BMTF, 27 iun – La fel ca surata sa americană Blackwather, Wagner devine istorie de la 1 iulie 2023. Cel puțin, în actuala formulă! Anunțul a fost făcut chiar de președintele Vladimir Putin într-un discurs televizat, în seara de 26 iunie 2023. Intuiam acest deznodămînt în finalul analizei trecute care poartă un titlu greșit. Sau nu! PUTIN ȘI PRIGOJIN AU CÎȘTIGAT. Este posibil ca fiecare separat să fi cîștigat ceva. Dar nu împreună! Informațiile care parvin din spațiul estic sînt ciudate, atunci cînd nu sînt false! Rușii sînt specialiști în maskirovka și ascund informații în informații și acțiuni, în acțiuni, așa cum corect observa prietenul Victor Nichituș, trăitor în aceste spații de peste un sfert de secol.
Au existat informații că în urma Rebeliunii Wagner ministrul apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, împreună cu alți militari de rang înalt și directori de companii strategice au fost plasați în stare de arest și cercetați de FSB. Acum înțeleg că acest arest, dacă nu a fost o dezinformare, a fost făcut pentru a-i proteja pe aceștia de consecințele posibile ale Rebeliunii, dacă aceasta ar fi scăpat de sub control.
Lui Evgheni Viktorovici Prigojin i s-a promis că va scăpa de urmărirea penală și de acuzația de tentativă de lovitură de stat. Acest lucru nu se întîmplă. Mai mult, se pare că Vladimir Putin i-a promis pedeapsa pentru trădători. Adică, moartea! Canalele Telegram afiliate lui Prigojin publicau sîmbătă și duminică imagini cu rutele de zbor ale avionului acestuia. Potrivit acestor imagini, duminică Prigojin a fost la Moscova, iar luni a zburat la Minsk. Probabil că la Moscova Prigojin a avut discuții și negocieri. Cu cine, rămîne un mister! Nu sîntem un celebru post de televiziune din Băneasa să știm astfel de detalii. Cert este că Prigojin //s-a mutat// în Belarus, așa cum a convenit cu Lukașenko. Există, de asemenea, informații potrivit cărora în Belarus se construiește cel puțin o tabără cu 8000 de locuri, pentru mercenarii Wagner care ar dori să-l urmeze pe liderul lor.
Nu există țară a lumii care, în istoria sa de sînge, să nu fi apelat la unități de mercenari pentru a suplini performanțele armatelor locale, de cele mai multe ori de strînsură și aducînd sub arme oameni fără pregătire militară specifică. Mercenarii erau profesioniști care, exact ca și acum, își ofereau serviciile oricui care plătea sumele cerute, deloc interesați în motivul pentru care erau chemați să lupte, grupîndu-se în jurul oricărui steag exact pe perioada contractului, fără să pună întrebări, subordonîndu-se direct liderului lor. Au fost, de la începutul istoriei militare, soldații ideali în sensul că nu puneau întrebări, nu aveau angoase morale, formau primul corp perfect solidar în luptă deoarece știau că inamicul nu avea să-i considere prizonieri de război. În același timp, se subordonau unei singure reguli cu valoare absolută: strict pe perioada contractului, erau credincioși celui care le închiria serviciile. Gărzile Elvețiene, sau Compania Catalană au fost urmate în timpurile de azi de Blackwater – fuzionată cu Cerber Group -, sau DynCorp International și GardaWorld. Și, evident, Grupul Wagner, corporație de mercenari devenită o amprentă globală deoarece, beneficiind de un înalt grad de protecție, a operat marea schimbare a nivelului operațiunilor, trecînd de la piața internă la cea externă, piață din ce în ce mai ofertantă pe măsură ce forțele occidentale și în primul rînd cele ale SUA se retrăgeau rapid din Orientul Apropiat, Africa și America Centrală și de Sud.
Prigojin a declarat că marșul justiției a fost pus în mișcare pentru a salva această amprentă globală de la desființare. Șoigu îi obligă pe mercenari să semneze contracte cu Ministerul Apărării. Prigojin s-a opus, înțelegînd că prin această mișcare pierde total controlul asupra propriilor oameni și a instrumentului care l-a propulsat drept cea mai populară figură politică a naționalismului rus. Acum, Putin a anunțat că Wagner va dispărea din istorie de la 1 iulie 2023, exact așa cum și-a dorit Șoigu. O parte dintre mercenari sînt așteptați în Belarus. Alții, cei mai mulți dintre cei 35.000, vor semna contracte cu Ministeruil Apărării de la Moscova și vor lupta în continuare în Ukraina. Dacă, însă, cineva crede că oamenii aceștia, militari veterani cu o vastă experiență de luptă, decorați, își vor atîrna puștile în cui și se vor apuca de plăcinte, se înșeală amarnic. Este vorba de o armată de 35 de mii de veterani nervoși, dezamagiți, care s-au văzut trădați și care, probabil că vor fi compromiși pentru restul vieții în actualul sistem din Rusia! Deținuții recrutați de Prigojin, care au luptat și supraviețuirt în iadul de la Bahmut, cu promisiunea că vor fi reabilitați după șase luni, acum nu pot să se apropie de oficiile de cazier ca să își revendice libertatea. Avem armată mare și puternic înarmată care nu mai are un scop clar și care, mai ales, nu mai are finantare! Într-o armată, în orice stat puternic, nu poate exista decît o singură linie de control și comandă. Dacă și cînd există, unitățile de mercenari, utile la un moment dat, dacă au uitat că sînt și oricînd sacrificabile, li se aduce aminte acest lucru, în felul acela delicat pe care-l implică scenariile de restabilire violentă a controlului, proprii serviciilor de protecție ale statului, parte mai puțin cunoscută a serviciilor de informații.
