UPDATE: 16 MORŢI ŞI 38 DE RĂNIŢI LA KANDAHAR. PROVINCIA GHAZNI LUATĂ CU ASALT DE TALIBANI

BMTF, 22 mai – Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 38 au fost rănite, majoritatea civili, marţi la Kandahar. La aproape patru ore după explozie, survenită în jurul prînzului, numărul morţilor ar putea creşte în condiţiile în care alte victime ar mai putea fi încă prinse sub dărîmături, a avertizat un responsabil de la Spitalul Mirwais din Kandahar. Grupul care intenţiona să utilizeze vehiculul-capcană nu se cunoaşte încă şi nu se ştie dacă atentatul era iminent sau era pregătit pentru o dată ulterioară.

Daud Ahmadi a confirmat bilanţul de 16 morţi şi 38 de răniţi, adăugînd că printre morţi se numără şi patru membri ai forţelor de securitate şi cel puţin alţi zece au fost răniţi. În explozie au fost răniţi de asemenea cinci copii, a adăugat el.

Acesta este cel de-al doilea atentat în care au fost ucişi civili de la începutul Ramadanului, marcat în Afghanistan de pe 17 mai.

Vineri seara, o triplă explozie produsă în timpul unui meci de cricket la Jalalabad (est), revendicată de Statul Islamic, a provocat moartea a opt persoane şi rănirea altor 45, aminteşte AFP.

Cel puţin patru poliţişti şi un civil au fost ucişi şi mai mult de 30 de persoane au fost rănite marţi la Kandahar, în sudul Afghanistanului, în explozia unei camionete-capcană pe care forţele de ordine încercau s-o dezamorseze, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Cinci persoane au fost ucise, printre care doi poliţişti şi doi membri ai NDS (serviciul de informaţii afghan), şi 33 au fost rănite, fiind vorba în majoritate de trecători, a declarat pentru France Presse un responsabil al spitalului Mirwais din Kandahar.

Explozia a avut loc în jurul prînzului, ora locală (07:30 GMT), în centrul oraşului.

Nici o grupare nu a revendicat pînă acum tentativa de atentat.

Şeful poliţiei locale, Mohammad Qasim Azad, contactat de AFP, a relatat că forţele de securitate au urmărit din cursul dimineţii un vehicul ce putea fi folosit ca maşină-capcană, descoperind o camionetă plină cu explozivi, parcată lîngă o staţie de autobuz. Vehiculul a explodat în timp ce poliţiştii încercau să-l dezamorseze, a adăugat el.

Purtătorului de cuvînt al guvernatorului provinciei, Daud Ahmadi, a confirmat pentru AFP că în apropierea locului exploziei a fost descoperit un container mare plin cu explozivi, lansatoare de rachete, veste explozive şi muniţii.

Potrivit purtătorului de cuvînt, teroriştii intenţionau să comită un atentat de mari proporţii spre sfîrşitul Ramadanului, cînd oraşul este plin de oameni care pregătesc festivităţile de Eid al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfîrşitul lunii de post musulman.

Incidentul survine după ce ieri, cel puţin cinci EOD-işti afghani au fost ucişi şi unul răpit, de către atacatori necunoscuţi.

EOD-iştii lucrau la curățarea unui perimetru care va face parte din proiectul conductei Turkmenistan-Afganistan-Pakistan-India (TAPI).

Cel puţin 12 membri ai forţelor de securitate afghane au fost ucişi în cel mai recent val de atacuri ale talibanilor în mai multe părţi din provincia estică Ghazni. Printre cei ucişi se află şeful poliţiei din districtul Deh Yak, Sayedullah Tofan, şi un comandant de poliţie în rezervă, a declarat marţi Arif Noori, purtător de cuvînt al guvernatorului din Ghazni.

Potrivit aceleaşi surse, cel puţin 15 membri ai forţelor de securitate afghane au fost răniţi într-unul din atacuri, în care talibanii au distrus cîteva posturi de control şi au dat foc sediului de poliţie din Deh Yak, marţi dimineaţă, în jurul orei locale 09.00 (04.30 GMT).

Luptele continuă, cu întăriri venite din capitala provinciei, a precizat Noori.

Talibanii şi-au înmulţit atacurile împotriva forţelor de securitate, clădirilor guvernamentale şi centrelor de districte şi provincii.

Ei au intensificat presiunea în provincia Ghazni, atacînd mai multe districte în ultima săptămînă. După două zile de lupte, talibanii au cucerit luni Districtul Ajristan, din provincie.

Cel puţin 21 poliţişti au fost ucişi în cinci districte din Ghazni în atacuri ale talibanilor purtate timp de 24 de ore începînd de marţea trecută, cînd aceştia au şi cucerit pentru scurt timp mari părţi din oraşul Farah, capitala provinciei cu acelaşi nume, din vestul Afghanistanului. Pierderea temporară a controlului asupra Farah a fost un şoc pentru guvern şi doar a doua oară cînd talibanii au reuşit să cucerească o capitală de provincie, după Kunduz în 2015.

Talibanii au anunţat la 25 aprilie lansarea ofensivei de primăvară. Un raport dat publicităţii recent de SIGAR, organismul public responsabilul cu controlul acţiunii americane în Afghanistan, arată că talibanii şi alţi insurgenţi afghani controlează integral în prezent 14,5% din cele 407 districte ale ţării, în creştere cu 0,2% faţă de octombrie. Alte 30% din districte sînt în dispută între forţele afghane şi insurgenţi.