În ultimii ani, aproape 2000 de jurnalişti şi lucrători media au fost ucişi în timp ce-şi făceau datoria. Ei au murit pentru că ceea ce au spus sau au scris a deranjat pe cineva, pentru că investigau ceea ce nu se dorea a fi investigat, pentru că anumite persoane nu agreează jurnaliştii sau pur şi simplu pentru că se aflau la locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Cînd subiectul reportajelor îl constituie războaiele, conflictele civile, revoltele sociale sau situaţiile de urgenţă riscurile cresc şi unii jurnalişti îşi pierd viaţa. Fiecare deces reprezintă o tragedie pentru prieteni şi familie, dar şi o risipă de talent. De asemenea, se vorbeşte mai puţin despre cei care sînt afectaţi fizic şi psihic, fără posibilitatea de a mai profesa jurnalismul.
Este important să amintesc că din cei aproape 2000 de jurnalişti ucişi începînd cu 1990, mai mult de 90% s-au născut şi au crescut în locurile în care au fost ucişi. Cele mai multe victime au fost înregistrate în rîndul ziariştilor din presa scrisă (61%). Ziarştii locali reprezintă 87% dintre cei ucişi! În toate regiunile lumii, jurnalismul este pus, la grea încercare prin deteriorarea securităţii la nivel global, trăind în umbra terorismului, războiului şi a dezastrelor naturale. Astfel, profesia de jurnalist devine tot mai riscantă! Majoritatea celor care cad victime sînt corespondenţi locali şi nu străini. Cînd victima este un jurnalist care lucrează în propria comunitate ştirea are un impact minim în afara acestui loc. Jurnaliştii locali sînt expuşi unor riscuri mai mari deoarece ei continuă să trăiască în locurile de unde au transmis, neputînd să părăsească zona după ce şi-au încheiat documentarea. 70 % dintre victime sunt freelancer. Aceştia nu beneficiază de asigurare, echipamentul sau sprijinul pe care le au corespondenţii internaţionali, angajaţi ai unor reţele de media consacrate şi este puţin probabil ca ei să fi participat la un curs de pregătire. Unele echipe internaţionale obioşnuiesc chiar să angajeze jurnalişti locali care să-şi asume riscurile în locul lor, fără a le asigura aceeaşi protecţie ca în cazul propriului personal. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Menirea jurnalistului este aceea de a relata un eveniment, nu de a deveni el însuşi evenimentul. Un jurnalist care se expune inutil unui risc se comportă într-un mod neprofesional, împiedicînd relatarea evenimentelor sau vizionarea imaginilor.
O maximă spune că adevărul este prima victimă a războiului. Implicit, a doua victimă va fi, cel care îl face cunoscut opiniei publice! În bătălia care se duce pentru cucerirea publicului, media şi “trupele” lor, adică reporterii speciali care acoperă mediatic un mediu ostil, îşi asumă riscuri mai mari ca niciodată pentru a transmite informaţia “în direct” şi “în timp real”. Dar cu ce preţ? În zonele periculoase mulţi corespondenţi sînt mutilaţi fizic şi psihic. Alţii sînt ucişi. Aflaţi între focurile încrucişate ale beligeranţilor, în faţa sticlelor incendiare sau a bărcilor cu salvatori, corespondenţii speciali devin victimele greşelilor, a agresiunilor sau manevrelor de intimidare premeditate ale gherilelor sau ale forţelor de securitate. Nici ei şi nici grupurile de presă nu au, practic, nici o putere în faţa rănirilor sau pierderilor de vieţi omeneşti. Accidente se produc inevitabil, indiferent care este modul de protejare a oamenilor, deoarece se recurge la metode nemiloase şi brutale pentru a sufoca anchetele jurnalistice. Riscurilor imprevizibile ale atacurilor li se adaugă pericolele tradiţionale ale conflictului. Armamentul tot mai sofisticat, în faţa căruia pregătirea şi protecţia jurnaliştilor rămîn ineficiente, beligeranţi cărora le pasă mai mult de “bătălia pentru imagine” decît de respectarea securităţii angajaţilor media – sînt factori care amplifică riscurile reportajului special, de criză. Înmulţirea atentatelor la libertatea presei este legată şi de lupta împotriva corupţiei, a crimei organizate care au pătruns în sistemele politice din ţările ce doresc consolidarea democratică. Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, considerînd că securitatea reporterilor este o problemă care solicită o atenţie deosebită, recomandă ca lucrătorii media trebuie să fie pregătiţi, asiguraţi şi să deţină echipamentele adecvate cînd sînt angajaţi să transmită din medii ostile.
Potrivit Codului profesional privind garantarea securitatii în timpul exercitarii profesiei de jurnalist, definitivat de marile grupuri media CNN, BBC, Reuters şi Associated Press: -jurnaliştii şi tehnicienii media vor beneficia de un echipament pentru toate misiunile, inclusiv o trusă de prim-ajutor, mijloace de transport adaptate şi, la nevoie, îmbrăcăminte de protecţie; – grupurile de presă vor duce o campanie puternică de sensibilizare asupra riscurilor la care sînt supuşi jurnaliştii implicaţi în misiuni în care predomină condiţiile priculoase. Oficialităţile îşi vor informa personalul de necesitatea respectării jurnaliştilor şi lucrătorilor media în timpul exercitării profesiei. Grupurile de presă vor oferi protecţie socială pentru tot personalul care exercită activităţi jurnalistice în afara locului lor obişnuit de muncă, în care este cuprinsă şi o asigurare de viaţă. Grupurile de presă vor oferi gratuit tratamente şi îngrijiri medicale, vor lua asupra lor cheltuielile legate de reeducarea şi de convalescenţa jurnaliştilor şi a lucrătorilor media răniţi sau bolnavi din cauza meseriei exercitate în afara locului de muncă obişnuit. Grupurile de presă vor proteja jurnaliştii liber profesionişti sau colaboratorii. Aceştia vor beneficia de protecţie socială, cursuri de pregătire şi echipament în aceeaşi măsură cu personalul angajat definitiv.
Ha! Nu ştiu ce să fac: să rîd sau să plîng? Nici măcar jumaătate dintr-un singur punct al acestui plan de măsuri nu este aplicat în România. Totuşi, intenţia şi preocuparea există! BMTF este o organizaţie ce-şi propune să asigure sprijin şi să dezvolte programe pentru jurnalişti şi lucrători media, inclusiv corespondenţii independenţi, în special în regiunile de conflict, să organizeze cursuri de iniţiere în meseria de jurnalist şi de pregătire pentru jurnaliştii profesionişti care doresc să lucreze în medii ostile, dar şi să înfiinţeze şi să coordoneze un centru de presă şi o forţă de reacţie rapidă pentru jurnaliştii aflaţi în situaţii de urgenţă. Scopul instruirii HEST (Hostile Environment Safety Treining) este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Harta privind riscurile de securitate ale jurnaliştilor în zone de conflict sau de tensiuni şi revolte sociale a fost elaborată încă din martie 2002 de către organizaţia Reporteri fără frontiere, cu concursul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), al Cosiliului Europei, al OSCE şi al UNESCO, precum şi al sindicatelor(!) jurnaliştilor. Ea a fost difuzată în redacţii din lumea întreagă!
Din păcate, din ignoranţa instituţiilor de media, aceste acorduri au fost foarte puţine.