Prima. 33 de jurnalişti au fost ucişi de la 1 ianuarie 2018 pînă astăzi, 3 mai 2018. 19 numai în luna aprilie! 10, numai în 30 aprilie! De-a lungul anilor, numărul jurnaliştilor ucişi, depăşeşte cîteva mii!Cifrele diferă de la organizaţie la organizaţie, în funcţie de monitorizări. Lista include asasinate ca represalii pentru activitatea jurnalistică, decese care au avut loc ca urmare a luptelor sau în schimburi de focuri şi decese care au avut loc în timp ce jurnaliştii se aflau în alte misiuni periculoase. Acesta este modul în care mulţi jurnalişti şi colegi, cum ar fi fixerii, au fost ucişi. O cifră care este inacceptabil de mare şi apropie jurnalismul de militărie şi meseria de soldat!

Această realitate nu reprezintă doar soarta indivizilor sau a rudelor îndurerate. Este vorba despre o ameninţare pentru libertatea de exprimare şi pentru democraţie.

Din păcate, faptul că mai mult de 30 de jurnalisti au fost ucişi anul acesta, pînă acum!, nu este nimic neobişnuit. Epoca în care jurnaliştii şi-au putut desfăşura activitatea nestingherit, chiar şi în condiţii deosebit de periculoase şi dificile a trecut de mult. Astăzi, jurnaliştii au devenit ţinte directe, cu ură, ameninţări, violenţă şi răpire. Iar cifrele confirmă tendinţa de creştere, care a devenit, din păcate, mai mult o regulă decît excepţie.

În multe dintre ţările lumii, şi din ce în ce mai mult în ţări considerate cu tradiţie democratică!, atacurile la libertatea de exprimareau loc aproape zilnic , în acelaşi timp, sărbătorim peste 250 de ani de legislaţie internaţională care asigurareă libertăţile presei şi de exprimare.

Este uşor să se creadă că jurnaliştii ucişi în timpul serviciului au fost pur şi simplu în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Ştim cu toţii că cineva care alege să călătorească într-o ţară în război, sau care transmite dintr-o zonă cu risc ridicat, tulburări sociale, situaţii de urgenţă, se expune la pericole. Dar nu ne putem proteja de răul pur.

Dar cifrele arată altceva: că vorbim prea puţin despre o problemă atît de mare! Marea majoritate a jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa au fost jurnalişti locali, precum cei ucişi luni, la Kabul, mulţi dintre ei necuprinşi în rapoartele internaţionale, care şi-au petrecut viaţa lor profesională încearcînd să aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili pentru fapte penale, abuz de putere şi corupţie. Aproximativ jumătate dintre jurnaliştii ucişi anul trecut au murit în ţările care nu sînt în prezent în război, şi marea majoritate a celor ucişi au fost împuşcaţi.

Personal, am ales să evidenţiez aceste derapaje ale istoriei presei – şi să lupt pentru schimbare. Şi, cred, că trebuie să facem mai mulţi acest lucru. Jurnaliştii speriaţi nu trebuie să devină jurnalişti tăcuţi!

Avem nevoie, mai mult decît oricînd, inclusiv în România, de sprijin financiar guvernamental şi de la autorităţi locale pentru construirea unei prese libere şi eficiente, atît în serviciul public de radioteleviziune, dar, de asemenea în sprijinirea organizaţiilor care oferă pregătire în domeniul securităţii pentru jurnalişti şi colegii lor. Organizaţii care pot antrena jurnalişti locali, în mod gratuit.

Trebuie sprijinită iniţiativa UNESCO şi FIJ de introducere în programa de studii universitare pentru jurnalişti a cursurilor de siguranţă. În mod evident, radioul şi televiziunea publice au nevoie de sprijin editorial, nu de profit! Goana după profit înseamnă anularea treptată a serviciului public şi a siguranţei jurnaliştilor.

