O DECIZIE CÎT O FLEGMĂ ÎN OBRAZUL ISTORIEI

Privind în cărțile de istorie, constat cu amărăciune că spațiul istorico-geografic numit astăzi generic ROMÂNIA nu s-a prea bucurat de conducători, de lideri, în ultimele secole. Amintirea marilor voevozi, romanțată sau nu, a fost terfelită de personaje oligofrene, trădătoare și incapabile intelectual să se ridice la nivelul predecesorilor.

Zilele acestea, istorici de strînsură și propagandiști în haine de jurnaliști au înfierat cu mînie proletară Ordinul de zi emis la ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941 cînd Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul: „Ostaşi, treceţi Prutul! S-a vorbit de o eroare istorică și de înaltă trădare, acuzație pentru care mareșalul-patriot a și fost executat, iar numele și memoria sa continuă să fie terfelite și astăzi de trădătorii de neam și țară!

Tot acest vacarm a acoperit și aruncat în derizoriu (memoria românului fiind de scurtă durată!) gestul ultimului conducător al spațiului denumit generic România. Personajul care a scuipat pe popor și pe destinul lui istoric mai multe flegme decît toți domnitorii fanarioți la un loc. În 10 ani de obediență și slugărnicie absolute față de noile Înalte Porți ale momentului, groful din jilțul de la Cotroceni, a spoliat nu doar resursele țării, pe care le-a utilizat în folosul propriu, dar, mai ales, demnitatea, credibilitatea și aspirațiile unui întreg popor. Pentru a-și atinge scopurile de mărire s-a înconjurat de slugi trădătoare și obediente, într-un disperț total față de lege, ordine, normalitate și democrație. Avid de onoruri și funcții dincolo de capacitățle sale intelectuale, profesorașul de fizică a sacrificat, cu bună știință, pînă și securitatea țării, fără să dea socoteală nimănui!

Într-unul din foarte rarele CSAT-uri din timpul domniei fanariotului pe persoană fizică, s-a luat o singură decizie, controversată, cea a donării (!) unui sistem Patriot, Ukrainei. Să ne înțelegem, nu pun în discuție nevoia de armament a Ukrainei aflată în război cu Rusia și nici dorința de sprijin a acestuia de către aliații din interes sau de strînsură! CONTEXTUL este discutabil pînă la granița trădării naționale și dincolo de aceasta! Cum spunea Cineva, dacă decizia luată ar fi urmarea unei evaluări proprii privind amenințările, dacă ar fi rezultatul unei solicitări directe, în plan bilateral din partea Ukrainei, totul ar avea un alt sens. Analiza MapN spune că nu este cazul să renunțăm la un sistem de rachete de acest tip. Dar, cine e MapN-ul ăsta, cînd pohta ce-o pohtește vătaful este fără seamăn?

Indivitul ăsta grandoman și rupt de realitate și-a dorit să fie șef la NATO, că doar de aia a învățat să coase nasturi în armată! Pentru asta, avea nevoie de miruirea de la Casa Albă (care deja își exprimase susținerea pentru olandezul zburător!). Pentru asta a promis orice, prin gura celuilalt trădător obedient, locatarul unei vile de Hollywood, bugetar în Washington. S-a cerut Patriot! Dar miruirea nu a avut loc! Mai mult, i s-a spus că oricum România nu mai primește restul de baterii achitate în avans, cu banii jos, ca la curve! După așa o victorie personală, era nevoie de un CSAT ca să ascundă totul după documente secrete și rapoarte de specialitate. Deși România nu are de o bună perioadă un titular pe funcția de șef al Reprezentanței Militare la NATO și UE, partenerii străini au fost informați în avans că România îl susține pe Rutte. Pe noi, țăranii de la coarnele plugului românesc, groful nu a considerat necesar să ne informeze. Oricum rămînem cu banii dați și fără apărare AA, deși ne aflăm în FRONTLINE-ul amenințării reprezentate de Rusia în Europa.  

