Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin începe o nouă etapă de recrutare a cetăţenilor interesaţi să devină voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”. Campania își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori
sunt următoarele:vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
să fie apţi din punct de vedere medical;
să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;
să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de
urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină:
cererea de înscriere;
acordul scris al părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani;
certificat de cazier judiciar, pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani;
copie după actul de identitate;
aviz psihologic;
act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
adeverinţă medicală.
Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la misiunile de intervenţie, însușirea și punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a măsurilor preventive în rândul cetăţenilor.
Pregătirea voluntarilor se realizează în mod etapizat, prin participarea la cursuri de pregătire (introductiv şi prim ajutor de bază), urmate de susținerea unor examene.
Cei interesaţi pot depune dosarele de înscriere la sediul inspectoratului din municipiul Reşiţa, str. Castanilor, nr.123, până la data de 06.10.2023, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00. Informații suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0255 211 213 sau accesând site-ul inspectoratului www.isusemenic.ro.