Etichetă: MACRON

14 IULIE 2024. BASTILIA, EMMANUEL, ROBINETTE, DONALD ȘI KLAUS

  • Vedere dinspre România trepanată

Era nevoie de o revoluție, de robespierri, de concepte masonice nou-nouțe pentru ca masele să accepte luciul ghilotinei în locul zidurilor Bastiliei. Astăzi, Bastilia a ridicat ziduri în creiere, România trepanată fiind cel mai bun exemplu, global aș zice, de inacțiune în condițiile uciderii sale lente ca națiune și ca stat, nu de către elitele mercantile globale, ci de proprii concetățeni, trădătorii de serviciu și ÎN serviciul istoriei.

1.Franței i-a trecut glonțul de dreapta pe la ureche. Partidul lui Le Pen, considerat de propagandiști de extremă dreaptă, a fost la un pas de a pune primul ministru și a rescrie agenda europeană. Printr-o mobilizare interesantă, partidul care dădea glas voinței electoratului alb francez – mai puțină imigrație, mai multă ordine, mai puține drepturi și ajutoare sociale etc – a fost spulberat de extrema stîngă, adică tocmai aceea care militează pentru mai multe drepturi și mai mulți imigranți! Interesantă basculare… partidele de stînga și de centru s-au aliat pentru a ”salva democrația” de balaurul naționalist. Lumea bună a Parisului a răsuflat ușurată după ce ”extremiștii de dreapta” din partidul lui Le Pen au ratat majoritatea în parlamentul francez, fără să fie nici cum deranjată de primul loc obținut de comuniști și socialiști – extrema stîngă, la fel de globalistă ca democrații lui Joe Biden. La apelul miliardarilor filantropi de la Davos, partidele politice tradiționale, indiferent de orientarea lor, și-au unit eforturile în cadrul unor largi coaliții, pentru a combate falsa amenințare. Sat cu sat, oraș cu oraș, țară cu țară.

Falsele amenințări apocaliptice ( ”măcelarul Putin”) au fost create special cu scopul de a se obține o coeziune de nezdruncinat împotriva dușmanului comun, în fapt acțiuni de PR de sute de miliarde de dolari din bugete publice aflate la cheremul unor interlopi ca Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron sau Joe Biden.

Să revin! Oricum ar fi, MacronLeon a pierdut Franța! De fapt, în ultimii doi ani, Emmanuel a pierdut TOTUL! Ultimele posesiuni din Africa, unde a fost umilit de Sahel, teritoriul din Pacific își urzește independența față de Paris, iar Farnța continentală se află la cheremul globaliștilor care-l folosesc pe locatarul de la Elysee doar pentru a provoca tăvălugul estic lipsit de umor.

Macron trebuie să plece! Și el știe asta foaarte bine, doar că trage de timp cu speranța că nu se va naște, între timp, un Ibn Robespierre Abu Mujahid  pe străzile Parisului. Între timp, a mai pus Lumea la cale, la reunoiunea NATO de la Washington.

2. Sleeping Joe a fost gazdă bună pentru reuniunea NATO care a marcat 75 de ani de viață a organizației, născută pentru a ține Rusia în afara Europei și Germania la capac. Misiune îndeplinită cu succes în ultimii ani, grației politicii democrate înțelepte. 75 de ani de pace care au dus, inevitabil, la emanciparea statelor africane și asiatice care au tîrît greutățile unor istorii de asuprire și colonialism sălbatic. S-au trezit și s-au emancipat și acum își revendică dreptul la existență liberă, pașnică și demnă! La fel ca Joe Biden, servilul slujitor al sistemului globalist, pe care fiziologia nu-l mai ajută în misiunea sa. Dezbaterea cu Trump, organizată de televiziunea de casă CNN – o replică palidă a mult mai vocalei și crajoasei A3CNN! -, a relevat un președinte obosit de viață și de matrapazlîcuri, dar Summitul NATO a pus capac. Gafele președintelui, confundarea lui Zelensky cu Putin sau a Kamalei cu Trump a culminat cu decorarea Secretarului General, Stoltenberg, căruia i-a spus, în glumă, ceva de genul: “Mai întreabă nevastă-ta de mine”? Nordicul și-a arătat dinții…

NATO a decis: sprijinim Ukraina pînă la capăt, chiar dacă acest capăt este în…Pacific!

