Etichetă: KUNDUZ

ATAC TALIBAN DE NOAPTE ÎN KUNDUZ

BMTF, 20 iul – Cel puțin 13 membri ai forțelor de securitate afghane au fost uciși, iar alți 10 au fost răniți, în atacuri ale talibanilor în provincia nordică Kunduz, luni dimineață, potrivit unei surse a forțelor de securitate.

Cel puțin nouă polițiști și patru militari ANA au fost uciși, iar alți zece membri ai forțelor de securitate au fost răniți cînd talibanii au atacat puncte de control ale forțelor de securitate în PD2 din orașul Kunduz și pe autostrada districtului Kunduz-Ali Abad, potrivit sursei.

„Confruntările au început la 1:00 am și s-au încheiat după trei ore, cînd forțele de securitate au respins insurgenții”, a spus sursa. „Talibanii au suferit, de asemenea, victime, dar încă nu există informații exacte”, a spus el.

Cu toate acestea, oficialii de securitate locală și talibanii nu au comentat încă atacurile.

ATACURI TALIBANE. 19 MORȚI

BMTF, 29 ian – Cel puţin 13 membri ai forţelor de securitate afghane au fost ucişi şi alţi cîţiva au fost răniţi în luptele cu talibanii care au atacat mai multe puncte de control în provincia nordică Kunduz, transmit surse oficiale afghan, scrie Agerpres.

Opt soldaţi şi cel puţin patru poliţişti au fost răniţi în atacul din cursul nopţii, iar alţi trei au fost capturaţi de talibani, au declarat consilierii provinciali Safiullah Amiri şi Aminullah Aydin.

Insurgenţii au lansat atacul în jurul miezului nopţii, din mai multe direcţii, asupra unor puncte de securitate din districtul Dasht-e Archi.

Luptele au continuat pînă miercuri dimineaţă, a afirmat guvernatorul districtual Saduddin Sayyed. El a confirmat că talibanii au capturat arme, dar a precizat că punctele de control se află acum din nou sub controlul forţelor guvernamentale.

Nu mai devreme de marţi, cel puţin 12 poliţişti au fost ucişi şi şase au fost răniţi într-un atac al talibanilor împotriva unei secţii de poliţie din capitala provinciei Baghlan.

Kunduz este una dintre cele mai volatile provincii afghane, unde insurgenţii au o prezenţă foarte numeroasă şi întreprind cu regularitate atacuri împotriva forţelor guvernamentale.

Acest nou val de atacuri împotriva forţelor afghane intervine în timp ce emisarul special al SUA pentru reconciliere în Afghanistan, Zalmay Khalilzad, se află la Bruxelles pentru a discuta cu responsabili NATO despre negocierile cu talibanii, relansate recent.

VICTIME CIVILE ÎN KUNDUZ

BMTF, 28 nov – O mină care a explodat la trecerea unui vehicul în localitatea Imam-Sahib, în nordul Afghanistanului, a ucis miercuri 15 civili afghani, între care şase femei şi opt copii, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului afghan de Interne, citat de AFP, scrie Agerpres.

„În jurul orei locale 17:00, o mină instalată de teroriştii talibani a explodat la trecerea unui vehicul civil în piaţa Imamuddin din Imam-Sahib, provincia Kunduz, ucigînd 15 civili”, a declarat Nasrat Rahimi.

Victimele sînt şase femei, opt copii şi un bărbat, a precizat el.

Imam-sahib este o localitate foarte apropiată de frontiera tadjikă. Provincia Kunduz este scena unor confruntări regulate între talibani şi forţele guvernamentale, sprijinite de americani.

Capitala cu acelaşi nume al provinciei a fost obiectul unui asalt al insurgenţilor, care a eşuat la începutul lunii septembrie. Talibanii au cucerit pentru scurt timp oraşul în septembrie 2015.

Provincia adăposteşte de asemenea elemente ale grupării jihadiste Statul Islamic. După un atentat în 6 noiembrie în Tadjikistan, şeful Serviciului de Securitate din Rusia (FSB), Aleksandr Bortnikov, semnalase o activitate crescută a unităţilor Statului Islamic în Afghanistan.