La aproape 32 de ani de la invazia trupelor sovietice în Afganistan şi alungarea regelui, naţiunea afgană se zbate să-şi revină după decenii de secetă, cutremure şi război. În Kabul, ajutorul străin aduce o speranţă. În provincii, unde şefii de triburi şi sărăcia fac legea, ajutoarele şi speranţa sînt greu de găsit. Corupţia endemică, generată de sărăcie şi disperare, face ca, în comparaţie, România să pară o Suedie a corectitudinii politice şi administrative. Am scris textul de vineri cu gîndul la jurnaliştii, civilii şi instructorii români, din MApN şi MAI prezenţi în Afganistan. Pentru întreţinerea celor 170.000 de soldaţi şi 130.000 de poliţişti afgani sînt necesare 6 miliarde de dolari anual! Naţionalismul fervent al afganilor şi resentimentele faţă de trupele de ocupaţie nu pot fi, însă, ignorate şi nici cumpărate. Demult, prin 2003, la prima mea vizită în teatrul de operaţii afgan, un tînăr din Kandahar mă întreba retoric: „Cît veţi putea rezista aici? 10 ani, 20? Apoi, veţi pleca aşa cum au plecat şi englezii în urmă cu 85 de ani! Noi (afganii) avem tot timpul din lume”! Că tînărul Assedullah a avut dreptate o dovedesc rapoartele oficiale – şi nu numai! – care sosesc zilnic din statul aflat pe prima poziţie a statelor ONU. Indiferent ce face comunitatea internaţională în această ţară, este clar că CEVA trebuie schimbat, chiar dacă acum pare că, în ciuda eforturilor, istoria se sfîrşeşte sub ochii noştri.

Statele Unite ale Americii şi Afganistanul sînt pe punctul de a semna un pact strategic care să permită militarilor americani să rămână în această ţară pînă, cel puţin, în 2024, potrivit Agerpres. Acordul ar permite nu doar instructorilor militari să rămînă să continue reconstrucţia armatei şi poliţiei afgane, ci şi rămînerea militarilor americani din forţele speciale şi din aviaţie. Specialişti în contrainsurgenţă şi analişti în probleme de securitate afirmă, însă, că războiul din Afganistan nu poate fi „cîştigat“ militar şi că retragerea trupelor este inevitabilă. Indiferent de succesele tactice din teren, Coaliţia a pierdut bătălia pentru cîştigarea „sufletelor şi minţilor” afganilor. Democraţia occidentală, vînturată ca un nou tip de jihad, nu se potriveşte acelui spaţiu geografic, iar populaţia civilă şi negustorii sînt tot mai oprimaţi de noii conducători „democratici” ai ţării, lucru care nu se întîmpla în perioada Emiratului islamic! Pe de altă parte, talibanii nu au iniţiat acţiuni de terorism împotriva puţinilor occidentali aflaţi pe teritoriul afgan, nu au avut ambiţii în afara Afganistanului şi nu au fost deosebit de ataşaţi de Al Qaeda. Propulsat din industria americană a petrolului direct în fotoliul de preşedinte, Hamid Karzai, imprevizibil, a devenit cu timpul antioccidental. El este convins că singura cale de a rezolva conflagraţia din Afganistan este o înţelegere cu insurgenţii talibani. Încă din 2007, el a avut contacte cu liderii „moderaţi” ai acestora. Karzai crede că negocieri cu participarea ţărilor vecine, în special Pakistanul şi Iranul, ar crea condiţii favorabile pentru un acord politic, ar facilita participarea talibanilor la procesul de guvernare şi ar duce la pacificarea Afganistanului. El a declarat categoric şi repetat că „trupele internaţionale trebuie să-şi sisteze operaţiunile din Afganistan“. Un astfel de comportament, perpetuu în ultimii ani, exhibat repetat chiar la conferinţele donatorilor din Germania, mă face să mă îndoiesc de „buna credinţă” a negocierilor cu SUA. Poate, doar, dorinţa de „căpătuire” excesivă şi personală să-i mai „spele” din discursul său aniti-occidental!

Perspectiva unui astfel de acord nu este văzută cu ochi buni nici de vecinii Afganistanului. Iranul s-a exprimat deja public împotriva unui astfel de pact strategic, în timp ce Pakistanul a exprimat acelaşi punct de vedere, dar într-un cadru mai privat. Există şansa ca acordul să fie respins şi de talibani.