Elitele occidentale au ieșit din contact. Din punct de vedere economic, politic și internațional, implicarea noastră în conflictul din Ukraina ne-a costat deja scump pe toți. Și există motive întemeiate să ne temem că situația se va înrăutăți! Elitele conducătoare, vasale ale SUA din Europa, care sînt total iresponsabile față de propriul popor, continuă să urmeze cursul actual de confruntare cu Rusia.

Orbiți de propriile lor iluzii, așa-numiții „experți” din Occident au descris Rusia drept o țară primitivă, drept „o benzinărie cu arme nucleare”. Potrivit acestora, economia Rusiei este în ruine, armata sa este bolnavă, armele sale învechite și soldații săi demotivați. Rușii ar pierde un război convențional împotriva Ukrainei și nu și-ar folosi niciodată armele nucleare de teama sfîrșitului lumii, a fost mantra elitelor SUA/NATO/UE și a presarilor lor.

La Washington, șefii de guvern europeni și-au jurat loialitate păpușarului prezidențial senil Biden, în spatele căruia stăpînii păpușari ai complexului militar-industrial american trag sforile.Totul pentru imperiul american! Și nu pentru propria noastră țară, este motto-ul lor.

3.Moartea i-a arătat astăzi dinții lui Donald Trump. După ce democrații au încercat să-l oprească în cursa spre Casa Albă, prin orice mijloace, astăzi a fost împușcat în urechea dreaptă. Cîțiva milimetri au lipsit pentru ca, cel mai probabil, să asistăm la un nou Capitoliu. Care s-ar fi putut transforma lesne în război civil!

În America, modelul global al democrației și libertății planetare absolute, propaganda a pierdut măsura. Ideea e că indivizii sătui de minciuni și promisiuni deșarte, de o viață chinuită, furați, mințiți și batjocoriți, desconsiderați și anulați ca cetățeni, pun mîna pe armă și-și fac singuri dreptate. ONE MAN CAN CHANGE THE WORLD WITH A BULLET IN THE RIGHT PLACE, spunea, în 1969, lunetistul Malcom McDowell.

Presa oficială îl prezintă pe atacatorul de 20 de ani ca pe un votatnt republican, membru al Asociației Americane a Armelor. Adică, o afacere de familie care nu merită investigații suplimentare. Asta dacă nu am ști că posesorii de arme au probleme cu democrații, iar probabilitatea ca un republican să-și împuște viitorul președinte este redusă, republicanii fiind mai puțin consumatori de… iarbă decît democrații. Faptul că lunetiștii de la Secret Service au dormit în papuci trece în planul doi. Există cel puțin un mort și cîțiva răniți. Iar media alternativă vorbește de trei trăgători, în afara lui Thomas Crooks.

Sigur, sînt mulți cei care spun că diaabolicul Trump și-a înscenat atentatul care l-a ratat la milimetru. Doar cîțiva milimetri au făcut diferența între Casa Albă și cimitirul familiei. Dacă și-a înscenat atentatul, are sînge în instalație cît tot complexul militar-industrial!

Eu cred că politicienii neoliberali globaliști și propagandiștii MSM sînt autorii morali ai acestei tentative de asasinat. S-au promovat mormane întregi de maculatură despre ”pericolul Trump” pentru democrație, atît în SUA, cît și în Europa. Isteria anti-Trump a ajuns la cote inimaginabile în rîndul globaliștilor, alimentînd din plin sentimentele de ură ale unor psihopați. Iar justiția americană a pus capac, prin hărțuirea neîncetată a fostului președinte. Lumea a văzut clar, odată cu tentativa de asasinat asupra lui Trump, cine incită la violență. Cine este capabil de crimă. Unde se află adevărul și unde minciuna. Politicienii globaliști și jurnaliștii din dotare au mîinele pătate de sînge.

