Etichetă: GRATUIT

RESTRICŢII ABSURDE ÎN GERMANIA

BMTF, 2 sep -Germania reduce începînd de joi temperatura maximă la care pot fi încălzite clădirile publice, dar şi iluminatul public. Măsurile sînt menite să limiteze consumul de energie în următoarele şase luni, în condiţiile în care preţurile acestora au crescut, iar livrările de gaze naturale din Rusia sînt incerte.

Clădirile publice vor fi încălzite doar pînă la maximum 19 grade, pentru munca uşoară din punct de vedere fizic şi predominant sedentară. Pentru încăperile în care oamenii desfăşoară activităţi uşoare, predominant în picioare sau în mers, sau activităţi predominant sedentare de dificultate medie limita superioară este de 18 grade. Iar pentru activităţi fizice grele cel mult 12 grade. Boilerele pentru încălzirea apei la chiuvetă vor fi oprite, cu excepţia situaţiilor în care acest lucru este prescris din motive de igienă. Iluminarea clădirilor şi a monumentelor din motive pur estetice sau reprezentative va fi stinsă.

Noul regulament nu se aplică spitalelor, căminelor pentru vîrstnici sau altor instituţii sociale.

În sectorul privat ordonanţa permite angajatorilor să reducă încălzirea şi să aibă posibilitatea de a urma exemplul sectorului public. Clauzele din contractele de chirie care stipulează o anumită temperatură minimă sînt suspendate. Piscinele private, fie că sînt interioare sau exterioare, nu mai pot fi încălzite cu gaz şi electricitate. Uşile magazinelor sau alte sisteme de pătrundele în spaţiile comerciale încălzite din sectorul comerţului cu amănuntul nu mai pot sta deschise permanent, cu excepţia cazului în care este vorba despre o cale de evacuare.

Guvernul spaniol a introdus de la 1 septembrie reduceri de 100% la călătoriile cu trenul pentru navetişti, pe distanţe medii. Cei care vor să beneficieze de gratuitate trebuie să îşi ia abonamente cu mai multe călătorii. Programul implementat de autorităţile spaniole include decontarea în proporţie de 100% doar pentru călătoriile pe distanţe mai scurte de 300 de kilometri, de exemplu de la Barcelona la Sevilla sau de la Madrid la Bilbao. Pot fi folosite doar trenurile companiei de stat, nu şi cele private. Programul nu se aplică doar în cazul unei singure călătorii. Un abonament pentru navetişti, de exemplu, va fi achiziţionat de doritori, iar suma va fi restituită în totalitate după dovada efectuării a 16 călătorii. Programul rămîne în vigoare pînă la 31 decembrie, cu şanse mari de extindere în 2023. Acesta va fi finanţat dintr-o taxă de solidaritate impusă băncilor şi companiilor din energie.

În același timp, tarifele de metrou din Barcelona au fost reduse cu 30-50%, tot pînă la 31 decembrie. Un bilet de autobuz și de metrou pentru 10 călătorii, cu utilizări multiple, care acoperă cea mai mare parte a orașului va costa acum 7,95 euro.

Într-o altă măsură pentru a atenua impactul creșterii costurilor, guvernul a anunțat că va reduce TVA-ul pentru facturile de combustibil de la 21% la 5%, cel puțin până la sfîrșitul anului.