private de securitate care oprerau, la un moment dat, în Afghanistan, cu peste 100.000 de angajaţi! Un raport al BAPSC, Asociaţia Britanică a Companiilor Private de Securitate, arăta că în primele 9 luni după anunţul preşedintelui Barack Obama de retragere a trupelor americane în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţinea în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrau pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrau în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori erau din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Existau, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!
Am afirmat-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Care este impactul asupra relaţiilor internaţionale?
Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale! PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva! Deşi CPS au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi, sute de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Pînă la declanşarea Operaţiunii Militare Speciale din Ukraina, în februarie 2022, Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC.
Evident că, odată cu riscurile şi avantajele comerciale, au apărut şi consecinţele: în 2011, pentru prima dată în istorie, companiile americane de securitate au raportat mai multe pierderi de efective decît militarii americani din US Army, în Afganistan! Nici o lege nu-i obligă pe contractorii privaţi să raporteze public decesele angajaţilor lor şi, adesea, nici nu o fac! În timp ce Armata Americană anunţă decesele fiecărui militar, nominal, companiile private nu informează decît familiile mercenarilor. Externalizarea locurilor de muncă militare, cu grad ridicat de risc, reprezintă, de fapt, privatizarea sacrificiului suprem! Compania rusească Wagner percepe această datorie în stil propriu. Plata unui mercenar este de 1000 USD/lună, cu mult mai mică decît a confraţilor din companiile occidentale, dar de trei ori mai mare decît o soldă din armata regulată rusă. Trupurile mercenarilor sînt îngropate într-un cimitir îngrijit exemplar, familiile acestora beneficiază de o rentă pe viaţă, iar un mercenar care prinde în serviciu permanent 10 ani (şi sînt destui! Foşti militari, veterani în războaiele din Cecenia şi Syria, cu lupte la activ în Lybia şi alte zone din Africa şi Asia) primeşte o decoraţie simbol a companiei, care cîntăreşte 48 de grame de aur pur! În războiul de astăzi, tot ruseşte este tranşată şi prezenţa companiei pe front, la Bahmut: Kremlinul l-a sprijinit pe Prigojin să facă avere, acum Prigojin îşi pune la dispoziţie forţele pentru interesul cauzei!
Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.
Prima firmă militară privată a apărut în 1989. Cu sediul în Angola, creată de foste comandouri sud-africane, Executive Outcomes propunea statelor africane ameninţate de rebeli, operaţiuni militare „la cheie” de contrainsurecţie. În anii ’90, în SUA a apărut Military Professional Resources Inc. La început, aceasta şi-a vîndut serviciile ţărilor din fostul bloc sovietic, nevoite, înainte de a adera la NATO, să-şi reformeze armatele pentru a răspunde cerinţelor. În acea perioadă, misiunile încredinţate contractorilor privaţi ţineau mai mult de logistică. În perioada primului război din Golf, în 1991, raportul era de un civil „contractat” la 100 de militari americani. Dar, odată cu cu declanşarea conflictului din Iraq, în 2003, raportul a ajuns de 1 la 10.
Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, țin să scot în evidență un fapt: în bătălia pentru Artemovsk (Bahmut), este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional. Este un semnal care nu trebuie ignorat! Privatizarea războaielor se dovedeşte a fi o activitate extrem de profitabilă, cifra de afaceri ajungînd la circa 170 de miliarde de euro pe anul 2009, scrie ziarul Adevărul. Numărul acestora creşte de la an la an, la nivel mondial, aceste „armate particulare” numărînd peste un milion de persoane, potrivit sursei deja citate! Sumele care merg spre PMC-uri acum, după un an de război în Ukraina sînt, cu siguranţă, considerabile. Ele vor creşte odată cu “maturizarea” conflictului. Dar, e interesantă această răsturnare a cărei protagonişti sînt mercenarii Wagner, “muzicienii lui Prigojin”, şi consecinţele lumii de după!