4.În România, influensări ca CTP sau Lucian Mîndruță, sau RT l-au zugravit pe Trump în cele mai negre culori, ca pe un criminal în serie. Cu siguranță s-ar fi găsit inclusiv printre români un Thomas Crooks dispus să apese pe trăgaci, la o adică. Și să salveze, astfel, Noua Ordine Mondială bazată pe reguli. Nici un cuvînt, însă, despre trădătorul local, Klaus Werner. Le-a mîncat pisica limba?

Dacă ar exista un concurs global de cea mai dezgustătoare persoană din lume, nu mă îndoiesc că locatarul de la Cotroceni l-ar cîștiga cu coroniță! Fără vreun mandat din partea țării, a guvernului sau a parlamentului, Iohannis a semnat ”Acordul privind cooperarea în domeniul securității între Ukraina și România”, în marja summit-ului NATO de la Washington.

Pe scurt, România participă oficial la războiul ruso-ukrainean. Deocamdată fără soldați trimiși pe front. În rest, absolut toate instituțiile statului sînt mobilizate exemplar pentru a servi ireproșabil regimul Zelensky cu tot ceea ce este necesar: armament, muniție, bani, motorină, curent electric (apropo, de asta avem cele mai mari facturi din UE?), informații din zona serviciilor speciale, antrenament pentru piloți și alte cadre militare, servicii medicale de urgență, rute de transport produse alimentare. Și așa mai departe. La Cotroceni și la Palatul Victoria nu există o prioritate mai mare decît sprijinirea regimului Zelensky. Vorbim despre un efort uman și financiar imens, derulat departe de ochii publicului. Un efort decis în spatele ușilor închise, de către administrația Cotroceni și Deep State-ul conectat direct la telefoanele Pentagonului. O țară în care mai presus de democrație vorbim de stabilitate și continuitate. Vom vedea cum ostașul se află cu adevărat în slujba țării! God Bless…!

Totul în tăcerea mormîntală a poporului! Captiv în Bastilia mentală. România trepanată este succesul real al lui Klaun Iohannis… Fi-mi-ar scîrbă!

ÎNTRE SFÎRŞITUL ISTORIEI ŞI SFÎRŞITUL PROSPERITĂŢII

Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 pînă în 1991, a murit marți seara la vîrsta de 91 de ani. Reformele introduse de el au dus la sfîrșitul Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. El rămîne în istorie și cu o serie de concepte reformatoare care au făcut carieră în epocă: „glasnost” – transparenţă și „perestroika” – restructurare. Mulţi ruşi însă nu l-au iertat niciodată pe Mihail Gorbaciov pentru turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale, considerînd că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.


„Gorbaciov a fost un avangardist. Sper să ajungem cîndva la nivelul lui de idealism, romanticism şi credinţă în relaţiile umane. În prezent, liderii sînt foarte diferiţi. Este un lucru trist”, a comentat pentru Agenţia EFE Evgheni Mironov, actorul care l-a interpretat pe liderul sovietic, potrivit Agerpres.

În 1989, Perestroika a ajuns şi în România. Au trecut mai bine de 30 de ani de la ieşirea României din experimentul social al privaţiunilor în libertate, atunci cînd, un trai denumit decent, în Occidentul “decadent”, era considerat opulent într-o ţară precum România. Judecînd după standardele actuale, familia ex-preşedintelui Nicolae Ceauşescu trăia decent! Nici vorbă de opulenţa pe care o regăsim astăzi în casele vedetelor de televiziune, a maneliştilor sau chiar a conaţionalilor care au cumpărat centrul Timişoarei! În lipsa unei propăşiri materiale, românii erau OPULENŢI doar în ceea ce priveşte… cititul!

