La începutul acestui an, agenţia mondială de ştiri REUTERS, un colos, ca dimensiune, profesionalism şi credibilitate, denumea Grupul Wagner, înfiinţat de Evgheny Prigojin, drept “cea mai mare companie de mercenari din lume”, cu 20.000 de mercenari angajaţi! Ştirea, deşi pare măgulitoare, este greşită! Wagner este o companie de mărime medie, pe piaţa serviciilor militare private, dar eticheta de “cea mai” lipită de Reuters, crează senzaţia că maşinăria de război a lui Vladimir Putin este colosală, infernală, dementă, înfricoşătoare, iar o victorie militară, economică şi politică asupra Kremlinului va acoperi Occidentul Liberal de Glorie Eternă! Slava!

Sigur, e un mit! Nu este un mit faptul că Occidentul Liberal a protestat vehement împotriva contractelor Wagner în lume, prin diferite mijloace, pentru simplul fapt că “prăjitura” e numai una, iar “linguriţele” din ce în ce mai multe. Şi mai eficiente! Europenii văd în prezenţa grupării Wagner în Mali, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia. Parlamentul European a adoptat chiar trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE. Parlamentarii europeni condamnă “crimele comise în mai multe zone de conflict” de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE. De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

După victoriile pe cîmpul de luptă din Ukraina, toată lumea vorbește astăzi de Grupul de mercenari Wagner, o companie de mărime mijlocie pe lîngă coloșii occidentali: americanii de la Academi (fost Blackwater), Amentum și Bancroft, canadienii de la GardaWorld, israelienii de la Grupul Constellis, britanicii de la Alma Risk, francezii de la Secopex, germanii de la Asgaard și Xeless, spaniolii de la Mitra, Geoacenter și Prosegur. Mai sînt ucrainenii de la Omega şi Mozart, turcii de la Sadat, relatează Avvenire citat de Rador. “Cei nedoriţi, care fac lucruri de neiertat pentru cei nerecunoscători” nu beneficiază, în general, de o presă bună. Cu atît mai mult dacă eşti un concurent important în această piaţă! Amintiţi-vă ce campanie de denigrare, condusă de mass-media “democrată” americană, s-a abătut asupra BlackWather! O companie extrem de profitabilă şi… eficientă! Nu am spus “morală”, ci eficientă! Precum toate companiile din acest sector! BlackWather a fost demonizat precum Iraq-ul lui Saddam Hussein înainte de invazia americană, iar fondatorul ei, Erick Prince a fost pus pe acelaşi soclu cu Saddam Hussein şi Vladimir Putin, astăzi, tîrît în anchete şi procese soldate cu desfiinţarea BlackWather! Sigur, locul rămas gol a fost ocupat imediat de firmele care au cotizat la campania electorală a imaculatei Hillary Clinton!

PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BIGroup) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. n cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau „autonomii”. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Istoria este plină de mercenari, iar armatele naţionale par un scurt episod în serialul armatelor private! Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici.

De cîţiva ani, dar mai cu seamă de la mizeria numită pompos “Primăvara Arabă”, Africa este noul “loc de joacă” al marilor puteri. Şi, evident, al PMC-urilor! În timp ce presa internațională continuă să se concentreze pe Grupul Wagner rusesc, numeroase companii de securitate din Occidentul LIberal, din Orientul Mijlociu și din Asia, mult mai puternice decît Wagner, au reușit să semneze contracte cu zeci de state africane. O tendință care, după abandonul Afghanistanului și Iraqului, nu poate decît să se intensifice! Pe Continentul african, PMC-urile oferă celui mai bun cumpărător capacități militare, logistice, de informații, de securitate cibernetică, precum și instrumente de propagandă. Acesta este un sector complex în care PMC-uri de diferite naționalități se pot ciocni prin antrenarea forțelor militare dintr-o anumită țară africană, sau pot lupta cot la cot într-o altă țară. Este cazul britanicei GPH LA ROLE Ltd., care zilele acestea a angajat mercenari români pentru Congo, în Goma, dar cu misiune tactică pe provincia Kiwu de Nord, ocupată de gruparea rwandeză M23!

Așa-numitele războaie proxy, prin procură, sînt un fenomen străvechi, practicat intens în perioada “războiului rece”, care în ultimii ani par să agraveze scenarii deja complicate, în loc să le rezolve. Din cauza valului jihadist din Sahel și a conflictelor continue pentru controlul resurselor naturale şi a materiilor prime, mai multe state africane au solicitat, sau au acceptat ajutorul PMC-urilor străine care pot fi plătite în numerar sau în concesii miniere. Amentum, un contractant de apărare al SUA, va sprijini Beninul în lupta împotriva terorismului islamic – a raportat presa din Benin și confirmat de PMC-ul american în decembrie, care a început să recruteze potențiali angajați în întreaga lume. Amentum va consolida răspunsul Forțelor Armate Benineze (FAB) poziționîndu-se nu doar în sudul țării, ci și în nord. În cazul Beninului, atacurile jihadiștilor au devenit de zece ori mai numeroase între iulie și decembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Mulți soldați beninezi au fost uciși în urma atacurilor jihadiste din nordul teritoriului, astfel încît moralul armatei locale este la pămînt, iar autorităţile au apelat la Amentum, care a mai cîștigat un contract și în Niger unde, în numele administrației americane, va avea misiunea de a furniza armatei locale 40 de vehicule capabile să reziste la explozia minelor antipersonal puse de militanții islamici.

