BMTF, 23 mai – Pentagonul a ales un general din Forţele speciale, specialist în misiuni periculoase şi ultrasecrete, pentru a conduce forţele americane şi ale NATO în Afghanistan, a declarat un marţi un responsabil militar pentru AFP.
„Ne aşteptăm la un anunţ” privind nominalizarea generalului Scott Miller, de 57 de ani, a declarat acest responsabil militar pentru AFP, confirmînd astfel informaţiile din Wall Street Journal, scrie Agerpres.
Dacă nominalizarea sa este confirmată de Senat, el îi va urma în funcţie generalului John Nicholson, care a fost numit în martie 2016 în fruntea forţelor Alianţei Nord-Atlantice în Afghanistan pentru o perioadă de doi ani.
Generalul Miller conduce în prezent aşa-numita Joint Special Operations Command (JSOC), care reuneşte unităţile de elită ale Forţelor speciale precum Delta Force din forţele terestre şi Navy Seals Team 6, autoarea operaţiunii în cadrul căreia Osama bin Laden a fost ucis în 2011 în Pakistan.
Potrivit Wall Street Journal, generalul Miller a condus un grup de comando al Delta Force în Somalia în octombrie 1993 într-o luptă de la Mogadiscio care s-a soldat cu moartea a 19 militari americani şi care a fost ecranizată în filmul „Black Hawk Down”.
El are mai multe misiuni în Afghanistan şi în Iraq.
Venirea sa în fruntea forţelor NATO în Afghanistan va interveni într-un context dificil, armata afghană întîmpinînd dificultăţi în combaterea talibanilor şi a grupării Statul Islamic care au comis recent mai multe atentate criminale. Un raport dat publicităţii recent de SIGAR, organismul public responsabilul cu controlul acţiunii americane în Afghanistan, arată că talibanii şi alţi insurgenţi afghani controlează integral în prezent 14,5% din cele 407 districte ale ţării, în creştere cu 0,2% faţă de octombrie. Alte 30% din districte sînt în dispută între forţele afghane şi insurgenţi.
După 17 ani de război, circa 14.000 de militari americani sînt desfăşuraţi în Afghanistan, unde reprezintă cel mai mare contingent al forţelor NATO însărcinate cu formarea şi susţinerea armatei afghane. Unii dintre aceştia participă şi la operaţiuni antiteroriste, care vizează în special Statul Islamic.
Într-un comunicat, Pentagonul a refuzat să confirme oficial desemnarea generalului Miller, dar se ştie că în perioada 14-25 mai, la Tampa se desfășoară Conferința Internațională a Forțelor pentru Operații Speciale (ISOF). La eveniment participă şi o delegaţie a Statului Major al Apărării din România, conferința reprezentînd un bun prilej de obținere a unor evaluări cu privire la evoluțiile specifice aferente fenomenului terorist și a mijloacelor de contracarare a acestora prin angajarea forțelor pentru operații speciale și de cunoaștere a ultimelor tendințe în dezvoltarea de echipamente specifice forțelor pentru operații speciale.
Totodată, ISOF asigură cadrul formal și informal în promovarea eforturilor naționale la nivel regional de constituire a unui nucleu („Regional Hub”) în domeniul forțelor pentru operații speciale și de interacțiune cu personalități din zona politico-militară a statelor care au parteneriate strategice cu SUA, în vederea dezvoltării parteneriatului strategic româno-american în domeniul militar, se spune într-un comunicat al SMAp.
Forţele pentru operații speciale române trec printr-un amplu proces de transformare, în vederea adaptării la noile provocări de securitate, dezvoltării capabilităţilor ISR (Intelligence-Surveillance-Reconnaissance) şi armonizării acestora cu utilizarea celorlalte capabilităţi de apărare, forţe şi resurse, precum și pentru creşterea interoperabilităţii cu forțe similare din cadrul NATO sau UE.
În marja Conferinței, delegația SMAp va vizita Centrul de Război pentru Operații Speciale (Special Warfare Center and School-SWCS), Școala de instruire pentru nave mici (Naval Small Craft Instruction and Training School – NAVSCIATS), Grupul 7 Forțe Speciale (7th Special Forces Group), Comandamentul Forțelor Speciale ale Forțelor Aeriene (Air Force Special Operation Command – AFSOC), precum și Comandamentul Forțelor Speciale ale Statelor Unite (United States Special Operations Command – USSOCOM).
Armata României este a patra contributoare în cadrul Misiunii NATO Resolute Support, unde are dislocaţi peste 700 de militari din mai multe structuri la Kandahar, Kabul, Bagram şi Mazar-e-Sharif.
Guvernul britanic are în vedere trimiterea a pînă la 400 de soldaţi suplimentari în Afghanistan, în urma apelului lansat de preşedintele american Donald Trump şi de NATO către statele aliate de a întări efectivele din această ţară. În prezent, Marea Britanie dispune în Afghanistan de peste 600 de militari, instalaţi la Kabul cu misiunea de a antrena forţele de securitate afghane. Forţele suplimentare pe care ar urma să le trimită Londra vor avea un rol similar de pregătire a trupelor afghane, şi nu unul combatant. Ultimele trupe combatante britanice au plecat în 2014 din Afghanistan, unde se aflau din 2001. Un anunţ oficial în acest sens este aşteptat în preajma summitului NATO din iulie.