După mai bine de 30 de ani de la acel Decembrie 1989, situaţia s-a schimbat parţial în România şi radical în Occidentul care a rămas fără duşmanul său natural, comunismul de dincolo de Cortina de fier. Preşedintele francez, progresistul Emmanuel Macron, i-a avertizat recent pe francezi în legătură cu „marea schimbare” ce va veni odată cu toamna! Va însemna „sfîrşitul abundenţei” resurselor al „lipsei de griji”, a spus el. „Trăim o mare schimbare”, a avertizat şeful statului francez, vorbind despre o serie de „crize grave”, de la războiul din Ukraina la secetă, la începutul primei ședințe a consiliul de miniştri de după vacanţă, după cum relatează AFP, citată de Agerpres. „Momentul pe care îl trăim poate fi structurat de o serie de crize grave şi s-ar putea ca unii să vadă destinul nostru ca unul în care trebuie să gestionăm permanent crize sau situaţii de urgenţă. În ceea ce mă priveşte, cred că ceea ce sîntem pe cale să trăim este mai degrabă o mare schimbare sau o mare bulversare”, a spus Macron.

Momentul căderii Cortinei de fier l-a inspirat, în 1992, pe Francis Fukuyama, să scrie best-seller-ul Sfârșitul istoriei și ultimul om. Pentru Fukuyama, sfîrșitul Războiului Rece însemna și sfîrșitul Istoriei cu „I” mare, adică al noțiunii de istorie animată de conflicte ideologice, precum şi victoria incontestabilă a liberalismului în faţa economiei planificate.

În 1996, Samuel Huntington, un respectat profesor de la Harvard, a publicat Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, o replică directă la viziunile optimiste ale lui Fukuyama. Războiului din Ukraina şi întreaga ţesătură de interese şi oportunităţi din jurul acestuia, mi-a adus aminte de dezbaterea care a avut loc asupra viziunilor divergente ale lui Fukuyama și Huntington, citite în anii 90, obicei păstrat din perioada comunismului românesc. Ambii autori erau preocupați să își imagineze viitorul lumii după încheierea Războiului Rece. În 1996, în plin război de secesiune a Yugoslaviei, Huntington i-a avertizat pe compatrioții săi americani, în special pe optimiștii precum Fukuyama: „În lumea conflictelor etnice și a confruntărilor civilizaționale care se conturează, credința Vestului în universalitatea culturii occidentale suferă de trei carențe: este falsă, este imorală și este periculoasă.”

El a adăugat: „Credința că popoarele ne-occidentale ar trebui să adopte valorile, instituțiile și cultura occidentală este imorală din cauza a ceea ce acest lucru ar presupune pentru a reuși… Imperialismul este consecința logică necesară a universalismului.”

Evenimentele au arătat că Huntington a avut dreptate, făcînd uitate perspectivele roz ale lui Fukuyama.

Într-o asemenea cultură, în care oamenii caută din ce în ce mai mult doar plăcerea, cetățenii ajung să trăiască de dragul momentului, rupți de trecut și indiferenți față de viitor.

Dar, cum viaţa bate filmul, cei doi gînditori ai lumii post-Război rece, în care se contura un singur hegemon, nu şi-au putut imagina evoluţiile acesteia într-o epocă narcisist-progresistă, a negării universale şi a post-adevărului. Narcisistul nu se sinchisește de viitor deoarece, în bună măsură, este prea puțin interesat de trecut! Sociologul Cristopher Lasch descria încă din 1979 în “Cultură şi narcisism”, Ed. Politică, Bucureşti, ce se petrece atunci cînd o cultură începe să-și distrugă valorile fundamentale și, în consecință, își pierde vitalitatea spirituală, cu atngere directă la cultura consumerismului american. Dar, Fukuyama şi Huntington pur și simplu nu și-au putut imagina că un Occident tot mai lipsit de credință, de responsabilitate, radical secularizat și libertarian ar putea reprezenta o primejdie mai mare decît alte culturi pentru adîncirea diviziunilor civilizaționale în lumea de după Războiul Rece. Cu alte cuvinte, ei nu au sesizat că Occidentul contemporan, degradat din punct de vedere cultural și spiritual, nu poate oferi altora nici autoritate, nici îndrumare morală, în cazul în care ar fi necesară prevenirea unei ciocniri a civilizațiilor.