În raportul “Asistenţă şi conflict în Afganistan” al International Crisis Group publicat recent şi de blogul „http://blackopssecurity.blogspot.com/” se arată ca la un deceniu de la intrarea trupelor SUA, eforturile din Afganistan nu au reuşit să stabilizeze această ţară, ce va ceda dacă asistenţa internaţională nu va fi reevaluată. În decursul războiului, liderii afgani s-au îmbogăţit personal prin acţiuni flagrante de corupţie, prin delapidarea fondurilor alocate de coaliţia NATO pentru reconstrucţie şi prin nepotism. Hamid Karzai a fost reales în 2009 ca preşedinte al Afganistanului prin alegeri fraudate. Guvernul actual de la Kabul, dezbinat, corupt şi incompetent, nu beneficiază de legitimitate, respect şi loialitate din partea populaţiei afgane, terorizate tocmai de actualele trupe de securitate afgane, antrenate, echipate şi…plătite de Occident, dar şi de temutul serviciu de spionaj afgan. Menţinerea trupelor străine în Afganistan necesită fonduri imense. Pentru cei 100.000 de militari americani, de exemplu, Statele Unite cheltuiesc în jur de 120 de miliarde de dolari anual. Alte miliarde sînt necesare pentru trupele din ţările NATO aliate cu SUA, inclusiv România. Cu toate acestea, conform principiilor războaielor de contrainsurgenţă, numărul actual al militarilor coaliţiei din Afganistan este departe de a fi suficient pentru „pacificarea“ ţării. Raportul de forţe l-am prezentat în articolul precedent!

Potrivit raportului ICG referitoar la Afganistan: – strategiile derulate pînă în prezent s-au concentrat prea mult pe obiective militare şi nu au acordat suficientă atenţie dezvoltării – de exemplu strategia militară contrainsurgenţă adoptată în 2009, ce prevedea o suplimentare a trupelor pentru a contracara extinderea influenţei talibanilor, nu a dus la un Afganistan stabil din punct de vedere politic sau viabil din punct de vedere economic. Dovadă că trupele afgane de securitate au devenit „noile miliţii” şi că structurile democratice (Preşedinţie, Guvern, parlament etc) nu îşi exercită autoritatea decît în 70% din capitala Kabul; – nu există posibilitatea ca asistenţa internaţională pentru forţele de securitate afgane să stabilizeze ţara în următorii trei ani în cazul în care nu vor exista schimbări semnificative în strategiile, priorităţile şi programele internaţionale – în condiţiile în care comunitatea internaţională intenţionează să predea sarcina asigurării securităţii afganilor şi să retragă toate forţele străine pînă la sfîrşitul lui 2014; – În condiţiile în care preşedintele Karzai a cerut retragerea tuturor PRT-urilor din ţară, statul afgan nu va fi, în 2015, în poziţia de a oferi servicii de bază cetăţenilor săi, ceea ce va submina şi mai mult stabilitatea internă; – în pofida asistenţei umanitare şi pentru dezvoltare în valoare de miliarde de dolari şi a suplimentării personalului civil, pe lîngă cea a trupelor, eforturile s-au concentrat prea mult pe obţinerea de rezultate rapide; – o mare parte din ajutor nu ajunge de la guvernul central la nivelul provinciilor sau districtelor. Programele nu includ nici asistenţa, nici monitorizarea oficialilor locali afgani, pentru a asigura că acoperă nevoile populaţiei şi sînt subminate de corupţia de la Kabul. Ceea ce înseamnă că autorităţile locale nu obţin capacitatea sau mijloacele de a menţine proiectele în derulare pe termen lung; – insurgenţa se extinde în zone care erau considerate sigure, ceea ce poate afecta livrarea de ajutor umanitar şi submina reconstrucţia şi dezvoltarea.

Acestea sînt doar cîteva dintre concluziile desprinse din Raportul ICG. O retragere precipitată, dictată de raţiuni electorale în SUA şi Europa, în 2012, şi planuri prost concepute, ar putea ameninţa cîştigurile minore din educaţie, sănătate şi drepturile femeilor după îndepărtarea de la putere a talibanilor. Probabil, revenirea la putere a talibanilor şi recunoaşterea internaţională a unui Emirat islamic ar simplifica lucrurile. Însă, acest rezultat ar declanşa o „euforie” puţin controlabilă a pashtunilor din Zona liberă tribală a Pakistanului, deloc pe placul puterii de la Islamabad, ameninţată serios de talibanii pakistanezi. Actualul război rece între Pakistan şi India menţine şi o situaţie instabilă în Afganistan, unde Islamabadul s-a dovedit un susţinător al pashtunilor, iar Delhi, al celorlalte comunităţi afgane. Deocamdată, Afganistanul rămîne locul unde istoria s-a sfîrşit şi despre care RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI merită să relateze. Fie şi numai pentru eforturile naţionale ale României în acel spaţiu, pentru contribuţia noastră la eforturile NATO şi Coaliţiei internaţionale, pentru profesionalismul instructorilor români şi pentru sacrificiul militarilor noştri! Sper să mă citească CINEVA…