Jurnaliştii trebuie să fie capabili să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă. În caz contrar puterile răului care vor să controleze opinia publică mondială vor fi victorioase. Într-o astfel de situaţie, toată lumea pierde. Există riscul ca analiza importantă a situaţiilor de război, de crize economice şi sociale să nu mai fie efectuate. Dezbaterile importante nu vor mai avea loc şi evenimente importante vor rămîne neacoperite. Acest lucru va duce la o pierdere de democraţie! În România şi aiurea!

Secunda. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, preşedinte Doru Dinu Glăvan, a decis ca ziaristul român, să aibă o zi a lui! O zi de sărbătoare, de bucurie, în marea de zile de neîmpliniri profesionale! S-a ales ca această zi să fie 28 iunie, zi în care, în 1883, Mihai Eminescu publica în ziarul TIMPUL despre libertatea presei, în aceeași zi fiind exclus din cadrul breslei și părăsind în cămașă de forță redacția.

Eminescu a fost un ziarist uriaș și peren! Luați un singur text al său și veți vedea că el vorbește despre oamenii și faptele zilelor noastre! Citiți Scrisoarea a 3-a și vă veți cutremura de adevărurile rostite de poet la adresa conducătorilor acestui neam. De atunci și de acum!

Pentru că Eminescu este peren, alde Patapievici și o tovărășică dăscăliță au cerut și excomunicarea lui din manualele de școală! Este ca și cum ai cere să-ți scoată limba română din programă! Ba, mai mult, să-ți taie limba, să-ți scoată ochii și să te arunce la cîini! O ticăloșie fără margini la care, din păcate, achiesează o generație întreagă!

Eminescu este peren. Jurnaliștii trebuie să încalce coduri de etică să poată trăi. Condiția jurnalistului, se deteriorează în fiecare zi, iar libertatea de exprimare devine un moft în conștiința puterii politice. Jurnalismul era pe vremuri o profesie, în care cei ce-o practicau aveau un statut similar cu avocații sau cu medicii. În zilele noastre, toata lumea crede că pentru fi jurnalist sînt suficiente o tastatura, un corector ortografic și… atitudine. Un val de mediocritate a distrus profesia. Acest fapt a afectat calitatea produsului final. Publicul trebuie să înțeleagă că jurnalismul este un bun public, că este una dintre pietrele de temelie ale democrației, indiferent ce gîndesc mai-marii zilei despre ei!

Astăzi, jurnalistul român e prea ocupat să supraviețuiască. El face ȘI ALTCEVA pentru a putea scrie! Poţi fi, însă, oricît de eminent ca eseist, reporter sau investigator, dar dacă principalul cîştig vine din altceva, nu eşti, de fapt, ziarist, ci doar faci şi presă! Jurnalistii trebuie să se angajeze în posturi non-jurnalistice pentru a putea fi în continuare jurnaliști. Un articol poate fi o bombă de presă, dar autorul sau nu are cu ce să-și plătească o apă minerală. Ba, mai mult, unii scot bani din bancă pentru a-și putea finanța documentările! O întreagă industrie s-a transformat în organizație caritabilă. Publicitatea devine “sponsorizare”, cumpărarea de spații media devine “donație”. După zile întregi de căciuleală și promisiuni finalizate cu închiderea telefonului în nas, sau cu un sms, în cel mai bun caz: ÎMI PARE RĂU!

Eminescu este peren. Astăzi, în România jurnaliștii sînt mai săraci decît acum zece ani! Dar, Eminescu, jurnalistul a rămas peren!

Şi tot în urmă cu zece ani, urările din partea politicienilor curgeau gîrlă. Astăzi… am primit pe mail următorul mesaj, pentru care mulţumesc: Dragi prietene si prieteni, dragi jurnalisti

In fiecare an , in data de 3 Mai ne gandim la voi si la libertatea voastra de exprimare. Chiar daca astazi, in epoca retelelor sociale virtuale , se pare ca oricine se poate exprima liber nu este chiar asa.

Libertatea de exprimare nu ar trebui limitata de o „cenzura economica” …

Va multumesc pentru buna colaborare pe care o avem de peste 20 de ani !

Va doresc succes in frumoasa, dar dificila, profesie pe care o practicati cu entuziasm !

Horia Irimia (persoana fizica)