În fine, relansarea confruntării cu Rusia a declanșat un război ucigaș în Ukraina, țară prin care trece frontiera civilizației fracturate dintre Est și Vest din Europa, reaprinzînd cu violență tensiunile crescute ale unui Război Rece, care nu s-a încheiat, se pare, niciodată. Tragedia care se desfășoară acum în Ukraina este atît o consecință a spiritului revanșard rus cît și a trufiei americane! Ca să-l citez pe Aleksandr Dugin, prăbușirea Uniunii Sovietice a reînviat trecutul Rusiei precomuniste cu ambițiile sale de centru civilizațional al creștinismului ortodox, și cu Moscova ca „A Treia Romă”.

Aşa cum am văzut-o şi perceput-o eu, Ukraina independentă este o țară ruptă: jumătate din populație e reprezentată de etnici ruși, creștini ortodocși, legați de Rusia, cealaltă jumătate este reprezentată de etnii amestecate, iar afinitatea sa culturală și istorică se află în Europa, la vest de Rusia. De o parte, ukrainenii care cer sprijinul Vestului (UE și NATO) pentru a-și apăra identitatea culturală, percepută în termenii Iluminismului occidental. De partea cealaltă, rușii care opun rezistență în fața valorilor occidentale pentru că le subminează identitatea culturală și creștinismul ortodox reînviat. Prin invitarea sau atragerea Ukrainei în NATO, America a adîncit în mod imprudent diviziunile interne ale unei țări „rupte”, incitînd în același timp în mod grav Rusia să o invadeze pentru a anihila această invitație.

Aceste schimbări erau previzibile, iar specialiştii au atras atenţia decidenţilor politici de mai multă vreme. Ocupaţi cu propria propăşire şi minţitul electoratului, nimeni nu a băgat în seamă semnalele de alarmă. Sîntem la „sfărşitul vacanţei”, scriam pe 15 octombrie 2010, nu din dorinţa de a fi alături de „Sfărşitul istoriei” lui Fukuyama, ci din incapacitatea mea lingvistică de a denumi un final de perioadă prosperă şi liniştită din istoria europeană, perioadă din care, eu personal, am oareşcare nostalgii. Este clar, ne aflăm la sfîrşitul unui ciclu de prospritate de 20 de ani care a luat sfîrşit.

Un important observator strategic internaţional califica situaţa actuală drept: cea mai complicată situaţie internaţională din anii 30 încoace, iar unul dintre puţinii experţi români în securitate, pe care îl respect, aprecia că ne aflăm într-un „punct de inflexiune” în care curba istoriei se poate modifica NEPREVĂZUT, RADICAL şi DRAMATIC!

Situaţia geo-strategică a lumii se modifică dramatic, Europa nu este lovită doar de tensiuni interne, criză economică majoră, tensiuni cu Rusia şi politicile generate de încălzirea globală, dar mai este afectată şi de îmbătrînire şi descreştere demografică la dimensiuni imposibil de anticipat în urmă cu cîţiva ani. Apar reguli noi, actori noi, nevoi noi! Lumea se frîmîntă, se transformă, transpiră, gîfîie, urlă, plînge, aleargă. Cei 20 de ani buni s-au sfîrşit! Ce urmează? Apocalipsa, adică sfîrşitul lumii vechi şi apariţia alteia noi. O ciocnire între vechea civilizaţie şi noua civilizaţie. Între prezent, trecut şi viitor.