În februarie, Amentum a cumpărat Pacific architects and engineers (PAE), o cunoscută PMC americană, care în trecut a avut clienți atît serviciile secrete americane, cît și Națiunile Unite și Ministerul Apărării britanic, în timp ce anul trecut discuta antrenamentul armatei nigeriene, ocupată să lupte cu jihadiștii Boko Haram. Un alt conglomerat de PMC-uri americane priveşte Grupul Constellis, fondat în 2003 de foști consilieri militari sau de la Casa Albă precum Tom Katis, ”părintele” PMC Triple Canopy, John Ashcroft, fost procuror general al SUA și amiralul Bobby Ray Inman, fost director al Agenţiei Naţionale de Securitate. Grupul Constellis a fost creat din fuziunea mai multor CM-uri, inclusiv Triple Canopy, Academi, deținută de binecunoscutul Erik Prince și Olive Group, fondat de generali israelieni! Toate companiile au experiență în state precum Republica Democratică Congo (RDC) – distrusă de colonialismul belgian! -, plină de grupuri armate care luptă pentru resursele naturale; Somalia, amenințată de jihadiștii al Shabaab, de diverse miliții de clan și de pirații din Oceanul Indian; Mozambic, unde în 2017 militanții islamici au ocupat nordul țării decapitînd și ucigînd mii de civili și soldați mozambicani, precum și mai mulți mercenari, în special ruși și sud-africani.

În septembrie 2016, Grupul Constellis a trecut sub controlul fondului de investiții Apollo Global Management. Unele PMC-uri oferă în țările cu risc agenți de securitate și mașini blindate pentru ambasade, organizații neguvernamentale, companii și locuinţe private. Este cazul GardaWorld, cu sediul în Montreal, Canada, ai cărei 120.000 de angajați lucrează în multe țări africane precum Burundi, Malawi, Rwanda, Zambia și Uganda. Cu toate acestea, GW este cunoscută publicului din România pentru incidentul din Zona Verde din Kabul, cînd mercenarii români neînarmaţi au demisionat, în urma unui atac al jihadiştilor la care nu au putut riposta! În 2015, GardaWorld a preluat PMC-ul britanic, Aegis Defense Services. Acesta este o legendă pe piaţa de mercenariat din lume! A fost fondat de Tim Spicer, fost CEO al Sandline International, o PMC născută din colaborarea cu Simon Mann, un mercenar britanic implicat în tentativa loviturii de stat din Guineea Ecuatorială din 2004 și al cărui fiu, Jack Mann, și-a fondat PMC-ul Alma Risk. Mann-fiul a fost reţinut în Malta, în timp călătorea spre Libia, împreună cu 15 dintre colegii săi.

Aceste PMC-uri sînt cunoscute pentru activitatea lor în primul rînd în Afghanistan și Iraq, apoi în Lybia, Somalia, Angola și Mozambic. Însă, activităţile lor din Africa, unde sînt adesea chemați de regimurile dictatoriale, sînt greu de urmărit. ”Majoritatea PMC-urilor ascund adevărata natură a activităților lor – spune un raport elaborat de Transparency International (TI) -. În acelaşi timp şi rolul lor în alimentarea corupției și a conflictelor în țări străine este mai puțin cunoscut”. Tocmai din acest motiv, odată cu prezența acestor companii în Africa, s-au intensificat şi criticile la adresa unui sector extrem de controversat, iar nigerianul Bankole Adeoye, comisarul Uniunii Africane (UA) pentru afaceri politice, pace și securitate, a lansat un apel pentru ”excluderea totală a mercenarilor de pe continentul african”, apel care nu este la “prima strigare”, iar cursa PMC-urilor spre Africa pare să fie abia la început!

Pe coasta somaleză, cauza pirateriei este determinată, în parte, de faptul că regimul de la Mogadishu nu a reuşit să împiedice pescuitul navelor străine în apele teritoriale ale Somaliei. Pescarii somalezi au căutat să-şi facă dreptate prin alungarea navelor străine. Prin poziţia Somaliei pe drumul comercial nautic aceşti pescari înarmaţi, care la început au căutat împiedicarea pescuitului ilegal în apele lor, nefiind sub control guvermnamental, au devenit o parte din ei, prin anii 1990, piraţi. Expertul kenian Andrew Mwangura afirmă că originea pirateriei se datorează 90 % pescuitului ilegal în apele somaleze! Atacurile piraţilor încep la Mogadishu (sudul Somaliei) şi se continuă spre nord în Golful Aden. Apoi, a apărut Al-Shabaab şi noile oportunităţi pentru Occidentul Liberal!