În context trebuie remarcată și recenta conferință din Elveția a celor 90 de state prietene ala Statelor Unite, de unde România a lipsit APROAPE, cu desăvărșire după excluderea brutală a nebunului din cărțile NATO. Și tot în context trebuie inclusă și recenta întîlnire G-7 unde s-a ajuns la un acord pentru un împrumut de 50 miliarde de dolari care se adaugă altor 50 miliarde de euro hotărît în februarie parca, de liderii UE și celor 60 aprobate de congresul american. Și chiar în ziua respectivă americanii au comunicat că suspendă livrările de Sisteme Patriot către aliați pentru a putea ofgeri Ukrainei apărarea de care are nevoie.  

Aflată și ea în prima linie, Polonia, care are o apărare AA mult mai avansată decît a noastră, narewul lor de short range fiind deja integrat cu Patriot-ul lor, care dispune și de „creierul” IBCS, a refuzat, să transfere o baterie Ukrainei. La fel au făcut-o și țările din linia a 2-a sau a 3-a, Olanda noului secretar general al NATO, Spania sau Grecia.

Paradoxul este ca în această perioadă toate! Patriot-urile din Israel sînt dezafectate….

În acest context, decizia CSAT-ului de la București pare să vină că nuca în perete! O țară, din prima linie, care lipsește de la evenimente majore, are niște inițiative în dezacord cu trendul general, exclusiv pentru satisfacerea orgoliului personal al unui trădător dezaxat este firesc să nu beneficieze de atenția și respectul partenerilor strategici. Ba mai mult, dacă ne aducem aminte bine, sacrificiile de după 23 august 1944, au fost urmate de o perioada neagră care a inclus și ignorarea suferințelor a sute de mii de români uciși în lagărele sovietice sau idealurile partizanilor din munți, spulberate de așteptarea americanilor și gloanțele NKVD-ului!

Există doar interese politice și economice majore. NU parteneriat strategic!

Modul cum au procedat Iohannis și camarila face ca această donație să-și piardă semnificația și nu mă aștept ca Zelenski și ukrainienii să-și schimbe părerea față de români!  De altfel, am fost martor direct la tratamentul de slugă pe care Zelenski i l-a aplicat lui Iohannis la Summit-ul de la Bulboaca! S-a văzut clar că liderul de la Kiev nu vrea să stea de vorbă cu un purtător de mesaj al Marelui Licurici. Zelenski vorbește cu Licuriciul în persoană! Umilitor! Mai mult, îmi aduc aminte de o discuție privată cu un fost ambasador american la București care a dat de înțeles că groful din Sibiu a fost tolerat pe funcție doar pentru a-l sprijini și a-i netezi calea spre Cotroceni adevăratului prieten al Americii, generalul Ciucă! Voi reveni!

Pînă atunci, nu pot decît să privesc cu stupefacție cum teoria țucălarilor analiști militari care spune că dacă dăm un Patriot acesta va fi mai aproape de Rusia, deci ne va apăra mai bine, este îmbrățișată de toți neica-nimeni cu pretenții de experți și gargaragii de serviciu, dar și de o Rusie care răspunde provocărilor Occidentale cu aceeași monedă și care a anunțat că va dona armament țărilor partenere: Yemen, Coreea, poate Cuba, Venezuela etc.

Sigur, pe individul de la Sibiu care a scuipat pe România mai multă flegmă decît toți fanarioții în decursul istoriei, nu-l trage nimeni la răspundere, dacă alegerile sînt cîștigate de cine trebuie. Nu contează că e trădător cu acte în regulă, iar portretul său ar trebui să poarte ștampila WANTED! Nu contează că Statul se diluează pînă la dizolvare. Despre demnitate și onoare, nu e cazul să vorbim, sîntem deja celebri în istorie pentru trădările noastre și trădătorii de vază.