Pe 2 iunie, BANATUL a împlinit 771 de ani, socotiţi de la emiterea Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, în 1247, pe care Ordinul Suveran Creştin şi Militar al Cavalerilor de Banat îl socoteşte ACTUL DE NAŞTERE al Banatului istoric!

O singură inimă și patru steaguri, așa poate fi caracterizat astăzi Banatul nostru, pentru că, astăzi, Banatul este o provincie istorică împărțită între România, Serbia (Banatul Sîrbesc), partea Vlahă a Bulgariei și o mică parte din Ungaria, dar cu o istorie comună, o identitate și o limbă aparte despre care cărțile de istorie din România refuză cu obstinație să vorbească, chiar şi atunci cînd vine vorba despre contribuții istorice, edificii sau personalități de seamă care au schimbat fața lumii.

Știați că, de exemplu, Nicolae Tesla, Joseph Pulitzer sau József Galamb alias Iosif Porumbel (1889-1955), inginer american, designer al legendarului Ford Model, originar tot din Macău (Mako), au fost bănățeni? NU! Nu înțeleg DE CE nu reușim să introducem în programa școlară ISTORIA BANATULUI, deosebit de importantă pentru devenirea noastră viitoare.

Guvernul bănățeanului Sorin Grindeanu adoptase Strategia de Dezvoltare Teritorială a României, care are ca orizont de analiză şi aplicare anul 2035. Ce aflăm din această strategie? Că România, și Banatul implicit, este în proporție de 46% rurală și îmbătrînită. Că în cazurile Timişoara‐Arad, Iaşi, Oradea, Satu Mare şi Brăila-Galaţi se formează sisteme cu potenţial transfrontalier? Timişoara are o populaţie de circa 300.000 de locuitori şi generează aproximativ 3% din venitul total al firmelor din ţară.

Avînd în vedere diagnosticul teritorial şi tendinţele de dezvoltare la nivelul teritoriului naţional, se disting mai multe provocări teritoriale majore care „necesită reacţii urgente din partea autorităţilor publice şi care trebuie avute în vedere cu prioritate în procesul de formulare a politicilor publice şi implementare a programelor”. Aceste provocări sînt, printre altele:

– valorizarea potenţialului teritorial;
– caracterul predominant rural al teritoriului naţional.

Adică, tocmai reluarea cooperării teritoriale între entitățile aceleiași regiuni: Banatul românesc, sârbesc, Mako și Valahia Vidinului. Dar pentru asta ai nevoie de LIDERI! Redobîndirea identității Banatului Istoric este cheia dezvoltării acestei regiuni în acest secol! Cu sau fără strategiile de la centru!

Potrivit lui Gheorghe Jurma („Drumul ca perspectivă istorică şi istoria comerţului din Banat”, revista Semenicul, nr. 4/2002, pag.16): „La cele cinci tîrguri anuale din Banatul sec. XIX vin negustori din spaţiile cele mai diverse: din Vestul Europei pînă în Asia Mică. Aici se comercializau peste 75.000 de cai, 30.000 de boi etc, comerţul cu animale depăşind cu puţin pe cel cu cereale. În general, bilanţul comercial al Banatului sec. XVIII era excedentar. La 1840 se exportau din această regiune: cereale spre Ardeal, vite în Franţa şi Germania, cai în Muntenia şi Turcia, traverse de cale ferată în Germania, Austria şi Orient, clopote în Ţara Românească, vin şi ţuică în Rusia, Italia şi Austria, chibitruri în Egipt”. Nu mai spun despre vînzătorii de raci din Răcăşdia care aprovizionau piaţa din Oraviţa cu acele trufandale, asimilate homarilor! Reamarcabil, nu?

Potrivit istoricului Mircea Rusnac, „evenimentele ulterioare, culminînd cu decizia Conferinţei de pace de la Paris din 13 iunie 1919 de a împărţi Banatul între România şi Serbia (comunicată oficial la 30 iunie) şi cu Tratatul de la Sèvres din 10 august 1920, care stabilea în mod precis traseul noii frontiere, au avut consecinţe nefaste asupra locuitorilor regiunii, amintite şi de Constantin Kiriţescu: «Banatul era o regiune unitară, un tot indivizibil, o provincie aşa fel constituită geograficeşte încît a tăia o parte dintr-însul înseamnă a stăvili şi a compromite viaţa economică pentru fiecare parte. Regiunea muntoasă de est, minieră şi industrială, se completează în mod armonic cu regiunea şesului Tisei, din partea de vest, agricolă. Cele două regiuni îşi furnizează reciproc ceea ce-i lipseşte celeilalte. Orice linie trasă spre a despărţi cele două regiuni ar fi o linie arbitrară care, tăind liniile principale de comunicaţie, atît cele ferate, cît şi cele navigabile, ar paraliza viaţa economică a ţării»”.

Unitatea Banatului a fost distrusă în 1919 şi nu a mai fost niciodată refăcută după acest moment.