În Somalia, compania de dezvoltare globală Bancroft, cu sediul în SUA, a furnizat servicii armatei naționale, forțelor Uniunii Africane și membrilor antrenați ai Danab, o unitate militară somaleză însărcinată cu asasinarea militanților al Shabaab cu ajutorul armatei americane. Tot în Somalia, Secopex din Franța a discutat despre un contract cu conducerea politică și militară din nordul țării, după ce a lucrat pentru fostul președinte al Coastei de Fildeș, Laurent Gbagbo înainte de violențele din 2010 și arestarea ulterioară.

Companiile germane Asgaard și Xeless sînt legate de țări precum Sudan, Sudanul de Sud, Kenya, RDC, Nigeria, Somalia și Mauritania. Asgaard a dat naştere unui întreg scandal atunci cînd a fost de acord să ofere securitate, arme și muniție unui lord al războiului și politician somalez în timpul embargoului ONU asupra armelor asupra Somaliei.

Companiile spaniole Mitra, Geoacenter și Prosegur au experiență în lupta împotriva terorismului din Niger și au o bază în Africa de Sud.

Grupul de consultanță Omega este ukrainean și a lucrat în Mali și Burkina Faso, asigurînd deseori securitate în site-urile miniere, sau furnizînd escortă armată companiilor private străine.

Pe lîngă PMC-urile occidentale, mai există şi compania turcă Sadat, legată de președintele Recep Erdogan și aparent dornică să-și vîndă serviciile atît guvernelor, cît și rebelilor, în special în zonele de graniță ale Sahelului. Această PMC, capabilă să recruteze mercenari europeni și asiatici, a fost acuzată de ”sprijinirea grupărilor islamice împotriva terorismului de stat” și este suspectată că s-ar afla în contact strîns cu jihadiștii din Nigeria, Mali și Africa Centrală. Acuzaţii imposibil de verificat, atîta timp cît ele sînt formulate de organizaţii din Occidentul Liberal deranjat de prezenţa unor “intruşi” pe ceea ce ei consideră “spaţiul propriilor interese”. Grupul militar Sadat, compus din mercenari şi format după modelul armatei private a liderului de la Kremlin, Wagner, este folosit de preşedintele Turciei în războaiele din Syria şi Lybia, duse spun unii pentru restabilirea gloriei de altă dată a Imperilului Otoman, după cum scrie ziarul Adevărul. Sînt voci care spun că este cea mai puternică armată de mercenari din lumea islamică şi este condusă de un fost general bine pregătit, avînd la dispoziţia sa mii de luptători syrieni. Apropiet al Recep Tayyip Erdogan, generalul Adnan Tanriverdi are expertiză în toate artele întunecate ale războiului, de la sabotaj şi contra-insurgenţă pînă la asasinate, scrie, la rîndul său, „The Telegraph“. Generalii americani de la Comandamentul Africa al Pentagonului, într-un raport adresat guvernului SUA, au spus că armata privată Sadat operează în jur de 5.000 de mercenari syrieni – inclusiv „extremişti cu legături teroriste anterioare” – în Lybia. Contractorii angajați ar fi luptat pentru Guvernul Acordului Naţional (GNA), partea pe care Ankara o sprijină în războiul civil din Lybia. Raportul spune că mercenarii, presupuşi plătiţi şi îndrumaţi de cîteva zeci de instructori Sadat, au ajutat GNA să recupereze teritoriul de la Khalifa Heftar, puternicul om din epoca Gaddafi susţinut de rivalii Turciei, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Dar, susţine că mulţi dintre luptători au fugit. “Au existat rapoarte din ce în ce mai numeroase despre furturi, agresiuni sexuale şi conduite necorespunzătoare din partea acestor mercenari, ceea ce este probabil să degradeze şi mai mult situaţia de securitate”, se precizează în raportul Pentagonului.

Sadat Group, înfiinţat în 2012, spre deosebire de majoritatea PMC, care lucrează pur şi simplu pentru cel care oferă cel mai mult, are o ideologie: să instruiască armatele naţiunii musulmane pînă la punctul în care acestea să nu aibă nevoie de sprijinul occidental!

Însă, adevărata îngrijorare a diferitelor guverne occidentale, este faţă de PMC-urile care provin din China! Pînă acum, acestea au desfășurat mai ales operațiuni în sectorul maritim, protejînd echipaje și confruntîndu-se cu pirateria, dar mulți prevăd implicarea lor în securitatea diverselor state africane în care China a investit în ultimii ani zeci de miliarde de dolari… Să vezi atunci sancţiuni şi proteste la ONU, UE, …E a Occidentului LIberal utilizator al dublei măsuri!