Dispariția Wagner nu este singulară în istoria mercenariatului. Companii occidentale au fost desființate, mercenari de top arestați după ce guvernele s-au folosit de serviciile lor în diferite colțuri ale lumii. //Noi sîntem cei care facem lucrurile murdare pentru guvern atunci cînd guvernul nu dorește să se implice. Apoi, nu ne recunoaște nimeni//, spunea, la un moment dat, un mercenar. Sigur, din partea cealaltă, lucrurile se văd… la fel! //Nu te poți baza pe mercenari. Întorc armele atunci cînd primesc o simbrie mai mare//, spun oficialii guvernamentali de cîteva sute de ani încoace. Un oficial al Dumei de Stat a spus, zilele acestea că mercenariatul și companiile militare private nu fac parte din tradiția rusească. Ele sînt împrumutate din Occident. E nevoie de o lege care să reglementeze activitatea PMC-urilor și a companiilor private de securitate. Acum, mai mult ca niciodată, folosind precedentul Wagner! Probabil, doar companiile mari, de stat, strategice, precum Gazprom, vor avea dreptul să dețină propriile structuri paramilitare. La fel precum Blackwather, în cîteva zile Wagner a ajuns de la statutul de //Erou național// la paria! Ce s-a petrecut ieri la Moscova, cu Putin vorbind pentru prima oară, direct, despre soarta celor din „Wagner” este o acțiune în logica de putere a relațiilor dintre ceea ce este sistemul de forță al statului și un alt organism de forță, dezvoltat dincolo de limitele de siguranță și, ca atare, pus în fața alegerii între integrarea în corpul instituțional al armatei regulate sau dizolvarea forțată și trimiterea supraviețuitorilor în diverse alte formațiuni, cît mai departe, tot ca mercenari, dar subordonați unor noi structuri care să opereze în vechile spații de influență, sub un alt tip de control și eventual în alte formule de alianță locale. În primul rând în țări africane, că tot exista enunțul în înțelegerea cu Lukașenko.
Nimic nou sub soare!
Șoigu și camarila au ieșit întăriți din această aventură. Cu siguranță, dacă a fost nevoie, l-au convins pe Vladimir Putin că are numai de cîștigat. Pe de altă parte, numeni nu schimbă ministrul apărării, în plin război, la solicitarea unei //căpetenii//! Asta numai dacă //și-a pierdut mințile//, așa cum spunea Putin în discursul televizat. Probabil se va schimba ceva în abordarea războiului din Ukraina pentru a da satisfacție și naționaliștilor ruși care l-au susținut pe Prigojin în nemulțumirile sale față de evoluțiile de pe front. Un front rusesc încremenit este de neînțeles pentru ruși. În aceste condiții, sau Rusia schimbă tactica și își dovedește superioritatea militară, sau se retrage definitiv dînd vina pe Evgheni Viktorovici Prigojin pentru acest eșec militar!
Oricum ar fi, pacea care va urma va trebui să se bazeze pe situația tactică din teren. Din păcate, potrivit informațiilor, în această vară pacea nu se va ivi la orizont. Nici ukrainenii din tranșee, sau mercenarii străini din Legiune, nu doresc pacea, indiferent de ce ar spune Volodimir Zelenski! Ukraina, chiar dacă nu există cifre oficiale, a pierdut enorm de multe vieți. Copii, tați, frați, prieteni. Ukrainienii rămași în viață și în luptă nu uită și nu iartă. S-a născut dorința supremă de răzbunare! La fel ca în Orientul Mijlociu!
Dincolo de Ukraina, singura întrebare la care vom avea răspuns foarte rapid, este pe cine a decis Putin și ai săi din FSB să nominalizeze pentru a comanda trupele care rămîn în Africa și numai, parte a acelei „amprente globale” . Și nu uitați că, absolut deloc surprinzător, campania de recrutare pentru mercenari Wagner s-a redeschis începînd cu sediul central din St.Petersburg, fără probleme, și sunt diverse anunțuri că se va extinde șu cu o listă de noi destinații.