Eroii români se află peste tot! De la Mons (Belgia), în Balcani, Armenia, Kazahstan, Rossoşka, în Rusia, sau Afghanistan.
De eroi ne aducem aminte doar la momente festive, când ni se face pielea ca de găină, iar lacrimi ni se preling pe la colţul ochilor. Apoi intervine uitarea şi meschinăria noastră epigonică. Din lipsă de fonduri, indolenţă sau câteodată rea-voinţă, zeci de mii de morminte ale ostaşilor români, îngropaţi în glii străine, zac în paragină. O listă, pe cât de lungă pe atât de utilă, poate ne va aminti de cei care au plecat la moarte cu cântecul : “Preoţi, cu crucea-n frunte ! căci oastea e creştină“.
Proiectul UN SECOL DE EROISM ROMÂNESC își propune să spună povestea militarilor români căzuţi departe de casă, de la Mons (Belgia) pînă la Kandahar (Afghanistan), ultimii căzuţi la datorie într-un secol de eroism românesc.
O statistică importantă referitoare la participarea românilor din Imperiul Austro-Ungar la Primul Război Mondial apare în 1922, la Sibiu. Este vorba despre Jertfele Românilor din Ardeal, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramurăş în Războiul Mondial a lui Teodor V. Păcăţian, în care găsim o serie de date referitoare la 22 de judeţe, cu 40 de comune urbane şi 4.183 comune rurale. Lucrarea a fost începută, după spusele autorului, încă din timpul războiului, în 1915, şi avea menirea să evidenţieze, în cazul unei victorii a Austro-Ungariei, faptul că românii şi-au făcut datoria faţă de împărat şi de data aceasta, urmînd să fie cerute, în acest context, o serie de noi drepturi naţionale. Ulterior, au fost elaborate nişte chestionare de către Asociaţiunea românească din Sibiu, destinate preoţilor greco-catolici şi ortodocşi din fiecare localitate românească din Imperiu. În anul 1921 are loc o nouă adunare a Asociaţiunii la Cluj. Sub administraţia românească, datele vor fi culese cu ajutorul prefecţilor şi subprefecţilor judeţeni, obligaţi să împartă primăriilor din satele şi oraşele judeţului respectiv cîte un tabel nominal pentru întocmirea situaţiei locale. Pe lîngă acestea, a mai fost cerut şi un scurt raport privind ciocnirile interetnice din toamna anului 1918.
Din populaţia de 2.979.614 români din aceste zone, au participat la partea activă, ca soldaţi de front, 449.796 de persoane, iar pentru servicii auxiliare au participat 34.578. Au murit pe cîmpul de luptă 42.739 de persoane şi în închisoare, prizonierat sau în spitale, din pricina rănilor, 11.275; a existat un număr de 24.406 de invalizi de război, precum şi un număr de 37.898 de răniţi vindecabili, dar şi un număr de 29.839 de persoane date dispărute. În urma acestora au rămas 38.630 de văduve şi 79.226 de orfani. Cât priveşte statutul celor plecaţi pe front, un număr de 6.547 aveau ocupaţii intelectuale, 14.668 erau comercianţi şi meseriaşi, iar 468.329 – plugari şi muncitori.
Garnizoana principală a Banatului era oraşul Timişoara, unde îşi avea sediul Corpul VII armată austro-ungar. Subunităţile militare erau la Lugoj, Caransebeş, Oraviţa, Orşova, Becicherecu Mare, Vârşeţ, Chichinda Mare şi Szeged. Regimentele 43 Caransebeş şi 61 Timişoara aveau în componenţă 40 % militari de naţionalitate română. Ţăranii din Caraş-Severin mai erau înrolaţi şi în Regimentul de artilerie de la Lugoj, dar şi în Regimentul 8 Honvezi, tot la Lugoj, dar mai puţini! Interesantă este prezenţa lui Gheorghe Brandl, din Brebu Nou, în Marina Austro-Ungară! Gheorghe Brandl a căzut şi a fost îngropat în Albania.
Vă invităm să ne fiţi alături!